CFE: Lasă-te iubit

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 30 martie 2014.
Partea 30 din 136 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 30
Lasă-te iubit
Text de bază: Lc 18,9-14

Dragi prieteni,

Vameşul şi fariseul

Vameşul şi fariseul

Iată-ne din nou împreună pentru a ne lăsa pătrunşi de Cuvântul cel mai adevărat şi cel mai dulce din câte există pe pământ, cel al lui Isus Domnul. Vrem pentru o clipă să încercăm să vedem toată deosebirea care există între acest Cuvânt, între aceste cuvinte şi cuvintele lumii. Acestea sunt cuvintele din inima lui Dumnezeu, sunt cuvintele celui mai mare expert în umanitate, pentru că este cel care a proiectat bărbatul şi femeia. Sunt cuvinte care conţin prezentul, dar şi viitorul, sunt cuvinte care dau viaţă. Iată de ce le ascultăm cu deosebită atenţie, căutând să deschidem în interiorul nostru acel simţ al auzului şi al ascultării, pe care doar Cuvântul lui Dumnezeu îl merită.

Şi îl ascultăm de la Evanghelia lui Luca, cap. 18, vers. 9-14:

9 A mai spus această parabolă unora care se credeau drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii: 10 „Doi oameni au urcat la templu ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameş. 11 Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. 12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig». 13 Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine păcătosul!» 14 Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”.

Observaţi cum această parabolă pe care Isus ne-o relatează scoate în evidenţă o singură deosebire. Unul îşi enumeră meritele, iar celălalt are conștiința limitelor şi a păcatelor sale. Sunt apoi şi celelalte diferenţe: fariseu – vameş, unul aşezat în faţă în templu, celălalt în spatele templului, dar acestea sunt secundare. Care este substanţa? Unul îşi enumeră meritele, însă celălalt are conștiința limitelor şi a păcatelor sale, nici o altă diferenţă semnificativă. Concluzia? Unul pleacă iertat, celălalt nu. Cel care îşi enumeră propriile merite nu pleacă iertat, în schimb cel care are conştiinţa propriilor limite şi păcate este iertat.

Să încercăm să înţelegem pentru ce ar putea fi titlul pe care îl dăm acestei reflecţii: Lasă-te iubit. Mi se pare a fi cuvântul-cheie care ne face să înţelegem semnificaţia acestei parabole: „Lasă-te iubit„. Dumnezeu vrea să stabilească cu noi o legătură constantă de iubire, ne dăruieşte iubirea Sa, ne-a ales din iubire, ne-a creat din iubire, încă înainte de întemeierea lumii, ne ocroteşte mereu cu iubire, ne aşteaptă cu iubire şi cere iubirea noastră, cere răspunsul nostru. El ne iubeşte şi cere răspunsul nostru de iubire. În ziua în care îi spun lui Dumnezeu: „Tu trebuie, drag Dumnezeu, să mă iubeşti, eu am făcut lucruri atât de frumoase şi atât de drepte, încât Tu trebuie să mă iubeşti, eu m-am comportat atât de bine astfel încât Tu trebuie să mă iubeşti!” – când acţionez astfel înseamnă că nu înţeleg iubirea lui Dumnezeu.

Când cineva dintre noi crede că e suficient de bun încât să şi-l merite pe Dumnezeu, vă daţi seama că se situează deja în exterior? E inimaginabil ca eu să gândesc: „am făcut ceva şi de aceea Tu, Doamne, trebuie să mă iubeşti!” Când atenţia lui Dumnezeu faţă de mine e un act care mi se cuvine, înseamnă că am intrat în dimensiunea comercială. „Dragă Dumnezeu, eu îţi dau şi Tu trebuie să-mi dai, eu sunt bun şi Tu, dragă Dumnezeu, trebuie să mă recunoşti, eu cunosc deja toate aceste lucruri care sunt spuse, deci, dragă Dumnezeu, Tu trebuie să-mi dai altceva.” Când intrăm în acest tip de relaţie, nu mai e vorba de Dumnezeul din Evanghelie, nu mai e vorba de Isus din Nazaret, nu mai e vorba de Dumnezeu-iubire.

Este Dumnezeul contractat, Dumnezeul comercial, e Dumnezeul de la supermarket: plătesc atât, trebuie să-mi dai atât. Este mentalitatea comercială transferată în dimensiunea spiritualului. E ca şi când o soţie i-ar spune soţului: eu calc rufele, eu lucrez, eu pregătesc mâncarea, deci tu trebuie să mă iubeşti… Iubirea nu se bazează pe astfel de exprimări, acestea sunt doar consecinţe ale iubirii. Cel iubit se lasă surprins de iubire! Când o soţie ori un soţ la un moment dat ar spune: „Eu sunt atât de bun încât celălalt trebuie să mă iubească, dacă nu mă iubeşte e un prost, dacă nu mă iubeşte înseamnă că are felii de şuncă pe ochi„, deja am încheiat experienţa de iubire cu acea persoană.

Eu ca soţie, eu ca soţ trebuie să găsesc modalitatea de a-mi spune mie însumi: am nevoie de acel bărbat, de acea femeie; ce bine că am găsit această persoană care mă iubeşte indiferent că acum mă comport într-un fel, altădată în alt fel; mă iubește pe mine care am aceste defecte, acest mod de a acţiona, acest caracter, care am acest chip, aceste limite!

Dragi femei, dragi bărbaţi, căutaţi-vă un defect pentru care să-l lăudaţi pe soţul ori pe soţia pe care o aveţi alături. Pentru că altfel, acel bărbat ori acea femeie e doar cineva care răspunde necesităţilor voastre. Prin urmare, începeţi ca vameşul şi păcătosul să faceţi lista propriilor defecte, şi atunci îl veţi surprinde pe soţul vostru care vă iubeşte gratuit, pe soţia voastră care vă iubeşte gratuit, nu pentru că aţi merita. Şi doar în interiorul acestei experienţe veţi putea face apoi experienţa lui Dumnezeu.

Prin urmare, dacă eu, bărbat, dacă eu, femeie, îmi descopăr câteva dintre defectele mele şi le am înaintea ochilor mei, aceste defecte fac mult mai frumoasă şi mai surprinzătoare iubirea celuilalt sau celeilalte. De ce soţul vostru ori soţia voastră nu sunt aşa frumoşi? Pentru că sunteţi atât de perfecţi încât celălalt trebuie să vă iubească! S-a terminat cu iubirea! În timp ce îmi înţeleg defectele, limitele, propria sărăcie, mă surprinde că soţul meu mă mai iubeşte încă, mă surprinde că soţia mea încă mă mai iubeşte.

Pentru că am conştiinţa defectelor mele, a sărăciei mele, a micimii mele, mă surprinde că Dumnezeu mă iubeşte, mă surprinde că Dumnezeu mă iubeşte întreaga zi. Şi privind la limitele mele, la lipsa mea de răspuns, la absenţele mele în faţa iubirii sale, văd şi mai mult frumuseţea extraordinară a iubirii lui Dumnezeu.

Să încercăm să privim la ziua de astăzi; de câte ori am răspuns iubirii lui Dumnezeu astăzi? „De câte ori, Dumnezeul meu, te-am privit? De câte ori, Dumnezeul meu, te-am simţit prezent astăzi? De câte ori am realizat că Tu erai pentru mine persoana cea mai importantă? De câte ori, pe durata întregii zile, m-am gândit la cu totul altceva, ore întregi, şi Tu, neţinând cont de aceasta, mă iubeşti la fel, infinit de mult!

Este conştiinţa sărăciei noastre cea care ne face să descoperim iubirea lui Dumnezeu. Iată de ce acea expresie foarte puternică a lui Isus, care mereu m-a atins: Vameşii şi desfrânatele vor intra înaintea voastră în împărăţia cerurilor! Pentru că aceştia au mereu conştiinţa păcatului lor înaintea lor. Dacă nu am conştiinţa micimii mele de creatură, ce pot aştepta de la Dumnezeu în acest moment? Ce drepturi am în faţa lui Dumnezeu în acest moment?

Dacă eu, în acest moment, aş avea harul să înţeleg cât sunt de sărac, cât sunt de păcătos, dacă aş avea acest har, ştiţi cât de mult aş conştientiza că sunt iubit de Dumnezeu?! În schimb, dacă mă simt bun, într-un cuvânt, crezând că sunt mai bun decât alţii, ceilalţi sunt mai în urma mea, atunci, în acea situaţie, cum pot experimenta că Dumnezeu mă iubeşte? Pot vorbi despre faptul că Dumnezeu mă iubeşte, pot să mă complac în cuvintele unuia care vorbeşte despre Dumnezeu-iubire, dar în interiorul meu nu experimentez torentul care-mi invadează inima pentru a mă iubi.

De aceea, simt să spun în această seară: sunt norocoşi aceia dintre voi care se simt păcătoşi, care se simt săraci, care simt că se târăsc pe pământ, care simt că nu au merite, care se simt păcătoşi. Pentru că dacă locul e gol, va fi umplut de iubirea lui Dumnezeu, pentru că iubirea lui Dumnezeu e oricum mereu infinită peste orice merit. Iată de ce Isus foloseşte cealaltă expresie foarte frumoasă: „Mă voi arăta celui care mă iubeşte„. Iubirea lui Dumnezeu poate intra în noi doar în momentul în care ne deschidem faţă de El.

Şi atunci descoperim căi noi, drumuri noi, atunci descoperim simplitatea, lipsa de diferenţe, fraternitatea, lipsa judecăţii. Doar conştientizarea faptului de a fi păcătoşi ne face să nu judecăm. În schimb, de multe ori noi ne referim la celălalt judecându-l: acesta în sus, acesta în jos, acesta-i bun, acesta nu… Însă conştientizarea faptului de a fi noi pe ultimul loc ne face să îi simţim pe toţi ceilalţi fraţi. „Cei din urmă vor fi cei dintâi„, pentru că cei dintâi descoperă iubirea lui Dumnezeu. Pentru că cel care conştientizează faptul de a fi ultimul, că nu merită, e cel care descoperă primul tocmai iubirea lui Dumnezeu.

La lumina acestor linii pe care vi le-am expus veţi înţelege frumuseţea Comunităţilor Familiale de Evanghelizare. Atunci când spunem ce a făcut Isus pentru noi în această săptămână înţelegem că El e cel care acţionează, El e cel care ne iubeşte, înţelegem că El e cel care ne dă aerul pentru plămâni, înţelegem că nu am meritat viaţa, înţelegem că nu reuşim să construim o casă dincolo de mormânt, că viaţa veşnică e dar, e premiu! Eu mai mult decât un mormânt nu pot să-mi construiesc dincolo de moarte! Este minunat atunci să descoperim micile lucruri pe care noi le-am făcut pentru Isus de-a lungul săptămânii, ce-am făcut eu pentru El. Lucruri mici, gesturi mici, o faptă de iubire, o mortificaţie în ascultarea cuvântului, un gest fratern, o prietenie, o primire călduroasă.

Sau într-un moment puțin mai târziu după ascultarea Cuvântului, răspundem la întrebarea: „Ce vrea El să-mi spună mie în această seară?” Prin această parabolă, ce vrea să-mi spună? Poate vrea să-mi spună că trebuie să mă simt mult mai mic, mai sărac, să mă pun pe ultimul loc, ca şi El. Pe ultimul loc, pentru că doar de pe ultimul loc se poate asculta vestea cea bună că El e iubire, că El mă iubeşte.

Doar astfel reuşim să înţelegem ce înseamnă a fi evanghelizatori, doar astfel descoperim ce înseamnă a fi evanghelizaţi şi evanghelizatori. Să gustăm aşadar darul acestui cuvânt în timp ce ne grăbim cu bucurie să ne spunem unul altuia: „Ce a vrut Isus să îmi spună în această seară?”

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *