Postul să îl hrănească pe Cristos căruia îi este foame

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Manuel Nin
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: L'Osservatore romano, 5 martie 2014

Celor săraci

Celor săraci

De-a lungul celor şase ani ai săi de episcopat la Antiohia, de la 512 la 518, patriarhul Sever a ţinut mereu omilii la porţile drumului Postului Mare şi apoi în timpul marelui post de patruzeci de zile. Îndeosebi trezesc interes a cincisprezecea omilie catedrală, predicată la 22 februarie 513, şi a treizeci şi noua, din 16 februarie 514, în urmă cu o mie cinci sute de ani. Este vorba despre exortaţii adresate poporului antiohen, cu postul ca fir conducător.

La începutul primei dintre omilii, Sever compară pregătirea pentru Postul Mare cu antrenamentul atleţilor în vederea întrecerilor. În acest antrenament, postul este unul dintre aspectele cele mai importante; şi apostolii sunt legislatorii şi păzitorii acestui post: „Este o lege ca înainte de lupte atleţii să lupte unii împotriva altora. Şi eu numesc luptă preliminară aceste zile şi începutul postului celor patruzeci de zile. În această Biserică întemeiată de apostolii care sunt, după Cristos însuşi, legislatorii şi păzitorii postului (…) ei care prin intermediul postului vor să purifice sufletul nostru şi să cureţe imaginea lui Dumnezeu, întunecată de patimi”. Pentru Sever postul este ceva prescris de Cristos însuşi atunci când a spus: „Tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa”; şi Domnul ne dă această poruncă a sa din două motive: „pentru că vrea să ne îndepărteze de gloria deşartă a spus asta, şi astfel ne porunceşte să ungem capul omului nostru interior şi să-l facem să strălucească, şi să spălăm cu postul ochii privirii noastre spirituale (…) în afară de asta, cauza postului este lupta noastră împotriva diavolilor”.

În această luptă împotriva diavolilor Cristos însuşi devine modelul nostru sau mai degrabă acela care întrupându-se a luptat pentru noi. Sever pune mai înainte mereu în toată gândirea sa teologică centralitatea întrupării: „Astfel, după încălcarea lui Adam, Cuvântul lui Dumnezeu, rămânând ceea ce era, s-a făcut om pentru noi fără schimbare, şi şi-a însuşit această bătălie care era a noastră şi şi-a asumat această luptă împotriva duşmanului nostru”.

Sever subliniază că postul Domnului în deşert este de patruzeci de zile ca acela al lui Moise şi Ilie, şi nu superior lor, pentru a-l determina pe diavol să lupte împotriva lui şi să nu fugă în faţa a ceea ce avea să fie o manifestare a sa de natură divină: „El (Domnul) posteşte, şi după patruzeci de zile în mod voluntar îi este foame şi lui, fără a depăşi postul lui Moise şi Ilie, şi astfel să dea duşmanului o ocazie de luptă. De fapt, dacă el ar fi depăşit cele patruzeci de zile, atunci (duşmanului) i-ar fi fost frică să lupte cu el, descoperind divinitatea sa şi nu ca exemplu pentru oameni”.

Apoi Sever explică auditoriului său sensul postului din Postul Mare pornind de la doi parametri: cel al dimensiunii simbolice a numărului patruzeci şi apoi legătura cu ziua Paştelui lui Cristos însuşi: „Vedeţi că noi postim patruzeci de zile. De ce? Pentru a ne putea pregăti pentru ziua a opta care este şi cea dintâi, ziua Domnului. Cei care purifică de opt ori cele cinci simţuri care sunt porţile păcatului, adică vederea, auzul, pipăitul, gustul şi mirosul, postesc patruzeci de zile pentru a ajunge la ziua binecuvântată, ziua a opta şi cea dintâi. De fapt, numărul cinci reluat de opt ori ne duce la numărul patruzeci”.

Sever insistă în trăirea postului nu ca pe o lege impusă ci ca pe un dar, primit în bucurie şi în gratuitate: „Posteşte în fiecare zi cu bucurie, mulţumindu-i Legislatorului şi Medicului şi bucurându-te mereu. Şi dacă nu vreai ca nici măcar să-ţi dai seama de durata acestor zile, hrăneşte sufletul tău cu gânduri divine şi citeşte Sfintele Scripturi şi scrierile învăţătorilor şi mistagogilor Bisericii. Şi dacă ai o muncă manuală de făcut, fă-o în mod normal, dar ca gura ta să cânte psalmi care să umple de binecuvântare şi de har munca ta”. Şi pentru a evita ca turma sa să se descurajeze de-a lungul drumului Postului Mare, Sever o îndeamnă să frecventeze liturgiile: „Fă să devină casa ta o biserică, tu care ai ascultat aceste învăţături perfecte şi evanghelice. În afară de asta, în loc să dormi ridică-te, mergi la biserică şi ascultă cântarea psalmilor; şi atunci vei fi atins de iubirea divină şi vei medita zi şi noapte legea lui Dumnezeu”.

Sever încheie omilia indicând care trebuie să fie atitudinea profundă a celui care posteşte, ca şi cum ar fi o parafrazare a pericopei din Mt 25: „Aş vrea să spun atâtea alte lucruri, dar nu este timp. Spun doar asta în locul a tot ceea ce ar trebui să spun: adică acela care posteşte trebuie să pună în mâinile săracilor preţul alimentelor pe care efectiv le-ar fi mâncat dacă ar fi luat prânzul şi ca postul său să-l alimenteze pe Cristos însuşi căruia îi este foame. Astfel asta Cristos vede că ai postit şi ai luminat candela abstinenţei. Pentru că lui nu-i place o perfecţiune, chiar dacă este reală, dacă lipseşte milostivirea”.

A doua dintre omiliile citate dezvoltă tema postului ca luptă. În acelaşi mod în care evreii erau îndemnaţi de Moise să lupte, şi creştinii sunt îndemnaţi de episcop, alt Moise în mijlocul poporului: „Moise, servitorul lui Dumnezeu, când fiii lui Israel ieşeau să lupte, le poruncea preoţilor să îndemne poporul la luptă. Şi noi avem speranţa de a vă îndemna cu promisiuni şi mai mari pe voi care sunteţi trupele spirituale care vă pregătiţi pentru lupta postului”.

Sever dezvoltă încă alte două aspecte legate de post: Adam ca acela care trebuia să postească şi n-a făcut-o şi apoi creştinii care postesc ca terapie spirituală: „De fapt, în asta constă iubirea lui Dumnezeu şi grija sa faţă de noi (…) şi în milostivirea sa a permis ca să fie o luptă pentru a ne face să apărem la sfârşit glorioşi şi victorioşi şi părtaşi ai bunurilor veşnice”.

Traducere preluată de pe Ercis.ro

Posted in Spiritualitate and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *