Muzica în timpul Postului Mare

Teme: Artă.
Etichete: , .
Publicat la 14 martie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Dominic Soare
Sursa: Actualitatea creştină, martie 2004

Muzica sacră

Muzica sacră

Instrumentele muzicale în cadrul celebrărilor liturgice

După o veche tradiţie în biserica occidentală, se recomandă ca începând cu Miercurea Cenuşii şi până la intonarea imnului Gloria din Vigilia Pascală, în cadrul celebrărilor liturgice să se ţină cont de caracterul special de pocăinţă şi reculegere al Postului Mare. De aceea nu se mai cântă imnurile liturgice specifice bucuriei (Gloria, Alleluia). Toate sugerează că noi, creştinii, ne unim în suferinţă cu Cristos care pătimeşte şi – însoţindu-l pe drumul Crucii – dorim să fim părtaşi cu el la bucuria Învierii. Singura practică ce a rămas în Biserica Romană este aceea că orice instrument muzical nu se mai face auzit în timpul triduum-ului pascal, adică în cele trei zile care precedă Duminica Învierii: după imnul Gloria din seara de Joia Sfântă, până la imnul Gloria din Vigilia Pascală, care proclamă cu solemnitate Învierea lui Cristos.

Cântarea Pătimirii Domnului Nostru Isus Cristos

În Duminica Floriilor şi în Vinerea Sfântă, odată cu fixarea ritualului celebrării Sfintei Liturghii, au fost inserate şi textele sacre ce relatează despre Pătimirile Domnului. Aceste texte sacre au constituit o sursă de inspiraţie pentru mulţi creatori de muzică, deja din secolul al IV-lea. Evoluţia melodiei sacre a Pătimirilor este extrem de interesantă. Varianta muzicală a Pătimirilor, care mai poate fi auzită în fiecare an, în Vinerea Sfântă în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti (felicit această iniţiativă de a păstra o tradiţie de o reală valoare!), este rodul unei suprapuneri pe textul românesc al cuvintelor sacre din Sfânta Evanghelie, a unei melodii alcătuite după principiile pe cât de vechi, pe atât de riguroase ale cântului gregorian. Este interesant de urmărit linia melodică diferită, în funcţie de caracterul personajului ce intră în rol: Isus – un ton grav, axat pe tronică; Petru, Iuda, precum şi alte personaje individuale – un ton instabil, care parcă sugerează din melodie meditaţia, lăsând loc întrebărilor în inima omului, o melodie modulatorie, care gravitează în jurul treptei a V-a; turba – poporul, mulţimile care cer condamnarea lui Isus la moarte, utilizează o linie melodică fixată pe tonica superioară, cu inflexiuni în funcţie de text. Cântarea Pătimirii la ceremoniile din Vinerea Mare era încredinţată la început numai diaconului. Ulterior, rolurile au fost împărţite şi laicilor, iar apoi a fost atribuit corului rolul turba, rolul personajului colectiv. Este minunat a observa dialogurile prezente în textul sacru, însoţit şi de melodie, care – meditate cu credinţă şi evlavie, ne poartă cu sufletul – şi uneori parcă ne poartă chiar în timp şi spaţiu – alături de Isus care suferă şi moare pentru noi.

Lucrări muzicale elaborate

În afară de cele două versiuni muzicale ale Pătimirii, care pot fi întâlnite în faimosul manuscris german Carmina Burana (datând din secolul al XIII-lea), primul compozitor cunoscut ca autor al unei lucrări muzicale ce reprezintă Pătimirile Mântuitorului este Gilles Binchois, un compozitor originar din Burgundia care a trăit în prima jumătate a secolului al XV-lea. Lucrarea sa (compusă în 1438) atribuie personajului turba un cor polifonic, polifonia vocală fiind la modă în vremea aceea. Mai amintim şi alte nume sonore ale muzicii culte, care ne ajută – prin lucrările lor muzicale – să medităm asupra Pătimirii Domnului: lucrarea lui Jacob Obrecht (1450-1505) sau compoziţiile unora ca: Jacob Handl, Leonhard Lehner, Cipriano da Rore (n. 1516), Ludovic Daser, Francisco Guerrero (1527-1599) sau Tomas Luis da Vittoria (1540-1613), a cărui lucrare inspirată de J. Obrecht a fost atât de apreciată, încât a făcut parte din repertoriul Corului Capelei Sixtine pentru Săptămâna Sfântă. Mai sunt de menţionat şi trei lucrări ale celebrului compozitor Heinrich Schütz, lucrări scrise fără acompaniament instrumental, care încearcă revenirea la un stil mai auster. Ca formă muzicală, celebrele Passiones apar în Germania secolului al XVII-lea, în care oraşul Hamburg este martor al apariţiei primelor lucrări de operă bazate nu doar pe textul liturgic al Pătimirilor, ci pe librete noi, care parafrazează textul sacru din Evanghelii. Aceste texte, alcătuite în rimă, sunt destinate credincioşilor de largă audienţă. Este cazul libretului lui Christian Heinrich Postel adoptat de Handel în lucrarea sa Pătimirile după Sfântul Ioan (1704), ca şi libretele utilizate de J. S. Bach în celebrele sale lucrări – Johannespassion şi Matthäuspassion – lucrări ornate cu unele meditaţii în versuri asupra principalelor momente din relatarea Pătimirilor Domnului.

Un dar ceresc

Mai ales Matthäuspassion este cel mai des interpretată în zilele noastre şi constituie o capodoperă monumentală a genului. Textul este preluat din Evanghelia după sfântul Matei, dar şi după un libret semnat de Christian Friedrich Henrici (Picander). Lucrarea a fost compusă de Bach în 1729 şi a fost auzită pentru prima dată în SanktThomaskirche din Leipzig în după-amiaza de duminică, 15 aprilie, a aceluiaşi an, chiar sub bagheta marelui compozitor (275 de ani de la premieră!). Acest gen de lucrări conferă importanţă şi solemnitate primordială textului, subliniind fiecare moment cu o muzică de o remarcabilă fervoare şi ilustrând drama prin alternanţa între cele două coruri şi ariile vocal-solistice de mare profunzime. MatthäusPassion, ca şi celelalte passiones semnate de Bach (mai ales JohannesPassion) sunt un adevărat dar ceresc. Ele pot fi lăsate să răsune în inima noastră ca o rugă pentru noi şi pentru toţi cei care – şi azi – continuă să-l facă pe Isus să sufere prin păcatele lor.

Ce muzică mai ascultăm în Postul Mare?

Alături de marile compoziţii de geniu amintite, lucrări menite să conducă direct sufletul nostru la meditarea Pătimirilor şi Morţii Mântuitorului, mai există multe alte lucrări care au acelaşi rol şi care sunt cu siguranţă rodul colaborării dintre harul lui Dumnezeu şi geniul uman: diferitele versiuni ale lucrărilor care amintesc de durerile Maicii Preacurate (Stabat Mater), precum şi o gamă variată a muzicii instrumentale (din care să menţionăm doar coralurile pentru orgă ale aceluiaşi J. S. Bach). Toate acestea au fost scrise şi puse la dispoziţia noastră de atâtea genii din lumea muzicii, ca să ne ajute să medităm în linişte interioară, departe de zarva unei societăţi consumiste, în capela propriului nostru suflet, în catedrala inimii noastre, la acele momente dramatice în care Cristos a suferit şi a murit din iubire faţă de noi. Cu cât suntem mai aproape de El în Pătimire, cu atât va fi mai mare şi bucuria Învierii la capătul celor 40 de zile de Post. Iar muzica este… şi rămâne o posibilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *