Sfânta Francisca Romana

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Liviu Bălăşcuţi
Sursa: Actualitatea creştină, martie 2006

Sfânta Francisca Romana

Sfânta Francisca Romana

Sfânta Francisca Romana avea o capacitate extraordinară de a câştiga stima şi afecţiunea tuturor acelora cu care intra în contact şi, probabil, pentru aceasta a fost recunoscută ca sfântă de către oamenii obişnuiţi, înaintea Bisericii. S-a născut într-o familie nobilă din Roma, în anul 1384, la începutul Marii Schisme Occidentale, care i-a provocat o mare durere şi i-a ruinat familia cu care s-a înrudit prin căsătorie.

Măritată împotriva voinţei ei

Părinţii săi, Paolo Busso şi Giacobella de Roffredeschi, făceau parte din două ilustre familii romane; Francisca a crescut fără griji, dar cu un profund simţ religios. Mama ei, Giacobella, frecventa biserica Sfânta Maria cea Nouă, în care slujeau călugării benedictini. Antonio, unul dintre aceşti călugări, a fost, pentru mai bine de 35 de ani, părintele spiritual al Franciscăi. Încă de copilă, Francisca s-a simţit atrasă de viaţa consacrată, iar la vârsta de 11 ani a cerut părinţilor permisiunea de a-şi urma vocaţia, dar a fost refuzată. Tatăl său stabilise deja căsătoria cu Lorenzo de Ponziano, un tânăr din aceeaşi pătură socială şi nimic nu l-ar fi putut determina să-şi schimbe ideea sau să-şi încalce cuvântul dat. Atunci, părintele ei spiritual, Antonio, i-a sugerat Franciscăi să accepte situaţia dată ca un act de supunere la voinţa lui Dumnezeu. Şi aşa, la numai 13 ani, Francisca a devenit soţia lui Lorenzo de Ponziano.

Îi slujeşte pe săraci cu aceeaşi devoţiune cu care îşi iubeşte soţul

Încă de la început s-a străduit să-şi facă soţul fericit, dar inima îi era plină de durere. Odată, cumnata ei, Vanozza, soţia fratelui mai mare al lui Lorenzo, a găsit-o plângând. Francisca i-a mărturisit ce era în inima ei şi a rămas impresionată că Vanozza împărtăşea aceleaşi idealuri. Din acel moment, cele două cumnate s-au decis să se dedice cu generozitate vieţii conjugale, dar să-şi creeze şi un sanctuar interior prin rugăciune, caritate şi penitenţă. Prietenia lor a durat mai bine de 38 de ani. Deseori mergeau în spitalul Duhului Sfânt pentru a ajuta infirmierele la îngrijirea bolnavilor şi la împărţirea pomenilor. Acasă, cele două cumnate au făcut un mic oratoriu unde, după ce terminau treburile domestice, se retrăgeau în rugăciune. Soacra lor nu vedea cu ochi buni acest comportament şi a încercat, de mai multe ori, să le abată de la această cale, cerând şi sprijinul fiilor, Lorenzo şi Paluzzo, dar nici unul nu avea intenţia de a impune ideile mamei soţiilor lor care, de altfel, au învăţat să-i respecte şi să-i iubească.

După moartea soacrei ei, toată familia a decis ca Francisca să devină noua stăpână a casei. Francisca s-a dovedit demnă de încrederea care ia fost acordată; era mereu blândă, dar fermă, era cultă, rafinată, atentă la nevoile slujitorilor, în mod special la cele spirituale, şi aşa a fost iubită de toţi. Nu a permis niciodată ca ceva, nici măcar devoţiunea sa, să se opună datoriilor sale de mamă şi soţie.

Deşi în pragul ruinei, continuă să-i ajute pe cei nevoiaşi

În anul 1408, Roma este cucerită de Ladislau de Napoli. Din cauză că Familia Ponziano era susţinătoare a papei Alexandru al V-lea, a fost ţinta atacurilor. Fermele şi viile familiei au fost prădate şi distruse, muncitorii masacraţi, iar proviziile scădeau din ce în ce mai mult. În pofida circumstanţelor dificile, Francisca a continuat să-i slujească pe cei săraci, deschizând un ospiciu pentru cei bolnavi, mai ales pentru bolnavii de ciumă. În anul 1425, după moartea a doi dintre copiii ei, întemeiază o societate de femei credincioase, supuse Regulii Sfântului Benedict, dar fără voturi, pentru a se ocupa de aceste activităţi. Asociaţia s-a numit „Congregaţia Oblatelor Olivietane”. În această perioadă Francisca şi-a dat seama că avea darul taumaturgiei (pe timpul procesului de canonizare au fost amintite circa 60 de vindecări). Francisca atribuia toate aceste vindecări îngerului său păzitor cu care conversa deseori. În anul 1414 s-a îmbolnăvit de ciumă, iar cât timp a fost bolnavă, deseori, avea viziuni dureroase despre iad. A prevăzut şi sfârşitul schismei, care s-a verificat în luna august a aceluiaşi an, când a murit Ladislau iar Papa a convocat conciliul din Constanţa (Konstanz, Germania). La acest conciliu au fost destituiţi toţi papii nelegitimi şi a fost ales Papa Martin al V-lea. Francisca, graţie operelor sale de caritate, a dobândit o mare autoritate în faţa romanilor şi, deseori, simpla sa prezenţă era izvor de binecuvântare şi de convertire.

Şi-a ascultat conştiinţa şi si-a urmat îngerul păzitor până la sfârşit

După ce-şi îndeplinea obligaţiile familiale, Francisca îşi petrecea tot timpul rămas cu oblatele, dar nu a permis niciodată să fie numită fondatoare, făcând în aşa fel ca totul să fie coordonat de Agnese de Lellis, care a fost aleasă ca prima superioară. Numai când a murit Lorenzo, Francisca a intrat definitiv în societate şi a fost constrânsă să accepte postul Agnesei. Însă, de la o vreme, Francisca începea să fie din ce în ce mai aproape de plecarea la casa Tatălui; de câtva timp nu mânca decât pâine uscată şi legume şi, deseori, îşi petrecea noaptea în rugăciune, având viziuni şi intrând în extaz. Într-o zi, după ce a vizitat-o pe nora ei Mobilia, care se îmbolnăvise, întorcându-se la Tor de’ Specchi, locul unde se aflau oblatele, s-a întâlnit pe drum cu don Mattiotti care, de câţiva ani, devenise îndrumătorul său spiritual. Preotul a observat că Francisca nu se simţea prea bine şi i-a cerut să se întoarcă la palat. Deşi starea ei s-a agravat, a mai rezistat 7 zile, iar în seara de 9 martie a anului 1440 a rostit ultimele sale cuvinte: „Îngerul şi-a îndeplinit datoria, dar îmi face semn să-l urmez”. Trupul său a fost expus în biserica Sfânta Maria cea Nouă, care va deveni biserica Sfintei Francisca şi locul mai multor minuni. A fost canonizată la 26 mai 1608, de Papa Paul al V-lea. Este invocată pentru eliberarea sufletelor din Purgator, împotriva ciumei şi este considerată protectoarea văduvelor şi a şoferilor, probabil, datorită relaţiei sale speciale cu îngerul păzitor.

Posted in Personalităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *