Iosif refugiatul

Teme: Personalităţi.
Etichete: .
Publicat la 19 martie 2014.
Print Friendly

Autor: Cardinalul Gianfranco Ravasi
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: L'Osservatore Romano, 19 martie 2014

Fragmente din cartea Giuseppe. Il padre di Gesu [Iosif. Tatăl lui Isus], scrisă de cardinalul preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii.

Sf. Iosif

Sf. Iosif

Familia lui Isus se înscrie imediat şi lista lungă care ajunge până în zilele noastre şi-i cuprinde pe refugiaţi, pe clandestini, pe migranţi. De fapt, atunci când pruncul Isus are câteva luni, Iosif este prezentat în marş cu el şi cu soţia Maria prin deşertul lui Iuda pentru a se adăposti în Egipt, departe de coşmarul puterii sângeroase a regelui Irod.

Betleem este punctul de plecare al relatării. Împăratul Adrian în secolul al II-lea confirmase prezenţa unui prim cult creştin în jurul unei grote venerate de primii creştini, pângărind-o cu un mic templu dedicat Adonei.

Deja în anul 220, marele învăţător creştin Origene din Alexandria Egiptului, ajuns în Palestina, scria: „În Betleem se arată grota în care, conform evangheliilor, Isus s-a născut şi ieslea în care, înfăşat în scutece sărace, a fost pus. Ceea ce mi-a fost arătat este familiar tuturor locuitorilor din zonă. Păgânii înşişi spun oricui vrea să-i asculte că în peştera aceea s-a născut un anumit Isus pe care creştinii îl adoră” (Contra Celsum, I, 51). Aici, de secole, creştinii celebrează cu credinţă şi bucurie Naşterea Domnului: la 25 decembrie catolicii, la 6 ianuarie ortodocşii, la 19 ianuarie armenii; date diferite în amintirea unei date necunoscute din acel an – probabil anul 6 î.C. (este ştiut că datarea actuală a erei creştine aproape sigur este eronată) – în care Isus a intrat în istoria noastră. Şi în aceasta el se revelează sărac, fiind absent din analele şi din condicile imperiale.

Mai mult, asupra lui se întinde imediat coşmarul represiunii. Irod, de sânge amestecat (jumătate evreu şi jumătate idumeu), fiu al unui prim ministru din corupta dinastie ebraică a asmoneilor, a reuşit să creeze şi să salvgardeze de lăcomia romană un regat extins şi puternic. Calităţile sale de conducere şi politica sa edilitară excepţională (templul din Ierusalim construit de el şi frecventat şi de Isus era fără îndoială o capodoperă arhitectonică, aşa cum erau oraşele Samaria şi Ierihon, fortăreţele de la Masada, Macheronte şi Herodium, mausoleul său colosal) îi meritaseră titlul de „Mare”.

Dar, ca întotdeauna, această putere absolută a fost consolidată prin lacrimi şi sânge: soţii şi copii au fost sacrificaţi fără ezitare din motive de stat. Este celebră zicala atribuită de Macrobiu, istoric roman din secolul al V-lea d.C., lui August: la Irod erau mai norocoşi porcii (care nu erau comestibili pentru orientali) decât copiii (în greacă cele două cuvinte „porc” şi „copil” au un sunet aproape identic). Isus, văzut de atenta poliţie secretă irodiană ca unul din multele mici pericole pentru puterea oficială, trebuia să fie imediat lichidat.

Începe astfel pentru Isus viaţa de refugiat.

Desigur textul evanghelic pe care l-am citit nu ne oferă nicio indicaţie circumscrisă despre această evadare a sfintei familii din teritoriul irodian spre Egipt, clasica ţară de refugiu pentru persecutaţi, care pe atunci era sub controlul direct al Romei (din 30 î.C.).

Amintim, de exemplu, că deja în trecut Ieroboam, rebel faţă de reprimarea poliţienească şi faţă de presiunile fiscale ale lui Solomon (secolul al X-lea î.C.), se refugiase în Egipt (1Re 11,40) aşteptând organizarea revoltei care avea să conducă la scindarea regatului lui Solomon în două părţi, cel de sud al lui Iuda şi cel de nord al lui Israel (unde Ieroboam avea să devină rege). Pe de altă parte, puţinele cuvinte din evanghelie trebuie să fie situate în cadrul unei dezbateri destul de aprinse, pe care studioşii de mult timp au deschis-o cu privire la calitatea deosebită a acestor pagini care se află la începutul evangheliilor lui Matei şi Luca şi care sunt numite „evangheliile copilăriei”.

De fapt, este neîndoielnic dă tonalitatea lor istorică este foarte diferită de cea a restului evangheliilor. Aceste capitole sunt adevărate concentrate de cristologie: adică reprezintă efortul Bisericii creştine de la începuturi de a desena, pe baza vechilor amintiri familiale ale clanului Mariei sau al lui Iosif, un portret nu atât al lui Isus prunc, ci al lui Cristos în toată plinătatea sa pascală, pornind tocmai de la naşterea sa. În practică, în naştere se condensează întregul itinerar şi întreaga fizionomie a lui Cristos. În Matei ghidul pentru a schiţa acest portret este reprezentat mai ales de citatele din Vechiul Testament care punctează fiecare scenă mică. Şi în textul nostru, finalul este constituit întocmai dintr-un text din profetul Osea: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu” (11,1).

De aceea, gândul aleargă imediat la exodul lui Israel mai mult decât la evenimentul concret al exilului lui Isus: aşa cum poporul din vechea alianţă s-a refugiat în Egipt, unde a devenit sclav, a fost persecutat şi s-a întors glorios în ţara sa prin intermediul exodului, tot aşa noul popor întrupat de Isus reparcurge etapele unei perfecte şi definitive istorii de mântuire şi de libertate.

De aceea, este dificil să extragem din aceste cuvinte aşa de puţine şi dintr-un eveniment învăluit într-un văl teologic şi biblic date istorice precise cu privire la parcursul sfintei familii spre Egipt şi despre şederea sa în ţara aceea (între altele era considerată deja ca Egipt actuala fâşie din Gaza, imediat în sudul Palestinei). Problema este complexă şi destul de delicată, pentru că nucleul istoric în paginile din evangheliile copilăriri este profund cufundat în interpretare, tocmai pentru că aici evangheliştii nu au ca scop acela de a construi o cronică a evenimentelor trăite de Isus prunc, ci mai degrabă acela de a prezenta în prim plan faţa sa divină şi umană.

Spuse fiind acestea, noi ar trebui să ne oprim şi să fim atenţi la cuvintele îngerului, care-l invită pe Iosif la întoarcerea din Egipt în Ţara Sfântă: „Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui şi mergi în ţara lui Israel, pentru că au murit cei care căutau să ia viaţa copilului” (Mt 2,20).

Traducere preluată de pe Ercis.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *