CFE: Caută-mă în locul semnelor rănilor şi ale morţii

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 20 martie 2014.
Partea 29 din 133 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 29
„Caută-mă în locul semnelor rănilor şi ale morţii”
Text de bază: In 20,19-29

Dragi prieteni,

Toma şi Isus

Toma şi Isus

Am vrea ca în această întâlnire a CFE să fim şi noi precum apostolii şi Maria, închişi în Cenacol. Pentru noi, Cenacolul sunt zidurile acestei încăperi. Simţim întreaga deosebire care este între noi, prin faptul de a ne găsi aici pentru a-l lăuda pe Domnul, pentru a ne ruga, pentru a ne comunica mărturiile prezenţei Sale, şi atâţia alţi fraţi ai noştri care nici măcar nu îl cunosc pe Isus şi nu vor să ştie nimic de El ori l-au uitat. Şi poate şi în noi se află un pic de teamă simţind pe propria piele diferenţa dintre cine crede şi cine nu crede, dintre cel care îl laudă pe Domnul şi cel care-l blestemă.

Dar tocmai pentru aceasta, conştienţi de noutatea pe care o avem în inimă, am vrea să strângem rândurile, însufleţiţi de acea siguranţă că unde doi sau trei se adună în numele Său, El e prezent. Să retrăim cu inima faptul că Isus înviat e prezent în mijlocul nostru. Chiar dacă suntem ca şi apostolii închişi de teamă în Cenacolul nostru, El apare ca şi atunci.

Să căutăm să primim în această reflecţie invitaţia lui Isus de a-l căuta. De aceea, titlul pe care l-aş da acestei reflecţii poate fi acesta: „Caută-mă în locul semnelor rănilor şi ale morţii”. E un titlu ce mi-a venit în minte citind un pasaj din Ioan cap. 20, vers. 19-29. Să-l citim împreună:

19 În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 20 Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul. 21 Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. 22 Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt. 23 Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.
24 Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, care se numea „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. 25 Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta Lui, nu voi crede”.
26 După opt zile, discipolii Lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!” 27 Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile Mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. 28 Toma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 29 Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut”.

E un fragment evanghelic pe care am face bine să-l citim mai des în aceste zile, pentru ca să ne putem examina sufletul, cum spuneam puţin mai devreme, să ne vedem în această încăpere închişi de frica celor diferiţi de noi, de frica „iudeilor”. Şi în acelaşi timp reuniţi, să redescoperim efectele prezenţei lui Isus. Să simţim iarăşi efectele acestei prezenţe, bucuria, pacea, pe Spiritul Sfânt, iertarea. E ceea ce-am putea şi ar trebui aproape întotdeauna, parţial ori cu totul, să trăim în fiecare întâlnire a comunităţii. Ne este garantat de Isus că, dacă suntem uniţi, El e prezent în mijlocul nostru.

Prin urmare, o CFE, prin prezenţa lui Isus în mijlocul ei, prin prezenţa lui Isus pe care noi o credem în fiecare cuplu de soţi uniţi prin Sacramentul Căsătoriei, prin această prezenţă pe care vrem s-o simţim eficace, efectele ar trebui să fie: bucurie, pace, Spirit Sfânt, iertare. Sunt cuvinte diferite care arată stări interioare sufleteşti.

Bucuria – e acea seninătate de fond pe care eu o pot experimenta când sunt în comunitate, care nu se referă la bucuria pricinuită de un cadou făcut în anumite momente deosebite, nu are astfel de motivaţii. E o seninătate de fond, o bucurie care intră în inimă, o dorinţă de a surâde fratelui pe care-l întâlnesc, de a saluta bucuros de a revedea persoanele. Încercaţi să revedeţi dacă nu reapar frecvent între voi aceste sentimente de bucurie când vă întâlniţi, când vă salutaţi, când staţi împreună, când cântaţi. Acesta este un efect al prezenţei lui Isus.

Pacea – un alt efect. Şi aici e vorba de pacea inimii nu de pacea care înseamnă lipsa problemelor, pacea ca absenţa dificultăţilor interioare, în casă, în viaţa de toate zilele, la muncă. Pacea este acea condiţie interioară a inimii prin care, tocmai în virtutea acestei păci, pot privi şi la ceea ce poate apărea dificil, la o încercare care mă aşteaptă. Pentru că am în interiorul meu pacea, acea pace care vine din siguranţa unei relaţii, ştiu cine este cu mine.

Spiritul Sfânt – este darul, este lumina ochilor care mă ajută să întrevăd un cuvânt al lui Isus, o prezenţă a lui Isus, mă ajută să întrevăd un frate care nu se simte bine, îmi dăruieşte puterea de a mă ruga pentru altcineva, îmi dă bucuria de a mă interesa de altcineva pentru că Spiritul Sfânt e viaţă, e energie, e luarea iniţiativei. Spiritul Sfânt nu e un divan, o canapea comodă în viaţa spirituală. Spiritul Sfânt e un accelerator, e noutate, e înmugurirea primăverii, e înflorire. Spiritul Sfânt e viaţă şi acolo unde este o tresărire de viaţă acolo este Spiritul care se manifestă. Când simţim în noi un pic de speranţă, când simţim că avem o anumită dorinţă, aceasta este lucrarea Spiritului Sfânt. Aş vrea ca…, am decis ca…, acesta e Spiritul Sfânt care acţionează în noi.

Şi ultimul cuvânt prin care putem descoperi prezenţa lui Isus este:

Iertarea – „Cărora le veţi ierta păcatele…” – iertarea, capacitatea de a ierta. Înseamnă a descoperi o iubire atât de mare încât orice greşeală devine mică. A descoperi acea iubire infinită, totală, superioară însăşi vieţii pentru că e o iubire care mă va însoţi până dincolo de moarte, o iubire mai mare decât orice cădere. Orice rană suferită, orice problemă acceptată devine mică. Nu dispare, devine mică şi astfel devin capabil să iert.

Dar, atenţie, chiar şi când sunt atâtea semne ale prezenţei lui Isus în mijlocul nostru poate fi şi pentru noi un moment, ca şi cel al lui Toma, în care, fiind poate dezamăgiţi ori obosiţi, afirmăm: dacă nu văd… dacă nu pun degetul meu în rana coastei, dacă nu pun degetul meu în semnul rănilor cuielor, nu cred. Dacă nu văd, nu cred… Şi trebuie să recunoaştem că la aceasta noi mai putem adăuga şi că nu ni se întâmplă o singură dată, aşa cum i s-a întâmplat lui Toma, ci ni se întâmplă poate de mai multe ori în viaţă, poate chiar de mai multe ori pe zi, ori de câte ori simţim necesitatea de a vedea, de a atinge, iar Isus acceptă provocarea.

Şi aici vedem cât de mult ţine Isus ca noi să credem în El. Acceptă această provocare şi ne dă adresa pentru întâlnirea cu El. Vrei să mă găseşti? Îţi arăt unde să mă cauţi! Caută-mă acolo unde sunt semnele morţii, caută-mă acolo unde se află semnele rănilor! Îţi dau adresa şi întâlnirea! Pune aici degetele tale, pune mâna ta unde era moartea, pune mâna ta unde nu mai era speranţă, pune mâna ta unde nu mai era de aşteptat nimic de la viaţă, pune-ţi degetul aici. Revine să ne dea această întâlnire iar adresa e exactă. Vino aici să vezi… pune-ţi mâna aici… Şi în acest caz, fraţi şi surori, trebuie să ne înclinăm cu umilinţă capul.

Numai în acest an de existenţă a Comunităţii Familiale câte noutăţi, câţi fraţi şi surori care au trecut de la moarte la viaţă, de la disperare la speranţă, de la oboseală la încredere, de la cădere la curaj! Isus ne spune şi nouă în această seară: „Pune-ţi degetul tău aici!” Acea persoană pe care ai cunoscut-o a pierdut curajul de a trăi. Adu-ţi degetul tău aici, unde ştii că acest frate al tău nu e capabil să ierte. Pune-ţi mâna în acea rană atât de adâncă între soţ şi soţie şi vor învia la o viaţă nouă. Ne arată adresa: Aici te găsesc, aici îţi demonstrez că Eu pot să transform pâinea în Trup, aici îţi demonstrez că pot transforma vinul în Sânge, pune-ţi degetul tău aici şi nu fi necredincios ci credincios. Efortul trebuie să-l facem noi, ni se cere un efort. Întinde-ţi mâna, pune-ţi degetul, îndreaptă-ţi privirea! Priveşte acea persoană, care cântă cu tine bucuria întâlnirii cu Domnul în timp ce înainte o deranja şi numai să asculte un cântec. Priveşte acel frate care nu mai spera în nimic şi acum e plin de speranţă!

Cine a realizat această noutate? Uită-te la tine însuţi, de câte ori ţi-am vorbit şi tu mi-ai întors spatele, de câte ori nu ai căzut? La fel trebuie să numeri de câte ori te-am făcut să renaşti la o viaţă nouă! De câte ori nu m-ai trădat cu aceleaşi păcate şi de câte ori te-am făcut să simţi iarăşi iubirea Mea! Şi acestea sunt miracole încă şi mai mari, acestea sunt noutăţi încă şi mai mari. Atunci pune degetul tău şi acolo unde se află rănile tale, pe care de mai multe ori le-ai văzut vindecate, şi nu mai fi necredincios. Da, îţi dau întâlnire aici, unde se afla ce-i mai rău în tine şi unde acum domneşte speranţa. Îţi dau întâlnire aici, în tine, unde până acum doreai moartea şi acum eşti fericit să trăieşti. Îţi dau întâlnire în tine, când credeai că nu mai trebuie să dai nimic nimănui şi acum descoperi a fi semn de viaţă pentru fraţi. Îţi dau întâlnire! Da, adresa şi întâlnirea, vino aici unde era moartea şi Eu îţi arăt viaţa!

Atunci ne vine tuturor să strigăm în această seară: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Să ne plecăm genunchii în acest grup, în această comunitate mică, să ne plecăm genunchii şi să încercăm să spunem: Tu eşti Domnul meu! Da, Tu eşti Domnul, Tu eşti Mirele, în Tine cred, Tu ai putere asupra vieţii şi a morţii, Tu eşti plinătatea iubirii, Tu eşti răspunsul la toate! Să încercăm să repetăm aceasta în inimă şi ne vom da seama că, asemenea lui Toma, vom izbucni în plâns şi-l vom recunoaşte încă o dată ca „Domnul meu şi Dumnezeul meu„, ca iubirea mea!

Şi ajunşi tocmai la această întâlnire, apare celălalt şi ultimul principiu al credinţei în Isus, pe care îl descoperim în această Evanghelie de o intensitate uimitoare: „Aşa cum Tatăl m-a trimis pe Mine, la fel vă trimit şi Eu pe voi„. Încercaţi să vi faceţi proprii aceste cuvinte! Gândiţi-vă la încrederea lui Dumnezeu Tatăl în Fiul Său Isus, gândiţi-vă la iubirea lui Dumnezeu Tatăl în Fiul Isus, gândiţi-vă la misiunea lui Isus trimis de Tatăl care ne spune şi în această seară: Aşa cum Tatăl m-a trimis pe Mine, la fel te trimit şi Eu pe tine! Fă şi altora cunoscut că Isus nu se mai află printre cei morţi, ci e viu! Fă şi altora cunoscut că Isus transformă moartea în viaţă, fă şi altora cunoscut că Isus transformă disperarea în speranţă! Mergi! Mergi! Aşa cum Tatăl m-a trimis pe Mine, la fel te trimit şi Eu pe tine!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *