Pericolele superstiţiei

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Trent Horn
Traducere: Renata Oana
Sursa: Catholic Answers, septembrie 2013

Ispite actuale

Ispite actuale

Oameni care au credinţe religioase sunt adesea consideraţi în mod preconceput nişte nătângi creduli care cred orice poveste inutilă. În schimb, oamenii nereligioşi sunt paradigma raţionalităţii şi a gândirii sceptice şi nu sunt păcăliţi de convingeri stupide. Un studiu de la Universitatea Baylor din 2007 a arătat însă că oamenii nereligioşi aveau mai multe şanse de a crede în existenţa unor fenomene paranormale decât oamenii religioşi. În timp ce doar aproximativ 8% dintre cei care mergeau la biserică în mod regulat au prezentat un nivel „ridicat” de credinţă în fenomene cum ar fi fantome sau spiritişti, cifra a sărit la 31 la sută în rândul respondenţilor care nu mergeau niciodată la biserică (Rodney Stark, Ce cred cu adevărat americanii, pag. 113).

Nu spun că creştinii nu sunt păcăliţi de superstiţie şi că oamenii nereligioşi sunt păcăliţi întotdeauna. Există mulţi sceptici ateişti pe care îmi face plăcere să-i citesc, deoarece ei îi resping fără milă pe şarlatani, deşi nu sunt de acord cu ei în ceea ce priveşte religia. Scepticul James Randi numeşte afirmaţiile paranormale „mofturi”, şi a continuat să le demaşte timp de zeci de ani. El s-a oferit în permanenţă să plătească 1 milion dolari celui care poate dovedi abilităţi paranormale în limitele unui experiment ştiinţific controlat. Banii au rămas nerevendicaţi.

De asemenea, întotdeauna mă dau înapoi atunci când un coleg catolic îmi trimite mai departe un e-mail cu o poveste care ar putea fi infirmată din câteva click-uri. Oamenii religioşi au şanse mai mici să creadă în paranormal, dar o mare parte dintre ei sunt dispuşi să creadă cu adevărat ceea ce este de necrezut. Sf. Pavel i-a îndemnat pe credincioşi: „cercetaţi toate; păstraţi tot ceea ce este bun” (1Tesaloniceni 5,21). Credincioşii nu îşi pot permite să fie înşelaţi de o filosofie fără sens (cf. Coloseni 2,8), de profeţi falşi (cf. Matei 7,15) sau de oricare dintre credinţele care ne-ar putea îndepărta de Cristos.

Horoscop şi astrologie

Astrologia este o pseudoştiinţă care pretinde că poziţia astrelor şi a planetelor poate afecta personalitatea şi viitorul fiinţelor umane. Cei mai mulţi oameni intră în contact cu afirmaţiile astrologilor atunci când citesc horoscopul, care este o interpretare astrologică pe care o găsesc în ziare sau pe siturile web de astrologie. Horoscopul se bazează pe interpretarea poziţiei zodiacului, sau a celor douăsprezece constelaţii în legătură cu locul şi data naşterii unei persoane. Horoscoapele gratuite sunt destul de vagi şi spun lucruri de genul „O nouă relaţie se poate înfiripa astăzi!” Însă pentru a obţine previziuni exacte despre viitor, cel interesat trebuie să consulte un astrolog „profesionist”, şi după cum bine ştiţi, totul este contra-cost.

Deşi aceste horoscoape mai costisitoare sunt la fel de vagi şi la fel de inutile ca şi cele gratuite, toate se bazează pe efectul Forer sau o prejudecată legată de credinţa că descrierile pozitive despre noi înşine sunt exacte şi că ele s-ar putea aplica unei mari varietăţi de oameni. Numele vine de la psihologul Bertram Forer, care le-a spus studenţilor săi că le oferă fiecăruia un profil de personalitate unic. În timp ce studenţii au fost impresionaţi de cât de exacte erau profilurile, s-a dovedit că ele spuneau acelaşi lucru. Iată un fragment: „O mare parte din capacitatea dumneavoastră este neutilizată şi nu aţi transformat-o într-un avantaj. În timp ce personalitatea dumneavoastră are unele puncte slabe, în general sunteţi în măsură să le compensaţi… Vi se pare imprudent să fiţi prea sincer atunci când vă dezvăluiţi altora. Uneori sunteţi extrovertit, amabil, sociabil, în timp ce alteori sunteţi introvertit, precaut, rezervat.”

Desigur, toată lumea crede că s-ar putea descurca mai bine şi cu toţii avem momente de introvertire şi extrovertire, deci nu e de mirare că oamenii pot găsi o asemănare cu propria lor viaţă. Unii critici ar putea răspunde că, chiar dacă astrologia este falsă, este o distracţie inofensivă şi nu există niciun motiv să o criticăm. Cu toate acestea, Biserica are o atitudine mult diferită faţă de astrologie şi de fenomenele parapsihice. Catehismul Bisericii Catolice afirmă fără echivoc: „Toate formele de divinaţie trebuie respinse: recurgerea la Satana sau la demoni, invocarea morţilor sau alte practici presupuse în mod greşit că ‘dezvăluie’ viitorul. Consultarea horoscoapelor, astrologia, chiromanţia, interpretarea prezicerilor şi a sorţilor, fenomenele de clarviziune legate de viitor, recurgerea la medium-uri ascund o voinţă de dominare asupra timpului, asupra istoriei şi în sfârşit asupra oamenilor şi în acelaşi timp o dorinţă de a-şi câştiga favoarea puterilor ascunse. Acestea sunt lucruri în contradicţie cu cinstirea şi respectul, unite cu teama iubitoare, pe care le datorăm numai lui Dumnezeu” (CBC 2116).

În afară de faptul că credinţa în astrologie sau practicarea acesteia este un păcat grav (care ar trebui să fie un motiv suficient pentru a le evita), catolicii nu ar trebui să se implice în astrologie deoarece ea nu funcţionează. Lucrările din 2009 ale Asociaţiei Astronomice Internaţionale afirmă că „practica astrologică nu este deloc ştiinţifică” (Astronomie şi astrologie, vol. 5, simpozionul S260). Sf. Augustin a remarcat acest lucru în secolul al IV-lea, subliniind că gemenii cresc şi au fiecare în parte un viitor şi o personalitate foarte diferite (Confesiuni 7:6). Sf. Augustin a mers atât de departe încât a afirmat că erezia şi astrologia „provin ambele de la şarpe, şi dorinţa de a corupe virginitatea inimii Bisericii, pe care ea o păstrează în credinţa fără pată” (Omilii la Ioan 8:10). Potrivit ziarului Vaticanului, L’Osservatore Romano, Papa Francisc a afirmat într-o predică din 5 aprilie 2013 că „sunt mulţi cei care apelează la vrăjitoare sau la ghicitul în cărţi, dar numai Isus mântuieşte şi trebuie să dăm mărturie despre aceasta! El este unicul salvator”.

Spiritiştii şi contactarea morţilor

În timp ce astrologii susţin că ne pot oferi cunoştinţe secrete consultând stelele, spiritiştii susţin că ne pot oferi cunoştinţe secrete luând legătura cu spiritele oamenilor care au murit. În emisiunile lor de la televiziune, aceşti spiritişti par impresionanţi atunci când aleg la întâmplare un străin din public şi spun lucruri despre o persoană iubită a acestuia, decedată, pe care spiritistul ar fi imposibil să o cunoască.

Cum fac acest lucru? Unii folosesc actori plătiţi sau li se trimit informaţii despre ţintele lor prin intermediul unor instrumente cum ar fi căşti receptoare. Alţii pot să înşele chiar şi fără ajutor, folosind o tehnică numită „cititul la rece„. Mai întâi, spiritistul va vorbi despre un anumit subiect, cum ar fi durerea de a pierde un părinte. Apoi, el scanează publicul pentru a vedea dacă cineva reacţionează emoţional, chiar subtil, la subiectul despre care vorbeşte el. Ulterior îi pune ţintei lui o serie de întrebări care dezvăluie exact ceea ce el încearcă să descopere. Un schimb de informaţii s-ar putea desfăşura în felul următor:

Spiritistul: Simt că a existat un om în viaţa dvs. de care aţi fost apropiat şi care a plecat dintre noi. E ceva în jurul pieptului sau abdomenului său, ceva care cauzează o problemă.

Ţinta: Da! Tatăl meu a murit de cancer la stomac.

Spiritistul: În regulă, acum simt că dvs. şi el aţi avut ceva special legat de luna decembrie. Există un M… El vrea ca dvs. să fiţi împăcat în această privinţă. Este timpul să mergeţi mai departe.

Ţinta: Obişnuiam să o vizităm mereu pe mătuşa Mary de Crăciun, iar la ultima vizită ei s-au certat foarte tare şi eu i-am ţinut ei partea, şi îmi doresc să-i fi spus că eu…

Spiritistul: Nu vă faceţi griji, tatăl dvs. vă iubeşte şi vrea să mergeţi mai departe. El doreşte să fiţi împăcat.

În acest exemplu, spiritistul a folosit descrieri vagi care se pot aplica aproape oricui. Cine nu a pierdut un tată, frate, unchi, bunic, sau chiar un prieten apropiat de sex masculin? Ce boli fatale afectează în mod inevitabil cavitatea toracică? Ce nu ar putea fi legat de sărbătorile din luna decembrie sau de litera „M”?

Când spiritistul nu nimereşte un răspuns, pur şi simplu trece la următorul indiciu. El se bazează pe faptul că ţintele sale îşi amintesc în general succesele şi uită eşecurile. Această eroare în gândire se numeşte biasul de confirmare, sau tendinţa de a preţui elementele care ne susţin convingerile favorite şi de a le înlătura pe acelea care infirmă aceste convingeri. Acest fenomen explică şi de ce oamenii îşi amintesc horoscoape precise şi nu reuşesc să şi le amintească pe cele inexacte care infirmă astrologia.

Nu este o distracţie inofensivă

Unele persoane pot spune că aceşti spiritişti oferă divertisment şi că nu trebuie să ne facem griji. Ei bine, spuneţi acest lucru şi rudelor persoanelor dispărute care sunt păcălite de spiritişti să cheltuiască mii de dolari ca un ultim efort pentru a găsi persoana pe care o iubesc. Şi ce se întâmplă de fapt? Rudelor li se dau speranţe false că persoana va fi găsită (însă persoanele nu sunt găsite niciodată sau cel puţin nu cu ajutorul spiritistului). De asemenea, familia poate fi traumatizată de descrierea falsă a uciderii persoanei şi de un indiciu vag că trupul persoanei este „într-un loc întunecat, lângă o apă curgătoare”.

Chiar şi spiritiştii obişnuiţi îi pot înşela pe oameni să cheltuiască sute de dolari pe oră pentru serviciile lor, şi astfel ei sunt departe de a fi inofensivi. În cele din urmă, posibilitatea ca spiritiştii să fie ajutaţi de forţe demonice este un alt motiv grav pentru care trebuie să staţi departe de ei. Una dintre cele mai bune metode de a-i demitiza pe aceşti şarlatani este de a-i consulta pe credincioşii care le cunosc trucurile, în special magicienii profesionişti. Colegul meu şi gazda emisiunii Răspunsuri catolice în direct, Patrick Coffin, este el însuşi un magician abil şi ştie trucurile care pot face să pară că poţi citi mintea cuiva. Patrick îi ia în derâdere pe aşa-numiţii spiritişti şi întreabă „Dacă au abilităţi spiritiste, atunci de ce trebuie să întrebe întotdeauna cum te numeşti?”

Biserica nu condamnă magia de scenă, de genul celei pe care o practică Patrick, deoarece, în aceste cazuri, publicul ştie că sursa iluziei este ingeniozitatea magicianului şi nu vreo forţă supranaturală. Cu toate acestea, Biserica condamnă actul de invocare a morţilor în scopul de a comunica cu ei, practică numită necromanţie (cf. Deuteronom 18,10). Un exemplu biblic de necromanţie se găseşte în 1Samuel 28, unde Saul cheamă fantoma profetului Samuel cu ajutorul vrăjitoarei din Endor.

O formă contemporană de necromanţie implică utilizarea plăcii Ouija. Participanţii îşi pun degetele pe un indicator, iar „spiritele” ar muta indicatorul peste litere şi numere de pe placă, într-un mod care le-ar permite acestora să transmită un mesaj pentru cei vii. La fel au procedat şi un tânăr înainte de a se converti, G. K. Chesterton, şi fratele său, care s-au jucat cu placa Ouija şi au primit prin ea mesaje ciudate şi chiar rele. El scrie în autobiografia sa: „nu aş exclude cu totul sugestia unora că ne jucăm cu focul, sau chiar cu focul iadului” (Autobiografie).

Unii critici fundamentalişti ai catolicismului susţin că şi rugăciunea adresată sfinţilor este o formă de necromanţie. Diferenţa esenţială dintre mijlocirea sfântă şi necromanţie este că mijlocirea implică doar cererea adresată sfinţilor de a prezenta cererile noastre la Dumnezeu, o abilitate pe care Dumnezeu a acordat-o fiinţelor cereşti, deoarece acestea sălăşluiesc împreună cu El în viziunea beatifică (Apocalips 5,8-9). Necromanţia, pe de altă parte, implică o comunicare în ambele sensuri, care îi cheamă pe morţi prin magie, cu scopul de a extrage informaţii de la ei. Această dorinţă de a-l eluda pe Dumnezeu şi a face un schimb de informaţii cu cei morţi face ca necromanţia să fie un păcat grav. În cele din urmă, aşa cum a portretizat în mod terifiant filmul din 1973, Exorcistul, este posibil ca spiritele invocate de către placa Ouija să nu fie prietenoase.

Superstiţie catolică

Unii dintre voi se pot gândi: „Eu stau departe de toate chestiile astea paranormale. Eu citesc şi ascult doar lucrurile catolice, aşa că eu nu pot fi înşelat”. Desigur, nici măcar însăşi casa lui Dumnezeu nu este ferită de superstiţie şi credinţe false de care credincioşii trebuie să se ferească. Nu trebuie să căutăm prea departe pentru a găsi novene online, care oferă „garanţia” că vor îndeplini orice intenţie de rugăciune, sau profeţi catolici care pretind că cunosc viitorul pe baza unei revelaţii private de la Dumnezeu.

Cum se pot proteja catolicii de convingeri eronate sau periculoase, care par a fi catolice? Judecând aceste convingeri în lumina revelaţiei publice pe care Dumnezeu a oferit-o Bisericii Sale. Conform Catehismului, o superstiţie apare atunci când o persoană leagă „eficacitatea numai de materialitatea rugăciunilor sau a semnelor sacramentale, în afara dispoziţiilor interioare pe care acestea le pretind” (CBC 2111). O novenă care garantează îndeplinirea oricărei dorinţe a unei persoane este un distribuitor automat spiritual, care este condamnat de Iacob 4,3: „Cereţi şi nu primiţi pentru că cereţi rău, pentru a risipi în plăcerile voastre”. Credinţa că actul de a spune o rugăciune sau de a lăsa nouă exemplare ale acesteia în vestibulul bisericii va garanta un anumit rezultat anulează întregul scop al rugăciunii.

În mod similar, practica de a îngropa o statuie a Sf. Iosif cu capul în jos, în speranţa că Dumnezeu vă va vinde casa mai repede (pentru că Sf. Iosif este iritat că se află într-o astfel de poziţie şi îşi doreşte ca aceasta să se încheie imediat) îl dezonorează pe Dumnezeu. Aceste superstiţii ne pun în poziţia de a încerca să-l manipulăm pe Dumnezeu pentru a face voinţa noastră în loc să ne rugăm sincer la Dumnezeu şi să fim dispuşi să se supunem voinţei Sale, chiar dacă aceasta presupune ca Dumnezeu să nu ne îndeplinească cererile.

Cum rămâne cu profeţii sau oamenii care pretind că au o revelaţie particulară de la Dumnezeu cu privire la probleme cum ar fi raiul sau viitorul? Pot fi de încredere? Conform Catehismului, Dumnezeu le poate descoperi adevăruri sacre oamenilor în mod particular, iar Biserica a autentificat unele dintre aceste revelaţii (cum ar fi cazul Sf. Margareta Maria Alacoque, care a primit revelaţia Preasfintei Inimi). Totuşi, aceste revelaţii particulare nici nu adaugă nici nu corectează revelaţia publică, şi nimeni nu este obligat să le creadă. Orice pretinsă revelaţie este falsă dacă contrazice revelaţia publică încredinţată magisteriului în Sfânta Scriptură sau Sfânta Tradiţie (CBC 67). În cazul în care o revelaţie particulară nu contrazice învăţătura Bisericii, atunci aceasta poate fi adevărată, dar nu neapărat. Credincioşii trebuie să se apropie de presupuşii profeţi cu o doză sănătoasă de scepticism, punându-şi credinţa nu în profeţi sau văzători de Dumnezeu, ci în Spiritul lui Dumnezeu însuşi.

„Legende urbane” catolice

Conform sitului web popular al scepticilor, snopes.com, o legendă urbană este o poveste care „circulă la scară largă, este povestită şi repovestită cu detalii diferite (sau există în mai multe versiuni), şi se presupune a fi adevărată”. Am observat că creştinii au propriile lor „legende urbane”, care par să fie transmise de la unii la alţii în mod indulgent, fără ca cineva să verifice dacă povestea este adevărată sau nu. Iată câteva exemple care pot fi găsite pe situl snopes.com.

Einstein îl contrazice pe un ateu. În această poveste, Einstein tânăr intră într-o dezbatere cu un profesor ateu şi îi arată că principala obiecţie pe care i-o aduce lui Dumnezeu – că a creat răul – este una greşită, pentru că răul nu există şi este doar lipsa la ceva, cum este frigul sau întunericul. Prin urmare, Dumnezeu nu l-a creat niciodată. Einstein însă nu a crezut într-un Dumnezeu personal şi a arătat clar acest lucru de mai multe ori în viaţa sa (a se vedea cartea lui Kara Trippett din 2010, Dumnezeul lui Einstein: Conversaţii despre ştiinţă şi spiritul uman). În timp ce această poveste nu a avut loc niciodată, argumentul din ea este totuşi unul bun, şi nu este nevoie de Einstein pentru a răspunde la problema răului.

Groapa spre iad. Această poveste îşi are oarecum originea într-un show de televiziune din 1989, difuzat de Trinity Broadcast Network, în care s-a afirmat că oamenii de ştiinţă ruşi au săpat o groapă atât de adâncă încât au ajuns până la iad. Unele situri care descriu această poveste au adăugat sunetele înfiorătoare ale celor „condamnaţi”, strigând în agonie, pe care se presupune că ruşii le-ar fi înregistrat, coborând un microfon în groapă. În timp ce groapa de foraj din Peninsula Kola din Rusia a fost la un moment dat cea mai adâncă groapă artificială din lume, povestea este în mod clar falsă.

Ziua pierdută a lui Iosua. Aceasta este o poveste amuzantă despre oamenii de ştiinţă de la NASA, ale căror calculatoare s-au defectat toate în timp ce încercau să calculeze mişcarea din trecut a lunii şi a altor planete. Un singur om de ştiinţă credincios le-a amintit colegilor săi că în Iosua 10,11-14, Dumnezeu a oprit în mod miraculos mişcarea soarelui şi a lunii timp de o zi, şi astfel, calculele lor sunt greşite cu exact o zi. Ca urmare, oamenii de ştiinţă îşi corectează greşeala, iar Cuvântul lui Dumnezeu este susţinut. Cu toate acestea, NASA a declarat oficial nu doar că povestea este falsă, dar şi că nu există nicio modalitate de a calcula numărul de „zile” trecute, pentru ca toate computerele sale să dea peste o astfel de defecţiune. În plus, pasajul din Iosua poate fi interpretat fără a recurge la ideea că pământul s-a oprit din mişcarea de rotaţie (ceea ce am putea crede că au observat civilizaţiile de atunci). De exemplu, Dumnezeu ar fi putut cauza o iluzie optică pentru a face ca soarele să pară că străluceşte pentru izraeliţi; sau ar putea fi un mod poetic de a spune că, cu ajutorul lui Dumnezeu, izraeliţii au luptat atât de bine încât lupta lor s-a încheiat într-o zi, când, în mod normal, ar fi durat două.

Comparaţi aceste legende urbane cu ceea ce spune Sf. Pavel în Galateni 1,18-19. În acest pasaj, el descrie faptul că după convertirea sa, a mers la Ierusalim şi s-a întâlnit cu Petru şi cu ceilalţi apostoli. Cuvântul grecesc din text pentru „a întâlni” este historisai, care înseamnă „a învăţa prin investigaţie”, şi este rădăcina greacă a cuvântului „istorie”. Departe de a fi o legendă, credinţa noastră este înrădăcinată în oameni reali, care au urmărit acele evenimente şi au ajuns să-l cunoască pe Domnul înviat.

Stricăm distracţia sau salvăm credinţa?

„Haide, Trent. De ce trebuie să strici lucrurile pentru toată lumea? De ce nu-i poţi lăsa pe oameni să creadă?” Răspunsul este pentru că îmi pasă prea mult de oameni ca să-i las să fie înşelaţi. Isus spune: „Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera” (Ioan 8,32). Dumnezeu nu ne-a creat pentru ignoranţă; El ne-a făcut pentru sfinţenie şi pentru a-l cunoaşte. Mai mult decât atât, cum pot necredincioşi să ne ia în serios dacă ei consideră că noi, catolicii, vom crede orice poveste sau superstiţie fără temei care sună interesant sau plauzibil? A fi sceptic nu înseamnă a respinge totul; înseamnă doar a respinge acele lucruri pentru care nu există suficiente dovezi bune.

Catolicii nu urmează miturile ingenios concepute (cf. 2 Petru 1,16), ci cred în lucrurile minunate despre care ştim că sunt adevărate. Noi nu ne facem griji cu privire la viitor şi nu consultăm spiritişti, pentru că Isus este acelaşi ieri, astăzi şi mâine, iar viitorul nostru este în siguranţă cu El (cf. Evrei 13,8). Apreciem revelaţiile particulare, dar le cântărim în funcţie de revelaţia publică demnă de încredere pe care Dumnezeu a încredinţat-o magisteriului. Nu avem nevoie de spiritişti, horoscoape, plăci Ouija, statui magice, novene garantate sau orice alte superstiţii, deoarece, aşa cum a spus Pavel în 2Corinteni 12,9, „harul lui Dumnezeu este de ajuns”.

Posted in Spiritualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *