A intra în mormântul lui Isus Cristos te poate transforma

Teme: Spiritualitate.
Etichete: .
Publicat la 27 aprilie 2014.
Print Friendly

Autor: pr. dr. Isidor Mărtincă
Sursa: Actualitatea creştină, aprilie 2006

Cu Isus în mormânt

Cu Isus în mormânt

Este curios cum tratează moartea oamenii din zilele noastre. Şirul mormintelor anonime este din ce în ce mai mare. Se lasă la dispoziţia rudelor să scrie sau nu numele pe mormânt. Astfel, există morminte fără piatră funerară sau fără nume. Nimic nu mai aminteşte de cel răposat. Crucea, care odinioară era un semn la căpătâiul celui plecat, se găseşte din ce în ce mai rar în ţările secularizate. În locul ei găsim: apus de soare, flori, tablouri şi simboluri care nu amintesc în nici un fel de moarte. Moartea este dureroasă şi, de aceea, este de la sine înţeles că se încearcă, pe cât posibil, ca această temă să fie exclusă. Şi dacă moartea intră în viaţă într-un mod brutal, atunci oamenii doresc să înlăture această temă şi să nu mai amintească în nici un fel de ea. Numai viaţa trebuie să meargă mai departe; este deviza omului secularizat.

Piatra izolează, exclude speranţa, şi face să se uite mesajul misterului pascal

Tot aşa au gândit şi ucenicii când l-au înmormântat pe Isus. Au pus o piatră mare la intrare, şi în acest mod au încheiat un capitol dureros din viaţa lor. Să considerăm gândurile sumbre ale ucenicilor în drum spre Emaus (Lc24). Pentru ucenici, odată cu Isus nu a murit doar un om pe care lau iubit ci, cu El, a murit şi speranţa că ceva va fi altfel în această lume. De fapt, au terminat cu cei trei ani din viaţa lor în care l-au urmat pe Isus Cristos. Nu vor nimic care să le mai amintească de El. Vor să termine cu acest capitol trist. Blocul de piatră pe care l-au rostogolit la intrarea în mormânt a devenit un simbol. Acum s-a terminat; îşi pot relua viaţa de zi cu zi. Viaţa merge înainte. Totuşi, există cineva care nu a voit să închidă acest capitol, şi aceasta este Maria Magdalena, care a mers la mormânt imediat după ziua de odihnă, sărbătoarea Paştilor evreieşti. Maria Magdalena nu a terminat cu ceea ce s-a întâmplat în acele zile; ea era mai mult preocupată de cum să dea la o parte singură piatra de la mormânt. Şi pentru că nu a vrut să termine, a fost prima care a realizat că piatra a fost dată la o parte. Ceea ce era pecetluit definitiv, deodată s-a redeschis.

„El a văzut şi a crezut”

Evanghelistul Ioan descrie într-un mod uimitor şi cu amănunte cum mormântul deschis dă naştere întrebărilor şi duce la credinţă. Maria Magdalena nu înţelege nimic încă; ea vede mormântul deschis şi nu intră înăuntru, ci aleargă să dea de ştire şi ucenicilor: „L-au luat pe Domnul!” Aceasta este explicaţia ei. Ucenicii aleargă la mormânt. Mai repede ajunge Ioan, pe care Mântuitorul îl iubea într-un mod aparte, dar nu intră; vede mormântul gol şi se întreabă ce s-a întâmplat. Petru intră cel dintâi; el vede ceea ce văzuse şi ucenicul iubit din afară. Şi totuşi, pentru el este altceva: Isus este viu. Abia acum intră şi Ioan în mormânt şi are loc o minune hotărâtoare, pe care evanghelistul o descrie simplu şi clar în câteva cuvinte: „El a văzut şi a crezut.”

Nu ajunge numai să vezi mormântul gol din afară. Considerându-l din afară, există mii de explicaţii plauzibile şi naturale: Maria Magdalena gândeşte, mai întâi, că pur şi simplu au furat trupul. Numai după ce intră în mormânt înţelege minunea învierii. Învierea lui Cristos nu poate fi înţeleasă din afară, ca observator neutru. Nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de moarte, de suferinţă, de durere, ci trebuie să pătrundem în mormântul lui Isus, trebuie să intrăm înăuntru, în ceea ce se credea terminat (finalizat) datorită patimilor şi morţii crunte pe Cruce. Paştele, învierea, viaţa nouă sunt posibile numai acolo unde noi nu ne deschidem numai de formă, nu terminăm doar cu ceea ce ne este incomod, conform moto-ului: „afară şi mai departe”, ci intrăm în misterul patimii, morţii şi învierii lui Isus Cristos. „Oare nu trebuia Cristos să pătimească toate acestea şi astfel să intre în gloria sa?” (Lc24,26).

Dumnezeu a dat piatra la o parte

Natural, există căderi de stânci în viaţa noastră, pe care, cu simpla noastră putere, nu le putem rostogoli, da la o parte. Maria Magdalena nu ar fi putut niciodată să dea singură la o parte piatra de la mormânt. Există situaţii în viaţă când suntem pur şi simplu incapabili să învingem răul, când ni se pun limite. Să ne gândim la un bolnav incurabil, când, indiferent ce am face, speranţa nu mai ajută la nimic; sau la o relaţie distrusă radical, când doi oameni se exclud unul pe celălalt şi toţi îşi bat capul cum ar putea rezolva această problemă. Şi, de fapt, noi, oamenii, ştim că la sfârşit vom muri şi, cu tot optimismul nostru, nu putem schimba prea multe. Însă, şi aceasta este vestea centrală a Sărbătorii Sfintei Învieri: Dumnezeu a dat la o parte piatra de pe mormânt Dumnezeu a dat la o parte piatra de pe mormânt. Mormântul este deschis şi gol, pentru că Dumnezeu nu a terminat cu noi, oamenii, pur şi simplu, în ciuda multiplelor căderi şi dezamăgiri întâlnite de-a lungul istoriei mântuirii; Dumnezeu s-a făcut om în Isus Cristos, s-a dăruit pe sine însuşi, a trăit mizeria omenească şi a luat asupra sa durerile şi moartea; pentru că El, în sensul cel mai corect al cuvântului, a intrat în mormânt. De aceea, omul are o speranţă. De la învierea lui Isus Cristos încoace, nu mai există nici o situaţie fără ieşire, nimic care să nu ne dea o nouă speranţă.

Această experienţă a Sfintei Învieri o pot trăi doar aceia care nu stau afară, în faţa mormântului. Numai cei care, asemenea lui Petru, intră în mormânt se întâlnesc cu o Viaţă nouă; doar aceştia vor fi transformaţi de Domnul Isus Înviat. Şi lucrul acesta este valabil nu numai pentru clipele supreme ale morţii ca o problemă principală a vieţii, dar este valabil şi pentru toate celelalte situaţii dificile care ne îngrădesc viaţa, bucuria, fericirea. Cel care nu intră în mormântul lui Cristos Înviat, cel care în viaţă are parte de cele incomode, de dezamăgiri, tristeţi, suferinţe, boli, crize, de probleme care îi încurcă drumul vieţii, cel care este apăsat de conflicte şi dificultăţi, acela nu poate face dovada că va putea schimba ceva, că va începe o nouă viaţă, că va avea noi posibilităţi la care nici nu se gândeşte să spere. Numai acela care are credinţă în Isus Înviat, numai cel care intră în mormântul lui Cristos de pe care Dumnezeu dă piatra la o parte, numai acela va întâlni posibilitatea noii vieţi noii vieţi pe care Domnul a făcut-o. Dumnezeu a învins moartea, şi prin moarte tot ceea ce limitează viaţa omului. Prin învierea Fiului său, Isus Cristos, moartea a fost învinsă pentru totdeauna. Nu mai există disperare, nu mai există zid care să nu poată fi depăşit. Acesta este mesajul Învierii lui Cristos, aceasta este sărbătoarea Sfintelor Paşti sărbătoarea Sfintelor Paşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *