O privire retrospectivă asupra scrisorii enciclice Humani Generis

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Brian Ban Hove SJ
Traducere: Lucian Lăpuşan
Sursa: Homiletic & Pastoral Review, 23 decembrie 2013

Papa Pius al XII-lea

Papa Pius al XII-lea

Conciliul Vatican I nu a reuşit să îşi încheie misiunea. Enciclicele Papilor vor promova în schimb învăţătura menită să răspundă întrebărilor filosofice şi teologice care se ridicau în timpurile respective, inclusiv la unele care se aflaseră pe agenda Conciliului. În 1879, Papa Leon al XIII-lea publică scrisoarea enciclică Aeterni Patris, „Despre restabilirea filosofiei creştine”. Era aşteptată după inovaţiile aduse de kantianism, de idealismul german şi de alte curente generate din acestea.

Enciclica Humani Generis din 1950, „Privind unele false opinii care ameninţă să submineze fundamentele doctrinei catolice”, trebuie înţeleasă în contextul eforturilor pontificale de a reforma viaţa intelectuală catolică. Între 1879 şi 1993, enciclica Aeterni Patris punea problema reformei intelectuale. Putem considera Humani Generis ca o dezvoltare a enciclicelor Pascendi Dominici Gregis şi Lamentabili Sane Exitu ale Papei Pius al X-lea. În 1994, F. Russell Hittinger explică reforma leonină din 1879 ca o poziţie unilaterală, distructivă, incapabilă să reprezinte tradiţia Bisericii şi să satisfacă setea de adevăr.

Cuvântul cheie este modernitate. În anii imediat următori publicării Aeterni Patris, Biserica Catolică şi-a concentrat eforturile să răspundă la provocările intelectuale lansate de iluminism şi darwinism. Mişcarea catolică modernistă va activa mai ales în ultimul deceniu al secolului XIX şi în primul deceniu al secolului următor. Tomismul instituţional, susţinut de Magisteriu, a fost filosofia preferată pentru a combate noile idei, deoarece metafizica tomistă acceptase existenţa adevărului absolut, în contrast cu post-iluminismul secular, dominat de materialism, relativism, determinism şi ateism. Tomismul era o apărare sigură împotriva scepticismului epistemologic, a relativismului moral şi a degradării metafizice. Sistemul tomist era superior eclectismului şi idealismului.

Istoricii Bisericii şi istoricii teologiei, printre care Hubert Jedin, Roger Aubert, Yves Congar şi James Weisheipl, au analizat prima criză modernistă, ale cărei progrese vor fi întrerupte de cele două războaie mondiale. După al doilea război mondial un nou val de frământări intelectuale vor afecta Biserica în Europa, mai ales în Franţa. Această nouă mişcare va confirma vechea idee că „Biserica gândeşte în Franţa, dar este condusă din Roma”. Şi în Polonia, Cardinalul Adam Ştefan Sapieha promova o regenerare intelectuală. Cardinalul este cel care l-a ordinat preot pe Karol Józef Wojtyła în 1946 şi l-a trimis la Roma pentru a-şi desăvârşi studiile. Wojtyła ‚va obţine două doctorate, unul dintre ele sub conducerea lui Réginald Garrigou-Lagrange O.P. (Ordinul Predicatorilor). Lucrarea sa din 1948 se intitula „Doctrina de fide apud S. Joannem a Cruce”.

Wojtyła ‚va refuza însă să îl numească pe Dumnezeu Obiect, căci pentru el Dumnezeu era Persoană. Rocco Buttiglione arată că Garrigou-Lagrange a obiectat în faţa acestei idei a filosofiei lui Wojtyła. Ediţia italiană a cărţii lui Wojtyła ‚va include şi poziţia lui Garrigou-Lagrange în apendice. Cel mai probabil dezacordul de mai târziu dintre Garrigou-Lagrange şi Wojtyła va porni din acest punct. Garrigou-Lagrange era un influent profesor la Universitatea Pontificală Sf. Toma (Angelicum) din Roma, unde a predat din 1909 până în 1959, fiind în acelaşi timp şi cenzor al Sfântului Oficiu (din 1965 Congregaţia pentru Doctrina Credinţei); a fost un susţinător vehement al interpretării riguroase a enciclicei Aeterni Patris. Pentru el ortodoxia catolică şi tomismul filosofic coincideau; este vorba despre o identificare a teologiei sistematice cu tradiţia doctrinală. Interpretarea sa nu lasă spaţiu pentru conştiinţa istorică, devalorizând studiile istorice, exegeza şi teologia biblică. Garrigou-Lagrange acceptase comentariile unor dominicani asupra operelor lui Toma, cum ar fi Sf. Caietan, poate pentru că Toma murise tânăr şi nu reuşise să îşi încheie opera.

Garrigou-Lagrange şi-a început cariera de profesor într-un moment în care criza modernistă era la apogeu şi a încheiat tocmai când a doua bătălie modernistă fusese marcată de Humani Generis. Réginald Garrigou-Lagrange a murit în 1964. Teologia franceză Ressourcement sau reîntoarcerea la surse a fost o abordare teologică de la începutul secolului XX până la Conciliul Vatican II. Mişcarea consideră reîntoarcerea la fundamentele primare ca fiind cheia revitalizării teologiei şi a vieţii pastorale din Biserică: liturgia, Scriptura, Părinţii Bisericii Primare şi scrierile altor sfinţi şi doctori care au marcat tradiţia catolică, precum Sf. Toma. Conform mişcării, însuşi Sf. Toma trebuia readus la viaţă şi curăţat de reziduurile scolasticii. În 1940-1941, Henri de Lubac şi Jean Daniélou au fondat colecţia Sources chrétiennes, prin care vor încerca să publice scrierile Părinţilor Biserici. Însuşi Daniélou era specialist în Sfântul Grigore de Nyssa.

Ironic numită Noua Teologie sau la nouvelle théologie de către oponenţii ei, mişcarea va găsi aderenţi în rândul teologilor francezi, incluzând pe Henri de Lubac (mai târziu Cardinal), Jean Daniélou (mai târziu Cardinal), Henri Bouillard, Yves Congar (mai târziu Cardinal), Louis Bouyer, Marie-Dominique Chenu şi teologul elveţian Hans Urs von Baltasar (mai târziu Cardinal-elector). Mişcarea Ressourcement (Henri de Lubac numea imaginară orice idee de nouă teologie) va antrena ideile filosofilor şi poeţilor precum Maurice Blondel, Pierre Rousselot, Étienne Gilson si Charles Péguy. Cu siguranţă Karol Wojtyła‚cunoştea opoziţia lui Garrigou-Lagrange faţă de la nouvelle théologie. Viziunea mişcării era considerată de teolog ca ieşind din graniţele permise de Aeterni Patris sau Humani Generis. Henri de Lubac publică lucrarea Catholicisme în 1938 şi Surnaturel: A‰tudes historique în 1946, iar Garrigou-Lagrange va scrie împotriva la nouvelle théologie în 1946.

Până şi mai vechea interpretare dominicană a teologiei iezuite era una nefericită. Influenţa tomismului lui Francisco Suárez făcea că tomismul iezuit să fie diferit de cel al dominicanilor. Existau mai multe versiuni ale tomismului care adesea se găseau în dezacord. Istoria controversei lui De auxiliis din secolul XVI, dintre iezuiţi şi dominicani, părea să fie repetată în disputa dintre Henri de Lubac, pe de-o parte, şi Garrigou-Lagrange şi, poate, Charles Boyer, un iezuit francez apropiat de-al său, pe de altă parte. Totuşi trebuie remarcat că nici una dintre cele două tabere nu a etichetat-o pe cealaltă ca fiind adversară sa. Mai mult, în 1985, de Lubac spunea că niciodată nu s-a simţit vizat de Humani Generis.

În 1950, Papa Pius al XII-lea promulga Humani Generis. Enciclica nu pomenea nici un nume, însă zvonurile spuneau că este îndreptată împotriva susţinătorilor Noii teologii. Existau speculaţii conform cărora iezuitul olandez Sebastian Tromp (1889-1975), de la Universitatea Pontificală Gregoriană, era de fapt autorul enciclicei (alte surse sau speculaţii susţin că Garrigou-Lagrange ar fi scris ciorna enciclicei). Lui de Lubac superiorii îi cer să nu mai publice sau să înveţe (1950-1958) şi, deşi nu fusese singurul care a experimentat un anumit nivel de represiune, va susţine în 1985, într-un interviu cu Angelo Scola, în 30 Giorni, că tăcerea a fost ideea lui şi nu vreun impuls exterior.

Humani Generis a generat o stare de timiditate, revelată de remarca unui teolog că singurele subiecte sigure în acele zile erau dreptul canonic şi mariologia sau iosefologia. Este semnificativ faptul că dominicanul Mathieu-Maxime Gorce, O.P, va părăsi Biserica Catolică, mutându-se în Elveţia, unde a putut să publice liber. Inserarea unei perspective asupra monogenismului şi poligenismului în Humani Generis (# 36) este probabil o referire la scrierea iezuitului francez Pierre Teilhard de Chardin, mort în 1955. În 1962 Sfântul Oficiu va emite o avertizare explicită asupra scrierilor teologului francez. La mijloc se găsea ideea că adevărul doctrinal putea fi exprimat în diverse limbi. În 1962, Papa Ioan al XXIII-lea promulga Constituţia Apostolică Veterum Sapientia, confirmând importanţa predării teologiei în latină.

În timpul întâlnirilor comisiilor pregătitoare dinaintea Conciliului Vatican II, Henri de Lubac şi Karol Wojtyła au devenit apropiaţi. Nu există informaţii care să ateste dacă ei corespondau înainte de acest moment, însă asocierea dintre cei doi este clară după 1959. Alegerea lui Wojtyła ca Pontif Suprem în 1978 a determinat o reevaluare implicită a teologiei Ressourcement sau a Noii teologii. Papa Ioan Paul al II-lea, având o deosebită admiraţie pentru teologul francez de Lubac, a atras atenţia asupra acestuia în 1980, afirmând că îşi înclină capul în faţă părintelui Henri de Lubac. În 1983 de Lubac este creat Cardinal, ceea ce a însemnat reabilitarea carierei sale intelectuale, şi implicit faptul că l-a susţinut pe Pierre Teilhard de Chardin. În mod ironic, la sfârşitul vieţii, de Lubac a ajuns să susţină tomismul, iar Rudolf Voderholzer îl va eticheta ca fidel al augustinismului.

Impactul larg pe care l-a avut Humani Generis a însemnat o congelare a teologiei sistematice într-o ortodoxie tomistă, reprezentată de cele 24 de teze, ceea ce va fi numit manualism. Filosofia tomistă crease iluzia că teologia putea fi perfect sistematizată. Acest raţionalism a redus speculaţia teologică la servilitate şi devenise o cămaşă de forţă pentru teologie, deşi acest aspect nu fusese intenţionat de papii implicaţi în proces. În 1993, Papa Ioan Paul al II-lea publică enciclica Splendor Veritatis, prin care îndreaptă Aeterni Patris şi Humani Generis. Deşi ideile lui Toma sunt prevalente, enciclica deschide şi alte căi care pot fi explorate pentru binele Bisericii. O competiţie genuină va înlocui strategia leonină lansată prin Aeterni Patris şi continuată de Humani Generis. Paragraful #29 din Splendor Veritatis afirmă: „desigur, Magisteriul Bisericii nu intenţionează să impună credincioşilor un sistem teologic anume, şi cu atât mai puţin un sistem filosofic”.

Posted in Teologie and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *