Un an în inima lui Dumnezeu şi a lumii

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Ecaterina Hanganu

Papa Francisc

Papa Francisc

A fost odată ca niciodată un băieţel atât de cuminte şi blând şi modest, încât toţi oamenii i-au conferit medalia de aur a Umilinţei. A doua zi însa, i-au luat-o înapoi, fiindcă băieţelul… chiar o purta. Iar Nancy Gibbs, care îşi începea în felul acesta comentariul asupra numirii Papei Francisc drept „omul anului 2013” de către revista Time, se întreba în continuare: „Cum poţi practica oare umilinţa de la înălţimea celui mai solemn tron din câte există pe pământ?!”

Anul care a trecut ne-a arătat cum anume se poate:

1. Mai întâi, prin „fapte mici, făcute cu mare iubire[1];

2. Mai apoi, prin fapte mari, făcute cu înţelepciune;

3. Şi în cele din urmă, în fiecare clipă şi mereu, fiind el însuşi.

I. Şi fiindcă „a fi” deţine întotdeauna primatul, să vedem „cine este„, înainte de a vedea „ce (mai) face” Papa Francisc.

Papalitatea este „magică şi misterioasă: ea transformă un septuagenar într-un superstar, dar fără să spună aproape nimic despre omul ca atare”[2].

Şi totuşi, Papa Francisc este el, Jorge Mario Bergoglio, băieţelul cel mai mare al unei familii de imigranţi italieni în Argentina[3] care, născut la 17 decembrie 1936, a fost botezat chiar în noaptea de Crăciun a aceluiaşi an; este tânărul care, într-o frumoasă zi de primăvară, la 21 septembrie[4], în sărbătoarea Sfântului Matei, mergând la petrecere cu colegii lui, s-a abătut din drum alegând astfel drumul vieţii lui fiindcă, intrând în confesional, l-a întâlnit pe Isus[5]care l-a chemat la el; este cel care a învăţat, a muncit, a suferit fizic, psihic, spiritual şi care, pe drumul vieţii sale, ca preot, profesor, superiorul iezuiţilor din Argentina în anii grei ai „războiului murdar”[6], Episcop, Cardinal, a avut grijă mai ales de cei năpăstuiţi economic şi politic; este cel care, ajungând Arhiepiscop de Buenos Aires, a trăit la fel de modest ca şi majoritatea enoriaşilor săi, mergând cu aceleaşi mijloace de transport ca şi ei, vizitându-i, susţinându-i material şi spiritual acolo unde se aflau, în bisericile şi locuinţele lor sărace de la periferia marelui oraş sau sub cerul liber. Şi cel care, în Conclavul Cardinalilor, vorbind despre „bucuria cea dulce şi mângâietoare a evanghelizării”[7] a spus: 1. Evanghelizarea presupune zel apostolic; 2. Atunci când Biserica nu iese din sine ca să evanghelizeze, devine autoreferenţială şi se îmbolnăveşte (ca femeia cocoşată din evanghelie); 3. Când Biserica este autoreferenţială, crede, fără să îşi dea seama, că are propria sa lumină şi nu mysterium lunae, iar aceasta duce la răul atât de grav care este umanismul secular; 4. În ceea ce îl priveşte pe viitorul Papă, acesta ar trebui să fie un om care, prin contemplarea şi adorarea lui Isus Cristos, să ajute Biserica să iasă din sine mergând la periferia existenţei, să o ajute să fie o mamă fecundă, trăind „fermecătoarea şi mângâietoarea bucurie a evanghelizării”. Fără ca prelatul argentinian să ştie, Duhul Sfânt avea să se oprească tocmai asupra sa, alegându-l în Scaunul Sfântului Petru, iar acesta avea să devină programul propriului său pontificat.

Trei cuvinte îi pot cuprinde viaţa: bucurie, iubire, entuziasm.

„Sunt unii creştini a căror viaţă seamănă cu un Post fără Paşti”[8], spune Sfântul Părinte şi care, prin „psihologia de mormânt” a pragmatismului cenuşiu de zi cu zi îşi degenerează credinţa şi implicit propria viaţă, devenind „mumii într-un muzeu”, fiindc, deziluzionaţi de Biserică, cedează melancoliei şi pesimismului, care este „cea mai de preţ băutură a diavolului”[9]. Şi dacă în omilia din 10 mai 2013 participanţii au avut surpriza să îl audă pe Sfântul Părinte spunând că „un creştin trist şi încrâncenat seamănă mai degrabă cu un ardei murat, decât cu martorul vieţii creştine adevărate”, aceasta nu înseamnă decât îndemnul pe care ni-l adresează Sfântul Părinte să trăim bucuria, bucuria adevărată, care vine din nesfârşita iubire a lui Dumnezeu. Dar bucuria vieţii creştine trebuie nu numai trăită, ci şi împărtăşită – ea este altceva decât distracţia sau veselia, într-un secol zgomotos şi gol pe dinăuntru. Bucuria vieţii creştine luminează dinlăuntru şi face să înflorească chipul creştinului şi inima celor din jur. „Dacă păstrăm bucuria numai pentru noi, în cele din urmă ajunge să ne îmbolnăvească, inimile îmbătrânesc şi se zbârcesc, iar faţa noastră nu mai transmite acea mare bucurie de a fi creştin, ci numai nostalgie şi melancolie – or aceasta e boală curată”[10]. „Să nu lăsăm să ni se fure entuziasmul evanghelizării! Să nu lăsăm să fim jefuiţi de comuniunea cu ceilalţi! Să nu lăsăm să ni se fure Evanghelia! Să nu lăsăm să ni se fure iubirea fraternă! Să nu ne lăsăm prădaţi de vigoarea misionară! Să nu dispreţuim puterea misionară a pietăţii populare!”, îndeamnă Sfântul Părinte.[11]

Împărtăşirea bucuriei este părtăşia iubirii lui Dumnezeu, iar aceasta înseamnă noua evanghelizare – nu prozelitism, ci comunicare a bucuriei Veştii celei noi. Este drumul de o viaţă al acelui băieţel, primul născut dintr-o familie de imigranţi, italian[12] şi argentinian totodată, menit să fie „făuritor de punţi” între naţiuni, între oameni, între inimi fiindcă el însuşi este, înainte de toate, inimă. Iar inima este un muşchi viguros, ordonat şi ferm. Muncind necontenit, ne îndeamnă să facem acelaşi lucru, fiindcă munca lui – în bucurie, iubire, entuziasm – este condiţia sine qua non a vieţii.

II.- Reza por mí! Roagă-te pentru mine! – îi cereau aproape toţi cei care îl vedeau oriunde îl purtau paşii, din Palatul arhiepiscopal unde refuzase să locuiască, pana în periferiile pline de noroiul existenţial al marelui oraş. Şi în seara de 13 martie 2013, apărând prima dată la balconul central al Vaticanului, el, Papa Francisc, el însuşi ne-a cerut nouă, tuturor, acelaşi lucru: să ne rugăm pentru el, să îl rugăm pe Domnul să îl binecuvânteze: rugăciunea poporului, cerând binecuvântare pentru Episcopul său[13] NOTA ÎN ROMÂNĂ!!!. Nu era umilinţa băieţelului unor imigranţi italieni în Argentina, ci umilinţa inimii în faţa Domnului Isus, al cărui chip îl privea cu miliardele de ochi ai celor din Piaţa San Pietro, din Italia, din Argentina şi de pretutindeni, catolici şi non-catolici. O statistică efectuata în Anglia afirma că numele cel mai des menţionat pe internet în 2013 a fost al Papei Francisc.

De ce?

Poate fiindcă a încălcat acele elemente ale tradiţiei care, adăugând un plus de solemnitate, fac relaţiile cu cei mulţi distante şi rigide: da, nu poartă mozzetta, nici pantofii roşii tradiţionali, ci pantofii lui negri şi nu tocmai noi, potriviţi pentru toate periferiile geografice şi existenţiale pe care, în calitate de vicar al lui Cristos, vrea să le străbată; nu are cruce de aur la gât ci crucea lui de fier; nici „inelul pescarului” nu este de aur, ci, ca să salveze aparenţele, a cerut să fie aurit un inel simplu, de argint – de pe care aurul s-a dus deja în prima lună; a renunţat la papamobilul blindat pentru un simplu Ford Focus; coboară şi îmbrăţişează copiii bolnavi, oamenii infirmi, spală şi sărută picioarele bolnavilor de SIDA sau ale puşcăriaşilor, chiar dacă e vorba de o femeie musulmană. După prima Sfântă Liturghie celebrată în calitate de Episcop al Romei, a vorbit cu cei care îl aşteptau, binecuvântând şi îmbrăţişând oamenii – ba chiar şi un câine (utilitar, al unui reporter orb), şi, spre anxietatea gărzii elveţiene, a ieşit pur şi simplu pe poarta Vaticanului pentru o plimbare prin Roma.

Papa Francisc răspunde singur la telefon şi dă el însuşi telefoane când are nevoie sau în semn de prietenie (tonetarului din Buenos Aires, ca să nu îi mai reţină ziarele; unui tânăr şomer, al cărui frate fusese ucis; unei tinere femei, divorţate, promiţând că îi botează el copilul născut din relaţia cu un bărbat căsătorit, fiindcă alţi preoţi refuzaseră); Papa nu pierde nici o ocazie să telefoneze personal, oricui are nevoie, aşa încât respectabilul şi respectatul ziar italian Corriere della Sera şi-a anunţat cititorii că, dacă primesc cumva telefon de la Papa Francisc, să răspundă cât mai natural cu putinţă şi să fie ei înşişi, fără nici o grijă de protocol, „fiindcă, dacă ar fi vrut să fie plictisit cu aşa ceva, ar fi telefonat unui ministru din guvern”. Tot el, când, în faţa a 150.000 de pelerini în Piaţa San Pietro, un copil, plictisit, a alergat la el şi l-a apucat de picior în timpul discursului, l-a mângâiat şi pe urmă l-a lăsat pe scaunul său, rotativ, din maşină.

La 17 decembrie, când a împlinit 77 ani, şi-a serbat ziua de naştere într-un cadru restrâns, invitând la Sfânta Liturghie şi apoi la masă pe colaboratorii apropiaţi şi cinci oameni ai străzii, împreună cu un câine care aparţinea unuia dintre ei. El este cel care, în luna noiembrie 2013, a binecuvântat statuia lui Isus reprezentat ca om al străzii, adormit pe o bancă, recognoscibil numai după stigmatele crucii de la mâini şi picioare[14], statuie executată de sculptorul Timothy Schmalz din Ontario şi a aprobat expunerea unei copii din lemn în Piaţa San Pietro, urmând să se găsească o amplasare adecvată, în apropiere, a versiunii în bronz[15].

El este cel care, aşa cum făcea în Buenos Aires, ca Arhiepiscop, continuă să facă şi în Roma: iese noaptea, incognito, din Domus Sanctae Marthae, unde locuieşte, pe străzile Romei, ca să îi ajute şi să îi mângâie pe oamenii străzii. De altfel, i-a şi invitat la masă în grădinile Vaticanului, iar cu fiecare ocazie aminteşte tuturor să aibă grijă de cei marginalizaţi.

Preocuparea pentru săraci se vede şi din alte acte „mărunte”, cum ar fi atenţionarea concetăţenilor care doreau să vină din Argentina la Roma când a fost creat Cardinal – să stea acasă şi să dea banii la săraci; atenţionarea funcţionarilor Vaticanului şi membrilor clerului să renunţe la maşini scumpe şi să aibă grijă de săraci; anularea primei de retragere şi a primei de instalare a Papei pentru toţi funcţionarii Vaticanului, în beneficiul săracilor; scoaterea la licitaţie a motocicletei Harley-Davidson, dăruită anul trecut Papei cu ocazia împlinirii a 110 ani de la lansarea acestei mărci, împreună cu o jachetă de piele[16], iar suma obţinută a fost donată unei organizaţii caritabile pentru persoanele fără adăpost[17]

Şi chiar aşa! Papa Francisc nu locuieşte în apartamentul papal din Vatican, „unde oamenii vin când şi când”, în grupuri mici, ci împreună cu preoţii, cu care şi ia masa, în hotelul Domus Sanctae Marthae, într-un apartament modest, „ca să îi simtă aproape pe oameni”[18]. Şi multe, multe altele… Sunt „fapte mici, făcute cu mare iubire„, care arată că sfinţenia nu înseamnă solitudine, umilinţa nu înseamnă înjosire şi tristeţe, smerenia nu înseamnă încrâncenare, iar credinţa nu înseamnă exclusivism religios – ci totul este bucurie, iubire şi entuziasm pentru şi în cuvântul Domnului.

III.- Fapte mari, făcute cu înţelepciune.

În centrul vieţii creştine se află Euharistia.

Papa Francisc celebrează în fiecare dimineaţă Sfânta Liturghie în capela din Domus Sanctae Marthae, împreună cu diferite categorii de persoane. De ex., a doua zi după inaugurarea pontificatului, i-a invitat pe toţi muncitorii de la salubritate şi după liturghie, a dat mâna cu fiecare dintre ei – „m-am uitat la ei, toţi aveau lacrimi în ochi” povesteşte şeful lor.

Dar acesta nu e oare un eveniment din categoria „fapte mici, făcute cu mare iubire” – am fi tentaţi să întrebăm. Poate da, dar mai sigur, NU – fiindcă în centrul preocupărilor Papei Francisc se afla omul şi mai ales, oamenii marginalizaţi, cei săraci (atrăgea atenţia că 50% din populaţia globului deţine numai 1% din bunurile necesare vieţii), bătrânii, bolnavii, cei consideraţi în afara demnităţii de om de o societate care nu le creează condiţia de a fi oameni.

Pentru aceasta, iată ce a făcut Papa Francisc în 2013:

1.- a înfiinţat un grup de opt consilieri personali (unul singur fiind din Curie), din toate zonele globului, aleşi în special dintre cei care aduceau critici Vaticanului; între 1-3 octombrie a avut loc prima întâlnire a grupului celor opt Cardinali; lucrările s-au orientat asupra revizuirii generale a aparatului birocratic al Vaticanului;

2.- luptă împotriva corupţiei financiare[19], a crimei organizate şi a inechităţii economice. La scurt timp după alegerea în Scaunul Pontifical, a decis cercetarea amănunţită a Băncii Vaticanului, solicitând investigatorilor să decidă dacă banca întruneşte standardele europene – inclusiv transparenţa – pentru a continua să folosească moneda euro. Investigaţia a dat rezultate: pentru prima dată în lunga sa istorie de 125 ani, banca a prezentat raportul anual. Investigaţia continuă, deşi Papa este ameninţat cu moartea de mafia Italiană, ca urmare a luptei anticorupţie, a tacticii unor oficiali de spălare de bani prin acceptarea plăţilor din partea mafiei în scopuri caritabile şi împotriva crimei organizate. În prima sa exortaţie apostolică, Evangelii Gaudium, Papa atrage atenţia asupra „globalizării indiferenţei”[20], a nedreptăţii şi inechităţii economice, ridicându-se în apărarea celor marginalizaţi, a săracilor în primul rând şi criticând „piaţa liberă” care adânceşte sărăcia, în absenţa controlului efectiv exercitat de stat. Asemenea idei i-au adus acuzaţia de adept al teologiei eliberării[21] sau marxist[22]. Dar cuvintele lui au răsunet larg. Preşedintele Barack Obama, referindu-se la propria sa agendă economică, cita cuvintele Papei: „Cum se poate să rămâi indiferent când un bătrân fără adăpost moare pe stradă de frig şi foame, şi asta nu interesează pe nimeni, în timp ce dacă piaţa coboară cu două puncte, este o ştire de senzaţie?!”[23]

3.- „nivelarea” ierarhiei[24]: Episcopii au menirea de a conduce slujindu-i pe toţi ceilalţi, ei nu reprezintă „curtea regală”; nu sunt de dorit „Episcopi de aeroport”, care zboară „bâzâind” deasupra lumii şi predică evanghelia, în timp ce ei duc un trai bun – aceştia sunt „mici monştri”; Papa doreşte păstori care să „aibă mirosul turmei”. „Carierismul ierarhic”, spune Sfântul Părinte,”este o formă de cancer”. Aşa se explică şi motivul demiterii Episcopului german Franz-Peter Tebartz-van Elst, care a cheltuit peste 41 milioane de dolari pentru renovarea reşedinţei episcopale şi a altor clădiri ale bisericii. Iar în privinţa Curiei, Sfântul Părinte atrage atenţia că aceasta „nu trebuie să fie un inspector şi un inchizitor care să nu mai permită acţiunea Sfântului Duh şi dezvoltarea poporului lui Dumnezeu”.

4.- a anunţat în luna iunie convocarea la o dată ulterioară a unui Sinod extraordinar al familiilor, cu tema „Provocările pastorale ale familiei în contextul evanghelizării”. În acest scop a trimis un chestionar în lumea catolică, consultând opinia a peste 1 miliard de laici despre familie, căsătorie, contracepţie, egalitate, divorţ etc.

5.- se adresează tuturor, prin cuvântul vorbit şi scris. Prima enciclică a Papei Francisc, Lumen fidei, scrisă „la două mâini” a Papei Benedict al XVI-lea şi a Papei Francisc, a fost promulgată la 29 iunie, în sărbătoarea „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul”şi a fost lansată vineri, 5 iulie 2013. Documentul aminteşte clar de scrierile Papei Benedict XVI prin dialogul extins între credinţă şi raţiune şi numeroasele citate din Sfântul Augustin. Pe de altă parte, atenţionarea asupra pericolului idolatriei, gnosticismului şi fariseismului, asupra relativismului, precum şi o întreagă secţiune despre importanţa credinţei pentru dreptate şi pace pe pământ „sunt cunoscutele teme dominante ale pontificatului Papei Francisc”[25]. Lansată la 24 noiembrie 2013, în sărbătoarea Cristos,Regele Universului, Exortaţia Apostolică Evangelii Gaudium este considerată „manifestul Papei Francisc ” şi „Magna Carta pentru reforma Bisericii”[26]. Dar este, de fapt, nu numai o lectură pasionantă de la un capăt la celălalt, ci şi o mare bucurie: bucuria întâlnirii cu omul – a unei întâlniri de la inimă la inimă, în iubirea lui Dumnezeu. Iar sub privirea lui Dumnezeu, nu poţi fi decât plin de umilinţă, bucurie şi entuziasm, om între oameni – poate, „un păcătos”, dar „un păcătos pe care Isus l-a privit şi l-a ales”[27], într-o zi însorită de primăvară, undeva, în Argentina, în sărbătoarea Sfântului Matei.

Efectul Bergoglio – ceea ce se numea aşa în primele luni de pontificat, a ajuns „fenomenul Bergoglio”: un suflu nou de credinţă, un entuziasm care umple bisericile şi confesionalele şi mai ales, îndeamnă la fapte: ale noastre, urmându-le pe ale Papei: rugăciune, bucurie, iubire faţă de aproapele sub toate formele de manifestare creştină. Şi iată doar două repere pe acest drum al premierelor, dar şi al continuităţii slujirii petrine: Adoraţia Euharistică Internaţionala şi Ziua Mondială a Tineretului.

Eveniment unic în istoria Bisericii, Adoraţia Euharistică Internaţională reprezintă încă o premieră a pontificatului Papei Francisc. Catedralele din lume, parohiile, congregaţiile călugăreşti, în special mănăstirile de clauzură, asociaţiile şi fiecare persoană în parte au fost în comuniune cu Papa în adoraţie euharistică duminică, 2 iunie 2013. Adoraţia Euharistică a început în Bazilica San Pietro la ora 17.00 (ora Romei). Au fost enunţate două intenţii: prima – ca „Domnul să facă Biserica mereu ascultătoare de cuvântul Său, astfel încât să apară în faţa lumii frumoasă, fără pete sau riduri, sfântă şi neprihănită”, iar a doua intenţie a fost dedicată oamenilor de pretutindeni, care suferă din cauza violenţei, drogurilor sau traficului uman, din cauza nesiguranţei economice şi a marginalizării. Lista ţărilor celor care anunţaseră până la 28 mai participarea la Adoraţia Euharistică cuprindea practic întreg globul terestru. Iar ceea ce s-a realizat pentru fiecare dintre participanţi, ca persoană, a fost sentimentul cald, viu şi puternic de apartenenţă la familia lui Dumnezeu, care dăruieşte tuturor şi fiecăruia în parte curaj, blândeţe, umilinţă, dar mai presus de toate, iubire. Fiindcă, de fapt, aceasta este Euharistia: expresia vizibilă a nesfârşitei iubiri a Tatălui nostru. Este aceeaşi nesfârşită iubire şi grijă pentru noi, care ni l-a dăruit ca Suveran Pontif pe Papa Francisc, SJ.

A 28-a Zi Mondială a Tineretului, desfăşurată între 22-29 iulie 2013 în Brazilia, la Rio de Janeiro, a avut ca temă, enunţată de Papa Benedict XVI în mesajul său din 18 octombrie 2012: „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate popoarele”, iar Papa Francisc, a continuat: „Isus te cheamă ca să fii discipol în misiune! Astăzi, în lumina cuvântului lui Dumnezeu pe care l-am ascultat, ce ne spune Domnul? Ce ne spune Domnul? Trei cuvinte: mergeţi, fără frică, pentru a sluji. Primul cuvânt, mergeţi, este un imperativ. Isus nu spune: «dacă vreţi, dacă aveţi timp», ci: «mergeţi», dar acesta nu e imperativul stăpânului către sclav, ci al prietenului plin de iubire către prieteni şi fraţi. Isus (…) nu numai că ne trimite, ci ne şi însoţeşte, este mereu alături de noi în această misiune de iubire. A doua expresie, fără frică, este justificată tocmai de faptul că Isus însoţeşte pe fiecare, mereu, în misiunea sa şi în acelaşi timp nimeni nu acţionează solitar, ci solidar, în comuniune cu Biserica. Sau, cum afirma Papa Ioan Paul al II-lea: «Nu vă temeţi», expresie repetată de 365 de ori în Biblie, o dată pentru fiecare zi a anului,tocmai fiindcă Dumnezeu este cu noi în toate zilele anului. Iar «ultimul cuvânt»”, spune Sfântul Părinte, „este «pentru a sluji». La începutul Psalmului pe care l-am proclamat sunt aceste cuvinte: «Cântaţi Domnului un cântec nou» (Ps 95,1). Care este acest cântec nou? Nu sunt cuvinte, nu este o melodie, ci este cântecul vieţii voastre, înseamnă a lăsa ca viaţa noastră să se identifice cu aceea a lui Isus, înseamnă a avea sentimentele sale, gândurile sale, acţiunile sale. Şi viaţa lui Isus este o viaţă pentru alţii. Este o viaţă de slujire.” Ce a însemnat pentru tineri această întâlnire – prezenţa lor vorbeşte de la sine: la Liturghia finală, celebrată pe plaja de la Copacabana, au fost 3 milioane de tineri – număr întrecut numai de prezenţa la omilia Fericitului Ioan Paul al II-lea la Manila, când au participat peste 5 milioane de persoane.

Acesta este „fenomenul Bergoglio”: promovând tinerii, sprijinindu-se pe bătrâni, o viaţă de credinţă în bucurie, iubire şi entuziasm, desfăşurată în folosul tuturor, dar mai ales al celor marginalizaţi, în braţele pline de har ale Bisericii.

Şi, de fapt, ce este Papa Francisc?

Spre surprinderea tuturor, Papa Francisc „chiar este catolic„: adică, este intransigent în privinţa apărării vieţii, a căsătoriei, a doctrinei privind hirotonirea femeilor (subliniind[28] ca şi Papa Ioan Paul al II-lea, că „vorbind de puterea sacramentală, ne referim la funcţie şi nu la demnitate sau la sfinţenie”). Este la fel de catolic mai ales în privinţa moralităţii – dar „cine sunt eu ca să judec?” a răspuns reporterilor, arătând că nu orientarea sexuală contează, ci a-l căuta cu sinceritate pe Dumnezeu şi militând ca şi copiii adoptaţi în uniunile homosexuale să aibă aceleaşi drepturi spirituale ca orice copil.

Dar mai ales, Papa Francisc este iezuit: de aici, accentul pus pe discernământ; pe „gustarea din interior a lucrurilor, fiindcă nu ştiinţă multă îmbogăţeşte sufletul[29]” – altfel spus, apropierea plina de iubire faţă de întreaga Creaţie, pe care ne îndeamnă s-o privim prin ochii lui Dumnezeu. Şi ca un corolar, doreşte „o Biserica săracă pentru cei săraci”, ieşind din autoreferenţialitate, mergând la periferiile geografice şi existenţiale ale umanităţii, acolo unde este mai multă sete şi bucurie de/ şi în/ Dumnezeu. Şi mai ales, sete de evanghelizare – fiindcă nimeni nu are mai multă nevoie de Dumnezeu decât un ateu, după cum „nimeni nu are mai multă nevoie de un surâs decât acela care nu îl mai poate dărui[30]„. Iar „Biserica nu creşte niciodată prin prozelitism, ci prin atracţie”[31], aşa cum ochiul este atras de lumină, iar inima de iubire. De fapt, inima lui Dumnezeu este infinită în iubire, iar infinitul este o sferă nemărginită, al cărei centru este pretutindeni, fără margine şi fără periferie.

În concluzie, se poate spune că reformele întreprinse de Papa Francisc sunt: 1.- „nivelarea ierarhiei”; 2.- a cere conducătorilor Bisericii să se deprindă să vorbească, să asculte şi să se încreadă în „turma” lor; 3.- „convertirea Bisericii”: în timp ce Papa Benedict al XVI-lea urmărea să identifice căile prin care lumea sceptică sau indiferentă de azi poate fi atrasă de Biserică, Papa Francisc urmăreşte să convingă Biserica să meargă în lume şi să ia contact direct cu ateii, cu cei de alte credinţe, cu cei marginalizaţi, indiferent de motiv. „Deschizi un drum numai mergând pe el”, spunea pr. Antonio Spadaro, SJ[32], un apropiat al papei. „Sunt ferm convins că ne aflăm în zorii unei noi ere a Bisericii” afirmă Cardinalul din Honduras, Oscar Rodriguez Maradiaga, care conduce grupul celor opt Cardinali, consilieri personali ai Papei. Iar pr. Miguel Yanez, iezuit argentinian care îl cunoaşte pe Papa Francisc din anii ’70, spune: „Cred că, sub multe aspecte, am ajuns la punctul de unde nu mai există întoarcere. Ne aflăm în faţa renaşterii cu adevărat a conştiinţei creştine, care nu mai poate fi întoarsă înapoi”[33].

…Şi iată cum, împlinind un an pe tronul cel mai solemn al lumii, Papa Francisc rămâne acelaşi dintotdeauna: umil, blând, smerit, surâzător, o mare inteligenţă sub haina de zi cu zi a celor mulţi şi o mare înţelepciune în veşmântul tradiţiei – fiindcă este plin de bucurie, de entuziasm şi mai ales, de iubire.

La mulţi ani, Sfinte Părinte!

Note:


[1] Sf. Tereza de Calcutta
[2] Howard Chua-Eoan, Elizabeth Dias: „The people’s pope”, Time, December 23, 2013, p.32
[3] Tatăl, recent sosit în Argentina, mama – născută în Buenos Aires, părinţii ei fiind imigranţi italieni.
[4] În emisfera sudică, în luna septembrie este primăvară.
[5] Jorge Mario Bergoglio avea 17 ani.
[6] „Guerra sucia”(1976-1983): dictatura militară din Argentina, soldată cu peste 30,000 de victime din rândul populaţiei civile: arestări, torturi, asasinate, „dispăruţi” aruncaţi de vii în apele oceanului din avioane etc.
[7]
Cf. Papa Paul VI: Evangelii nuntiandi, §80
[8] Evangelii gaudium, §6
[9] Evangelii gaudium, §83
[10] Omilie, 10 mai 2013, Domus Sanctae Marthae
[11] Evangelii gaudium, §92; §97; §101; §109
[12] Cf. ius sanguinis, orice copil al unor cetăţeni italieni, indiferent de locul de naştere, este şi el Italian.
[13] „prima che il vescovo benedica il popolo, vi chiedo che voi preghiate il Signore perché mi benedica: la preghiera del popolo, chiedendo la Benedizione per il suo Vescovo”. Cf. aici
[14] Statuie care fusese refuzată cu dispreţ de oficialii din Toronto şi din New York, deşi pretutindeni apar statui de cea mai abjectă expresie a naturalismului şi care sunt considerate „opere de artă” iar atunci când sunt pornografice, sunt considerate „amuzante” – a se vedea numeroasele PPS care circulă pe internet trimise de persoane considerate „intelectuale” şi „credincioase”.
[15] Cf. aici
[16] Neagră, lucioasă, cu o splendidă căptuşeală roşie, matlasată, cu însemnele caracteristice fanilor mărcii Harley-Davidson pe revere, mâneci şi piept, cu multe buzunare şi fermoare!
[17] Suma de pornire a fost de 15,000 euro. Motocicleta, un model Dyna Super Glide, pe care Papa nu a condus-o niciodată, are pe rezervor autograful său. A fost vândută cu 241,500 euro, suma donată pentru renovarea cantinei şi a centrului Don Luigi di Liegro din Roma, care primeşte zilnic peste 1,000 de oameni fără adăpost. Cf. aici şi aici
[18] Cf. aici 
[19] Cf. aici
[20] Evangelii gaudium, §54
[21] Teologia eliberării este o mişcare politică în teologia catolică, în care se interpretează legătura dintre învăţătura lui Isus şi activismul politic, în special în domeniul justiţiei sociale, a sărăciei şi a drepturilor omului. Metodologia constă în a vorbi despre Dumnezeu din punctual de vedere al celor săraci şi oprimaţi, iar Isus este considerat nu numai Mântuitor, ci şi eliberator. Teologia eliberării subliniază acele pasaje din Biblie în care Isus este înfăţişat ca eliberator şi cel care face dreptate, „aducând sabia”, afirmaţie interpretată de unii ca o chemare la arme ad litteram.
[22] „Marxistul este ateu prin excelenţă. Cum poţi afirmă că un ateu crede în Dumnezeu?!” spune Papa.
[23] Cf. aici
[24] Cf. aici
[25] Cf. aici
[26] Cf. aici
[27] Sunt cuvintele Papei Francisc, la întrebarea unor reporteri, făcând aluzie la motoul său:”Miserando atque eligendo.”
[28] Evangelii gaudium, § 104
[29] Sf. Ignatiu de Loyola
[30] Cuvinte atribuite lui Buddha.
[31] Evangelii gaudium, §15
[32] Director al revistei La Civiltà Cattolica, consultant în Conciliul Pontifical pentru Cultură şi comunicaţii.
[33] Cf. aici

Posted in Personalităţi and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *