Originea şi simbolismul veşmintelor pontificale

Teme: Istorie.
.
Publicat la 25 februarie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Agostino Paravicini Bagliani
Traducere: Lucian Lăpuşan
Sursa: L'Osservatore romano, 21 august 2013

De la roşu la alb – o tranziţie atribuită Papei Pius al V-lea

Papa Iuliu al II-lea

Există un mit, larg răspândit, conform căruia Papa Pius al V-lea (1566-1572) este cel care a introdus veşmântul talar alb pentru Pontifii romani; el făcea parte din Ordinul Predicatorilor, iar la alegerea sa pe Tronul petrin nu ar mai fi vrut să renunţe la culoarea specifică ordinului. Mitul nu se bazează însă pe nimic concret. Culoarea veşmintelor pontificale (şi hainele în general) este un subiect care revine regulat în atenţia publicului, în diverse momente, după cum arată şi accesările de pe Wikipedia ale articolului privind Papa Pius al V-lea. Alegerea Papei Francisc a reaprins interesul pentru acest subiect tocmai prin faptul că la prima ieşire a noului Pontif, la balconul Bazilicii San Pietro, a fost înveşmântat numai în reverenda albă, lipsind mozzetta de culoare roşie, pe care Papa Benedict al XVI-lea o purta constant (alături de mozzetta lipsea şi stola, pe care a pus-o numai pentru binecuvântare).

Comparând portretul Papei Iulius al II-lea (1503-1513), făcut de către Rafael, şi cel al Papei Pius al V-lea, făcut de El Greco, observăm cu uşurinţă că Papii sunt înveşmântaţi identic, ceea ce ne arată clar că nu Papa Pius al V-lea a introdus îmbrăcămintea de culoare albă. În această situaţie apare întrebarea: când au fost introduse hainele albe şi roşii ale Papilor? Ce ne spun sursele istorice despre asta şi cum le putem interpreta? În această linie de idei este surprinzător că primul articol de îmbrăcăminte al Papilor menţionat de surse sigure este capa sau mantia roşie. În Divina Comedie, Papa Nicolae al III-lea se prezintă astfel:

„De-ţi e dorinţa ta să ştii ce fui
şi numai ea pe-aceste râpi te-alungă
să ştii că
marea mantie-o avui
şi-aievea-al Ursei pui.”
(Infernul, XIX 67-70),

ceea ce sugerează că pentru Dante capa roşie era piesa vestimentară care definea cel mai clar oficiul petrin.

Pentru a afla mai multe trebuie să ne întoarcem în timpul pontificatului Papei Silvestru al II-lea (999-1003). Pontiful este acuzat de către Arnulf de Orleans că şade pe un piedestal şi este înveşmântat în purpuriu şi auriu. Nu ştim cu siguranţă dacă Papa a fost îmbrăcat în capa roşie în momentul alegerii sale sau era o referinţă retorică la Donaţia lui Constantin, care pretindea că împăratul Constantin cel Mare ar fi donat o serie de straie imperiale Papei Silvestru I (314-335), inclusiv mantia purpurie. Este cert însă că pentru Petru Damian, unul din marii protagonişti ai Reformei gregoriene, capa roşie era simbolul oficiului papal. Tocmai de aceea Cardinalul îl va provoca pe antipapa Cadalus (1061-1064), a cărui alegere nu o recunoştea, întrebându-l dacă a fost îmbrăcat în capa roşie a Pontifilor romani, aşa cum cerea obiceiul.

Primul Papă care a fost în mod sigur investit cu mantia roşie imediat după alegere, a fost Papa Grigore al VII-lea, în 1076. În deceniile următoarele, ştirile despre capa roşie devin tot mai frecvente. Vorbind despre alegerea Papei Urban al II-lea (1088), Petru Diaconul scrie: după ce i-a fost îndepărtată capa de pânză (care era mantia albă a Episcopilor), l-au îmbrăcat în mantia purpurie şi… l-au aşezat pe tronul papal. Spre sfârşitul secolului următor aflăm că imediat după alegerea Pontifului, arhidiaconul este cel care pune capa roşie pe umerii noului Pontif. În toate sursele din această perioadă, immantatio (îmbrăcarea capei) este elementul ritual care face vizibil noul Papă. Aceleaşi surse care ne spun despre capa roşie nu menţionează sutana albă. Aceasta este o altă curiozitate în ceea ce priveşte îmbrăcămintea pontificală. Abia în secolul XIII va fi redactat Ordo XIII, în timpul Papei Grigore al X-lea, şi care menţionează efectiv veşmântul talar alb. Din acel moment toate viitoarele manuale privind Pontifii romani vor descrie tot mai amănunţit că din momentul alegerii, Papa va purta două culori: roşu (capa, mozzetta, pantofii) şi alb (reverenda, ciorapii).

Totuşi trebuie avută în vedere o coincidenţă. Aproximativ la 10 ani după ce este pomenită reverenda albă în manualul pontifical, William Durantus, Episcop of Mende, cel mai mare liturgist din Evul Mediu, va da o interpretare simbolică a veşmintelor pontificale (1284). Durandus era la curent cu ritualurile şi simbolurile folosite de papalitate, datorită experienţei pe care o dobândise ca membru al Curiei Romane, din timpul pontificatului Papei Clement al IV-lea (1265-1268). Lucrarea sa, Rationale divinorum officiorum, este considerată cea mai importantă carte despre liturgie din Evul Mediu. Durantus spune că „Pontiful Suprem se înfăţişează întotdeauna într-o capă roşie. Sub aceasta el poartă haine albe, pentru că alb înseamnă inocenţă şi caritate; roşul exterior simbolizează compasiune… de fapt Papa îl reprezintă pe Fiul, care de dragul nostru şi-a pătat hainele cu roşu” (III, capitolul XIX).

Durantus vede aşadar mantia roşie ca un simbol al martirajului şi nu ca o parte a însemnelor imperiale pe care Constantin le-a cedat Papei Silvestru. Dictatus papae, păstrat în Codexul de la Avranches, avertizează că numai Papa poate purta capa roşie ca însemn imperial şi al martirajului în acelaşi timp. Capa roşie a Papilor este de fapt mantia stacojie sau purpurie pe care soldaţii au aruncat-o peste Cristos, în praetorium, înainte de a-i pune coroana de spini. Pe scurt, Papa nu poartă capa roşie pentru că este un simbol imperial, ci mai degrabă pentru că este un articol vestimentar care face referire la martirajul lui Cristos. Însă în acelaşi timp şi albul sutanei pe care o poartă Pontifii este legat de Cristos, cel al inocenţei, aşa cum afirmase şi Durantus.

În sicriu Papii erau aşezaţi îmbrăcaţi în veşmintele pontificale albe. Dar, de-a lungul timpului, a fost adăugat şi negru, culoarea doliului şi a suferinţei. În 1605 este deschis mormântul Papei Bonifaciu al VIII-lea (mort în 1303), găsindu-i-se trupul nedescompus. Giacomo Grimaldi, canonic al Bazilicii San Pietro, a putut să facă o descriere amănunţită a vestimentaţiei Pontifului. Papa purta pantaloni lungi, care îi acopereau picioarele şi coapsele, după cum era moda în acea vreme; aveau o dungă stacojie şi în partea de sus îndoituri argintii. Peste pantaloni îmbrăca sutana. Deasupra purta rocchetto care îi ajungea până la călcâie, iar cămaşa era din ţesătură de Cambric. Purta apoi o tunică de mătase neagră cu mâneci înguste, brodată cu brocard, şi lei din ţesătură de mătase şi aur, pe un fundal albastru. Purta ciorapi lungi din mătase neagră. O casulă (planetă) lungă din mătase, peste care purta un pallium alb brodat cu cruci aurii şi spini.

Definiţia pe care William Durantus a dat-o veşmintelor pontificale va deveni una clasică. Niciodată uitată, va fi reluată de liturgişti, de maeştri de ceremonii, de specialiştii în drept canonic, precum şi de Pontifii înşişi, cel puţin până prin secolul al XVIII-lea. Referindu-se la propria alegere, la persoana a III-a, Papa Pius al II-lea (1458-1464) spunea că purtase tunica albă a lui Cristos. Avignonezul Urban V (1362-1370) va pretinde că Papii trebuie să poarte întotdeauna un rocchetto din pânză, pentru că el, Papa, îl reprezintă pe Cristos în Biserica Universală. Mai târziu, Agostino Patrizi Piccolomini va compila la cererea lui Inocenţiu al VIII-lea (1484-1492) o serie de texte, în care se reafirma că Papii sunt obligaţi să poarte veşmintele albe şi roşii în fiecare zi. Când nu este îmbrăcat în veşmintele sacre, Papa trebuie să poarte numai roşu peste rocchetto, iar sub acesta trebuie întotdeauna să poarte roba albă, papucii roşi decoraţi cu cruci aurii.

Este valoroasă menţiunea că pe sandalele (pantofii) Pontifilor de la vremea aceea se află o cruce aurie, poate prezentă deja şi pe papucii Papei Bonifaciu al VIII-lea. Fresca lui Melozzo da Forli, aflată acum în Galeriile Vaticane, ne arată acest lucru; îl portretizează pe Papa Sixtus al IV-lea şezând pe tron, în timp ce îl investeşte pe Bartolomeo Platina (1421-1481) ca primul prefect al Bibliotecii Vaticane. Concluzia vine de la sine. Cel puţin cu trei secole înainte de pontificatul Papei Pius al V-lea, simbolismul culorilor alb şi roşu ale veşmintelor pontificale era deja în atenţia liturgiştilor şi maeştrilor de ceremonii, din simplul motiv că aceste culori susţineau pretenţiile Pontifilor romani de Vicari ai lui Cristos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *