Comunicarea cu C.S. Lewis

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 7 martie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Dwight Longenecker
Traducere: Radu Capan
Sursa: Zenit, 6 martie 2014

C.S. Lewis

C.S. Lewis

„Ai auzit? Părintele Longenecker susţine şedinţe de spiritism şi comunicarea cu morţii!” Aşa s-ar putea deduce din titlul acestui articol: „Comunicarea cu C.S. Lewis”. Chiar invit eu oare la o scenă cu o cameră întunecată în care se fac incantaţii pentru invocarea spiritului unui faimos cărturar de la Oxford? Nu. Acest articol nu are de-a face cu spiritismul, ci cu sfatul pe care C.S. Lewis ni-l dă despre cum să comunicăm Evanghelia omului de pe stradă. Ambiguitatea din titlu indică în cele din urmă dificultăţile comunicării. Era noastră modernă are mai multe canale de comunicaţii decât oricând în istorie, dar aceasta înseamnă că spaţiul de neînţelegeri şi de confuzii a crescut de asemenea.

Este dificil să comunici eficient în general, iar să comunici credinţa catolică în special, fiind o sarcină complexă nu doar datorită naturii vaste şi complexe a credinţei, ci şi datorită naturii vaste şi complexe a presupunerilor oamenilor despre lume, religie şi catolicism. Dificultăţile şi complexitatea nu fac însă decât mai necesar să abordăm această problemă.

C.S. Lewis a scris în 1961 un eseu despre principiile de bază ale comunicării pentru cei care încearcă să vorbească despre credinţa creştină oamenilor de rând. El spune că aceia care sunt specialişti trebuie să „traducă” credinţa în limbajul de zi cu zi. Preoţii, teologii şi profesorii catolici folosesc un limbaj propriu. Chiar şi credincioşii, în biserică, folosesc un limbaj al lor când vorbesc despre credinţă. Necatolicii nu înţeleg însă „păsăreasca” noastră şi, de asemenea, nu o înţeleg un număr tot mai mare de catolici.

Folosim cinci categorii de limbaj religios specializat, iar un bun evanghelist şi un bun apologet le va înţelege, dar va evita să le folosească, folosind în schimb „traducerea” pentru cititorul sau pentru cel care îl ascultă. Prima categorie de limbaj religios este limbajul teologic. Folosim expresii precum „Imaculata Concepţiune” sau „dubla purcedere a Duhului Sfânt” pentru a ne referi la filioque. Dar nu merge. Avem nevoie de un limbaj simplu şi să explicăm mereu ce înseamnă termenii folosiţi.

A doua categorie de limbaj special pe care îl folosim este limbajul liturgic. Oamenii nu ştiu ce este Misalul şi nu le pasă prea mult de diferenţa dintre dalmatică şi albă. Nu ştiu ce este aceea epicleză după cum nu ştiu la ce ne referim atunci când folosim expresii precum „ad orientem” sau „versus populum”. Când dorim să vorbim despre cult, trebuie să folosim limbajul comun. Avem apoi un alt limbaj când vorbim despre devoţiuni şi despre viaţa spirituală; un jargon unic legat de dreptul canonic; şi alte exprimări pentru a explica complexitatea ierarhiei bisericeşti.

Pe lângă eliminarea limbajului specializat, pe care îl folosim „în casă”, Lewis spune că trebuie să ne păzim de tot ce provoacă încruntarea sprâncenelor auditoriului: referinţe academice, aluzii literare şi culturale. Nu ne ajută prea mult să comunicăm credinţa dacă îl cităm pe Jean Paul Sartre în franceză, dacă trimitem la „textul grecesc” sau dacă ne referim la romanele lui Dostoievski. Aceste referinţe apar des pentru ca acela care vorbeşte să se dea mare, iar când face aşa, ascultătorii se intimidează şi se îndepărtează de mesaj.

C.S. Lewis spune că trebuie să traducem toată expunerea noastră despre credinţă într-un limbaj pe care instalatorul de ţevi şi femeia de serviciu să poată să îl înţeleagă. Aş adăuga că dacă instalatorul şi femeia de serviciu înţeleg, atunci s-ar putea ca şi bancherul şi avocatul să înţeleagă mesajul nostru!

Recent am rescris o carte în care am încercat să ţin cont cât mai mult posibil de sfatul lui Lewis. În „Catolicism pur şi simplu”, am dorit să explic existenţa lui Dumnezeu, să trec prin viaţa lui Isus Cristos, să prezint Biserica şi Sacramentele, totul într-un mod în care să poată fi înţelese de oricine. Am evitat jargonul bisericesc, „păsăreasca” teologică şi încruntările de sprâncene. Nu există note de subsol, nici referinţe academice. Este catolicismul prezentat simplu şi direct.

Ceva s-a întâmplat în timp ce scriam şi rescriam, după cum indica C.S. Lewis. El spune că procesul de „traducere” a credinţei într-un mod „pur şi simplu” ne ajută să înţelegem cum funcţionează comunicarea. În primul rând te face recunoscător pentru jargon şi pentru „păsăreasca” specializată: avem astfel un vocabular care este util când vrei să răspunzi scurt şi simplu la o întrebare. A traduce şi a explica cere mult mai multe cuvinte. De exemplu, sintagma „Imaculata Concepţiune” bine înţeleasă spune în clar în două cuvinte ceea ce ţi-ar necesita două paragrafe ca să o explici în mod simplu.

În al doilea rând, în procesul de „traducere” ajungi să înţelegi şi să apreciezi ceea ce comunici într-un mod mult mai profund. Se spune că modul cel mai bun de a învăţa ceva este să îi înveţi pe alţii. La fel este şi cu „traducerea” limbajului religios special pentru ceilalţi: pe măsură ce treci prin acest proces, ajungi să ştii despre ce vorbeşti. Lewis spunea: „Dacă nu poţi explica ce crezi unei persoane simple, atunci nu ai înţeles-o foarte bine tu însuţi!”

Lewis observa în alt loc că este destul de uşor să studiezi puţin şi să înveţi jargonul cu care să poţi să duci discuţii la nivel academic despre teologie, liturgie, spiritualitate şi eclezialitate. Adevărata provocare este să „traduci” toate acestea pentru alţii, într-un stil care să motiveze, să încurajeze şi să fie ancorat în realitate. Este complicat şi dă dureri de cap. Este dificil să comunici fără să fii înţeles greşit. Ca să îl parafrazez pe Oscar Wilde, efortul de a face catolicismul pur şi simplu este prea rar pur şi niciodată simplu.

One Comment

  1. Pingback: Dwight Longenecker – Comunicarea cu C.S. Lewis | Persona

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *