CFE: Rugăciunea de mijlocire şi rugăciunea asupra fraţilor prezenţi

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 4 ianuarie 2014.
Partea 19 din 131 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 19
Rugăciunea de mijlocire şi rugăciunea asupra fraţilor prezenţi
Text de bază: CBC nr. 2634-2636; Lc 13, 10-16

Dragi prieteni,

Femeia gârbovă

Femeia gârbovă

Continuă drumul nostru de urmare a lui Isus. Suntem împreună în jurul unei mese în această cameră pentru a împărtăşi împreună faptul de a avea un singur Învăţător, pe Domnul Isus, care ne descoperă chipul unui Tată care ne iubeşte cu gingăşie pe fiecare dintre noi. Simţim cât şi cum avem nevoie de această gingăşie a Tatălui care se manifestă în Isus şi prin Isus devine Cuvânt, devine prezenţă, devine apropiere. Voim aşadar în această seară să trăim intens ascultarea Cuvântului Său, care ne ajută să aprofundăm două momente însemnate ale trăirii noastre în CFE, pe care le-am putea numi şi o pregustare a Bisericii, o Biserică în miniatură, o Biserică domestică. Comunitatea familială unde experimentăm fraternitatea, prietenia, a fi reuniţi în numele Domnului, a asculta Cuvântul Său, a trăi cu acelaşi ideal.

Ne rugăm ca Domnul, cu Spiritul Său, să ne ajute să trăim anumite momente, pe care noi le experimentăm de obicei în toate întâlnirile CFE, şi anume ultimele două momente: rugăciunea de mijlocire, care este un moment, şi apoi ultimul care este rugăciunea asupra fraţilor prezenţi.

Înainte de toate, trebuie să precizăm că sunt două momente distincte. O spunem şi pentru cei care în ultimul timp s-au alăturat CFE, pe care-i salutăm cu bucurie şi-i îmbrăţişăm cu drag, am vrea să le arătăm acestora toată iubirea Tatălui, dar am vrea ca împreună cu ei să ne ajutăm a trăi tot mai intens CFE, pentru ca să ajungă să răspundă tot mai bine la ceea ce creştinii timp de secole au trăit pentru a exprima urmarea Domnului împreună. Repet: un moment e rugăciunea de mijlocire şi un alt moment e rugăciunea asupra fraţilor prezenţi, prin urmare două momente diferite cu două structuri foarte exacte.

Pornim de la primul: rugăciunea de mijlocire. Pentru a înţelege bine ce este rugăciunea de mijlocire, luăm un text din Catehismul Bisericii Catolice care ne va confirma şi mai mult faptul că acest drum al nostru aderă pe deplin la învăţătura Bisericii. Astfel spune CBC la nr. 2634 având titlul:

Rugăciunea de mijlocire

2634. Mijlocirea este o rugăciune de cerere, care ne configurează îndeaproape rugăciunii lui Isus. El este Unicul Mijlocitor la Tatăl pentru toţi oamenii, şi mai cu seamă pentru păcătoşi. El „poate să-i mântuiască în chip desăvârşit pe cei care, prin El, se apropie de Dumnezeu, fiind pururi viu ca să mijlocească pentru ei” (Evr 7,25). Duhul Sfânt însuşi „mijloceşte pentru noi, (…) iar mijlocirea Lui pentru sfinţi este după voia lui Dumnezeu” (Rom 8,26-27).
2635. Mijlocirea, cererea făcută în favoarea altuia, este, de la Abraham încoace, trăsătura proprie a unei inimi în armonie cu milostivirea lui Dumnezeu. În timpul Bisericii, mijlocirea creştină participă la aceea a lui Cristos: ea este expresia împărtăşirii sfinţilor. În mijlocire, cel care se roagă nu „caută ale sale, ci mai degrabă pe ale altora” (Fil 2,4), mergând până la rugăciunea pentru cei care îi fac rău.
2636. Primele comunităţi creştine au trăit din plin această formă de împărtăşire. Apostolul Paul le face astfel părtaşe alături de el la slujirea Evangheliei, dar şi mijloceşte pentru ele. Mijlocirea creştinilor nu cunoaşte hotare: „pentru toţi oamenii, pentru toţi cei în autoritate” (1Tim 2,1), pentru prigonitori, pentru mântuirea celor care resping Evanghelia.

Aţi primit deja identitatea rugăciunii de mijlocire. E momentul în care timp de zece minute noi ne rugăm pentru toţi, pentru biserică, pentru persoanele pe care le purtăm în inimă, pentru rude, pentru prieteni, pentru cunoscuţi, pentru persoanele din lista inimii, pentru vecinii de casă, pentru toate acele intenţii religioase, materiale, spirituale, pentru toate intenţiile care privesc Biserica şi lumea întreagă, pe cei de aproape şi pe cei de departe. Aceasta e rugăciunea de mijlocire, adică privim în afara comunităţii noastre, în afara CFE. Vă amintiţi când spuneţi Tatăl nostru, cu toţii sunteţi îndreptaţi spre exterior, rugăciunea de mijlocire este momentul în care voi vă rugaţi pentru toţi, pentru cei care sunt în exteriorul CFE.

Prin urmare se face lista, se dau motivele pentru care ne rugăm, pentru care cerem Spiritul Sfânt, mijlocirea Mariei, înseamnă a mijloci la Dumnezeu. Ne însuşim Inima lui Dumnezeu, Inima lui Isus, pentru a ne ruga pentru alţii. E clar. Aşadar aceasta e rugăciunea de mijlocire.

Cealaltă formă de rugăciune care urmează imediat şi constă tocmai în ultimele zece minute ale CFE, am numit-o Rugăciunea asupra fratelui prezent. Încercaţi să vedeţi frumuseţea acestui moment. E vorba de o trecere concretă. Mai întâi privim în afara comunităţii, apoi dacă în interiorul comunităţii, între noi, ne iubim, Isus e în mijlocul nostru. Este cineva dintre noi care are o necesitate, este cineva dintre noi care simte în mod deosebit dorinţa ca toţi să se roage pentru el. Aşadar, ultimele zece minute sunt rezervate pentru a se ruga pentru fraţii prezenţi.

Pentru a reuşi să înţelegem această rugăciune asupra fraţilor prezenţi luăm un fragment din Evanghelia lui Luca cap. 13, vers. 10-16.

10 Într-o zi de sâmbătă, învăţa în sinagogă. 11 Era acolo o femeie infirmă de optsprezece ani: era adusă de spate şi nu putea deloc să se îndrepte. 12 Văzând-o, Isus a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti eliberată de neputinţa ta”. 13 Apoi şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea s-a ridicat îndată şi-l preamărea pe Dumnezeu. 14 Dar conducătorul sinagogii, revoltat că Isus vindecase sâmbăta, a spus mulţimii: „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; în acestea veniţi deci să fiţi vindecaţi, nu în zi de sâmbătă!” 15 Atunci, Domnul i-a răspuns: „Ipocriţilor! Nu-şi dezleagă fiecare dintre voi boul şi măgarul de la iesle şi-l duce la adăpat în zi de sâmbătă? 16 Şi această fiică a lui Abraham, care era legată de Satana de optsprezece ani, nu trebuia să fie dezlegată în zi de sâmbătă?”

Dacă suntem atenţi, observăm că acest fragment este tocmai fotografia rugăciunii asupra fraţilor. Isus se află reunit cu alte persoane, rugându-se cu toţi ceilalţi în sinagogă. Dar El nu priveşte doar în exterior, priveşte şi în interior: acolo, în sinagogă, era o persoană care suferea din anumite motive particulare; îşi opreşte privirea asupra acelei persoane de acolo. Rugăciunea asupra fraţilor prezenţi înseamnă: a-şi opri privirea asupra unuia dintre noi, asupra unuia dintre cei prezenţi, care simte nevoie de iubirea Domnului, care simte nevoia ca întreaga comunitate să se aplece asupra acestei persoane pentru a putea obţine ceea ce are nevoie.

Ce presupune rugăciunea asupra fraţilor prezenţi? Ca cineva dintre cei prezenţi să spună: eu vă cer rugăciunea, vă cer o rugăciune pentru mine, vă cer să invocaţi Spiritul Sfânt sau vă cer doar să vă rugaţi pentru mine. Prin urmare, atenţie, pentru a înţelege bine; rugăciunea asupra fraţilor înseamnă că una sau două sau trei persoane sau cine vrea în comunitate spune: eu vă cer o rugăciune pentru mine. Această persoană poate spune motivul pentru care o cere, dar nu e necesar să spună motivul. Poate spune doar: cer rugăciunea voastră pentru mine.

Înţelegeţi deja că a face acest gest înseamnă un gest de umilinţă, înseamnă a recunoaşte că avem nevoie de Domnul şi a recunoaşte acest lucru şi public, nu doar în particular, a recunoaşte aceasta în faţa prietenilor prezenţi aici, cu umilinţă spunem: „Eu am nevoie de Domnul; mă ajutaţi să îl invoc asupra mea?” Şi nu e necesar a spune motivul. Uneori se poate spune, cineva ar putea să o facă bucuros, alte persoane, mai reţinute, pot să nu îl spună.

„Vă cer să vă rugaţi pentru mine.” Se poate întâmpla ca o persoană să treacă printr-o perioadă grea, de încercare, de ispită, de griji, de tristeţe, de deprimare, de îndatoriri aparte în viaţa familială, de a nu şti cum să se comporte cu fiul, cu fiii, cu soţul, cu soacra, sunt mii de motive pentru care o persoană se poate opri şi spune: „Eu am nevoie de rugăciune”. Dacă este un motiv care se poate spune ori anunţa, bine, dacă nu, se spune doar atât: „Eu am nevoie de rugăciune”.

Apoi şi modalitatea în care se cere rugăciunea poate fi diferit. Poate fi semnificativ a se pune în genunchi în mijlocul grupului şi a cere ca ceilalţi să impună mâinile pentru a se ruga pentru el şi a-l invoca pe Spiritul Sfânt, dar se poate rămâne şi şezut la locul său şi toţi se roagă pentru acea persoană. Se invocă Spiritul Sfânt şi se cere: Doamne, te rugăm să asculţi această persoană, noi ne simţim uniţi cu ea! E momentul în care se exprimă concret faptul de a fi uniţi în rugăciune. Vă amintiţi când Isus spune: Unde doi sau trei se vor înţelege să ceară vreun lucru, îl vor primi de la Tatăl Meu care este în ceruri. Este momentul în care toţi, 5-6-7 persoane, se îndreaptă asupra aceleaşi persoane, nu e doar o unitate declarată, ci o unitate manifestată. Priveşte Doamne, în mod deschis, noi suntem unanim îndreptaţi spre această persoană. Această persoană a spus că are nevoie de tine. E sora noastră, e fratele nostru, şi noi ne unim invocaţiei pe care această persoană din adâncul inimii ţi-o înalţă Ţie, vrem să-ţi spunem unitatea noastră! Şi rugăciunea noastră va face să izvorască miracole, să credeţi că au loc miracole în această rugăciune, să credeţi, încercaţi să o experimentaţi personal.

Aşadar, toţi uniţi se roagă asupra unui frate, asupra a doi sau trei, pentru câte unul pe rând sau pentru toţi deodată, aceste modalităţi le puteţi alege voi, ceea ce contează e că acest moment are o caracteristică a sa particulară, e ca şi cum Biserica întreagă se apleacă asupra fratelui care are mai mare nevoie. Ce se întâmplă într-o familie când cineva se simte rău, se vede că e la pământ? Toţi, poate chiar fără să se facă simţiţi, întreabă: Cum se simte, cum s-a trezit dimineaţă, cum a trecut ziua, cum ţi se pare că se simte? Mi se pare că a mâncat. Toţi sunt îndreptaţi cu atenţie spre acea persoană.

Comunitatea familială are tocmai acest nume – „familial” – pentru ca această sensibilitate pe care voi, adulţi, căsătoriţi, o aveţi în inimă să se manifeste şi la nivel de credinţă. Cineva spune: „Am nevoie de rugăciunea voastră”, toţi se apleacă şi acele mâini devin gingăşia lui Dumnezeu. Acele voci devin vocea lui Dumnezeu care primeşte, şi acele voci dau siguranţa că Dumnezeu Tatăl e prezent şi iubeşte acele persoane. Iată de ce nu putem trece peste această parte sau a o confunda cu cealaltă.

Rețineţi că în faţa a 5-6-10-12 prieteni, pentru a spune: „Eu am nevoie de rugăciunea voastră” e nevoie de umilinţă, e necesară simplitatea inimii. Revin a vă repeta, pentru că îmi doresc ca să vă ajungă la inimă: poate fi semnificativ a spune motivul, dar nu e necesar, cineva poate spune pur şi simplu: „Eu vă cer rugăciunea pentru anumite lucruri pe care le port în inimă” şi se înclină să primească acea rugăciune care, ca şi apa vie, se revarsă din izvorul inimii tuturor fraţilor, prietenilor prezenţi. E nevoie de umilinţă pentru că înseamnă să renunţăm toţi la acel aer de autosuficienţă pe care-l avem.

Observaţi că în momentul rugăciunii de mijlocire, în momentul precedent, acolo nu este nici o teamă a te ruga pentru toţi, pentru cei separaţi, pentru familiile în dificultate, pentru cei care trăiesc dramele cele mai mari ale omenirii, pentru că nu ne privesc personal, dar în momentul în care începe rugăciunea fratelui, ne atinge personal, ne implică, implică întreaga comunitate. Este momentul cel mai înalt al vieţii de comunitate. Pentru că l-am lăudat pe Domnul, am văzut că e prezent, ne-am comunicat între noi credinţa, am ascultat cuvântul Său, ne-am mărturisit reciproc ce îmi spune acel Cuvânt mie, acum, după ce ne-am rugat pentru toţi, comunitatea, într-un moment de intimitate, de discreţie – şi aici vă amintesc importanţa discreţiei, ceea ce se întâmplă şi se spune în comunitate nu trebuie spus afară – cu discreţie, un frate mărturiseşte că are nevoie. A mărturisi că avem nevoie de rugăciunea fraților înseamnă a-l mărturisi pe Dumnezeu, vrea să spună: recunosc, Doamne, că Tu singur mă poţi elibera, Tu singur mă poţi ajuta.

Şi atenţie, a nu cădea, ca şi fariseii: „Dar e sâmbătă, dar cum face, dar unde-i discreţia, dacă acesta…, dar eu ar trebui…, dar eu simt…” Sunt toţi aceşti dacă şi dar pe care şi fariseii i-au ridicat în jurul miracolului vindecării. Când Isus s-a aplecat asupra acelei persoane care suferea, aceştia au ridicat probleme. Isus e gata să se aplece şi astăzi asupra fiecăruia dintre voi, care şi în această seară cereţi rugăciunea de mijlocire. Dar, vă sugerez, nu o faceţi toţi în această seară, faceţi-o din când în când.

Domnul să vă binecuvânteze pe toţi!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *