Cine este Papa Ioan Paul al II-lea? (III)

Teme: Personalităţi.
Etichete: .
Publicat la 28 aprilie 2014.
Partea 3 din 7 din seria Cine este Papa Ioan Paul al II-lea?.
Print Friendly

Autor: Ecaterina Hanganu

Tentativa de asasinat

Tentativa de asasinat

Tentative de asasinat

Nu atât „somnul raţiunii”, cât frica este aceea care „naşte monştri”.

Pericolul pe care îl prezenta Papa Ioan Paul al II-lea pentru orice regim totalitar era evident. Se cunosc patru tentative de asasinat asupra sa, începând chiar din primele luni după alegerea sa ca Suveran Pontif.

Prima tentativă de asasinat a avut loc în Polonia, cu ocazia pelerinajului de nouă zile în ţara sa natală (1979). De această călătorie se temeau atât de mult autorităţile comuniste – şi pe bună dreptate, fiindcă acele nouă zile „aveau să schimbe lumea” [61], marcând începutul sfârşitului pentru comunism. Timp de trei zile, între 4-6 iunie, Papa s-a aflat la Jasna Góra, la sanctuarul Madonei Negre de la Częstochowa, unde, întâmpinat de peste un milion de polonezi, venise „să asculte bătaia inimii Bisericii şi a patriei, în inima Mamei” [62]. Fiecare gest al Papei, fiecare cuvânt aveau semnificaţie istorică şi, deşi nu spus nimic despre împărţirea Europei la Yalta, a predicat în favoarea unităţii şi reconcilierii între naţiuni, plasându-se el însuşi şi Biserica, împotriva divizării postbelice a Europei. Lângă icoana Maicii Domnului, la câţiva metri de locul unde avea să celebreze Sfânta Liturghie Papa, fusese amplasată o bombă, care trebuia detonată dintr-o maşină, dar declanşatorul nu a funcţionat [63]. S-a presupus că ar fi fost implicate serviciile secrete din URSS (dată fiind opoziţia acerbă a preşedintelui Leonid Brejnev faţă de vizita Papei), sau guvernul comunist al Poloniei. De altfel, în martie 1979, cu puţin timp înainte de vizita sa în ţara natală, partidul comunist polonez a trimis instrucţiuni secrete tuturor cadrelor didactice din mediul rural, care au fost ulterior publicate în clandestinitate. Iată ce se spunea: „Papa este inamicul nostru. Datorită calităţilor sale ieşite din comun şi simţului său deosebit al umorului, el este periculos, pentru că farmecă pe oricine, mai ales pe jurnalişti. (…) El este periculos pentru că va face din Sf. Stanisław patronul opoziţiei antiguvernamentale şi al apărătorilor drepturilor omului. (…) Din cauza activităţii Bisericii în Polonia, acţiunile noastre de a dezvolta ateismul în rândurile tineretului, nu numai că nu trebuie reduse, ci, din contră, trebuie intensificate (…) şi pentru aceasta sunt bune toate mijloacele, fără să ţinem seama de sentimente” [64]. Spre sfârşitul anului 1979 a fost instituită o anchetă, dar nu s-a menţionat câte persoane au fost interogate, iar rezultatele nu au fost făcute publice niciodatăd. Singurul lucru comunicat este ca au fost implicate opt persoane.

A doua tentativă (şi cea mai gravă) de asasinat, a fost la 13 mai 1981, ora 17.13. Cu puţin înainte de începerea audienţei generale săptămânale, în timp ce Papa făcea rondul Pieţei Sf. Petru, salutând pelerinii şi îmbrăţişând copiii care-i erau întinşi peste barierele de lemn, un tânăr turc, în vârstă de 23 ani, Mehmet Ali Ağca, aflat chiar lângă bariera de lemn, a tras patru focuri de armă [65] asupra Papei, cu un pistol Browning semi-automat de 9 mm: un glonte l-a rănit în abdomen, altul în braţul stâng, un al treilea a lovit-o în piept, rănind-o grav, pe Ann Odre, o femeie americancă în vârstă de 60 ani, iar al patrulea a lovit-o în braţ pe Rose Hill, o femeie din Jamaica. O soră (călugăriţă) l-a imobilizat pe Ağca, împreuna cu cei din jur, până la sosirea trupelor de ordine. Imaginea Papei căzut în braţele secretarului său, Mons. Dziwisz, amintind Coborârea de pe Cruce, a făcut înconjurul lumii. Sr. Emilia Ehrlich, aflată şi ea în acel moment în Piaţa Sf. Petru, şi-a amintit ultimul vers din poemul „Stanisław” scris de Karol Wojtyła înainte de a fi ales în Scaunul Pontifical: „dacă vorba nu converteşte, sângele o va face”. Grav rănit, pierzându-şi cunoştinţa din cauza sângerării masive, Papa a fost dus la Spitalul Gemelli de o ambulanţă într-un timp record pentru acea ora, în condiţiile de trafic ale Romei (opt minute, pentru un drum care, străbătut în viteză, dura cel puţin 20 min.). În Piaţa Sf. Petru, mulţimea a rămas, plângând şi rugându-se Rozariul. Pe scaunul unde trebuia să stea Sfântul Părinte în timpul audienţei, pelerinii polonezi au aşezat o copie a icoanei „Madona Neagră” din Częstochowa. O pală de vânt (poate aceeaşi adiere a Duhului Sfânt care, în 2005, avea să răsfoiască paginile Evangheliei aşezată deasupra sicriului său de chiparos), a dezvelit icoana, pe care pelerinii scriseseră: „Niech Nasza Pani chroni Papieża od wszelkiego zła” – „Fie ca Doamna noastră să îl apere de tot răul pe Papa”. De altfel, în Polonia, se spune că ea se află întotdeauna acolo unde se întâmplă ceva important. Operaţia a durat cinci ore. La ora 0.45, un al doilea buletin medical anunţa că operaţia s-a încheiat cu succes deplin, iar starea pacientului este satisfăcătoare [66]. Pelerinii din Piaţa Sf. Petru, care, timp de peste şase ore recitaseră Rozariul, au început să se împrăştie. Convalescenţa a fost agravată de infecţia cu virus cytomegalic, pentru care nu exista la acea dată tratament, contractată prin sângele transfuzat de urgenţă (dacă se aşteaptă 24 h, virusul este fragil şi dispare, dar transfuziile în acest caz reprezentau o urgenţă majoră: Papa, pierzând aprox. ¾ din cantitatea totală de sânge, se afla în şoc hemoragic). Acest „terorist auxiliar” [67], care îi punea în pericol viaţa la fel ca şi atentatorul însuşi, a fost învins prin forţele proprii ale organismului, iar colostomia de recuperare a fost înlăturată la 5 august. Pe tot parcursul spitalizării, Papa a dorit să fie informat asupra evoluţiei clinice, iar când i s-a adus la cunoştinţă că starea gravă în care se afla se datora virusului cytomegalic, a dorit să îl vadă la microscop. Aşa cum spunea medicilor, o parte din lupta cu boala constă în faptul că pacientul însuşi trebuie să lupte să devină ” ‘subiect al bolii sale’ în loc de ‘simplu obiect de tratament'”,(…) „fiindcă demnitatea omului nu se opreşte la uşa spitalului” [68].

Motivele care l-au făcut pe Mehmet Ali Ağca să comită atentatul rămân necunoscute. Iniţial, a afirmat că a acţionat singur; apoi, că i s-ar fi ordonat crima chiar din interiorul Vaticanului (de altfel, se observase că un număr de persoane care se aflau la pregătire pentru a deveni preoţi, refuzau sistematic hirotonirea şi plecau din Vatican, fiind înlocuiţi cu alţii, care procedau la fel, de unde şi ideea că s-ar fi putut să fie agenţi KGB [69]). Într-o carte publicată în 2007 [70], Cardinalul Stanisław Dziwisz, afirma că, în particular, Papa era convins că în spatele atentatului se afla Uniunea Sovietică, eventual prin intermediul serviciilor secrete din Bulgaria, aşa cum susţinuse şi Mehmet Ali Ağca într-o declaraţie din 1982 [71]. La 2 martie 2006 comisia Mitrokhin din parlamentul italian, constituită pentru a analiza relaţiile dintre KGB şi o serie de parlamentari italieni, a concluzionat că în spatele atentatului s-a aflat Uniunea Sovietică, din cauza sprijinului constant oferit de Papă sindicatului „Solidaritatea”, teorie susţinută de altfel şi de Michael Ledeen şi CIA la vremea respectivă. Mehmet Ali Ağca făcea parte din 1970 dintr-un grup extremist de dreapta, intitulat „Lupii cenuşii”, care era răspunzător de asasinarea a câtorva sute de personalităţi publice, ziarişti, persoane oficiale, lideri de sindicat etc., „ca să cureţe Turcia de elementele de stânga”.

Ulterior s-a descoperit că „Lupii cenuşii” aveau legături strânse cu politicienii şi personalităţile de vârf din serviciile secrete cu orientare de dreapta. În februarie 1979, ziaristul liberal Abdi Ipekci, a fost ucis lângă propria locuinţă, în Istanbul. Mehmet Ali Ağca a fost arestat şi condamnat, dar a evadat din închisoare în noiembrie 1979, lăsând o scrisoare în care anunţa intenţia de a-l asasina pe Papă cu ocazia vizitei sale în Turcia: „Imperialiştii apuseni (…) îl trimit pe comandantul cruciat Ioan Paul al II-lea, sub masca unui lider religios. (…) Îl voi împuşca pe Papă. Acesta este singurul motiv pentru care am evadat.” La 9 mai 1981 a luat un avion de la Mallorca la Milano, îmbarcându-se sub un nume fals. După tentativa de asasinat din Piaţa Sf. Petru, s-a găsit asupra lui o scrisoare în care preciza: „Îl ucid pe Papă în semn de protest împotriva imperialismului Uniunii Sovietice şi a SUA şi împotriva genocidului care are loc în Salvador şi Afganistan”. La proces a pledat vinovat şi în iulie 1981 a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Papa Ioan Paul al II-lea l-a vizitat în închisoare, acordându-i iertarea (la 27 decembrie 1983). Interogatorii ulterioare au dus la arestarea a trei bulgari şi trei turci, dar cazul împotriva lor a căzut atunci când martorul-cheie, Mehmet Ali Ağca, a declarat că este Isus Cristos şi a prevestit sfârşitul iminent al lumii. Spre sfârşitul anilor ’90, Papa şi-a exprimat speranţa ca Mehmet Ali Ağca să fie eliberat de guvernul italian cu ocazia Jubileului din anul 2000 (ceea ce s-a şi întâmplat, la 14 iunie 2000). A fost extrădat în Turcia, unde a fost imediat arestat pentru încă opt ani, pentru asasinarea ziaristului turc.

Ceea ce a uluit mass-media a fost groaza care se citea în ochii teroristului când a fost vizitat de Papa. El credea că „Zeiţa de la Fátima”, care, în mod supranatural apărase viaţa Papei, se va răzbuna pe el, dar Papa i-a explicat că Maica Domnului, pe care şi musulmanii o venerează, e mama lui Dumnezeu şi mama tuturor şi că nu are de ce să se teamă [72]. Papa l-a îmbrăţişat, şi-a apropiat fruntea de a condamnatului, oferindu-i iertarea, iar Mehmet Ali Ağca a murmurat: „Cum de nu te-am ucis?!” Papa Ioan Paul al II-lea avea însă o explicaţie: „o mână a tras, dar Altă Mână a condus glontele” [73].

Era aniversarea apariţiei Maicii Domnului de la Fátima, din Portugalia, căruia Papa îi era devotat fidel. De fapt, au fost numai câţiva mm între locul unde a lovit glontele şi artera mezenterică, unde s-ar fi declanşat o hemoragie masivă, în afara resurselor terapeutice. În felul acesta, cea de a treia profeţie de la Fátima se împlinea, dar mult atenuată, tocmai fiindcă fusese folosită cea mai puternică armă a tuturor timpurilor: rugăciunea. Pe locul unde a fost atacat Papa, în Piaţa Sf. Petru, se află, încastrată în pavaj, o mică placă albă de marmură, cu stema Papei Ioan Paul al II-lea, iar dedesubt, data tentativei de asasinat: XIII V MCML.XXXI [74].

A treia tentativa de asasinat a avut loc când Papa Ioan Paul al II-lea, aniversând un an de la atentatul care l-ar fi putut costa viaţa, a mers în pelerinaj la Fátima, în Portugalia, ca să îşi exprime recunoştinţa faţă de Maica Domnului şi ca ofrandă, să îi dăruiască, pentru cununa ei, glontele pe care ea însăşi îl deviase. În seara zilei de 12 mai 1982, Papa, lângă altarul aşezat pe latura imensului platou, asista la veghea de rugăciune care precede, ca de obicei la Fátima, marea sărbătoare a primei apariţii a Maicii Domnului din 13 mai 1917. Plouase toată ziua,iar ploaia nu mai contenea. Pelerinii, veniţi din toate colţurile ţării, şi mulţi de peste hotare, în veşmânt de pocăinţă, desculţi, uzi, înfriguraţi, sfârşiţi de oboseală, cântau şi se rugau, înălţând în noapte lumânările aprinse. Deodată a răsunat un strigăt lângă podiumul Papei, o umbră neagră s-a repezit pe trepte şi ridicând mâna asupra Papei, a scos din faldurile reverendei o baionetă. Lama a fulgerat scurt în lumina lumânărilor. Papa nu s-a mişcat. L-a privit cu compătimire, a clătinat uşor din cap şi a închis ochii. Era un preot spaniol, numit Juan María Fernández y Krohn. Înainte de a fi imobilizat de către gărzi, l-a rănit pe Papă, urlând: „La moarte cu Conciliul! La moarte cu Papa!” Urletele sale s-au pierdut în cântul litaniei intonate de mulţime, iar rana neprezentând risc vital, Papa a reuşit s-o ascundă. Atentatorul a fost capturat de forţele de ordine [75]. Era un preot catolic tradiţionalist, care fusese hirotonit de Arhiepiscopul Marcel Lefebvre din Societatea Sfântul Pius X, care se opunea modificărilor aduse de Conciliul Vatican II; el afirma că Papa Ioan Paul al II-lea este agent al Moscovei şi marxist din Blocul de Răsărit. La interogatoriu, preotul era cuprins de panică – nu de pedeapsa care îl aştepta, nici de închisoare, ci de ceea ce i se întipărise în minte: „Când Papa şi-a dat seama că vreau să îl omor, mi-a aruncat o privire fulgerătoare” – a declarat el anchetatorului. De fapt, nu era decât spaima sacră pe care o resimţea, fiindcă Papa „nu aruncase fulgere”, ci doar se gândise: „Prin ce mister cel rău, îmbrăcat în haină de preot, se înverşuna împotriva lui?” [76] A fost condamnat la şase ani închisoare; a fost eliberat după trei ani. A părăsit preoţia, a fost tratat pentru o boală mintală şi apoi a plecat din Portugalia în Belgia, unde exercită funcţia de avocat; a fost implicat în numeroase alte cazuri de violenţă comise în timpul unor manifestaţii extremiste. Papa, celebrând la Fátima Liturghia, a doua zi, la 13 mai 1982, s-a rugat pentru toată suferinţa care este în lume, adresându-se Sfintei Fecioare astfel: „O, Stăpână, mângâietoare a celor mâhniţi, şterge lacrimile celor suferinzi, ale celor uitaţi, ale celor disperaţi, ale victimelor violenţei. Fii pretutindeni binecuvântată, azi şi întotdeauna, pe pământ şi în ceruri, Maica a celor răscumpăraţi!”. Apoi s-a prezentat pe sine, ca martor a durerii omului, şi a încheiat cu glas tare: „Primeşte, o, Maică a lui Cristos, acest strigăt încărcat cu suferinţa tuturor oamenilor!”

A patra tentativă de asasinat asupra Papei Ioan Paul al II-lea a avut loc la Manila, cu ocazia primei sărbătoriri în Asia a Zilei Mondiale a Tineretului, din ianuarie 1995. La liturghia celebrată la încheierea Zilei Mondiale a Tineretului de la Manila, a participat cea mai numeroasă adunare din istoria lumii. O companie japoneză a realizat fotografii din elicopter, pentru a estima numărul celor prezenţi. Mulţimea a fost atât de densă, încât nu a putut fi apreciată numeric decât cu aproximaţie, între 5 şi 7 milioane de persoane. Asasinarea Papei făcea parte din complotul numit „Bojinka” („Oplan Bojinka”) şi care era structurat în trei etape: I. asasinarea Papei; II. aruncarea în aer, simultană, deasupra Pacificului şi a Mării Chinei de Sud a 11 avioane de linie, care făceau zbor regulat Asia-SUA (dacă ar fi reuşit, ar fi fost ucise peste 4,000 de persoane, comparativ cu atacul terorist din 11 septembrie 2001 în care aveau să fie ucise aprox. 3,000 de persoane); III. atacul sediului CIA. Cu puţin înainte de sosirea Papei la Manila, echipele specializate au pătruns cu forţa într-un apartament situat în imediata apropiere a ambasadei Vaticanului, unde urma să fie găzduit Papa. Acţiunea forţelor de ordine a fost determinată de sesizarea vecinilor din hotelul respectiv cu privire la un miros neobişnuit care se degaja din apartamentul 603, care s-a dovedit a fi secundar declanşării unei flăcări chimice, când unul din terorişti a turnat din greşeală apă peste amestecul exploziv. Teroriştii au reuşit să fugă, dar au fost capturaţi ulterior. În apartament s-au găsit materiale explozive, un manual de instrucţiuni pentru construirea bombelor artizanale şi planurile complotului. Un număr de veşminte preoţeşti, rozarii, biblii şi apelurile înregistrate de la un croitor care anunţa că reverendele sunt gata de probă, au sugerat ceea ce teroriştii au mărturisit ulterior la interogatorii: unul dintre ei urma sa se apropie de Papă, îmbrăcat ca preot, în timp ce acesta trecea spre Seminarul „San Carlos” din Makati City şi să detoneze o bombă de mare putere. Fuseseră deja făcute trei teste cu bomba: în Cebu City (bomba fusese de mică putere, nu a determinat distrugeri majore şi nici nu făcuse victime, dar a demonstrat că bomba fusese corect construită); în teatrul Greenbelt din Manila, unde explozia rănise mai multe persoane şi în zborul 434 Manila-Naruta (avion Boeing 747), unde explozia ucisese ocupantul locului şi rănise persoanele din jur; intenţia fusese ca bomba să detoneze rezervorul de kerosen al avionului, dar acesta corespundea unui alt rând de scaune [77].

In 2009, John O. Koehler, ziarist şi fost ofiţer CIA, a publicat volumul intitulat: Spies in the Vatican: The Soviet Union’s Cold War Against the Catholic Church [78]. În urma cercetării arhivelor poliţiei secrete din Germania de Est şi Polonia, Koehler afirmă că tentativele de asasinat asupra Papei Ioan Paul al II-lea au fost susţinute de KGB, oferind detalii în acest sens. Întrebat dacă, în faţa ameninţărilor cu moartea, va renunţa la călătoriile sale internaţionale, Papa a răspuns simplu: „Nu, fiindcă iubirea este mai tare ca moartea”.

Ioan Paul al II-lea, un Papă al tinerilor

Înfăptuirile Papei Ioan Paul al II-lea au impact general tocmai pentru că, mai întâi, au impact personal. Dumnezeu l-a ales pe Ioan Paul al II-lea să ajungă la inima fiecăruia, dar în special la inima tinerilor. Binecuvântat cu o extraordinară carismă, plin de umor, inteligent şi răspândind bucurie, cu o inimă deschisă şi tânără indiferent de vârsta şi de propriile-i suferinţe – altitudinea funcţiei şi sfinţeniei sale nu a făcut decât să ofere o şi mai largă posibilitate de cuprindere, plină de iubire şi înţelegere, a tuturor.

În aprilie 2005, cineva [79] se întreba „care este cea mai mare moştenire a Papei Ioan Paul al II-lea? Faptul că a dus la căderea ‘cortinei de fier’? Că a călătorit mai mult decât oricare dintre predecesorii săi? Că a vorbit deschis şi plin de curaj despre aspectele vieţii moderne? Că a influenţat atitudinea Naţiunilor Unite în problema controlului naşterilor? Că a supravieţuit unor tentative de asasinat, iertându-i pe atentatori? Că a arătat cum poate fi suportată şi transfigurată suferinţa, până la sfârşit? Că a pus ordine prin prisma doctrinei în nenumăratele documente ale Bisericii şi a editat Noul Catehism? Că a suportat critici constante şi numeroase, precum şi tentative josnice de discreditare? Că a apărat demnitatea omului, în special a celor săraci şi vulnerabili? Că a inspirat oamenii de pretutindeni, indiferent de credinţa lor? Deşi foarte mari, nici una dintre acestea nu o consider drept cea mai mare realizare a lui.” Iar autoarea continuă, arătând cum întâlnirea cu Papa Ioan Paul al II-lea, atunci când avea 15 ani, a schimbat viaţa ei şi a generaţiei sale – aşa cum ai pune „o balustradă de fiecare parte a unui pod peste un abis, astfel încât să poţi merge fără grijă şi în siguranţă, pe toată lărgimea şi lungimea podului, de la un capăt la altul”, iar „balustradele” au fost învăţăturile sale pentru tineri. Adolescenţii de atunci – adulţii de acum, şi-au întemeiat familii durabile şi fericite, sprijinindu-se tocmai pe învăţăturile sale, pe doctrina Bisericii de la care el nu s-a abătut nici o clipă. Papa Ioan Paul al II-lea a început ‘noua evanghelizare’, prezentând în mod intransigent adevărurile de credinţă dintotdeauna, dar într-un veşmânt nou şi captivant, ajungând în acest fel la inima tinerilor, „despre care ştia că au credinţa, energia şi entuziasmul să aprindă foc în lume şi să îl facă să lumineze.” [80] Şi mai mult decât atât: Papa Ioan Paul al II-lea a reuşit să personifice însăşi iubirea lui Isus pentru fiecare. „Este greu de înţeles pentru noi toţi – dar în special pentru adolescenţi – acest lucru: iubirea lui Dumnezeu. Şi totuşi, Papa Ioan Paul al II-lea ne-a arătat-o: iubirea lui Cristos este duioasă. Este jucăuşă. Şi este provocatoare. (…) Iar el, încredinţându-se cu totul lui Cristos, a făcut să coboare o ploaie de haruri asupra tuturor.” [81]

Papa Ioan Paul al II-lea „electriza” mulţimile: „Noi te iubim!” îi strigau tinerii – „Da, dar eu vă iubesc şi mai mult” – a răspuns el. Iar dincolo de revărsarea de iubire şi har care însoţea fiecare întâlnire şi chiar răspunsul pe care îl primea fiecare gând adresat lui, sunt faptele sale. Dintre acestea, menţionăm doar două: instituirea Zilei Mondiale a Tineretului şi Scrisoarea Apostolică Dilecti Amici, adresată tinerilor la 31 martie 1985.

1. Papa Ioan Paul al II-lea a iniţiat în 1984 Ziua Mondială a Tineretului (ZMT). Episcopii din întreaga lume au fost invitaţi să programeze o întâlnire a tinerilor din Dieceza lor în fiecare Duminică a Floriilor – astfel, întâlnirea tinerilor având loc anual la nivel diecezan şi o dată la doi sau la trei ani la nivel internaţional, în diferite locaţii. Prima celebrare a avut loc în 1986. A intrat în tradiţia ZMT sosirea Papei în „papamobil”, pe un traseu cât mai lung, astfel încât să poată saluta şi să fie aclamat de participanţi, precum şi sfânta liturghie finală, celebrată de Suveranul Pontif. Fiecare ZMT are o temă, un imn şi un logo propriu. ZMT se află sub patronajul unor sfinţi, invocaţi prin scurte rugăciuni specifice şi al unor mijlocitori, care reprezintă modele pentru tineri. Ulterior, Biserica avea să desemneze ca sfinţi patroni ai evenimentului pe Fer. Tereza de Calcutta şi Fer. Ioan Paul al II-lea. Rugăciunea către Fer. Ioan Paul al II-lea, la ZMT din 22-29 iulie 2013 a fost: „Dăruieşte-mi, prin mijlocirea ta, harul de a câştiga inima unor prieteni adevăraţi, aşa cum ai fost tu pentru cei tineri. Amin.” [81]

2. La 31 martie 1985, cu ocazia Anului Internaţional al Tineretului, Sfântul Părinte a adresat tinerilor Scrisoarea Apostolică intitulata Dilecti Amici [82]. Aceasta începe chiar cu pasajul din 1Pt 3:15 ales ca temă pentru prima ZMT, din 1986: „(fiţi) gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră” şi continuă, subliniind importanţa tinerilor – cărora le aparţine viitorul şi care aparţin ei înşişi viitorului – ceea ce implică o mare responsabilitate. Mesajul final al scrisorii (§16) cuprinde cuvintele şi îndemnul Fecioarei Maria la nunta din Cana Galileei: „Faceţi tot ceea ce vă va spune” [82].

De ce este atât de iubit de tineri, deşi nu a făcut niciodată rabat principiilor morale şi adevărurilor de credinţă? Cum a reuşit să ajungă la inima tinerilor? Răspunsurile pot fi numeroase fiindcă iubirea nu poate fi explicată, ci doar trăită, dar iată câteva aspecte generale [83]: 1. a întruchipat în viaţa şi în cuvintele sale splendoarea şi iubirea lui Cristos; 2. a respectat demnitatea umană; 3. a arătat că Biserica moare şi odată cu ea, moare şi Evanghelia, dacă se clamează principiul „Isus da, Biserica – nu”; 4. a arătat că principiile în care cred tinerii – adevăr, libertate, fidelitate, integritate, autenticitate şi solidaritate – sunt cele mai mari valori ale omului din toate timpurile; 5. a chemat tinerii la implicare şi discernământ, „punând în faţa lor binele şi răul, lumina şi întunericul, viaţa şi moartea”; 6. a arătat că eroii timpurilor de azi, clamaţi în mass-media, staruri efemere, te lasă „gol pe dinăuntru”. Or tinerii au nevoie de modele – de aceea, a beatificat 1340 de persoane şi a canonizat 483 de persoane, mai mulţi decât toţi predecesorii săi în ultimele cinci secole; 7. a impulsionat chemarea universală la sfinţenie, lansată de Conciliul Vatican II; 8. ştia să îi asculte şi să îi înţeleagă. El scria: „Ori de câte ori mă întâlnesc cu tinerii, pretutindeni în călătoriile mele, aştept să aud tot ce au de spus, tot ce doresc să-mi spună despre ei înşişi, despre societatea lor, despre Biserica lor. Şi de fiecare dată le atrag atenţia: ceea ce am eu de spus nu e atât de important ca tot ceea ce aveţi voi să-mi spuneţi mie. Şi nu-i nevoie să-mi spuneţi în cuvinte; îmi puteţi spune prin prezenţa voastră, prin cântecele voastre, poate prin dans, prin caricaturile voastre şi în fine, prin entuziasmul vostru”; 9. şi în cele din urmă, a arătat tuturor că orice om trebuie să sufere, chiar şi Vicarul lui Cristos. În cultura morţii, el a reamintit tuturor de părinţii şi bunicii uitaţi în aziluri, de bolnavii şi muribunzii eutanasiaţi, de fapt – a reamintit tuturor Evanghelia Vieţii. În ultimele sale zile, peste 100.000 de persoane se strânseseră în Piaţa Sf. Petru. Plângeau, se rugau şi cântau. Sus, la etajul al treilea, Arhiepiscopul Stanisław Dziwisz ţinea mâna Papei: „Auzi, au venit mulţi, foarte mulţi. Pentru tine sunt aici. Forţându-se să vorbească, el a silabisit încet: Vi ho cercato. Ora sono venuti da me. Vi ringrazio.” [85] Acestea au fost ultimele sale cuvinte. Se încheia astfel un pontificat centrat pe Cristos şi pe tineri.

Un pontificat care începuse la 16 octombrie 1978, şi în care, 6 zile mai târziu, la 22 octombrie, la inaugurare, Papa Ioan Paul al II-lea le spusese tinerilor: „Voi sunteţi speranţa Bisericii şi a lumii. Voi sunteţi speranţa mea.”

Note:
[61] George Weigel, Martor al Speranţei. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005). Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuş, trad. Radu Vasile, ISBN 978-973-141-006-7 p.360
[62] George Weigel, Martor al Speranţei. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005). Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuş, trad. Radu Vasile, ISBN 978-973-141-006-7 p.365
[63] http://www.vatileaks.com/_blog/Vati_Leaks/post/the-attempts-to-kill-pope-john-paul-ii/
[64] George Weigel, Martor al Speranţei. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005). Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuş, trad. Radu Vasile, ISBN 978-973-141-006-7 p.360
[65] http://www.history.com/this-day-in-history/pope-john-paul-ii-shot
[66] George Weigel, Martor al Speranţei. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005). Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuş, trad. Radu Vasile, ISBN 978-973-141-006-7 p.478
[67] Expresia apartine lui André Frossard- cf. George Weigel, Martor al Speranţei. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005). Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuş, trad. Radu Vasile, ISBN 978-973-141-006-7 p.481.
[68] André Frossard in conversation with pope John Paul II: Be not afraid, Bodley Head, 1984, p.230 cit. de George Weigel, Martor al Speranţei. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005). Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuş, trad. Radu Vasile, ISBN 978-973-141-006-7 p.479
[69] http://en.wikipedia.org/wiki/Pope_John_Paul_II#Assassination_attempts_and_plots
[70] A Life with Karol, cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Pope_John_Paul_II
[71] http://www.history.com/this-day-in-history/pope-john-paul-ii-shot
[72] George Weigel, Martor al Speranţei. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005). Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuş, trad. Radu Vasile, ISBN 978-973-141-006-7 p.544
[73] George Weigel, Martor al Speranţei. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005). Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuş, trad. Radu Vasile, ISBN 978-973-141-006-7 p.478.
[74] 13 mai 1981
[75] Cf. http://www.catholicculture.org/news/headlines/index.cfm?storyid=781
[76] Del Rio, Domenico Karol cel Mare: Istoria Papei Ioan Paul al II-lea. Trad.: Pr. Ioan Sociu. Bucureşti: Ed. Pauline, 2005, ISBN 973-8380-47-2 pag.152-155.
[77] http://en.wikipedia.org/wiki/Bojinka_plot
[78] Trad.: Spioni la Vatican: Războiul Rece al Uniunii Sovietice împotriva Bisericii Catolice. John O. Koehler (14 February 2011). Spies in the Vatican: The Soviet Union’s Cold War Against the Catholic Church. Pegasus Books. ISBN 978-1-60598-140-6. Retrieved 4 February 2012, cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Pope_John_Paul_II#cite_note-Koehler2011-196
[79] John Bales, in http://ccgaction.org/about/JohnPaul_tribute/Greatest_accomplishment
[80] Mary Beth Bonacci, in http://catholiceducation.org/articles/catholic_stories/cs0127.html
[80] Mary Beth Bonacci, in http://catholiceducation.org/articles/catholic_stories/cs0127.html
[81] Cf. http://www.rio2013.com/en/world-youth-day/patrons-and-intercessors
[82] http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/apost_letters/documents/hf_jp-ii_apl_31031985_dilecti-amici_en.html
[83] In 2:5
[84] Pr. Thomas Rosica, C.S.B. cf. http://catholiceducation.org/articles/catholic_stories/cs0128.html
[85] „V-am căutat şi acum aţi venit la mine. Vă mulţumesc.”



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *