Sfânta Bernadeta Soubirous (1844-1879)

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Liviu Bălăşcuţi
Sursa: Actualitatea creştină, aprilie 2006

Sf. Bernadeta Soubirous

Sf. Bernadeta Soubirous

Bernadeta Soubirous s-a născut în anul 1844, la Lourdes (Franţa) şi era prima din cei şase copii ai părinţilor Francisc şi Luisa Castérot. Era o copilă cu o sănătate şubredă, suferise de astm, iar pe timpul epidemiei din anul 1854 s-a îmbolnăvit şi de holeră. Tatăl ei, Francisc, era morar, dar puţin priceput în afaceri, astfel încât familia devine din ce în ce mai săracă, ajungând să trăiască în demisolul unei case dărăpănate. Bernadeta nu a făcut prea multă şcoală şi era considerată de ceilalţi o ignorantă. Nu primise încă prima Sfântă Împărtăşanie, când, în 1858, viaţa sa, foarte normală de altfel, s-a schimbat total în urma apariţiilor Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes. În anul 1858, între 11 februarie şi 16 iulie, o fetiţă de 14 ani, cu numele de Maria Bernadeta Soubirous, susţine că a avut mai multe viziuni în care a văzut o „doamnă tânără şi frumoasă”. „Doamna”, după cum povesteşte Bernadeta, era cam de înălţimea ei, îmbrăcată în alb şi încinsă cu o panglică azurie, iar în mână ţinea un rozariu. Aceste apariţii au avut loc lângă grota Massabielle, de lângă pârâul Gave, situată în apropierea Lourdes-ului.

Fericirea de apoi

Într-una din zile, Bernadeta, împreună cu alţi doi copii mai mici decât ea, aduna lemne uscate în apropierea grotei. Deodată, Bernadeta aude un foşnet în frunzişul copacilor din preajmă şi, ridicându-şi privirea, a văzut-o pe această „Doamnă tânără şi frumoasă” care-i zâmbea şi o invita să se roage cu ea. Bernadeta a îngenunchiat, a luat rozariul şi a început să-l rostească, „Doamna” însoţind-o în rugăciune de-a lungul celor cinci decade. În aceeaşi seară, Bernadeta i-a povestit mamei cele întâmplate, aceasta explicându-i că, de fapt, ceea ce văzuse era un suflet din Purgator, interzicându-i totodată să se mai întoarcă la grotă. Câteva zile mai târziu, după ce a fost consultat şi un preot din partea locului, care nu dădu prea multă crezare celor povestite de copilă, Bernadeta primeşte totuşi permisiunea de a reveni la grotă. În timp ce se ruga rozariul, „Doamna” îi apăru din nou, însă cei care o însoţeau pe Bernadeta nu o puteau vedea. Copila intră în extaz şi trebui să fie purtată pe braţe din acel loc. Chiar dacă nimeni nu o credea, câteva zile mai târziu, numărul celor care o însoţeau la grotă era din ce în ce mai mare. „Doamna” i-a apărut din nou, vorbindu-i în dialectul locului, şi i-a cerut să vină la grotă în fiecare zi, timp de 15 zile: „Vino aici, te rog, pentru 15 zile, i-a spus Sfânta Fecioară, nu-ţi promit că te voi face fericită în această lume, ci în cea de dincolo”. Următoarea duminică, Bernadeta a fost analizată, de un medic, în timpul viziunii.

Strigăt de alarmă pentru omenire

Miercuri, 24 februarie, „Doamna” i-a adresat un mesaj pentru întreaga omenire, spunându-i: „Pocăinţă, pocăinţă, pocăinţă!”, adăugând un mesaj personal pentru Bernadeta, cerându-i: „Va trebui să te rogi pentru cei păcătoşi; sărută pământul pentru convertirea lor. Bea apă din izvor şi spală-te cu ea. Mănâncă iarbă din apropierea râului”. În realitate, nu era nici un izvor în vecinătatea grotei, dar ziua următoare, când Bernadeta a scormonit terenul, în locul indicat de „Doamna cea frumoasă”, apa a început să izvorască, mai întâi tulbure, devenind apoi din ce în ce mai cristalină. De atunci, acest izvor curge fără întrerupere, producând 1450 hectolitri de apă pe săptămână. Următoarea zi „Doamna” nu a mai apărut, spre dezamăgirea celor 4000 de persoane adunate în aşteptarea ei. Numărul curioşilor continuă să crească şi marţi, 2 martie 1858, Bernadeta primeşte un nou mesaj: „Spune tuturor preoţilor că lumea trebuie să vină aici în procesiune şi că trebuie construită o capelă!”. Joi, 25 martie, Bernadeta a întrebat-o pe „Doamna cea frumoasă” cine este şi răspunsul a venit în dialectul locului: „Sunt Neprihănita Zămislire”, dogmă de credinţă proclamată patru ani mai devreme de către papa Pius al IX-lea. Ultima apariţie a Sfintei Fecioare a avut loc pe 16 iulie, în sărbătoarea Sfintei Fecioare de pe muntele Carmel. Autorităţile locale, „din motive igienice”, înconjuraseră locul de la grotă, dar Bernadeta, care stătea pe malul râului Gave, a văzut-o din nou pe „frumoasa Doamnă”. Scepticismul Bisericii şi al autorităţilor locale a durat câţiva ani dar, cu fiecare an, sanctuarul s-a impus de la sine ca un loc privilegiat de pelerinaj. În 1862 a fost construită o capelă, lângă grotă, iar după războiul franco-prusac din 1870, Lourdes-ul devine ţinta pelerinajelor din întreaga Europă.

A învins prin sinceritatea şi candoarea ei

Încă de la început, atât Biserica cât şi autorităţile civile au considerato pe Bernadeta ca fiind o fată simplă şi ignorantă care suferea din cauza halucinaţiilor, însă ea a reuşit să-i convingă până şi pe cei mai mari sceptici prin sinceritatea ei. Bernadeta ura publicitatea pe care şi-o dobândise şi refuza să accepte bani sau daruri de la persoanele care veneau s-o viziteze; vorbea foarte rar despre apariţii şi nu amintea niciodată despre acest subiect din proprie iniţiativă, nu accepta ideea că ar avea puteri paranormale, de aceea nu voia să impună mâinile asupra bolnavilor. Pentru o perioadă a atins rozariile vizitatorilor însă, ascultând de sfatul confesorului său, a încetat să mai facă şi acest lucru. Din 1861 până în 1866, Bernadeta a fost găzduită de Surorile Carităţiişi, din cauza sănătăţii sale şubrede, abia în anul 1866 a fost acceptată ca novice; atunci şi-a luat numele de Maria Bernarda (în amintirea Sfântului Bernard, cinstitor înflăcărat al Preacuratei şi apostol neobosit al evlaviei către Maica Domnului). Şi-a petrecut restul vieţii în această mănăstire, trăind ca o soră oarecare şi nu a părăsit conventul nici măcar pentru a participa la ceremoniile care s-au ţinut la deschiderea bazilicii de la Lourdes, din anul 1876. În convent a fost numită infirmieră şi sacristană. S-a adaptat bine la viaţa spirituală din mănăstire, iar drumul ei spre sfinţenie s-a bazat pe ascultarea faţă de reguli şi pe unirea cât mai strânsă cu Isus cel răstignit. Sănătatea sa continua să-i creeze probleme, astmul se înrăutăţea, iar tuberculoza osoasă îi provoca mari suferinţe. A suportat toate aceste chinuri cu resemnare şi răbdare, murind în ziua de 16 aprilie 1879. A fost canonizată în 1933, de Papa Pius al XI-lea, nu ca urmare a viziunilor avute de Bernadeta, ci pentru viaţa ei de rugăciune, de devoţiune simplă şi de ascultare faţă de Dumnezeu.

pr. Liviu Bălăşcuţi

Posted in Spiritualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *