Legământul din Sinai

Teme: Biblic.
Etichete: .
Publicat la 5 ianuarie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Mons. Vladimir Petercă
Sursa: Actualitatea creştină, ianuarie 2005

Muntele Sinai

Muntele Sinai

„O Dumnezeule, când tu ieşeai în faţa poporului tău, când tu înaintai prin pustiu; Pământul se cutremura, chiar şi cerurile se scuturau de rouă înaintea ta, Dumnezeule, ca şi acest Sinai, în faţa lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel!” (Ps 68,8-9)

Poporul evreu şi-a amintit întotdeauna de marile momente ale istoriei sale, mai ales prin intermediul marilor sărbători de Paşti, păstrând în scris asemenea tradiţii care ţin de memoria lui colectivă. Este vorba despre două evenimente care îşi vor lăsa amprenta pentru totdeauna: legământul de pe Sinai şi Cele Zece Porunci, despre care voi vorbi data viitoare.

După ce au trecut prin atâtea încercări, după ce au fost supuşi la fel de fel de cazne, după ce au trecut prin Marea Roşie şi au luat contact cu deşertul necruţător, pentru evrei a sosit ziua cea mare a întâlnirii lor cu Dumnezeu pe Muntele Sinai. Despre acest lucru ni se relatează în cartea Ieşirii sau a Exodului, capitolul 19. Dumnezeu aminteşte mai întâi poporului minunile mari şi multe săvârşite de El cu ocazia eliberării lor din Egipt, ţara sclaviei. Ne reţine metafora deosebit de frumoasă pe care Dumnezeu o face în favoarea poporului său scoţându-l pe aripi de vultur: „Voi aţi văzut cele ce am făcut Egiptenilor şi cum v-am purtat pe voi ca pe aripi de vultur şi v-am adus la mine! Acum, de veţi asculta întocmai de glasul meu şi veţi păzi descoperirile legământului meu, dintre toate popoarele veţi fi al meu, căci al meu este tot pământul!”(Ex19,4-5).

Pentru aceasta, Domnul se adresează întregului popor şi-i cere să se pregătească pentru marea şi solemna clipă. Poporul şi locul unde se afla erau sacre începând din acest moment, de aceea Dumnezeu cere ca fiecare să se pregătească, cum se cuvine: „Mergi la popor şi ai de grijă ca astăzi şi mâine să se sfinţească, să-şi spele veşmintele şi să fie gata pe poimâine, căci poimâine se va coborî Domnul, în văzul întregului popor, pe muntele Sinai. Şi să pui poporului hotar împrejurul muntelui spunându-i: «Feriţi-vă să vă suiţi pe acest munte, nici să vă atingeţi de poalele lui! Oricine se va atinge de munte, va muri!». . . Şi a sfinţit poporul şi ei şi-au spălat veşmintele!” (Ex 19,10-12).

Poporul a înţeles că va fi martorul unui moment solemn petrecut pe Muntele Sinai, al unei întâlniri directe cu Dumnezeu, al unei teofanii unice. Era un moment de frică pe care poporul îl trăia din plin. Întrebuinţez în mod intenţionat cuvântul frică sau teamă, luat din limbajul scripturistic curent (cf. Prov 1,7), tocmai pentru că el descrie sentimentele tainice cu care omul se prezintă întotdeauna în faţa divinităţii. Ceea ce pentru om înseamnă teamă sau frică, pentru Dumnezeu este glorie sau mărire. Este doar o diferenţă de limbaj şi de percepere a sa: „muntele Sinai fumega tot, căci Domnul se coborâse în foc pe munte şi fum se ridica de pe el, ca fumul dintr-un cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. Sunetul cornului răzbătea şi clocotea puternic! Atunci Moise vorbea iar Dumnezeu îi răspundea cu glas puternic!”(Ex 19,18-19).

Când Dumnezeu vorbeşte, omul se retrage într-o ascultare tainică şi reverenţioasă, este un moment extraordinar. De fapt, omul nici nu-l poate vedea pe Dumnezeu în mod direct, adică fată în faţă, fără ca el să nu moară. De aceea, poporul a rămas undeva mai departe, în aşteptare şi tăcere, până se va întoarce Moise. Avea atâta dreptate Evanghelistul Ioan, când pronunţa la sfârşitul prologului său aceste cuvinte memorabile: „pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată!” Acum înţelegem insistenţa lui Dumnezeu pe lângă Moise: „pune hotar în jurul muntelui, ca să nu se poată apropia nimeni de mine!”

Dumnezeu este Cel unic şi atotputernic, Cel sfânt şi veşnic, Cel bun şi iubitor, este totul în toate, iar omul-creatură nu este absolut nimic. Înaintea lui Dumnezeu omul trebuie să-şi plece genunchii în semn de respect şi recunoştinţă şi să-i ceară întruna iertare pentru tot ce a greşit. Aşa au procedat marii sfinţi ai Bisericii, aşa trebuie să procedăm şi noi, pentru că Dumnezeu pe acela pe care îl iubeşte, îl cheamă şi îi dăruieşte harul şi puterea să ducă la bun sfârşit, tot ceea ce el a început.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *