Primatul şi sinodalitatea nu se exclud. Dialogul teologic între catolici şi ortodocşi

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Andrea Palmieri
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: L'Osservatore romano, 19 ianuarie 2014

Sinodalitate

Sinodalitate

Au trecut aproape patru ani de la ultima sesiune plenară a Comisiei mixte internaţionale, care a avut loc la Viena în septembrie 2010, însă, în pofida acestui lung interval, nu se poate afirma deloc că dialogul teologic dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă s-a oprit.

De fapt, aceşti ani au fost dedicaţi pregătirii unei schiţe de document care să fie supus studiului membrilor comisiei în următoarea sesiune plenară, care, conform celor concordate de cei doi copreşedinţi, cardinalul Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, şi mitropolitul Ioannis Zizioulas, ar trebui să se ţină în septembrie la Novi Sad în Serbia. Schiţa documentului a fost elaborată printr-un lung proces redacţional, care a cuprins înainte de toate o întâlnire a unui grup de redactare în iunie 2011 la Creta şi apoi două reuniuni ale comitetului de coordonare a comisiei în noiembrie 2011 la Roma şi în noiembrie 2012 la Paris. Documentul, al cărui text este sub embargo până când comisia însăşi nu va decide cu privire la eventuala sa publicare, este dedicat raportului teologic şi ecleziologic dintre primat şi sinodalitate în viaţa Bisericii la nivel local, regional şi universal.

Elaborarea documentului a fost destul de complexă, deoarece rămâne o anumită divergenţă de apropiere de tematica în discuţie nu numai între catolici şi ortodocşi, ci şi în cadrul delegaţiilor. Pentru acest motiv, este deosebit de greu să se prevadă care va fi rezultatul următoare sesiuni plenare, care va fi chemată să evalueze schiţa documentului. Pentru continuarea drumului întreprins, este esenţial ca fiecare participant să nu pretindă că la acest stadiu al dialogului conţinutul noului document corespunde în mod punctual şi exhaustiv formulării doctrinei din propria Biserică, ci să fie conştient că el trebuie mai degrabă să exprime, cu un limbaj inovator care să nu trădeze însă depozitul de credinţă, consensul care până acum a fost posibil să se obţină cu privire la tema în discuţie.

A reflecta împreună, în adevăr şi în caritate, despre aceste tematici începând de la ceea ce ne uneşte şi fără a ascunde ceea ce încă ne desparte reprezintă deja un pas important al unui proces care încă nu a ajuns la capăt. De fapt, documentele Comisiei Mixte Internaţionale, prin natura lor, nu sunt nişte tratate teologice în care este expusă doctrina în întregimea sa sistematică. Aceste documente n-au nici o pretenţie să prezinte noi poziţii magisteriale, ci pur şi simplu reprezintă rodul muncii comisiei care este oferit reflecţiei Bisericilor de provenienţă ca ajutor în drumul spre restabilirea comuniunii depline. Autorităţile competente ale fiecărei Biserici, şi nu numai comisia teologică, vor aprecia când, odată depăşite toate diviziunile, acest drum, cu ajutorul lui Dumnezeu care este adevăratul şi unicul artizan al unităţii, va fi în sfârşit încheiat.

În această perspectivă, aşadar, a trata problema delicată a raportului existent între primat şi sinodalitate în viaţa Bisericii nu are ca ţintă un compromis doctrinal între aspectele cele mai puternice din ambele Biserici, adică tradiţia sinodală a Bisericilor Ortodoxe şi forţa primaţială a Bisericii Catolice, ci mai degrabă vrea să arate că aceste aspecte fundamentale care ţin de însăşi natura Bisericii nu se exclud reciproc, ci dimpotrivă se presupun unul pe altul. Astfel, dialogul teologic încetează să fie un exerciţiu pur teoretic şi permite creştinilor din Orient şi din Occident să cunoască profund tradiţiile reciproce pentru a le înţelege şi, uneori, şi pentru a învăţa de la ele, rămânând fideli principiului fundamental al dialogului ecumenic, care constă într-un schimb reciproc de daruri.

Pe de o parte, Biserica Catolică va trebui să admită că încă n-a dezvoltat în viaţa sa şi în structurile sale ecleziale acel nivel de sinodalitate care ar fi posibil şi necesar dintr-un punct de vedere istoric şi teologic şi că întărirea sinodalităţii reprezintă cea mai importantă contribuţie a Bisericii Catolice la recunoaşterea primatului episcopului de Roma. Pe de altă parte, se poate aştepta pe bună dreptate de la Bisericile Ortodoxe recunoaşterea faptului că un primat chiar şi la nivelul universal al Bisericii nu este numai posibil şi legitim din punct de vedere teologic, ci este necesar şi că acesta nu este deloc în contrast cu ecleziologia ortodoxă, ci este compatibil cu ea.

Un sprijin semnificativ pentru dialogul dintre catolici şi ortodocşi a venit de la papa Francisc, care în exortaţia apostolică Evangelii gaudium a afirmat în mod caracteristic: „În dialogul cu fraţii ortodocşi, noi, catolicii, avem posibilitatea de a învăţa ceva în plus despre semnificaţia colegialităţii episcopale şi despre experienţa sinodalităţii. Printr-un schimb de daruri, Duhul ne poate conduce tot mai mult la adevăr şi la bine” (nr. 246). O asemenea idee a fost exprimată de papa Francisc în interviul acordat părintelui Antonio Spadaro, director al „La Civilt? Cattolica”, unde episcopul de Roma destăinuia că vrea „să înveţe” de la ortodocşi „despre sensul colegialităţii episcopale şi despre tradiţia sinodalităţii”. Reflecţia comună despre cum se conducea Biserica în primele secole – continua papa Francisc – „va da roade la timpul său”. Între timp, în relaţiile ecumenice, este important „nu numai să ne cunoaştem mai bine, ci şi să recunoaştem ceea ce Duhul a semănat în alţii ca un dar şi pentru noi. A merge uniţi în diferenţe. Nu există alt drum pentru a ne uni. Acesta este drumul lui Isus”.

Este uşor de înţeles cum treptat ce se apropie de problema crucială a exercitării primatului în Biserica Universală, care în cursul istoriei a reprezentat unul dintre punctele de dezacord mai mare între ortodocşi şi catolici, dialogul devine mai complex şi progresele devin mai lente. Totuşi, chiar dacă drumul poate să pară încă lung, trebuie recunoscut că dialogul aduce deja roade importante, printre care rodul principal este desigur cel al unei regăsite fraternităţi şi colaborări efective.

Prezenţa delegaţiilor care proveneau din aproape toate Bisericile ortodoxe şi mai ales istorica participare personală a patriarhului ecumenic la inaugurarea solemnă a pontificatului papei Francisc la 19 martie, precum şi vizitele la papa a patriarhului grec ortodox de Antiohia, Yuhanna al X-lea, la 27 septembrie, şi a patriarhului grec ortodox de Alexandria, Teodor al II-lea, la 30 septembrie, sunt un semn incontestabil al drumului deja făcut.

În această direcţie s-a desfăşurat şi intensa activitate de contacte cu Bisericile ortodoxe ale preşedintelui Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cardinalul Koch, şi ale colaboratorilor săi, printre care se pot menţiona vizitele cardinalului în România şi la Moscova, unde a avut posibilitatea de a întâlni pe patriarhul Daniel, respectiv pe patriarhul Kiril.

Un alt exemplu semnificativ de relaţii optime care s-au dezvoltat în aceşti ani este colaborarea dintre Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi Apostolik? Diakonia a Bisericii din Grecia pentru proiecte de formare culturală care au ca scop o cunoaştere reciprocă mai mare, care în 2013 a crescut ulterior. De fapt, Apostolik? Diakonia nu numai că a organizat pentru al nouălea an consecutiv un program estiv de studiu al limbii greceşti şi de cunoaştere a culturii ortodoxe pentru studenţi catolici, ci, începând din anul abia încheiat, a decis să finanţeze şi un curs de limbă neogreacă la Institutul Pontifical Oriental din Roma.

Multele întâlniri realizate şi experienţele pozitive de colaborare arată cum se deschid tot mai multe drumuri spre comuniunea deplină, în diversitatea legitimă a Bisericilor locale. De-a lungul acestui drum nu trebuie să ne descurajăm din cauza dificultăţile care se întâlnesc, ci, dimpotrivă, rămânând înrădăcinaţi în Cristos, „păstorul şi episcopul sufletelor noastre” (1Pt 2,25), inima noastră se va încălzi, aşa cum s-a întâmplat pentru discipolii din Emaus, menţinând vie speranţa ca să se împlinească voinţa Domnului, „ca toţi să fie una” (In 17,21).

Notă: Andrea Palmieri este subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

Traducere apărută iniţial pe Ercis.ro.

Posted in Ecumenism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *