CFE: Cel mai important oaspete al Comunităţii Familiale

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 13 martie 2014.
Partea 28 din 136 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 28
Cel mai important oaspete al Comunităţii Familiale
Text de bază: Mt 16,13-19

Dragi prieteni,

Isus Cristos

Isus Cristos

Ne regăsim iarăşi împreună pentru a asculta Cuvântul Său, însă simţim că acest Cuvânt devine şi mai viu şi eficace între noi în măsura în care construim unitatea. Acea unitate prin care El ne-a garantat prezenţa Sa. Iată de ce ne-am salutat toţi şi vă salut şi eu. În mod deosebit i-aţi salutat, şi vreau să îi salut şi eu, pe cel sau pe cei care s-au alăturat comunităţii familiale în aceste săptămâni. Acestora din urmă vrem să le spunem bun-venit din toată inima! O spunem cu toată căldura noastră sufletească, o spunem şi încercăm să vă arătăm afecţiunea noastră, să vă arătăm iubirea Oaspetelui nostru cel mai important, care este Isus Domnul.

Acesta este titlul pe care am vrea să-l dăm scurtei noastre reflecţii: Cel mai important oaspete al Comunităţii Familiale. Cine este? Este Domnul Isus. El este cel care a iubit şi iubeşte fiecare persoană, până la cel din urmă oaspete, până la cel din urmă sosit. El iubeşte până la oferirea vieţii, El e dispus să ofere totul pentru fiecare dintre noi. El, oaspetele cel mai important, Isus Domnul, este cel care ne iubeşte în mod infinit şi în mod extraordinar pe fiecare dintre noi.

Noi, inclusiv eu, căutăm să dăm un pic de glas, să punem un pic de inimă, să oferim braţele noastre acestei prezenţe a Lui. Dar este El, cu Spiritul Său, care face să crească în noi capacitatea noastră de a dărui iubire, ascultare şi implicare. Pare că nu e vizibil, dar efectiv e mai mult decât vizibil. E ca şi aerul pe care-l respirăm în acest moment, nu e vizibil, dar e cel care intră în plămânii fiecăruia dintre noi. Pare ineficace, dar tocmai acest aer ne ţine în viaţă pe fiecare dintre noi. Aşa este Isus, e prezent în mijlocul nostru şi vrem să descoperim prezenţa Lui care ne provoacă.

Să încercăm să ascultăm cum i-a provocat pe apostolii Săi în Evanghelia lui Matei, la cap. 16, vers. 13-19.

13 Venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii Săi: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” 14 Ei i-au spus: „Unii «Ioan Botezătorul», alţii «Ilie», alţii «Ieremia sau unul dintre profeţi»”. 15 El le-a spus: „Dar voi, cine spuneţi că sunt?” 16 Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!” 17 Isus i-a răspuns: „Fericit eşti Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. 18 Şi Eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. 19 Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”.

Să ne oprim o clipă asupra modului în care Isus îi provoacă pe apostoli cu întrebarea: „Ce se spune? Ce zice lumea? Ce cred? Care sunt vorbele ce se aud prin jur?” Dar lui Isus nu-i este suficient aceasta! Nu îl interesează să ştie ce crede lumea. Întrebarea la care voia să ajungă e alta. „Voi, fiecare dintre voi, cine spuneţi că sunt?” Şi nu se mulţumeşte cu jumătăţi de răspuns. Tresaltă, se bucură şi promite doar acolo unde găseşte recunoaşterea identităţii Sale, când Petru îi răspunde: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!” Adică atunci când Petru, datorită acţiunii Spiritului Sfânt, recunoaşte cine este! E „Unsul”, e Mesia, e cel ce trebuia să vină, cel aşteptat, Fiul lui Dumnezeu! Nu e o personalitate, un profet, un om mare… e Fiul lui Dumnezeu!

La fel şi în această seară, Isus ne cere şi nouă să-l recunoaştem. Să-l recunoaştem prezent nu ca pe unul care face un anumit lucru, nu ca pe o persoană interesantă. Ne cere să-l recunoaştem ca Mesia, ca şi Cristos, „Unsul” lui Dumnezeu. Ca şi cum am spune în limbajul nostru: „Doamne, Tu eşti Cel aşteptat, Tu eşti Cel dorit, Tu eşti Totul, Tu eşti Domnul„. A nu-l recunoaşte înseamnă a ne opri la vorbe. A nu-l recunoaşte înseamnă a gândi după propria părere, după părerea altora… mi s-ar părea că, poate e Domnul. „Tu eşti Cel aşteptat, Tu eşti Cel dorit!” Jumătăţile de răspuns, dragi prieteni, nu ne dau viaţă. Recunoașterea Lui înseamnă a schimba fantezia cu realitatea, aparenţa cu realitatea. Şi doar prin El putem construi Comunitatea Familială.

Aceasta este specificitatea, să ne întipărim bine în minte, acesta e specificul Comunităţii Familiale: a-l experimenta pe Isus Domnul. Nu este vorba de experienţa unei companii plăcute, nu e experienţa unei însoțiri spirituale a unui grup de rugăciune, ci e experienţa lui Isus viu, care vorbeşte inimilor, care e prezent, care acţionează, înfăptuieşte. Nu vă opriţi la aparenţă, nu vă opriţi la aperitiv. Comunitatea familială nu durează dacă e doar o companie plăcută, nu atinge esenţa lucrurilor; nu ajunge schimbul de experienţe. Nu putem face persoanele să spere… „vezi că în întâlnirile acelea, în Comunitatea Familială, îl vei întâlni pe Domnul” şi apoi să ne oprim să ne povestim câteva lucruri nesemnificative. Trebuie să-l scoatem pe El în evidenţă, pentru că cine nu îl întâlneşte pe El va pleca în altă parte. Dacă cineva îl întâlneşte pe Domnul se opreşte. Şi fiecare dintre noi e responsabil de a face astfel încât celălalt să-l întâlnească pe Domnul.

Iată de ce în centru e rugăciunea de laudă, la început are loc recunoaşterea Domnului, aducându-i laudă, mulţumindu-i şi binecuvântându-l, spunând: „Mulţumesc, mulţumesc Domnului!” Rugăciunea de laudă ne deschide deja inima faţă de prezenţa Sa. El trebuie pus în centru, nu noi, nu cât suntem noi de buni, ci El, El singur, pentru că cine vine în comunitate are nevoie să-l întâlnească pe Domnul şi doar Domnul este răspunsul definitiv pentru fiecare dintre noi.

Astfel a doua parte, al doilea moment al Comunităţii îl reprezintă faptul de a comunica ceea ce a făcut Isus pentru mine şi ceea ce am făcut eu pentru Isus. Sunt atât de mulţumit să-l cunosc pe Domnul pe care-l descopăr de-a lungul săptămânii, ce-a făcut El pentru mine! Nu e vorba doar de a ne povesti câte ceva, ci ceea ce El a făcut pentru mine. Şi apoi, în mod logic, ne bucurăm când o persoană, pentru prima dată, îşi deschide inima şi îşi povesteşte viaţa, căci ochii noştri ştiu să-l întrevadă în acea povestire pe Isus care a acţionat. Nu e vorba doar de a asculta întâmplări din viaţa cuiva. Am putea să citim cărţi despre întâmplările din viaţa oamenilor! Noi, cu inima noastră, trebuie să ştim să-l întrezărim pe Isus care a acţionat, care a iubit, care ne-a lăsat o învăţătura dreaptă, pentru ca acea persoană să descopere că este iubită de Isus.

Dacă cineva nu-l descoperă pe Isus prezent în viaţa sa, ce va fi cu fiecare dintre noi? Nu trebuie să descopăr doar câte ceva despre viaţa mea, ci să descopăr că Isus a fost şi este prezent în viaţa mea. Desigur că nu toţi îl pot vedea imediat, dar noi, cu ochii noştri, îl putem vedea şi în intimitatea inimii să îi mulţumim Domnului. Să întrezărim iubirea Sa în vieţile noastre adesea pline de dificultăţi. Poate nu ne dăm imediat seama în faţa atâtor relatări obositoare, elaborate, pline de suferinţă, iar în inimă ştim că nu putem cunoaşte, dar este cineva care, cu siguranţă, se stinge de iubire, este Isus Domnul.

Trebuie să reuşim să fim asemenea discipolilor din Emaus: în timp ce ascultăm anumite relatări, realizăm că este ceva ce face ca inimile noastre să ardă, e acelaşi Isus Domnul. De aceea să ne fixăm atenţia pe ceea ce Isus a făcut pentru mine, asupra a ceea ce eu am făcut pentru Isus, disponibil apoi să povestesc toate întâmplările, dar în inima celui care îl urmează pe Domnul trebuie să existe vigilența de a-l redescoperi pe El, de a-i face pe alţii să înţeleagă prezenţa Sa.

Şi apoi ascultarea cuvântului, a Cuvântului Său. Cel pe care încerc să vi-l explic este acesta: „Dar voi, cine spuneţi că sunt?” Vă daţi seama că răspunsul nu poate fi în discuţiile bazate pe replicile pe care vi le daţi unul altuia. Evitaţi să faceţi aceasta, pentru a-l scoate în evidenţă pe El care vorbeşte.

Încercaţi să vă gândiţi: dacă am fi într-o întrunire şi am avea prezent un invitat excepţional, iar noi am continua să vorbim între noi fără ca măcar să-i dăm acestuia cuvântul, fără ca el să-şi poată ţine discursul, cuvântul său… Mai mult, de-a dreptul el ar ţine discursul, iar noi am vorbi între noi. Să-i permitem Lui să vorbească! Înţelegeţi, dragi prieteni, şi în aceste puţine momente, ca şi în ecoul care va răsuna, să-l lăsăm pe El să vorbească!

Pentru mine, ca preot, primează să caut să fiu ecoul Cuvântului Său, nu mă ascultaţi pe mine, ascultaţi-l pe El, trebuie să vă confruntaţi cu El, nu cu preotul. Iar voi, când are loc ecoul cuvântului, sau în împărtăşirea care urmează ascultării cuvântului, puneţi-l pe El în evidenţă, ce mi-a spus Isus mie! Eventual în timp ce ascultaţi cuvântul subliniaţi pe foaie vreo idee: Domnul îmi spune aceasta, acest cuvânt vrea să mi-l adreseze. Dacă veţi fi descoperit totul, veţi fi înţeles totul din cuvântul Său, dar nu veţi fi înţeles ceea ce El, în această seară, vrea să vă spună, atunci nu aţi înţeles nimic.

Ce vrea să-mi spună mie în această seară? Această întâlnire e esenţială, acesta este obiectivul întâlnirii noastre. Când cineva se reîntoarce acasă de la Comunitatea Familială să poată spune: „Domnul mi-a spus! Domnul m-a întâlnit! Domnul mi-a dat bucuria!” – nu-i va spune pe nume, dar să simtă cel puţin că ceva important s-a întâmplat. Numele lui Isus Domnul s-ar putea rosti după o lună, după trei, după cinci, după un an, nu contează, dar eu i-am simţit efectele, am simţit ceva măreţ ce mi se adresa inimii, iar noi trebuie să scoatem în evidenţă Cuvântul Său.

Nu discutaţi între voi, nu vă daţi replici, nimeni dintre noi nu e învăţător, nici măcar eu care vă vorbesc nu sunt maestru. Unul singur e: Învăţătorul nostru, acesta trebuie pus în evidenţă. Atunci devine logic – dacă am scos în evidenţă atât de puternic prezenţa Sa, dacă El e protagonistul, oaspetele cel mai important al Comunităţii Familiale, după ce am comunicat între noi bucuria de a fi ascultat Cuvântul Său – să începem să ne rugăm, să îl invocăm pe Spiritul Sfânt pentru întreaga comunitate, pentru Biserică, pentru lume, pentru pace, pentru situaţiile dificile, pentru situaţiile de suferinţă, pentru familii, pentru copii, pentru toţi îl invocăm.

Tocmai ajungem la momentul rugăciunii de mijlocire, în virtutea descoperirii prezenţei Sale. „Doamne Isuse, Tu eşti prezent aici, între noi, în această seară, Tu eşti prezent, ţi-am descoperit prezenţa. Atunci, Doamne, permite ca să ne rugăm pentru unul dintre noi. Priveşte spre cel ce stă înaintea Ta, îţi încredinţăm pe unul dintre noi. În această seară, acest frate al nostru are cea mai mare nevoie de rugăciune, are o dorinţă, Doamne, trebuie să-l asculţi, toţi te rugăm!” Faptul de a-i descoperi prezenţa face să apară rugăciunea asupra unui frate, a doi sau mai mulţi dintre cei prezenţi în comunitate.

Altminteri e ca şi când am spune: „Dragă Isuse, stai liniştit deoparte, că noi avem alte chestiuni de discutat. Stai deoparte, că în seara aceasta nu avem nevoie, Doamne Isuse, să intervii pentru vreunul dintre noi. Suntem cu toţii în regulă, vezi, Doamne Isuse, nu ne lipseşte nimic în această seară. Nu e nevoie să facem rugăciunea de mijlocire asupra unui frate, pentru că da, e adevărat că Tu faci miracole, dar noi, în seara aceasta, nu avem nevoie.”

A face să fie descoperit şi a descoperi noi prezenţa lui Isus în comunitate – acesta este lucrul esenţial în Comunitatea Familială. La acest punct, aşadar, cineva dintre noi, oricine, poate spune: „Doamne, mai am încă nevoie de convertirea inimii, Doamne, mai am încă nevoie„. Sau cel puţin, ca Petru, să putem spune: „Doamne, Tu ceri atâta credinţă, dar eu am puţină, Doamne, sporeşte credinţa mea, Doamne, dă-mi ochi pentru a descoperi că eşti prezent„. Aceasta ar ajunge şi Domnul va înmulţi minunile pentru fiecare dintre noi!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *