Darul de Crăciun: Lupta pentru viaţă în civilizaţia morţii

Teme: Bioetică.
Etichete: .
Publicat la 3 ianuarie 2014.
Print Friendly

Autor: dr. Ecaterina Hanganu

Eutanasia e o crimă

Eutanasia e o crimă

…Miros de portocale şi prăjituri şi brad împodobit şi daruri sub brad, colăcei şi nuci şi mere pentru colindători, chiar şi un bănuţ-doi acolo, că doar e Crăciunul şi uite-acuş bate la uşă Anul Nou, cu belşug şi bucurii, cu spor şi sănătate „că-i mai bună decât toate”, cu „La mulţi ani”, „să trăiţi, să înfloriţi…”, şi mai ales, cu daruri. Şi dincolo de orice dar e un suflet şi o iubire… e mult suflet şi multă iubire… Fiindcă oriunde am fi sub cerul lui Dumnezeu, se găseşte loc pentru darul cel mai de preţ: iubire, speranţă şi viaţă.

Şi totuşi… Crăciunul 2013 a adus un altfel de „dar” copiilor din Belgia. De fapt, nu „Crăciunul”, nici pruncul nou-născut în ieslea Betleemului, nici Dumnezeu Tatăl, nici Fecioara Maria sau Sfântul Iosif, nici rudele, nici păstorii, nici îngerii şi nici măcar sătenii atotştiutori (şi ca întotdeauna, atoatecârtitori şi bârfitori), ci… guvernul acelei ţări: la 13 decembrie 2013, senatul Belgian a aprobat cu 50 de voturi pentru şi 17 împotrivă, extinderea eutanasiei la copiii sub 18 ani, la cererea lor [1]. Bineînţeles, s-au stipulat şi condiţiile în care se poate efectua eutanasia, explicarea caracterului ireversibil al morţii, aprecierea discernământului, avizul medical, avizul aparţinătorilor etc… Dar toate acestea au fost la fel de „profund şi atent” discutate şi legiferate şi pentru adulţi. Dar iată ce se întâmplă de fapt: numai în anul 1990, în Ţările de Jos, un număr de 5.891 de pacienţi au fost eutanasiaţi fără consimţământul lor: consimţământul nu a fost dat nici în prezent şi nici în trecut, adică aceşti oameni au fost ucişi. Eutanasia este un alt nume pentru „crimă”.

* * *

Afirmaţia „Trăim într-o civilizaţie a morţii” nu mai surprinde pe nimeni. Surprinde doar cinismul cu care se promovează moartea – ca un drept şi mai mult, ca o datorie! Dacă ne prefacem că subiectul e „prea îngrozitor” ca să discutăm sau că „la noi nu se poate întâmpla aşa ceva”, suntem exact ca în perioada imediat premergătoare lui Hitler – când oamenii de bună credinţă se întrebau: „Cine o să asculte de un dement?!” Şi totuşi… Nu întâmplător, Hitler este cel care, prin afişe extreme de „convingătoare” instiga cetăţenii Germaniei la eutanasie împotriva celor cu handicap fizic sau mental, a bolnavilor psihici etc. După care s-a trecut deschis la genocidul cunoscut.

Orice subiect poate fi discutat logic, raţional, în linişte (poate şi la o cafea, nu-i aşa?!) – dar atunci când se pune în discuţie esenţa însăşi a existenţei umane – „bunul cel mai de preţ al omului, viaţa”, lucrurile stau sau ar trebui să stea altfel! Cuvintele sunt demonetizate de atâta utilizare zadarnică: „bunul cel mai de preţ…” etc. Dar viaţa? Viaţa Dvs, viaţa noastră, viaţa ca atare, şi ea s-a demonetizat? Chiar nu ne mai interesează nimic?! Suntem o civilizaţie sinucigaşă, e drept: viaţa tuturor e ameninţată de tot felul de proiecte ale „civilizaţiei morţii”: la nivel economic, politic, cultural – şi relativ recent, se escaladează propaganda eutanasiei. Să învingem sentimentul de oroare cu care refuză să discute despre aceasta aberaţie criminală orice om (în măsura în care e sănătos psihic şi nu un degenerat mintal) şi să analizam „mai de aproape” lucrurile:

1. La nivel economic

– ucidem cu bună ştiinţă pe cei defavorizaţi prin măsurile luate pe plan global pentru accentuarea decalajului economic şi aservirea ţărilor în curs de dezvoltare (resursele naturale şi forţa ieftină de muncă interesează, nu ceea ce se întâmplă cu semenii noştri!), iar când acestea nu accepta „de bună voie” jaful solului şi subsolului, se inventează motive de război;

– ucidem mediul, tăiem păduri, poluăm ape, ucidem animale de dragul „trofeelor” sau pentru distracţie, fiindcă noi înşine „ne putem proteja” (iluzorie protecţie! – aşa cum o demonstrează perturbările climei);

– ucidem propriii noştri cetăţeni (majoritatea trăiesc sub nivelul minim al sărăciei – şi aici intră copiii, orfanii, pensionarii…); în schimb finanţăm hobby-uri costisitoare, dar „perfect legale”,

– şi avem cinismul sa afirmăm că „populaţia globului trebuie redusă drastic pentru ca planeta să supravieţuiască” (a se vedea declaraţiile cutremurătoare de pe internet ale unor nume mari în istoria actuală);

2. La nivel politic

– avem grijă să investim în armament şi apoi să îl şi folosim, fie experimental (ce contează ce se întâmplă cu mediul, principalul e să ne arătăm forţa), fie ca atare, în cadrul unor conflicte deschise (a se vedea proiectilele cu uraniu îmbogăţit din războiul din Golf) – iar acestea sunt numai datele care reuşesc să ajungă în mass-media;

– în război mor nu iniţiatorii conflictului, ci tinerii… „talpa ţării”, ajunsă carne de tun plătită – nu din plăcere, ci din necesităţi economice (adică din cauza sărăciei);

– aşa cum nici în experimentele cu primele bombe nucleare, nu cei care le-au creat au intrat în câmpul de experienţă, ci au fost trimişi, evident, tinerii recruţi – fără echipament de protecţie, ca să se vadă ce se întâmplă – iar lucrurile au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice abia după 20 de ani (SUA);

– iar politicul sprijină economicul în spiritul fundamentalismului pieţei (concept şocant, enunţat de George Soros) şi în litera „legii de aur”: „Cine are aurul, face legea”;

3. La nivel cultural

Reţeta unei „opere” de succes (indiferent de domeniul de creaţie) este: violenţă-sex-paranormal-antireligie; dacă se poate – şi totul se poate! – persiflarea valorilor morale şi încercarea de discreditare a religiei în numele şi cu argumentele pseudo-ştiinţei. Cinism premiat, apoi lăudat şi adulat! Cultura defineşte societatea şi manipulează conştiinţa. Otrava pare mai insidioasă, dar e cu atât mai gravă: „Să nu ne temem de cel care ucide trupul şi apoi nu mai are putere asupra sufletului” – ci de cel care ucide sufletul. Şi aşa, printr-o constantă „dezumanizare umanistică”, iubirea a devenit sex şi sexul o marfă , „femeia a devenit fie un fel de bărbat fără barbă, fie un obiect sexual, iar bărbatul a ajuns, cum spunea un film francez, «une femme comme les autres», «o femeie ca oricare alta»” (citat: Adrian Papahagi), prietenii au devenit „prietenari”, numărul de avorturi la adolescente a devenit un motiv de laudă în şcoli, iar virtuţile „pentru sănătate” ale anticoncepţionalelor sunt clamate în mass-media (uitându-se „micul” efect cancerigen, desigur) etc.

Şi pe acest fond, propaganda pentru eutanasie! Adică legalizarea crimei! Mai citim câte un mesaj de genul: „Cine ar vrea să trăiască doar ca o legumă”?! Dar dacă fenomenele NDE [2] arată persistenţa indefinită a conştiinţei în starea de moarte clinică, cine garantează că într-o „legumă umană” nu există conştiinţă?! („Legumă umană”! Bravo! Termen „frumos” ales de un comentator şi nu numai, termen „moral” şi foarte… modern. E şi firesc, cine ajunge „robot”, adică fără conştiinţă, să numească „legumă” pe cel ajuns fără cunoştinţă). Şi apoi, se citează cazuri în care revenirea din comă s-a produs după zeci de ani!… Sau poate şi aici, tot economicul are cuvântul? Moartea e mai ieftină decât îngrijirea medicală, nu-i aşa?!

Dar să luam lucrurile sistematic:

I. Argumentele non-religioase împotriva eutanasiei sunt numeroase, dar în esenţă sunt următoarele [2]:

1. Eutanasia nu se va limita numai la „bolnavii terminali”;

2. Eutanasia devine non-voluntară – adică se relevă ceea ce e cu adevărat: crimă (aşa cum s-a întâmplat deja în Olanda, unde, în 1995, din 3600 bolnavi eutanasiaţi, medicii înşişi au admis că la un număr de 900 de cazuri nu au cerut consimţământul nimănui pentru efectuarea eutanasiei si ca de fapt sunt mult mai multe cazuri, care rămân nedeclarate: moarte din cauza supradozării substanţelor împotriva durerii sau pentru inducerea somnului etc)!

3. Eutanasia devine un mijloc de limitare a cheltuielilor de sănătate! Prin urmare, bolnavul ar avea datoria să-şi ceară moartea, ca să nu mai împovăreze „bugetul”.

În esenţă, eutanasia reprezintă dispreţul societăţii faţă de valoarea vieţii umane; şi chiar dacă ni se pare că jurământul lui Hippocrat nu mai reprezintă acum decât o formă „teatrală” de încheiere a Facultăţii de Medicină, totuşi fiecare dintre noi, împreună cu studenţii/absolvenţii/colegii noştri jurăm de fiecare dată să nu aducem nici un prejudiciu vieţii bolnavului, chiar dacă lucrul acesta ar fi cerut…

II. Argumentele religioase împotriva eutanasiei: toate religiile consideră viaţa un dar al lui Dumnezeu şi ca atare manifestă cel mai înalt respect pentru viaţă, în toate formele ei. Iată un minimum de date:

1. Biserica Catolică:

– Catehismul Bisericii Catolice: „Oricare ar fi motivele şi mijloacele, eutanasia directă constă în a pune capăt vieţii persoanelor handicapate, bolnave sau muribunde. Ea este inadmisibilă din punct de vedere moral” (nr. 2277);

– Papa Benedict al XVI-lea: „Libertatea de a ucide nu e libertatea adevărată, ci tirania care reduce la sclavie fiinţa umană” (CNN, 17 mai 2005);

– Papa Ioan Paul al II-lea: enciclica Evangelium vitae şi propria-i viaţă;

– Papa Francisc: încurajează clericii şi laicii să se opună atât avortului, cât şi eutanasiei, denunţând mişcarea „pentru libera opţiune” drept „cultură a morţii” (documentul de la Aparecida): „viaţa este valoarea supremă a omenirii” afirmă Sfântul Părinte (mesaj pe Twitter, @Pontifex);

2. Biserica Răsăriteană: „Moartea este considerată un rău în sine, simbolizând forţele care se opun vieţii dăruite de Dumnezeu şi împlinirii sale […]; în lupta sa pentru viaţă, Biserica Ortodoxă îşi exprima opoziţia fermă faţă de doctrina eutanasiei” [4];

3. Tradiţia ebraică: „Viaţa umană este preţioasă şi prevalează faţă de orice alt considerent. Aceasta include obligaţia de a-i vizita pe bolnavi şi permisiunea de a încălca Sabatul pentru a ajuta o persoană lovită de o boală gravă. Include, de asemenea, obligaţia de a se reţine de la orice ar putea să grăbească moartea unei persoane bolnave, indiferent cât de gravă ar fi boala (Maimonides, Hil. Aveil, 4:5). Prin urmare, eutanasia este interzisă, indiferent de circumstanţe” [5];

4. Islamul: „Să nu iei viaţa pe care Allah a făcut-o sfântă” (Qur’an, 6:151). Profetul Mahomed spune: „Când credinciosul este lovit de durere (…), Allah îi iartă păcatele, şi greşelile lui se îndepărtează de el, aşa cum copacul îşi leapădă frunzele”. Codul Islamic de Etică Medicală menţionează, de asemenea, în ediţia din 1981, la p. 67: „Scopul medicului este să menţină procesul vieţii şi nu al morţii. Indiferent de situaţie, medicul nu va lua nici o măsură pozitivă pentru a termina viaţa pacientului”;

5. Hinduism, Budism: unul din cele zece porunci absolute ale vieţii religioase este „ahimsa” (= non-violenţa), adică respectul faţă de orice formă de viaţă, cu atât mai mult faţă de viaţa umană. Încălcarea acestui principiu implică ameninţarea pedepsei karmice cu dobândirea unei reîncarnări nefericite;

III. Şi argumente proprii: am lucrat timp de 32 de ani cu bolnavi în majoritate incurabili şi 8 ani cu sinucigaşi: niciodată, dar absolut niciodată un bolnav cu cancer nu şi-a dorit moartea şi nu a comis suicid. Acelaşi lucru îl confirmă datele din literatură şi îl ştie bine fiecare dintre colegii noştri, medici sau cadre medicale.

…Şi totuşi citim pe situl Catholica.ro o ştire cutremurătoare: un fost ministru al justiţiei din districtul german Hamburg, dr. Roger Kusch a inventat maşina pentru eutanasiere. [Doctor în ce? – în medicină? S-ar putea, în fond şi Joseph-Ignace Guillotin (1738-1814), tot medic, a inventat… ghilotina şi tot din motive „umanitare”]. Ghilotina a ieşit din uz, dar maşina de eutanasiere a dr. Kusch va fi pusă la dispoziţia ospiciilor, azilelor de bătrâni şi spitalelor, la cerere. El a format o organizaţie al cărei scop este legalizarea eutanasiei în Hamburg. Organizaţia se numeşte „Ajutor pentru moarte – dr. Roger Kusch”. El speră să strângă 10.000 de semnături pentru a provoca astfel un referendum naţional pe această temă. Michael Naumann, din Partidul Democrat Social din Germania, a caracterizat iniţiativa lui Kusch ca „dezgustătoare şi imorală”, iar pe Kusch, ca fiind un „scandal pe două picioare”. Liderul Partidului Democrat Creştin din Hamurg, Dirk Fischer, a fost de acord susţinând de asemenea: „Acest om este un degenerat din punct de vedere moral”.

E adevărat, dar se pot oricând găsi 10.000 de roboţi fără conştiinţă să îi ucidă pe cei fără cunoştinţă („legume”, nu-i aşa?!) sau indezirabili, sau care „mănâncă prea mult” din bugetul sănătăţii sau care trăiesc prea mult… sau care trăiesc cum nu ne convine, …sau care gândesc altfel decât noi, …sau care sunt de altă rasă decât noi şi nu au părul blond, ochi albaştri şi înălţime convenabilă… şi pe care pur şi simplu nu-i putem suferi… Fiindcă, în fond, în spitale, azile de bătrâni, ospicii, oamenii nu se pot îngriji singuri, aşa că tocmai bine se găsesc alţii care decid pentru ei dacă şi cine merită să trăiască. Şi aşa, răul se întinde, doar trăim în epoca globalizării.

Iată de ce este vital necesar să atragem atenţia asupra pericolului. Iar aici rolul Bisericii este esenţial: globalizarea binelui e singura care contracarează eficient ofensiva răului, indiferent de masca „umanistă” pe care acesta ar purta-o.

* * *

E Crăciun. Copiii, şi nu numai, se trezesc dimineaţă şi aleargă să caute sub brad, darurile. Fie să se trezească întotdeauna! Şi fie ca darurile noastre, întotdeauna să fie daruri de suflet, de iubire, de speranţă şi de credinţă. Daruri de viaţă!

Când Dumnezeu e cu noi, cine poate sta împotriva noastră?

Note
[1] http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-25364745
[2] NDE = „Near Death Experience” = fenomenele din apropierea morţii – de fapt, fenomenele care au loc în starea de moarte clinică. S-au descris aproximativ următoarele etape: senzaţia unui zgomot „de dinam”; plutire – pacientul îşi vede corpul „zăcând”; tunel de lumină şi absorbţia prin tunel – întâmpinat de cei dragi, care au murit mai înainte; fiinţa de lumină – senzaţie de linişte, pace, bucurie incredibilă; întrebarea „Ce-ai făcut cu viaţa ta?” pusă de „fiinţa de lumină” – vizualizarea în amănunt a vieţii proprii; obligaţia de a se întoarce pentru „a corecta” şi „a îndruma” pe alţii (studiu iniţiat de dr. Raymond Moody, dr. Elisabeth Kubler-Ross; în prezent există o ramură speciala a medicinei care se ocupa cu astfel de fenomene: thanatologia).
[3] www.euthanasia.com
[4] „The Stand of the Orthodox Church on Controversial Issues: Euthanasia”, Rev. Stanley Harakas, Th.D., Holy Cross School of Theology, ibid.
[5] Klein, Isaac, A Guide to Jewish Religious Practice, New York, KTAV, 1979.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *