Este Botezul necesar pentru mântuire?

Teme: Întrebări, Teologie.
Etichete: .
Publicat la 14 ianuarie 2014.
Partea 10 din 24 din seria Pr. Saunders răspunde.
Print Friendly

Autor: pr. William P. Saunders
Sursa: Catholic Herald, 20 ianuarie 2005

Botezul

Botezul

Întrebare: Este Botezul necesar pentru mântuire? Sunt foarte îngrijorat, deoarece copiii fiicei mele, care sunt în vârstă de 6 şi 2 ani, nu au fost botezaţi. – un cititor din Alexandria

Răspuns: Isus a spus: „Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,5). La înălţarea la cer, Domnul le-a poruncit apostolilor: „Aşadar, mergeţi, şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit” (Matei 28,19-20). Într-o altă relatare a înălţării la cer, Isus a adăugat: „Cine va crede [în Evanghelie] şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat” (Marcu 16,16).

Ţinând cont de aceste învăţături ale Domnului, Conciliul Vatican II, în Constituţia dogmatică despre Biserică, declară: „[Isus] însuşi, afirmând în mod explicit necesitatea credinţei şi a Botezului, a confirmat în acelaşi timp necesitatea Bisericii, în care oamenii intră, ca pe o poartă, prin Botez. Prin urmare, nu s-ar putea mântui aceia care, bine ştiind că Biserica Catolică a fost întemeiată ca necesară de Dumnezeu prin Cristos Isus, nu ar voi să intre în ea sau să rămână în ea” (Lumen gentium, nr. 14). Astfel, Botezul sacramental este singurul mijloc dat de Domnul care asigură mântuirea. Biserica nu trebuie niciodată să neglijeze datoria de a proclama Evanghelia, şi prin harul lui Dumnezeu, de a chema oamenii cu credinţă la Botez.

Totuşi, Catehismul Bisericii Catolice adaugă această precizare: „Dumnezeu a legat mântuirea de sacramentul Botezului, dar El însuşi nu este legat de sacramentele sale” (nr. 1257). În afară de ritualul normal al Botezului, cu apă şi prin invocarea Preasfintei Treimi, Biserica a acceptat şi alte două forme de botez – cel al sângelui şi cel al dorinţei. Deşi aceste două forme nu sunt Sacramentul Botezului în sine, ele aduc aceleaşi haruri şi produc aceleaşi efecte (CBC, nr. 1258).

Să vorbim în primul rând despre botezul sângelui. În timpul perioadei persecuţiilor romane, catecumenii – acele persoane care se pregăteau pentru Botez şi pentru a intra în Biserică – adesea erau arestaţi, judecaţi pentru că erau creştini şi condamnaţi la moarte. Biserica i-a considerat martiri, deoarece au murit pentru credinţă şi împreună cu Cristos. În tratatul său despre Botez, Tertulian a formulat expresia „spălarea cu sânge”, pentru a face distincţie între botezul acestor catecumeni martiri şi cel al acelora botezaţi prin „spălarea cu apă”. El a scris: „Avem şi o a doua spălare, care este una şi aceeaşi, şi anume spălarea cu sânge”.

Sf. Augustin, scriind după persecuţii, a declarat: „Când cineva moare pentru a-l mărturisi pe Cristos fără a fi primit spălarea renaşterii, acest lucru valorează tot atât de mult pentru iertarea păcatelor lor ca şi atunci când ar fi fost spălat în apa sacră a Botezului” (De civitate Dei, XIII, 7). Această credinţă în eficacitatea unui botez al sângelui se bazează din nou pe învăţăturile lui Cristos: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10,32) şi „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie; Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui” (Luca 9,23-24).

Botezul dorinţei se bazează pe credinţa că Cristos a dorit ca toţi oamenii să fie mântuiţi. Acţiunea mântuitoare a patimii, morţii şi învierii Domnului îi atinge chiar şi pe aceia care nu beneficiază vreodată explicit de o activitate misionară, de cunoaşterea Evangheliei, sau de primirea Domnului prin Sacramentul Botezului. Conciliul Vatican II declară: „De vreme ce Cristos a murit pentru toţi iar chemarea ultimă a omului este în mod efectiv una, şi anume divină, trebuie să susţinem că Duhul Sfânt oferă tuturor posibilitatea ca, într-un mod cunoscut de Dumnezeu, să fie asociaţi acestui Mister pascal” (Gaudium et spes, nr. 22).

Vorbind despre „Poporul lui Dumnezeu”, şi afirmând că deplinătatea mijloacelor mântuirii se află în Biserica Catolică, Conciliul arată clar că alţi creştini, care au în comun cu catolicii Botezul, Sfânta Scriptură, şi poate şi alte sacramente şi succesiunea apostolică (aşa cum este cazul Bisericilor Ortodoxe), pot de asemenea să se mântuiască (Lumen gentium, nr. 15). Conciliul vorbeşte apoi despre ne-creştini: evreii, musulmanii şi cei care „caută un Dumnezeu necunoscut”. „Într-adevăr, aceia care, necunoscând, fără vina lor, Evanghelia lui Cristos şi Biserica Sa, îl caută totuşi pe Dumnezeu cu inimă sinceră şi se străduiesc, sub impulsul harului, să împlinească în fapte voia Lui cunoscută prin glasul conştiinţei, pot dobândi mântuirea veşnică” (nr. 16). În acest sens, aceşti oameni au o dorinţă sinceră după Dumnezeu şi ar fi dorit explicit Botezul dacă ar fi cunoscut necesitatea lui (CBC, nr. 1260).

Totuşi, o astfel de declaraţie nu trebuie să ne ducă la un indiferentism în care să considerăm că Botezul nu este important sau este opţional: Botezul este Sacramentul care insuflă viaţa divină a Preasfintei Treimi în sufletele noastre şi ne deschide pe deplin misterul patimii, morţii şi învierii lui Cristos. Alimentându-ne cu harul prin primirea celorlalte Sacramente, prin studiul credinţei şi prin viaţa noastră în Biserică, trăim Botezul nostru în vederea împlinirii sale în Împărăţia Cerului.

Ce se întâmplă aşadar cu copiii care mor fără a fi botezaţi? Aici ne încredem în îndurarea infinită a lui Dumnezeu, care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi. Avem în suflet frumoasa relatare din Evanghelii, în care Isus spune: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 10,14). De aceea, sperăm că aceşti copii care mor fără a beneficia de Botezul sacramental vor avea parte de mântuirea veşnică – aceasta este dorinţa întregii Biserici, a familiei copiilor, a copiilor nevinovaţi înşişi care în mod natural tânjesc după Dumnezeu, şi – avem încredere în acest lucru – dorinţa lui Dumnezeu. Să ne gândim doar la pruncii nevinovaţi care au murit din cauza mâniei lui Irod; îi considerăm sfinţi şi în cinstim în calendar după Crăciun. Cu toate acestea, nu trebuie din nou să cădem în ispita de a crede că Botezul nu contează – Botezul este mijlocul precis care deschide calea mântuirii. Catehismul atrage atenţia pe bună dreptate: „În ceea ce priveşte copiii morţi fără Botez, Biserica nu poate decât să-i încredinţeze îndurării lui Dumnezeu, aşa cum o face în funeraliile pentru ei… Cu atât mai stăruitor este totuşi apelul Bisericii de a nu-i împiedica pe prunci să vină la Cristos prin darul sfântului Botez” (nr. 1261).

Botezul este într-adevăr un dar preţios. Examinând această problemă, vedem nevoia de a fi vigilenţi în a asigura Botezul pentru cei dragi ai noştri. Aici bunicii trebuie să îi încurajeze pe copiii lor, care poate au devenit lacşi, să se întoarcă la Biserică, să ceară Botezul pentru proprii lor copii şi să trăiască credinţa împreună cu ei. Membrii credincioşi din familie trebuie să facă tot ce le stă în putinţă pentru a le împărtăşi credinţa acelor copii care sunt neglijaţi din punct de vedere spiritual de către proprii lor părinţi. Mai mult, vedem de asemenea responsabilitatea de a da mărturie de credinţă prin cuvânt şi acţiune, pentru a-i conduce pe alţii la Botez şi la o viaţă deplină în Cristos.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *