Ultimele fapte şi sfârşitul fericit al lui Moise

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Mons. Vladimir Petercă
Sursa: Actualitatea creştină, martie 2005

Moise

Moise

„Domnul i-a hărăzit multă cinste, arătându-i încă din timpurile de demult gloria sa.”
(Siracide 44,2.4)

Nu ştim ce să admirăm mai întâi, persoana sau activitatea lui Moise. Moise a fost un om al credinţei şi al ascultării de Dumnezeu, pentru că de aici îşi sorbea întreaga putere şi forţă de convingere. Biblia ne vorbeşte despre cei patruzeci de ani de purificare voiţi de Dumnezeu şi petrecuţi de evrei în deşertul Sinaiului. Despre acest timp fericit, pe care poporul evreu l-a trăit, profetul Osea, mai târziu, făcând o comparaţie deosebit de reuşită cu anii când poporul ales îşi trăia copilăria sa, scrie următoarele:

„Când Israel era tânăr, eu îl iubeam şi din Egipt am chemat pe fiul meu… Eu îl iubeam cu dragoste părintească, cu iubire
fără margini şi l-am strâns ca pe un prunc de obraji şi mă plecam către el şi-i dădeam de mâncare!” (Os 11,1-4). Ne vom ocupa în rândurile următoare de două întâmplări petrecute în viaţa lui Moise. Prima, deosebit de gravă prin urmările sale, este dedicată unui moment de decădere, este vorba de istoria viţelului de aur (Ex 32,1-35). Cel de al doilea moment este dedicat lui Moise însuşi ca om al rugăciunii şi al meditaţiei în clipele grele şi de restrişte (Ex 17,8-16). Primul fapt a fost cumplit pentru Moise, la aflarea veştii că propriul popor a uitat dintr-odată de tot ceea ce făcuse până atunci Domnul pentru el şi pentru libertatea sa: „Grăbeşte-te şi coboară de aici, căci poporul tău şi-a făcut un viţel turnat şi s-au închinat la el, aducându-i jertfe spunând: «Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!» (Ex 32,7.8).

Deşi întâmplarea cu viţelul de aur este luată în derâdere, ştim că în Vechiul Orient această scenă era plină de simboluri. Probabil avem de a face aici cu un grup de persoane disidente, provenind din triburile israelite, care nu aparţineau direct lui Moise. Acest grup a înlocuit arca alianţei, în care se păstrau cele două table ale legii cu simbolul primitiv al viţelului de aur. A fost un păcat de o deosebită gravitate, fapt pentru care Dumnezeu a pedepsit poporul în mod exemplar, în sensul că toţi aceia care au ieşit odinioară din Egipt, nu vor putea, sub nici formă, să intre în Ţara Făgăduinţei. Dumnezeu avea să construiască ţara pe care o vor primi, cu o generaţie nouă, care nu a cunoscut nici ce-i infidelitatea faţă de Creator, nici ce-i păcatul. Un început nou se construieşte întotdeauna cu oameni absolut noi. Orice compromis în această privinţă însemnă o sinucidere sigură. Aceasta este marea lecţie care se desprinde din acest episod trist din istoria poporului evreu.

A doua întâmplare este demnă de scos în evidenţă. Deseori, în paginile Bibliei, Moise este prezentat ca un om al rugăciunii şi al interiorizării (Ex 17,8-16). Moise îi porunceşte lui Iosue, care va prelua în curând conducerea poporului său, să se pregătească pentru lupta cu amaleciţii, un popor vechi care trăia în acele locuri din Sinai. Moise, cu toiagul în mână şi însoţit de Aaron şi Hur, un personaj mai puţin cunoscut, se urcă în vârful muntelui pentru rugăciune. Iată cum prezintă Biblia acest fapt:

„Când Moise îşi ridica mâinile spre cer, biruia Israelul iar când îşi lăsa mâinile în jos, biruiau amaleciţii. Obosind mâinile lui Moise, au luat o piatră şi au pus-o lângă el, iar Moise a şezut pe piatră. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul de o parte iar altul de altă parte. Au rămas mâinile lui Moise ridicate până la asfinţitul soarelui, până ce Iosue a zdrobit pe Abimelec!”

După aceea i s-a dat numele locului aceluia,în mod simbolic, dar şi cu referinţă la victoria avută: «Domnul este scăparea mea!». Deşi Moise a avut foarte multe merite înaintea lui Dumnezeu şi înaintea poporului evreu, el n-a putut să intre în Ţara Făgăduinţei, căci Dumnezeu îşi ţine întotdeauna cuvântul dat: un nou început se realizează numai cu oameni noi! Este mult adevăr de viaţă ascuns în aceste cuvinte tainice. Moise a murit, conform tradiţiei, pe Muntele Nebo, în ţara Moabului, dincolo de Iordan, la vârsta de o sută douăzeci de ani.

În încheierea relatării despre viaţa şi activitatea acestui om mare al Bibliei, este bine să ne amintim cuvintele binecuvântării cu care Moise şi fratele său, preotul Aaron, binecuvântau poporul în numele Celui Atotputernic, cu dragoste şi autoritate:

„Să vă binecuvânteze Domnul şi să vă păzească!
Să caute Domnul asupra ta cu faţă veselă şi să te miluiască!
Să-şi întoarcă Domnul faţa Sa către tine şi să-ţi dăruiască pace!
Aşa să se cheme numele Meu asupra fiilor lui Israel
şi Eu, Domnul, îi voi binecuvânta!” (Num 6,24-27).



Posted in Biblic and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *