Mesajul de sfântul Valentin se află în forţa Iubirii

Teme: Personalităţi.
Etichete: .
Publicat la 14 februarie 2014.
Print Friendly

Autor: Laura Scapin
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Zenit, 14 februarie 2013

Sf. Valentin

Sf. Valentin

Ziua de 14 februarie este ziua îndrăgostiţilor. Originea acestei date este nesigură: ea pare să fie legată de tradiţia păgână a festivităţii Lupercaliilor, ceremonie de primăvară prin care oamenii din Roma obişnuiau să celebreze trezirea naturii şi în acest mod să mijlocească rodnicia pământului şi a recoltelor. Însă nu este improbabil ca la rădăcina obiceiului de a sărbători iubirea şi pe cei îndrăgostiţi în această zi deosebită să fie amintirea unui sfânt: sfântul Valentin.

Informaţiile despre viaţa lui Valentin se confundă cu legenda. Izvoarele hagiografice, Martyrologium Hieronymianum (secolul V-VI d.C.) şi Passio Sancti Valentini (secolul al VIII-lea d.C.), par să transmită existenţa a doi sfinţi cu numele Valentin: primul, martir din Roma, şi al doilea, martir din Terni. Însă în ultimii ani s-a adoptat o nouă ipoteză de către studiosul Vincenzo Fiocchi Nicolai, conform căreia Valentin din Roma şi cel din Terni ar fi aceeaşi persoană. Aşadar, ar fi existat un singur Valentin, episcop de Terni, care a ajuns la Roma prin anul 270 d.C., în timpul persecuţiei creştine a împăratului Claudiu al II-lea Goticul; aici a fost martirizat şi înmormântat. Valentin a fost chemat la Roma de către oratorul Craton, pentru că se răspândise în capitală vestea despre sfinţenia vieţii sale, despre caritatea şi umilinţa apostolatului său şi îndeosebi pentru că spera în vindecarea fiului, bolnav de câţiva ani. După ce s-a vindecat tânărul, Valentin a convertit la creştinism familia lui Craton. Au urmat alte convertiri importante, între care cele ale unor studioşi greci în litere: Procul, Efeb, Apoloniu şi Abondiu, fiu al prefectului oraşului.

În închisoare, Valentin îi vizita şi-i ajuta pe creştinii care proclamaseră credinţa lor în faţa judecătorilor, câştigându-şi cinste printre credincioşii din capitală. A voit să-l întâlnească pe însuşi împăratul Claudiu, care, interogându-l cu privire la apostolatul său, a fost captivat de elocvenţa convingătoare a lui Valentin, care a proclamat existenţa şi sfinţenia într-o singură credinţă, aceea în Cristos Mântuitorul. Claudiu l-a graţiat de la execuţia capitală şi l-a încredinţat în custodie unui nobil roman care avea o fiică oarbă; sfântul a făcut din nou o minune redând vederea fetei şi a convertit-o împreună cu toată familia ei.

Însă, după aceea, activitatea lui Valentin nu mai putea fi acceptată de împărat. De fapt, tradiţia povesteşte că sfântul a unit în căsătorie o fată cu numele Serapia, de religie creştină, cu un centurion roman, contravenind astfel edictului lui Claudiu, care interzicea căsătoria între legionari şi femei care aparţin credinţei creştine. Din cauza acestor evenimente, Valentin a fost închis şi condamnat la decapitare în Roma, din porunca prefectului Furius Placidus, împărat fiind Aurelian. Era ziua de 14 februarie din anul 273 d.C. Rămăşiţele sale pământeşti au fost depuse la mila LXIII de pe via Flaminia, strada care duce la Terni, aproape de o necropolă.

Mesajul festivităţii sfântului Valentin se află în forţa iubirii, în întregimea sa: în ea se află imaginea lui Dumnezeu, solidaritatea şi pacea, unitatea familiei şi a întregii omeniri.

Catacombele şi bazilica „Sfântul Valentin”

Inaccesibil publicului din cauza terenului alunecos, complexul de catacombe „Sfântul Valentin” este situat la Roma pe bulevardul Pilzudski, la poalele muntelui Parioli.

Iniţial zona respectivă era ocupată de un cimitir păgân cu morminte, mausolee şi sarcofage databile între secolele II-III d.C., ulterior va primi morminte creştine legate de venerarea sfântului.

Zona a fost descoperită de Antonio Bosio, important studios de antichităţi, care a trăit între secolele XVI-XVII; dar cel care a scos la iveală rămăşiţele catacombei antice a fost Orazio Marucchi, care, în 1878, a descoperit rămăşiţele bazilicii din afara complexului de cimitir dedicat sfântului.

Graţie săpăturilor şi studiilor făcute în 1949, s-a lansat ipoteza că sfântul nu a fost înmormântat în catacombă, ci într-o zonă din afara cimitirului: se pare că tocmai pe ea papa Iuliu al II-lea (336-352 d.C.) a poruncit să fie construită o primă structură de bazilică, lărgită ulterior de papii Honoriu I (625-638 d.C.) şi Teodor I (642-649 d.C.). Distrusă de goţi, ea a fost reconstruită în secolul al VII-lea d.C., perioadă din care dăinuie datarea criptei sfântului cu altar-mormânt (sarcofag îngropat într-o nişă săpată în peretele catacombei acoperită de un arc).

Graţie studiilor lui Bosio se poate reconstrui sistemul iconografic al catacombelor: picturi preţioase se întinde de-a lungul zidurilor reprezentând sfinţi orientali şi occidentali, între care sfântul Laurenţiu; pe fundalul peretelui, tema Naşterii Domnului. Interesantă şi excepţională în interiorul catacombelor romane este imaginea Răstignitului din care sunt vizibile numai un braţ al crucii şi o figură masculină alături de el.

Liber Pontificalis, Vita Zaccariae prezintă numele de sfântul Valentin atunci când se relatează vestita întâlnire din 742 d.C. dintre papa Zaharia şi regele longobard Liutprand, care a avut loc chiar în biserica „Sfântul Valentin”. Alegerea bisericii a fost făcută de Liutprand pentru că în interiorul ei se venerau rămăşiţele pământeşti ale martirului cărora el le atribuia valoare miraculoasă. În timpul acestui eveniment, regele a dăruit pontifului câteva ţinuturi ocupate de el, între care Sutri, consolidând astfel bazele pontificatului roman.

Ulterioare intervenţii de restaurare a bazilicii au fost făcute până în secolul al XIII-lea; după aceea, ca urmare a mutării relicvelor sfântului în „Sfânta Praxeda”, biserica a căzut în părăsire progresivă. În jurul anului 1600 începuseră căutările primilor martiri ai Bisericii pentru a autentifica existenţa lor şi a mări veneraţia lor. În 1605, episcopul Giovanni Antonio Onorati a demarat căutările trupului sfântului, care a fost găsit într-o urnă de marmură şi s-a decis să se înceapă construirea unei noi bazilici la Terni, care să primească trupul martirului.

Lucrările pentru construirea noii bazilici au început în 1606 şi în 1618 a fost dus cu solemnitate acolo trupul sfântului. Arhiducele Leopold de Austria a vizitat biserica în 1625 şi a dat cale liberă unei profunde reînnoiri a complexului. Bazilica avea arhitectura îndrăgită de perioada contrareformei: o mare navată înconjurată de capele laterale. Apar interesante capelele care constituie transeptul: cea din dreapta este dedicată sfântului Mihail Arhanghelul şi era capela familiei Sciamanna; în ea se află pala cu sfântul Mihail care-l învinge pe diavol, operă a artistului Giuseppe Cesari. Cealaltă capelă este dedicată sfintei Tereza de Avila, unde se poate admira pala care o reprezintă pe sfânta Fecioară Maria cu Pruncul, operă a artistului Lucas De La Haye, care a trăit la jumătatea secolului al XVII-lea.

În spatele altarului bazilicii este corul cu „mărturisirea sfântului Valentin”: altarul construit pe mormântul sfântului; în centru, o pictură din secolul al XVII-lea care reprezintă martiriul sfântului.
Traducere preluată de pe Ercis.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *