Marea frumuseţe a Sinodului despre familie

Teme: Biserică.
.
Publicat la 21 martie 2014.
Print Friendly

Autor: Carlo Climati
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Zenit, 21 martie 2014

Familia în atenţie

Familia în atenţie

Sinodul despre familie reprezintă un moment de reflecţie foarte profund pentru noi toţi. Pentru a-l defini am putea utiliza titlul filmului italian care a câştigat recent premiul Oscar: „La grande bellezza” [„Marea frumuseţe”].

A dialog, a se confrunta, a discuta cu spirit de prietenie este mereu o expresie de frumuseţe. Poate să ne ajute să creştem şi să ieşim din păienjenişurile pe care le-am construit în jurul nostru.

În schimb este îngrijorătoare atmosfera de „Sinod anticipat”, care se respiră în ultima vreme prin unele mijloace de comunicare. Două tabere diferite, la fel de extremiste, riscă să sufoce marea frumuseţe a dialogului în desfăşurare, având iluzia că pot să facă presiuni asupra papei şi asupra comunităţii creştine.

Prima tabără este aceea care se autodefineşte „tradiţionalistă” sau „conservatoare” şi care ar părea că nu digeră mult ideea unui dialog deschis despre temele familiei. Teama unora este aceea a unei posibile cedări a Bisericii cu privire la teme importante, într-o epocă marcată de relativism şi de o puternică dezordine morală.

Nu sunt temeri nejustificate. Dar trebuie amintit că Biserica catolică nu este o firmă de congelate. Nu este nimic care trebuie „conservat”, care trebuie pus în frigider. Este tradiţie a Bisericii a dialog şi a se confrunta mereu, pentru a încerca să stea în ascultare şi să ofere răspunsurile cele mai corecte la întrebările din propriul timp.

Nu trebuie să ne fie frică de Sinod. Şi nu trebuie să ne fie frică nici de conferinţa introductivă la dezbaterea consistorială, scrisă de cardinalul Walter Kasper, şi nici de orice altă intervenţie care poate să favorizeze o cultură a dialogului şi a întâlnirii.

A doua tabără care riscă să sufoce frumuseţea Sinodului este aceea care susţine o evidentă legendă metropolitană, cu sprijinul unor mijloace de comunicare. Legenda, pusă în circulaţie cu artă, este că toţi catolicii din lume s-ar fi săturat de învăţătura Bisericii despre temele de etică şi de bioetică. Anumite valori, de acum, ar trebui aruncate la fier vechi. Şi acest lucru ar fi demonstrat de datele din presupuse statistici, publicate în ziare, conform cărora numai o minoritate infimă a catolicilor ar urma Magisteriul.

Mesajul înşelător care se încearcă să se propună este simplu: învăţătura Bisericii ar fi, pentru mulţi creştini, departe de realitate. Deci Biserica ar trebui să schimbe totul. Ar trebui să înceapă „să se deschidă” la avort, la divorţ, la convieţuirile de probă, la raporturile sexuale înainte de căsătorie, la unirile civile, la perechile homosexuale cu copii, la pilulele abortive, la sarcinile în chirie, la eutanasie şi la atâtea alte lucruri pe care le cunoaştem bine. Sunt obişnuitele chinuri repetate la infinit de acei catolici care se autodefinesc „adulţi” sau „progresişti”, ca şi cum ar fi mai înţelepţi şi evoluaţi decât ceilalţi.

Anumite etichete ar trebui evitate, şi pentru că sunt inutile. Ce sens are a se autodefini cu adjective tip „adult”, „tradiţionalist”, „progresist” sau „conservator”? N-ar fi mai bine a avea un pic de umilinţă şi a încerca să fim pur şi simplu creştini, cu deplina conştiinţă a umanităţii noastre imperfecte?

Ţinta preferată a aşa-numiţilor „progresişti” este Humanae vitae, enciclica profetică şi curajoasă a papei Paul al VI-lea, pe nedrept amintită drept „condamnarea anticoncepţionalelor”.

Conform aşa-numiţilor „progresişti”, Humanae vitae ar fi eşuat. Dar suntem siguri de asta? Să privim în jurul nostru! În realitate, lumea a eşuat pentru că n-a ascultat mesajul din Humanae vitae în apărarea demnităţii fiecărei fiinţe umane.

Trăim într-o societate îmbătrânită, unde se nasc tot mai puţini copii. O societate în care vechile fantome din era nazistă retrăiesc prin eutanasie şi eugenetică. O societate în care trupul feminin este transformat în marfă de către capitalismul sălbatic şi femeile sărace sunt constrânse să închirieze propria sarcină pentru a supravieţui.

Faptul grav este că pentru a susţine teza falsă a unei Biserici bătrâne şi departe de realitate se ajunge până acolo încât să se instrumentalizeze gândirea papei Francisc. Cuvintele episcopului de Roma sunt în mod punctual tăiate din context şi recusute cu un stil jurnalist de croitorie, pictând caricatura unui papă „revoluţionar”, în contrast cu predecesorul său, Benedict al XVI-lea.

Nimic mai fals. Sfântul Părinte a declarat mereu că este fiu al Bisericii. Preocuparea sa justă este aceea de a găsi soluţii pastorale pentru a primi orice fiinţă umană, pentru ca Biserica să nu aibă aspectul unei „vămi” şi nimeni să nu se simtă exclus.

Libertatea de exprimare este sacră. Însă atitudinile extremiste asupra Sinodului nu ajută la crearea unui climat constructiv pentru dialog. Dimpotrivă, alimentează conflicte şi tabere. Creează false aşteptări şi generează legende metropolitane.

Spiritul corect pentru a trăi Sinodul despre familie ar trebui să fie acela al speranţei, al entuziasmului, al bucuriei de a şti că o comunitate creştină se reuneşte pentru a vorbi şi pentru a se confrunta. Tocmai aceasta este marea frumuseţe pe care ar trebui să începem cu toţii s-o percepem.

Traducere preluată de pe Ercis.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *