CFE: Spiritul Sfânt: cu siguranţă îl obţinem, dacă îl cerem

Teme: Spiritualitate.
Etichete: .
Publicat la 22 ianuarie 2014.
Partea 22 din 131 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 22
Spiritul Sfânt: cu siguranţă îl obţinem, dacă îl cerem
Text de bază: Lc.11, 9-13

Dragi prieteni,

Să cerem Spiritul Sfânt

Să cerem Spiritul Sfânt

Continuăm întâlnirea noastră cu Domnul. L-aţi contemplat pe Domnul lucrând în vieţile prietenilor pe care-i aveţi împrejur în această seară, când fiecare dintre voi ați împărtășit celor prezenți „ce a făcut pentru mine Isus, ce-am făcut eu pentru Isus”. L-aţi contemplat cu rugăciunea de laudă. Am vrea să aprofundăm încă şi mai intens: ce ne dăruieşte Isus? Isus ne dăruieşte tot ce are mai intim, nu doar ni se dăruieşte pe sine însuşi. Ne amintim de Euharistie: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu!” Însă Isus ne dă însăşi suflul Său vital, viaţa Sa intimă, ne oferă însăşi interioritatea Sa, ne dăruieşte relaţia Sa cu Tatăl, care este Spiritul Sfânt.

Şi am putea intitula astfel reflecţia pe care o facem: Spiritul Sfânt: cu siguranţă îl obţinem, dacă îl cerem. Dar să vedem cum Isus însuşi explică acest concept. Îl găsim în Evanghelia lui Luca 11,9-13.

9 „De aceea şi Eu vă spun: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. 10 Căci oricine cere, primeşte; cine caută, găseşte; iar celui care bate, i se va deschide. 11 Care tată dintre voi, dacă fiul îi cere un peşte, îi va da în loc de peşte un şarpe, 12 sau dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion? 13 Aşadar, dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Spiritul Sfânt celor care i-l cer?”

Aţi văzut înainte de toate cum introduce Isus în modul Său de a vorbi, rugăciunea, cererea darului Spiritului Sfânt. Afirmă totodată că rugăciunea este întotdeauna ascultată, iar când e vorba de Spiritul Sfânt cu atât mai mult. Ca şi când ar spune: „dacă cerem Spiritul Sfânt e esenţial”. Dacă Domnul e dispus să ne dăruiască un ornament de pus pe masă, cu atât mai mult ne va da şi masa. Dacă Domnul e dispus să ne dăruiască viaţa, şi ne dăruieşte viaţa, cu atât mai mult ne va dărui sufletul, intimitatea vieţii, care este tocmai darul Spiritului Sfânt. Şi porneşte de la câteva exemplificări care sunt esenţiale pentru viaţă: a avea de mâncare. Care tată dintre voi nu dă de mâncare fiilor? Ca şi când ar spune: „avem garanţia absolută că vom obţine”. Voi, taţi pe acest pământ, ştiţi să daţi lucrurile esenţiale fiilor, nu pregetați să o faceți; atunci, cu atât mai mult – reţineţi acest cuvânt – cu atât mai mult Tatăl vostru ceresc îl va da pe Spiritul Sfânt celor care i-l cer.

Vedeţi, aşadar, Spiritul Sfânt e asemănat cu ceea ce este esenţial vieţii, cu pâinea, cu hrana. Spiritul Sfânt e ceva de care nu ne putem lipsi. Este pâinea, este respiraţia, e aerul pentru plămâni, e ceva indispensabil. Unde nu este Spirit, nu este viaţă, nu este creştere. Dacă nu este darul Spiritului Sfânt, nimic din ceea ce este mai intim în noi nu se poate dezvolta.

Dar dacă aşa stau lucrurile, de ce trebuie să îl cerem? De ce trebuie să cerem darul Spiritului Sfânt? De ce nu este la îndemâna noastră, aşa cum e pâinea care ne este dată de părinţi? Trebuie să-l cerem, pentru că Spiritul Sfânt e o întâlnire de iubire, iar iubirea nu poate invada în mod abuziv. Iubirea nu poate ocupa o casă, un teritoriu, nu se poate împroprietări dacă nu i se cere, nu poate intra dacă nu i se deschide uşa. Pentru că Spiritul e spirit de iubire şi deci se cunună doar cu libertatea noastră, cu cine îl roagă, cu cine îl cere, cu cine îi spune: „Vreau, da, vino, Te rog, Te aştept!

Spiritul Sfânt e strâns unit, inseparabil de dorinţa noastră, de libertatea noastră. Iată de ce Spiritul Sfânt trebuie invocat, trebuie cerut în intimitate, trebuie cerut până în adâncul cel mai ascuns al lăcaşului propriu. Iată de ce Spiritul Sfânt e cununia sufletului. Spiritul Sfânt trebuie cerut pentru colţul cel mai întunecos al lăcaşului nostru. E nevoie să îl exteriorizăm, să îl cerem explicit: „Da, vino Spirite Sfinte, intră în interiorul cel mai profund al sufletului meu, intră în acel colţ al sufletului, intră în celălalt, intră sub acea scară, în acel subsol, în acea cavernă în care m-am ascuns cu tot ce-i mai intim în mine, cu temerile mele, cu iluziile mele. Vino şi aruncă toate acele lucruri greşite pe care le-am acumulat, vino şi reînnoieşte, vino şi vindecă, vino şi dezmiardă acea rană pe care nimeni, niciodată nu a atins-o!

Iar Spiritul Sfânt vine, e Spiritul lui Dumnezeu, şi doar cu ajutorul libertăţii mele, cu deschiderea inimii mele, Spiritul Sfânt intră. Spiritul Sfânt insuflă plămânii cei profunzi, spirituali, ai sufletului nostru, acei plămâni prin care noi ne asemănăm cu Dumnezeu, acei plămâni făcuţi pentru a respira viaţa trinitară a lui Dumnezeu. Sunt intimitatea noastră, interiorul nostru, care este încă mai profund decât intimitatea inconştientului, acolo unde avem semnul, amprenta asemănării cu Dumnezeu. Vă amintiţi că suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Şi interiorul nostru cel mai profund e făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. De acolo, Spiritul Sfânt trebuie cerut, pentru ca acea amprentă originară să se poată dezvolta. Spiritul Sfânt e cel care ne pune în legătură cu Isus.

Există o expresie pe care o putem citi în rugăciunea euharistică a IV-a (din Liturghierul Roman) şi care spune aşa: „Şi, ca să nu mai trăim pentru noi înşine, ci pentru El, care a murit şi a înviat pentru noi, a trimis de la Tine, Părinte, pe Spiritul Sfânt ca pârgă a darului Său credincioşilor„. Pentru ca să nu mai trăim pentru noi înşine, ci pentru El, ni l-a trimis pe Spiritul Sfânt, adică Spiritul Sfânt face să intrăm în jocul Preasfintei Treimi, face astfel încât să nu mai trăim pentru noi înşine, ci pentru El, aşa cum prin forţa Spiritului Isus trăieşte doar pentru Tatăl şi prin puterea Spiritului Tatăl trăieşte doar pentru Fiul. Ne face să intrăm în acest joc, unde nu mai trăim pentru noi înşine, ci trăim pentru El. Suntem la rândul nostru îndumnezeiţi din acest dialog, din acest interschimb extraordinar.

Spiritul Sfânt este viaţa lui Dumnezeu, înseamnă a trăi în mod divin, a trăi dumnezeieşte. Dar aceasta se poate întâmpla doar atunci când noi spunem: „Da, vreau, da, vino!” Şi atunci ne putem bucura de fiecare clipă a vieţii noastre şi o putem trăi cu Spiritul Sfânt, în Spiritul Sfânt. Spiritul Sfânt lucrează doar la cerere, pentru că e vorba de a face astfel încât să se recompună unitatea trupului nostru cu Spiritul. E necesar a uni ceea ce este concret cu ceea ce este spiritual. Spiritul Sfânt lucrează doar la cerere, doar dacă facem rezervare. Rugăciunea este permisul de intrare al Spiritului Sfânt în viaţa noastră. E ca şi cum am spune DA modului nostru de a sta cu Dumnezeu, este permisul de intrare a Spiritului în viaţa noastră. E ca şi cum am spune DA fiinţei noastre pentru a fi cu Dumnezeu, e ca şi cum am spune DA lui Dumnezeu care s-a îndrăgostit de noi şi vrea să se unească cu noi.

Spiritul Sfânt este „a deschide uşa inimii” şi a-i spune: „Rămâi aici, vreau să stau cu Tine, cu Tine care mă faci să strig: Abba, Tată! Pentru că doar prin Tine, Spirite Sfinte, eu am acel glas care poate ajunge până la Dumnezeu, pentru că doar prin Tine, Spirite Sfinte, eu pot deveni un singur trup şi un singur suflet cu Isus„, şi voi putea spune cu Sf. Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine!” Doar Spiritul Sfânt produce astfel de miracole, doar Spiritul Sfânt e uşa de intrare în sânul Preasfintei Treimi, care mă face să mă simt una cu Tatăl şi una cu Fiul. Mă face să mă simt una cu Fiul şi în El, prin puterea Spiritului, pot striga lui Dumnezeu: „Tată!” Pot intra în intimitatea Preasfintei Treimi şi să-i spun: „Dragă Tată, Tăticule!” Doar în Spiritul Sfânt!

Viaţa fizică e scrisă în trup, naşterea noastră, dezvoltarea noastră, moartea noastră, întreaga noastră viaţă fizică e scrisă în ADN-ul nostru, în carnea noastră pe care o purtăm în trup. Viaţa noastră spirituală, care este viaţa lui Dumnezeu, trece prin libertatea mea pentru că este o întâlnire de iubire. Întâlnirea cu Dumnezeu este o întâlnire veşnică de iubire. Nu te poţi atinge de foc fără să te arzi, nu poţi atinge apa fără să te uzi, nu se poate contacta Dumnezeu fără iubire, pentru că Dumnezeu e iubire. Dacă Dumnezeu este iubire, nu pot intra în El fără Spiritul Sfânt, care este Spirit de iubire. Şi aceasta trece doar prin libera mea adeziune.

Iată de ce invocarea Spiritului Sfânt trebuie să fie substratul întregii noastre vieţi. Nu doar să fie invocat în timpul rugăciunii de mijlocire sau în rugăciunea asupra fratelui prezent – aici e în mod particular invocat pentru că e Spiritul cel care transformă, e Spiritul cel care creează, e Spiritul cel care înfăptuieşte, e Spiritul cel care purifică – dar e Spiritul Sfânt invocat în afara întâlnirii CFE. Spiritul Sfânt invocat înainte de a începe a vorbi, în timp ce conversez cu o altă persoană, şi nu pentru a fi mai puţin eu însumi, ci pentru a fi şi mai mult eu însumi.

E ca şi cum eu, pentru a vorbi, trebuie neapărat să-mi menţin respiraţia; respir şi apoi pot continua să vorbesc. Astfel, a-l invoca pe Spiritul Sfânt e ca şi când aș respira cât mai adânc: merg să pescuiesc în suflet, de aceea nu-ţi mai dau doar ceva din trupul meu, din mine, din gândirea şi din raţiunea mea. Am respirat profund, şi deci, invocând Spiritul, ţi-l pot dărui pe Dumnezeu în acest moment, pentru că l-am invocat, pentru că m-am rugat, pentru că am garanţia că El e prezent. Căci „dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Spiritul Sfânt” ori de câte ori îl veţi cere.

De aceea, a-l invoca pe Spiritul Sfânt e ca şi cum ne-am deschide plămânii pentru ca aerul să poată intra. Invocarea Spiritului înseamnă a ne deschide pentru ca Spiritul să ne ia în posesie, să intre în noi, în modul nostru de a vorbi, de a privi, de a iubi. E Spiritul care iubeşte prin noi, e Spiritul care priveşte prin noi, e Spiritul care vorbeşte prin noi, şi atunci ne vom simţi una cu Spiritul Sfânt. Şi vom simţi astfel că Dumnezeu intră treptat, treptat, în modul cel mai profund, până în adâncul trupului şi al vieţii noastre.

Vom simţi că e Spiritul cel care ne sugerează rugăciunea, vom simţi că e Spiritul cel care coboară până în adâncul sufletelor noastre pentru a ne îngriji rănile, vom simţi că e Spiritul cel care ne face să fim o familie, în jurul unei mese, comunitate familială. Cine e cel care ne uneşte, cine e cel care ne face să fim una? E doar bunăvoinţa noastră de a fi venit aici, la această întâlnire, sau e Spiritul în noi care ne face una?

Când simţim că apare un obstacol în CFE, sau în casă ori în familie, sau în relaţiile dintre noi, să respirăm adânc. Atât de profund încât să pescuim interiorul intim al lui Dumnezeu care este Spiritul Sfânt, care este acolo, în inimile noastre, gata să strige: „Abba, Tată!” Spune Sf. Pavel, explicând această rugăciune: „Spiritul Sfânt care este în noi strigă: Abba, Tată!” Şi de aceea, de fiecare dată când în biserică trebuie să înceapă rugăciunea la Spiritul Sfânt, preotul aminteşte că în puterea Spiritului Sfânt putem striga: „Tată!” Doar El ne permite să vorbim limbajul lui Dumnezeu, Spiritul Sfânt!

Să cerem aşadar împreună, în această seară, darul Spiritului Sfânt, dar să-l rugăm şi să fim capabili de a respira darul Spiritului la momentul potrivit, de a invoca darul Spiritului. Şi să ştim că e Spiritul cel care ne dă viaţă în acest mic, simplu, sărac trup de bărbat sau de femeie, de tânăr ori bătrân, e Spiritul cel care oricum ne face să trăim viaţa lui Dumnezeu, viaţă care continuă şi dincolo de moarte.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *