De ce catolicii practică postul şi abstinenţa?

Teme: Spiritualitate.
Etichete: .
Publicat la 8 aprilie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Mike Bickerstaff
Traducere: Radu Dunu
Sursa: IntegratedCatholicLife.org, 2 martie 2014

De ce să postim?

De ce să postim?

V-ar plăcea să ştiţi secretul unei vieţi mai bune, mai profunde şi mai pline de bucurie în Cristos? Sigur că v-ar plăcea. Tuturor ne-ar plăcea. Librăriile noastre sunt pline de cărţi scrise ca să ne ajute să înaintăm în rugăciune şi în viaţa spirituală. „Secretul” pe care noi toţi îl căutăm nici nu este chiar un secret. În esenţa lui, mesajul evanghelic este unul de jertfire de sine şi de desprindere de toate lucrurile care constituie obstacole în calea creşterii noastre. Isus ne spune că dacă vrem să fim ucenicii Lui, trebuie să renunţăm la noi înşine, să ne luăm crucea şi să-l urmăm (cf. Matei 16,24). De aceea catolicii practică postul şi abstinenţa (vezi nota finală) drept o formă de renunţare la sine cu scopul de a ne duce la desăvârşire. Să vedem aşadar cum renunţarea la sine ne va potoli cea mai adâncă foame.

Legile disciplinei catolice privind postul şi abstinenţa

În aceste vremuri moderne, se pare că nu prea mai auzim despre post şi abstinenţă. Este păcat, pentru că doctrina jertfirii de sine ne este crucială pentru a deveni pe deplin mulţumiţi. Mulţi dintre catolicii de astăzi asociază postul şi abstinenţa doar cu perioada Postului Mare şi este de asemenea păcat. Să recapitulăm legea disciplinei bisericeşti privind postul şi abstinenţa:

A posti în perioada Postului Mare – Biserica le cere membrilor ei să postească în două zile din fiecare an – Miercurea Cenuşii şi Vinerea Mare. Mai multe Conferinţe Episcopale din lume au definit cerinţa minimă de post pentru catolicii din respectivele ţări ca fiind de o masă pe săturate (dar nu excesivă) plus alte una-două gustări care să nu depăşească în cantitate masa principală, ce pot fi luate la micul dejun, la prânz sau seara, în funcţie de când se hotărăşte a fi luată masa pe săturate. Legea se aplică pentru catolicii cu vârste între 18 şi 59 de ani.

Abstinenţa de la carne vinerea – Biserica le cere membrilor ei să se abţină de la a mânca vinerea carne, ca un act de penitenţă. În unele ţări li se permite catolicilor să substituie abţinerea de la carne cu o altă formă de penitenţă în vinerile din afara perioadei Postului Mare. Această lege se aplică tuturor catolicilor care au trecut de 14 ani.

Postul înainte de Împărtăşanie – Catolicii trebuie de asemenea să postească minimum o oră înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii.

Întreaga perioadă a Postului Mare este un timp de penitenţă, iar atitudinea şi comportamentul nostru în această perioadă trebuie să fie marcate de o formă de renunţare la sine. Şi perioada Adventului este o perioadă de penitenţă, dar de o mai mică asprime, şi ar trebui să marcăm şi această perioadă printr-o anumită formă de renunţare la sine, chiar dacă mai mică decât cea practicată în timpul Postului Mare.

Aceasta este tot! Şi foarte mulţi dintre noi ne plângem şi aşteptăm ca ceasul să bată miezul nopţii ca să putem mânca un sandviş cu şuncă. Trebuie să ne schimbăm modul de a gândi, pentru că poftele necontrolate nu fac decât să devină mai flămânde şi mai greu de stăpânit. De aceea există pe piaţă o puzderie de diete „miraculoase” şi de programe de pierdere în greutate care promit rezultate fără efort. Ei bine, există un singur izvor de miracole şi acela este Dumnezeu. El ne-a furnizat deja cel mai bun program de dietă, totul este să-l ascultăm. Chiar dacă auzim deseori despre post şi abstinenţă asociate cu Postul Mare, aceasta este cu adevărat o practică importantă pe tot parcursul anului.

Să ne lărgim aşadar înţelegerea

După cum vedeţi, „a posti” înseamnă în general a reduce în mod semnificativ consumul de mâncare sau a renunţa la el cu totul pe durate scurte. Abstinenţa este în general văzută ca evitarea mâncărurilor cu carne. Dar ambele sunt forme de jertfire de sine. Mai larg vorbind, jertfirea de sine este actul de a renunţa la ceva ce este bun, fie aceasta mâncare sau alt „bun”, cu scopul de a ne aprofunda viaţa spirituală şi de a face acte de reparaţie pentru păcatele noastre sau păcatele celorlalţi. Există o istorie îndelungată a practicii catolice a postului şi abstinenţei care datează încă din vremea lui Cristos.

De ce? Cum ne întăresc actele de jertfire de sine viaţa spirituală?

Biserica vorbeşte despre trei stâlpi ai Postului Mare – rugăciunea, postul şi pomana – pentru că există o conexiune puternică, sau trebuie să fie, între cele trei. Postul şi celelalte forme de jertfire la sine, ca practici spirituale de înfrânare materială şi control al poftelor fizice ale trupului, ne ajută, prin harul lui Dumnezeu, să-i permitem sufletului nostru o rugăciune mai desăvârşită şi mai liberă. Aceasta duce la o unire mai profundă cu Dumnezeu şi astfel noi devenim administratori mai buni ai darurilor pe care El ni le-a dat, permiţându-ne o mai eficientă grijă faţă de aproapele nostru, în special faţă de cei aflaţi în nevoi mai mari decât ale noastre. Când eram mic, mama mă încuraja (este probabil mai corect să spun că îmi impunea) în perioada Postului Mare să renunţ la lucruri pe care în mod normal mi le cumpăram din banii mei de buzunar. Banii pe care îi economiseam puteau fi şi erau folosiţi pentru a-i ajuta pe cei mai puţin norocoşi decât noi.

Dumnezeu le-a dat protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, multe daruri şi binecuvântări care erau deasupra firii lor, deci şi a noastre. Ştim că Adam şi Eva aveau harul sfinţitor, insuflat împreună cu virtuţile supranaturale ale credinţei, speranţei şi iubirii. Aceasta înseamnă ceea ce ni se spune, că „Adam şi Eva au fost creaţi într-o stare de dreptate originală”. Ei au fost creaţi cu un ţel supranatural… să dobândească raiul şi comuniunea veşnică cu Dumnezeu. Li s-au dat de asemenea anumite daruri, numite preternaturale, care să le permită să „meargă împreună cu Dumnezeu” – 1. nemurirea trupului; 2. integritatea; şi 3. ştiinţa infuzată.

Dar Dumnezeu a permis de asemenea să fie ispitiţi de diavol, nu pentru ca să păcătuiască, ci pentru ca să poată alege în mod liber să îl iubească pe Dumnezeu care i-a creat în mod liber şi în libertate. Libertatea lor nu ar fi fost deloc libertate dacă nu ar fi existat niciodată vreo ocazie de a alege altceva decât Binele care este Dumnezeu. Dacă l-ar fi ales pe Dumnezeu şi nu pe şarpe, aceste daruri ni s-ar fi transmis ca o moştenire a noastră, dar ştim că au păcătuit şi au pierdut aceste daruri, deci noi, descendenţii lor, nu aveam cum să primim ceea ce ei nu mai posedau ca să dea mai departe.

Legătura dintre detaşare şi pierderea darului integrităţii

Ca să înţelegem ce legătură au toate acestea cu practica noastră a jertfirii de sine, trebuie să înţelegem ce am pierdut atunci când am pierdut darul preternatural al integrităţii. Simţiţi vreodată că nu puteţi face ceea ce doriţi, sau mai bine-zis ceea ce ştiţi că ar trebui să vă doriţi, ci în schimb vă treziţi făcând ceea ce nu doriţi să faceţi? Sf. Paul vorbeşte despre aceasta în Epistola sa către Romani: „Noi ştim că Legea este spirituală, însă eu sunt din carne, vândut sclav păcatului. Căci ştiu ce fac: nu săvârşesc ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc” (Romani 7,14-15). Oricare dintre noi se poate regăsi în cuvintele Sf. Paul.

Biserica ne învaţă că unul dintre efectele asupra noastră ale căderii lui Adam şi a Evei este că suferim de concupiscenţă – înclinarea omului spre păcat. Sunt două tipuri de concupiscenţă. În termeni simpli, acestea sunt: concupiscenţa trupească şi concupiscenţa sufletului. Concupiscenţa trupească este tendinţa voinţei noastre de a alege satisfacerea fără discriminare a poftelor trupeşti, de a alege lucrurile care par a aduce plăcere, chiar dacă raţiunea ne-ar spune să nu facem aceasta. Concupiscenţa sufletului este un egocentrism iraţional, care nu ţine seama de bine şi de rău în aparenta favoare a sinelui.

Aşadar, cum ne ajută jertfirea de bunăvoie de sine să luptăm împotriva concupiscenţei?

Integritatea ne-a ajutat să facem acte de voinţă în libertatea noastră, care erau raţionale şi sănătoase în stăpânirea poftelor trupului şi a străfundurilor sufletului. Integritatea ne-a ajutat să echilibrăm trupul şi sufletul spre binele nostru. În starea noastră căzută, chiar dacă am fost răscumpăraţi, practicarea virtuţilor, în special a moderaţiei (virtutea cumpătării), ne ajută să înlocuim obiceiurile rele cu obiceiuri bune (înlocuirea viciilor cu virtuţi). Mergând mai departe, înfrânarea de bunăvoie a trupului chiar şi de la lucruri bune este o formă de antrenament spiritual pentru acelaşi ţel, cam aşa cum un muzician devine un mai bun renunţând la lucruri bune ca să exerseze la instrumentul lui, sau cum un atlet renunţă la hrană şi la timp ca să îşi antreneze trupul ca să exceleze şi să reziste la solicitarea fizică şi mentală.

Aceasta este învăţătura pură a Evangheliei – renunţarea la acele lucruri, inclusiv la lucrurile bune, care tind să fie obstacole în calea sfinţirii noastre şi a adâncirii relaţiei cu Domnul… renunţarea la lucruri care deranjează şi obstrucţionează ţelul nostru supranatural: viaţa veşnică în rai. Putem deveni atât de ataşaţi de însăşi frumuseţea lumii pe care Dumnezeu a creat-o încât aceste legături să devină „dumnezeii” noştri. Şi aici ne ajută postul şi abstinenţa, în înţelesul lor mai larg, să devenim cu adevărat şi pe deplin satisfăcuţi. Pentru că Dumnezeu singur, nu lucrurile acestei lumi, poate astâmpăra foamea cea mai adâncă a sufletului omenesc.

Nota editorilor: Există la acest capitol o diferenţă între termenii folosiţi în Biserica Catolică de rit latin şi cea de rit bizantin din România. Astfel, romano-catolicii vorbesc despre post – abţinerea de la mâncare şi băutură pentru un anumit interval de timp – şi abstinenţă – abţinerea de la anumite mâncăruri (în general carne) în anumite zile; iar greco-catolicii, pentru aceleaşi noţiuni, folosesc termenii ajun – în loc de post – şi post – în loc de abstinenţă. Acest articol, provenind din sfera romano-catolică, foloseşte terminologia specifică acestui rit. Pentru că Conferinţele Episcopale pot stabili norme specifice pentru fiecare ţară, se poate ca anumite elemente de mai jos să fie specifice doar Statelor Unite ale Americii sau doar câtorva ţări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *