CFE: Comunitatea familială: o întâlnire importantă cu Domnul

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 26 aprilie 2014.
Partea 33 din 131 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 33
Comunitatea familială: o întâlnire importantă cu Domnul
Text de bază: In 15, 9-17

Dragi prieteni,

Eu v-am ales

Eu v-am ales

Şi în această seară întâlnirea noastră vrea să fie cu Domnul şi vrem să trăim această întâlnire încă şi mai intens, cu atenţie deosebită faţă de toate acele persoane care în ultimul timp s-au alăturat Comunităţilor noastre familiale de evanghelizare. Cu atenţie faţă de cei care se îndreaptă spre această modalitate – desigur nu e singura care există, nimeni nu vrea să o propună ca singura, dar e o modalitate – care poate da viaţă, poate ajuta la construirea, la creşterea vieţii, mai ales la creşterea experienţei cu Domnul.

De aceea, titlul reflecţiei pe care-l dăm acestei întâlniri este: Comunitatea familială: o întâlnire importantă cu Domnul.

Ne lăsăm călăuziţi ca-ntotdeauna de un fragment din Cuvântul lui Dumnezeu pe care-l luăm din Evanghelia lui Ioan, cap. 15 vers. 9-17:

9 Aşa cum Tatăl m-a iubit pe Mine, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în iubirea Mea. 10 Dacă ţineţi poruncile Mele, rămâneţi în iubirea Mea aşa cum Eu am ţinut poruncile Tatălui Meu şi rămân în iubirea Lui. 11 V-am spus acestea pentru ca bucuria Mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină.
12 Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu. 13 Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. 14 Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. 15 Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. 16 Nu voi m-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am constituit ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veţi ruga pe Tatăl în numele Meu să vă dea. 17 Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.

Cred că în succesiunea foarte frumoasă a acestor versete, a acestor expresii ale lui Isus, putem găsi toate momentele diverse ale oricărei întâlniri a unei CFE. Pornim deja de la unele expresii care dau sensul CFE. Versetul 9, la început: „Aşa cum Tatăl m-a iubit pe Mine, aşa v-am iubit şi Eu pe voi„. CFE este posibilitatea de a experimenta iubirea Tatălui şi prezenţa lui Isus. „Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu.” În versetele următoare se repetă din nou; vers. 12: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu„; vers. 17: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul„.

Să ne întoarcem însă la prima expresie: „Aşa cum Tatăl m-a iubit pe Mine, aşa v-am iubit şi Eu pe voi„. Foc divin, nu aş şti cum să-l definesc. Încercaţi să reflectaţi la aceasta fiecare dintre voi: „Isus mă iubeşte la fel cum este El iubit de Tatăl„, numai gândindu-te te răvăşeşte. Isus mă iubeşte aşa cum Tatăl îl iubeşte pe El, aşa cum Dumnezeu Tatăl îl iubeşte pe Isus, la fel mă iubeşte El pe mine. Gândiţi-vă ce foc de iubire sunt chemaţi să facă membrii CFE, pentru a încerca să spună atât ultimului venit cât şi primului intrat în CFE: aici se experimentează iubirea lui Dumnezeu. Nu există casă primitoare, nu există cină festivă, nu există îmbrăţişare atât de puternică să poată depăşi intensitatea iubirii la care se poate ajunge şi dărui unul altuia în CFE; pentru că aici 5, 10, 12 persoane vor să conştientizeze trăirea de a fi fiecare iubit de Dumnezeu aşa cum Isus este iubit de Tatăl. Fapt extraordinar prin care eu, aici aşezat pe acest scaun, în această încăpere, sunt chemat să exteriorizez toată capacitatea mea de iubire, pentru că aici se realizează – chiar dacă nu ne exprimăm verbal – dar oricine se află în interiorul acestei camere trebuie să poată spune celuilalt: aş vrea să te iubesc aşa cum te iubeşte Dumnezeu! Să dăm la o parte orice văl şi să ne spunem unul altuia: aş vrea să te iubesc aşa cum te iubeşte Dumnezeu pentru a trăi împreună, în această comunitate, acest foc de iubire, aceste noi şi continue Rusalii ale Spiritului Sfânt care realizează între noi această comunitate de iubire.

Aţi putea avea cel mai extraordinar aport prin cuvinte, idei, prezenţă, dar dacă acestei comunităţi nu-i oferiţi iubire, nu-i oferiţi de fapt nimic. Restul ţineţi-vi-l tot! Inima voastră să ofere iubirea şi vă veţi da seama că va deveni un miracol, un miracol al lui Dumnezeu! Aceasta este semnificaţia oricărei CFE!

Amintiţi-vă mereu aceasta, ori de câte ori începeţi, iar cel care intră să simtă această îmbrăţişare a lui Dumnezeu, prin forţa unei iubiri care nu mai poate fi explicată doar prin prezenţa unor persoane. O iubire atât de mare încât nu poate fi explicată doar de numărul persoanelor ori de isteţimea lor. O îmbrăţişare de iubire care poate fi explicată doar de faptul că aici devine vizibilă, se experimentează iubirea Tatălui, Isus mă iubeşte la fel cum El e iubit de Tatăl.

Cum începe o CFE, ştiţi?! Cu rugăciunea de laudă şi de mulţumire. Prin ce anume ne este indicat acest moment în textul de faţă? Vers. 11: „V-am spus acestea pentru ca bucuria Mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină„. Care este sensul bucuriei, cum se exprimă bucuria? Laudă, mulţumire, binecuvântare, sunt fericit să fiu aici, sunt mulţumit, mulţumesc, îmi face plăcere! Iată explozia rugăciunii de laudă! Lăudaţi-l pe Domnul cu cuvintele cele mai simple, aici nimeni nu trebuie să dea lovitura cu exprimări originale, nu căutaţi nu ştiu ce motivaţii greu de înţeles! Cele mai simple! Să-l lăudăm pe Domnul…, te laud, te binecuvântez, îţi mulţumesc! Chemaţi soarele din această zi să mulţumească Domnului cu voi, chemaţi luna şi stelele, venind spre acest loc, să-l laude pe Domnul cu voi, invitaţi pe oricine şi orice, chitara…, oricine poate fi alături de voi, orice lucru, pentru a-l lăuda pe Domnul. Iată sensul laudei Domnului „pentru ca bucuria Mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină„. Spunem că e frumos să te întâlneşti în numele Domnului, şi o spunem cu rugăciunea de laudă şi de mulţumire.

Celălalt moment pe care-l cunoaşteţi bine este împărtăşirea. Ascultaţi ce spune vers. 13: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi„. Şi viaţă în textul ebraic înseamnă suflet. Aceasta nu înseamnă doar a muri, a-ţi da sufletul pentru alţii. Care este lucrul cel mai frumos decât a împărtăşi sufletul. Răspunzând la întrebarea: „Ce a făcut Isus pentru mine în această săptămână?, înseamnă a-ţi deschide sufletul, la fel cum înseamnă şi „Ce-am făcut eu pentru Isus în această săptămână?” De aceea vă rog, vă repet, nu e vorba de dialog, de întrebări şi răspunsuri, nu ridicăm problemele în acest moment al împărtăşirii. Nu trebuie să existe experţi care dau răspunsuri. E o invitaţie la masă: vino, mănâncă, iată trupul meu, iată sufletul meu, îţi dau ceea ce am mai intim, ceea ce am în suflet, nu-ţi spun poveşti. Îţi dau ceea ce Isus a făcut pentru mine, ce am făcut eu pentru El.

Altfel e ca şi când ai invita pe cineva la masă – în momentul împărtăşirii cineva se dă pe sine – şi în loc să mâncăm discutăm despre hrană. Aţi făcut-o vreodată? Invitaţi câţiva prieteni la masă şi apoi nimeni să nu atingă mâncarea, doar vorbim despre hrană…! Aşa riscăm să facem uneori, alunecăm, discutăm despre Evanghelie, despre o problemă, despre ce s-ar putea spune, dar eu cred că… el crede că… NU! Vă lipsiţi de hrana care este sufletul tău. Dă-mi hrana sufletului tău, spune-mi ce-a făcut Isus pentru tine, pentru că acest lucru este cel mai important. Problemele pe care le aveţi despre credinţă, despre Evanghelie, despre Biserică, despre morală, acestea le încredinţaţi ca problemă responsabilului comunităţii familiale; dacă nu ştie să răspundă – dar puneţi-le după, într-un alt moment – ne va întreba pe noi preoţii, dar nu ridicaţi problemele în momentul împărtăşirii. E ca şi când aţi muta mâncarea de pe masă pentru a discuta despre masă.

Prin urmare, momentul împărtăşirii este momentul în care se transmite sufletul. „Nimeni nu are o iubire mai mare…”, auziţi bine toţi? „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi.” Aceasta nu înseamnă că trebuie să constrângi pe cineva să vorbească, dar oferiţi spaţiu Spiritului, scoateţi dopul, începeţi să daţi lucruri mici. Ce mi-a spus Domnul? Mi-a dat acea intuiţie, acel moment, acea bucurie, acea prezenţă, acel zâmbet, acel salut, acel telefon, acel cadou, acel moment de rugăciune, acel moment cu familia, acea activitate, acel frumos moment cu soţul meu, cu soţia mea! Străduiţi-vă să spuneţi ce a făcut Isus pentru voi! Chiar n-a făcut nimic săptămâna trecută pentru voi? În acest caz sunteţi înrudiţi cu un sărac, nu cu Fiul lui Dumnezeu! Ce-am făcut eu pentru El?

Este apoi momentul ascultării Cuvântului, la vers. 14: „Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc„. Prin urmare, dacă cineva vrea să trăiască o relaţie de iubire înseamnă să ştie şi să asculte! Ce aţi spune între voi, soţ, soţie, dacă după atâtea declaraţii de iubire, când soţia vă vorbeşte întoarceţi capul, când soţul vă vorbeşte îi întoarceţi spatele. La fel e cu Isus, dacă-l iubim, dacă am experimentat iubirea Lui, dacă i-am cântat laude, dacă am împărtăşit ceea ce El a făcut, în momentul ascultării se întâmplă că Isus vrea să-mi vorbească. Vers. 16: „Nu voi m-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi„, ceea ce înseamnă că în această seară spune: te-am ales pe tine! Şi pronunţă numele meu, te-am ales pe tine!

Atunci e logic că după ce am ascultat Cuvântul trebuie să-l împărtăşesc. Ce mi-a spus Isus mie? Pentru că m-a ales pe mine, vrea să-mi vorbească! Urmează împărtăşirea Cuvântului, care e momentul succesiv ascultării Cuvântului. Şi aici, la fel, este un pasaj în această Evanghelie foarte frumos. Isus o spune despre sine şi noi vrem să-l imităm pe Isus: „v-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute„. Tatăl mi-a vorbit şi Eu vă spun. Am putea spune: Isus în această Evanghelie mi-a vorbit şi eu îţi spun… mi s-a părut că mie mi-a spus aceasta şi ţi-o spun şi ţie. Ceea ce am auzit îţi comunic ţie, ceea ce am ascultat îţi împărtăşesc ţie. A împărtăşi Cuvântul: ce-a făcut Isus cu mine, pentru mine, prin acest Cuvânt.

Vreau să aud că acest Cuvânt a devenit al meu. Isus nu vorbeşte grupului niciodată, nu vorbeşte maselor, Isus vorbeşte fiecărei persoane, celor care împreună formează persoanele ce în mod individual ascultă Cuvântul lui Isus. Îmi vorbeşte aşadar mie, te-am ales pe tine. Îmi vorbeşte mie şi eu împărtăşesc Cuvântul pe care Isus mi l-a spus mie. Şi aici nu discutaţi despre Cuvânt, nu trebuie să povestiţi ceea ce medicul i-a spus cumnatei voastre, trebuie să spuneţi ce v-a spus medicul vouă. Ce mi-a spus Domnul mie, nu ce i-a spus soacrei mele. Ce mi-a spus Domnul mie!

Momentul următor este rugăciunea pentru toţi. Şi aici Cuvântul lui Dumnezeu ne îmbogăţeşte de-a dreptul într-un mod extraordinar. Ascultaţi ce spune tot Isus în această Evanghelie: „pentru ca orice îl veţi ruga pe Tatăl în numele Meu să vă dea!” Şi-atunci de ce să nu dăm frâu liber cererilor, rugându-ne pentru toţi, pentru lume, pentru pace, pentru parohie, pentru comunitate – vă rog – pentru cel care suferă mai mult în comunitate, pentru toţi, pentru convertiri în comunitate. „Tot ce-mi veţi cere Eu vă voi da!” Şi-atunci să cerem cu insistenţă, sincronizându-ne cu ceilalţi. Iată de ce rugăciunea pentru toţi e astfel împărţită.

La urmă, rugăciunea asupra fraţilor prezenţi. Şi aceasta se întemeiază pe un alt verset pe care l-aţi ascultat deja: Iubiţi-vă unii pe alţii! Dacă un frate se află în necesitate, pentru unul dintre cei prezenţi. Vă rog, rugăciunea asupra unui frate prezent e pentru unul prezent, nu ne rugăm printr-un prezent pentru un absent, ci asupra unui frate prezent! Şi toată Comunitatea familială se înclină asupra unei persoane pentru a spune că Biserica se apleacă asupra persoanei, e mamă şi ia în braţe această persoană şi invocă Spiritul Sfânt asupra acestei persoane, pentru această persoană. Acesta e cadoul cel mai frumos! „Iubiţi-vă aşa cum Eu v-am iubit pe voi!” Este cadoul cel mai frumos pe care ni-l putem face! Îl invoc pe Spiritul Sfânt asupra ta! Aş putea să-ţi ofer în acest moment o mie de euro, zece mii, dar dacă îl invoc pe Spiritul Sfânt pentru tine fac mult mai mult.

Şi apoi ultimul moment, evanghelizarea; e o comunitate familială de evanghelizare. Când recitaţi Tatăl nostru nu sunteţi îndreptaţi spre zid, ci vă îndreptaţi spre lume. Vă întoarceţi spatele pentru că toţi, fiecare în parte e invitat să meargă, să vestească, să spună. Şi aici Cuvântul e foarte puternic: „v-am constituit ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână!” Adică nimeni dintre noi nu se află aici doar pentru sine însuşi. Desigur că primii beneficiari suntem noi, desigur că – dacă e conectată la curent – prima casă luminată este a noastră, dar noi suntem chemaţi să transmitem curentul electric altora. „Pentru ca să aduceţi rod„, iată unde trebuie să mergem.

Toată această desfăşurare, toate aceste momente ale CFE nu sunt opţionale, ele sunt astfel derulate pentru a permite gustarea tuturor felurilor de mâncare. Ştii, eu mă opresc…, ar fi frumos să ne oprim aici ori acolo… Nu, prânzul e complet începând de la aperitiv până la prăjitură. Toate aceste momente sunt realizate în comunităţile de peste tot, astfel încât toţi să guste acelaşi fel, ca să ne simţim o familie cu toate celelalte comunităţi familiale.

Domnul să ne binecuvânteze, dar mai ales să-l ascultăm din nou spunându-ne acele cuvinte care sunt în mod absolut cele mai frumoase: Aşa cum Tatăl m-a iubit pe Mine, aşa te-am iubit şi Eu pe tine!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *