Scurt istoric al Catedralei Sf. Iosif

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Ieronim Iacob
Sursa: Editura ARCB

La 15 februarie 1884 avea loc inaugurarea solemnă a Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti. La 130 de ani de la acest eveniment, reproducem un material publicat pe ARCB.ro, în fapt un extras din volumul „Catedrala Sfântul Iosif: album”, Editura ARCB 2010. Albumul este disponibil la Librăria Sf. Iosif din Bucureşti.

Catedrala Sf. Iosif

Catedrala Sf. Iosif

La Bucureşti, în capitala României care-şi pregătea drumul către Independenţă, se simţea nevoia unui monument în care să se oglindească romanitatea poporului nostru. Acesta va fi Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif, ctitorie a călugărului pasionist Ignazio-Felice Paoli, episcop de Nicopole şi vicar apostolic al Valahiei (1870-1883), primul arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti (1883-1885).

O catedrală catolică devenise necesară în perspectiva tot mai clară a înfiinţării unui sediu arhiepiscopal în capitala ţării (27 aprilie 1883). În acelaşi timp, o biserică încăpătoare era cerută de creşterea numărului catolicilor din Bucureşti. Străvechea biserică a călugărilor franciscani, Bărăţia, sediul episcopului-vicar apostolic de Bucureşti (începând cu anul 1782), devenise neîncăpătoare pentru miile de catolici: negustori, meşteşugari, diplomaţi, oameni de afaceri sosiţi din toate părţile Europei şi antrenaţi în procesul de modernizare a României.

Îndată după preluarea oficiului său la Bucureşti (16 octombrie 1870), episcopul Paoli şi-a dat seama de nevoile urgente ale diecezei: formarea unui cler autohton şi construirea unei biserici catedrale.

Dacă Paoli a reuşit să deschidă seminarul pentru formarea preoţilor chiar din primul an al păstoririi sale, la Cioplea, pentru edificare bisericii catedrale el a trudit de-a lungul celor cincisprezece ani ai activităţii sale apostolice pe pământul românesc.

Alegerea patronului catedralei de la Bucureşti i-a fost sugerată monseniorului Paoli, indirect, de înşuşi papa Pius al IX-lea: la 8 decembrie 1870 Suveranul Pontif l-a proclamat pe sfântul Iosif „patron al Bisericii universale”. Care alt sfânt patron putea fi mai potrivit pentru o catedrală situată la extremitatea răsăriteană a lumii catolice, în mijlocul unui popor majoritar ortodox?!

1. Construirea Catedralei Sfântul Iosif (1873-1884)

În anii 1872 şi 1873 episcopul Paoli a cumpărat două terenuri în mahalaua Stejarului, (între gară şi palatul regal), cu suprafaţa de 816 stânjeni (3075 mp) la preţul de 5685 galbeni (66.798,75 lei). Aceşti bani proveneau din vânzarea unor proprietăţi care aparţinuseră franciscanilor, trecute în patrimoniul Vicariatului Apostolic al Valahiei după retragerea călugărilor din Valahia (1869). Costul terenului, cheltuielile notariale şi onorariul arhitectului au epuizat fondurile iniţiale. Din acest moment, episcopul Paoli a început să bată la uşile binefăcătorilor, din ţară şi străinătate, pentru edificarea operei sale.

Construcţia lăcaşului sacru a început în vara anului 1873, după ce Primăria capitalei a eliberat autorizaţia de construcţie (pe 17 iulie). În prealabil, Paoli îl contactase personal pe renumitul arhitect vienez Friederich von Schmidt, pentru realizarea proiectului. Ctitorul a optat pentru stilul romanic, caracteristic patriei sale de origine, Italia, combinat cu elemente gotice, specifice marilor catedrale ale Europei creştine. Catedrala era destinată generaţiilor viitoare, ca urmare i-au fost stabilite următoarele dimensiuni: 40 m lungime, 20 m lăţime şi 22 m înălţime.

Lucrările propriu-zise au început cu fundaţia prezbiteriului şi a deambulatoriului, sub supravegherea călugărului arhitect Alfons Zegers, chemat special de la Dablin pentru acest scop. Datorită terenului slab, de umplutură, cheltuielile au depăşit cu mult devizele iniţiale.

În toamna anului 1875 a avut loc ceremonia sfinţirii pietrei de temelie a Catedralei. Amintirea acestui moment solemn este gravată pe o placă de marmură, fixată lângă altarul Maicii Domnului: „Lui Dumnezeu cel mare şi bun, în cinstea sfântului Iosif, logodnicul sfintei Fecioare Maria, preacinstitul şi preavrednicul domn Ignatius Paoli, episcop romano-catolic de Bucureşti, a binecuvântat şi pus această piatră în ziua de 19 septembrie 1875”.

Criza provocată de intrarea României în Războiul de Independenţă (1877) l-a determinat pe episcopul Paoli să întrerupă lucrările la Catedrală; în anii 1878 şi 1879 el s-a axat pe strângerea de fonduri şi pe procurarea materialelor.

Şantierul a fost redeschis în februarie 1880, când s-au început lucrările la corpul central al bisericii, format dintr-o navă principală şi două nave laterale. Paoli i-a încredinţat şantierul arhitectului Carol Benisch. Tot în acest an a fost comandată şi tâmplăria, la Braşov, meşterului Ioan Pongratz.

2. Dotările interioare

În anul 1880 monseniorul Paoli a luat legătura cu firma Mayer din München pentru confecţionarea celor douăzeci şi cinci de vitralii (distruse în bombardamentele din 4 aprilie 1944 şi refăcute în anii 1980). Acelaşi atelier a executat şi vitraliile de la uriaşa rozasă care împodobeşte frontonul Catedralei, mozaicul de deasupra intrării principale (Sfânta Fecioară Maria cu doi îngeri), sculpturile din lemn ale amvonului şi banca pentru Sfânta Împărtăşanie.

Tot firma Mayer, prin pictorul Georg Roder şi echipa sa, a realizat picturile din altar înfăţişând scene din viaţa Sfântului Iosif şi a Sfintei Fecioare Maria, a decorat tavanul şi a pictat cele şase medalioane din nava principală. Într-o fază ulterioară, pictorul Fr. Elsner a decorat Capela baptisterului şi navele laterale ale Catedralei.

În octombrie 1883 a fost adus de la Roma altarul principal, sculptat în marmură de Carrara, după desenele arhitectului Schmidt şi montat la Bucureşti de meşterul italian Nicola Orassi.

3. Binefăcătorii

La începutul anului 1873 episcopul Paoli şi-a început călătoriile sale pe drumurile Europei pentru colectarea fondurilor necesare zidirii Catedralei. Episcopii, asociaţii catolice, parohii, mănăstiri şi persoane particulare au răspuns cu generozitate apelurilor episcopului de la Bucureşti. Binefăcători din Bavaria, Austria, Ungaria, Franţa, Belgia, Monaco, Italia, Spania, America, alături de catolicii din eparhia sa îl vor sprijini pe Paoli în realizarea operei vieţii sale. Două loterii cu obiecte de valoare, donate de binefăcători iluştri (printre care Papa Leon al XIII-lea şi principele Carol I al României) vor procura o importantă sumă de bani. Un binefăcător constant al catolicilor de la Bucureşti a fost asociaţia „Propagation de la Foi” din Paris-Lyon, numită de istoricul Auner „Providenţă a misiunilor”.

4. Consacrarea Catedralei

La sfârşitul anului 1883 construcţia catedralei era terminată. Scriindu-i nunţiului apostolic de la Viena, mons. Vannutelli, episcopul Paoli îi face cunoscute manifestările de bucurie ale oamenilor simpli la vederea Catedralei: „Vin de prin sate, în grupuri, pentru a vedea noua biserică, fac semnul crucii şi se roagă, plângând ca şi copii. Nici unul nu iese afară fără a depune obolul pentru terminarea bisericii. Unii exclamă cu voce tare, pentru a fi auziţi: «Asta este sfânta Biserică Romană. Fiind şi noi romani, aceasta este biserica noastră!»”.

Inaugurarea solemnă a fost fixată pentru 15 februarie 1884, dovedindu-se: „un adevărat eveniment, glorios pentru sfânta noastră religie, şi de o maximă importanţă pentru relaţiile noastre cu acest guvern”. (Paoli către Vannutelli, 19 februarie 1884).

Iată cum descrie arhiepiscopul Ignazio-Felice Paoli marele eveniment al vieţii sale şi al Arhidiecezei de Bucureşti în menţionata scrisoare către nunţiul apostolic de la Viena: „Cu două ore înainte de ceremonie, atmosfera deveni încărcată şi începu să ningă cu fulgi mari. Cu toate acestea, cu o oră înainte de începerea ceremoniei solemne, biserica era înţesată de lume, astfel încât, mai bine de jumătate din cei sosiţi au trebuit să rămână pe afară. Locurile de onoare, scaunele şi băncile, erau de altfel, rezervate de câteva zile. Floarea aristocraţiei româneşti de la Bucureşti a ţinut să fie de faţă. Ceea ce ne interesa în primul rând era asistenţa oficială. Era prezent întregul corp diplomatic. Apoi, guvernul era reprezentat de următorii: preşedintele Consiliului de Miniştri Brătianu, ministrul de externe, cel de finanţe, primarul oraşului, prefectul poliţiei, primul adjutant de infanterie al regelui precum şi mulţi alţi ofiţeri şi funcţionari publici, astfel încât se poate reţine acest fapt ca pe o recunoaştere a ierarhiei catolice”.

Arhiepiscopul Paoli, consumat de eforturile depuse pentru finalizarea Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti, a murit la Viena, pe 27 februarie 1885. Achitarea datoriilor lăsate de către ctitor precum şi continuarea dotărilor interioare a fost preluată de succesorul său, arhiepiscopul Giuseppe Palma (1885-1892). După el, arhiepiscopii care s-au succedat în scaunul arhiepiscopal de Bucureşti şi-au făcut o datorie sfântă din renovarea şi înfrumuseţarea măreţei catedrale, adesea afectată de vitregiile timpurilor şi ale oamenilor.

Opera monseniorului Paoli, Catedrala Sfântul Iosif, a devenit un reper vizibil al Bisericii catolice pe pământul românesc şi totodată un punct de atracţie, spiritual şi artistic, atât pentru simplii credincioşi, cât şi pentru mulţi intelectuali, artişti şi oameni politici ai capitalei.

Posted in Istorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *