Coincidenţe şi priorităţi în comun. Relaţiile cu Comuniunea Anglicană şi Consiliul Metodist Mondial

Teme: Ecumenism.
Etichete: .
Publicat la 23 ianuarie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Anthony Currer
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: L'Osservatore romano, 23 ianuarie 2014

Ecumenismul cu anglicanii

Ecumenismul cu anglicanii

Anul 2013 a fost un an important pentru relaţiile dintre Biserica Catolică şi Comuniunea Anglicană Mondială. A exista o dublă schimbare la vârfuri, cu alegerea unui nou papă şi a unui nou arhiepiscop de Canterbury. O schimbare, în al doilea caz, anticipată de mult timp; în prima, oarecum surprinzătoare. Atât papa Francisc cât şi arhiepiscopul Justin Welby au adus daruri mari noii lor slujiri, precum şi o nouă emfază în relaţiile dintre cele două comunităţi.

Coincidenţa acestei duble schimbări a fost evidenţiată şi mai mult de faptul că arhiepiscopul Welby a fost întronat la doar două zile după liturghia de inaugurare a pontificatului papei Francisc. Ceremonia de întronare în catedrala din Canterbury a rezumat bine câteva caracteristici ale Comuniunii anglicane, care numără actualmente optzeci şi cinci de milioane de credincioşi. Prezenţa de elemente tradiţionale a amintit istoria lungă a creştinătăţii în Marea Britanie: arhiepiscopul a fost întronat pe catedra sfântului Augustin la Canterbury, folosită pentru aceste ocazii cel puţin din secolul al XIII-lea, şi a sărutat Evangheliile din Canterbury, scrise în secolul al VI-lea în Italia şi considerate că sunt cele dăruite sfântului Augustin de către papa Grigore. N-au lipsit nici aspecte – cum ar fi muzica şi dansurile indiene şi africane – care reflectau dimensiunea mondială a Comuniunii Anglicane, prezentă în o sută şaizeci şi cinci de ţări şi creşterea mai ales în Africa.

Ceremonia a lăsat să se intuiască şi unele trăsături ale aceluiaşi arhiepiscop Welby. Întronarea a avut loc la 21 martie, vechea dată a sărbătorii sfântului Benedict (data menţinută de anglicani). O nouă compoziţie muzicală, comandată pentru această ocazie de familia arhiepiscopului, a constituit cadrul pentru cuvintele introductive din Regula sfântului Benedict: „Ascultă, ascultă, fiul meu”. Arhiepiscopul Welby este un oblat din ordinul sfântului Benedict şi a vorbit de mai multe ori despre influenţa sfântului Ignaţiu de Loyola şi a noilor comunităţi catolice franceze asupra spiritualităţii sale. În noiembrie 2013, a invitat patru membri din comunitatea Chemin Neuf să stea la Lambeth Palace şi să se roage în fiecare zi împreună cu el.

Puternica prezenţă a Bisericii africane a amintit şi de două momente din viaţa trecută a arhiepiscopului: primul, în timpul în care avea funcţii de conducere în sectorul petrolifer, responsabil cu dezvoltarea Africii occidentale; al doilea când, fiind canonic al catedralei din Coventry, era responsabil de International Centre for Reconciliation şi se ocupa de proiecte de promovare a păcii îndeosebi în Nigeria. Deja în experienţa sa trecută de om de afaceri, el şi-a făcut auzit glasul în apărarea categoriilor mai slabe ale societăţii, neezitând să critice practicile fără prejudecăţi ale economiei şi finanţelor.

În sfârşit, a fost apreciabilă caracteristica ecumenică a întronării arhiepiscopului Welby. Inovând faţă de trecut, arhiepiscopul a semnat o convenţie în timpul ceremoniei, concordând să colaboreze cu ceilalţi preşedinţi din Churches Together din Anglia. Cardinalul Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, şi Monseniorul Mark Langham, oficial din acelaşi dicaster, erau printre oaspeţii ecumenici, împreună cu mulţi membri din ierarhia catolică din Anglia şi Ţara Galilor. Papa Francisc, în mesajul său de felicitare adresat arhiepiscopul Welby, s-a exprimat cu următoarele cuvinte: „Slujirea pastorală este o chemare de a merge în fidelitate faţă de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Vă asigur de rugăciunile mele în timp ce asumaţi noile dumneavoastră responsabilităţi şi vă cer să vă rugaţi pentru mine în timp ce răspund la noua chemare pe care Domnul mi-a adresat-o”.

Este evidentă asemănarea dintre priorităţile noului arhiepiscop şi curajoasele declaraţii ale papei Francisc. Pontiful este vestit pentru apelul său la „o Biserică săracă pentru săraci” şi pentru critica sa la adresa acelor structuri şi a acelor politici care promit bunăstare pentru toţi, dar care după aceea n-o realizează: „Cei excluşi continuă să aştepte” (Evangelii gaudium, nr. 54). Aşa cum a făcut la Lampedusa, când a voit să atragă atenţia cu privire la tragedia migranţilor, Sfântul Părinte continuă să ne amintească suferinţa prezentă în lume, într-o „globalizare a indiferenţei”.

Sinergia dintre noul pontif şi noul primat al Comunităţii Anglicane a apărut clar atunci când, la 14 iunie 2013, arhiepiscopul Welby a venit în vizită la Roma pentru prima dată ca arhiepiscop de Canterbury. Cu acea ocazie, însoţit de Monseniorul Vincent Gerard Nichols, arhiepiscop de Westminster, el a voit să meargă înainte de toate la mormântul sfântului Petru şi la cel al fericitului Ioan al XXIII-lea pentru a se reculege în rugăciune înainte de a-l vizita pe cardinalul Koch la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Arhiepiscopul Welby a avut o conversaţie privată cu papa Francisc în biblioteca Sfântului Părinte. Adresându-se arhiepiscopului, papa l-a salutat cu cuvintele folosite de Paul al VI-lea în faţa arhiepiscopului Michael Ramsey: „Noi suntem fericiţi să vă deschidem uşile şi, odată cu uşile, inima noastră; pentru că noi suntem bucuroşi şi onoraţi (…) să vă primim «nu ca oaspete şi străin, ci drept concetăţean al sfinţilor şi al familiei lui Dumnezeu» (cf. Ef 2,19-20)”. Sfântul Părinte a exprimat apoi aprecierea sa fie faţă de munca teologică dusă înainte de Comisia Internaţională Anglicană-Catolică, fie faţă de colaborarea care se desfăşoară la toate nivelele, a amintit recenta luare de poziţie a arhiepiscopului în apărarea instituţiei familiei bazate pe căsătorie şi a menţionat angajarea lor comună în promovarea păcii, îndeosebi în Siria, şi a dreptăţii economice şi sociale, pentru „a da glas strigătului săracilor”.

Ca răspuns, Welby a recunoscut datoria sa fie faţă de doctrina socială catolică fie faţă de spiritualitatea noilor ordine din Biserica catolică din Franţa. Venind în vizită la Roma, el a spus „mă pot simţi acasă”. A făcut referinţă la multe dintre tematicile menţionate de Sfântul Părinte, subliniind îndeosebi importanţa, din partea ambelor comuniuni, de a acţiona în apărarea săracilor şi a celor suferinzi şi a legat angajarea ecumenică de promovarea păcii afirmând: „Numai dacă lumea va vedea că creştinii cresc vizibil în unitate va accepta, prin intermediul nostru, mesajul divin de pace şi de reconciliere”. În timpul prânzului la Domus Sanctae Marthae, după ce a celebrat rugăciune de la miezul zilei, papa Francisc şi arhiepiscopul Welby au continuat să discute despre priorităţile lor comune. Sfântul Părinte a menţionat drama traficului de femei şi de copii şi a sugerat o posibilă colaborare viitoare în acest domeniu.

Comisia Internaţională Anglicană-Catolică (Anglican-Roman Catholic International Commission – ARCIC), care este organul oficial numit de cele două comuniuni pentru a duce înainte dialogul teologic, a ţinut a treia întâlnire din a treia sa fază (ARCIC III) la mănăstirea „S?o Bento”, la Rio de Janeiro, în Brazilia, de la 29 aprilie la 7 mai 2013, sub copreşedinţia arhiepiscopului de Birmingham, Bernard Longley, din partea catolică, şi a arhiepiscopului David Moxon, din partea anglicană. În urma mandatului încredinţat ei de papa Benedict al XVI-lea şi de arhiepiscopul Rowan Williams în 2006, Comisia a examinat diferite cazuri specifice pentru a analiza cum acţionează structurile respectivelor comunităţi în domeniul discernământului învăţăturii etice. Luând în considerare convergenţele existente între papa Francisc şi arhiepiscopul Welby în jurul temelor referitoare la doctrina socială a Bisericii şi traficul de fiinţe umane, este interesant de notat că primele cazuri studiate se refereau la teologia muncii şi la învăţătura Bisericii cu privire la sclavie. Al doilea domeniu de studiu cuprindea probleme care vor fi examinate în cursul următorului Sinod extraordinar al episcopilor despre familie. Îndeosebi, Comisia s-a ocupat de tema divorţului şi a recăsătoririi. Este important de subliniat că, reflectând asupra acestor tematici, Comisia a voit mai degrabă să examineze respectivele procese de discernământ eclezial şi respectivele procese decizionale, decât să încerce să furnizeze un răspuns la diferitele probleme etice. Făcând asta, Comisia a ales în mod deliberat cazuri specifice care exemplifică atât convergenţa cât şi divergenţa dintre cele două tradiţii.

Una din îndatoririle lui ARCIC III este să pregătească documentele de la precedenta reuniune (ARCIC II) pentru ca să fie prezentate respectivelor autorităţi. În timpul întâlnirii de la Rio de Janeiro, mult timp a fost dedicat tocmai acestui scop şi au fost bune rezultatele. Tema receptării muncii lui ARCIC figura şi pe ordinea de zi a conversaţiilor informale anuale dintre Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi Comuniunea anglicană care au avut loc în luna noiembrie 2013 la Centrul anglican din Roma. Aceste conversaţii oferă oportunitatea pentru reprezentanţi importante din ambele tradiţii de a schimba informaţii şi de a vorbi despre dezvoltările mai recente într-o atmosferă pozitivă, transparentă şi informală. Întâlnirea din noiembrie a fost prezidată de episcopul secretar al Consiliului Pontrifical, Brian Farrell. Erau prezenţi şi cardinalul Koch, unii reprezentanţi ai Anglican Communion Office şi preşedinţii celor două Comisii internaţionale, ARCIC şi International Anglican-Roman Catholic Commission on Unity and Mission (IAARCCUM). Acest ultim organ, Comisia Internaţională Anglicană-Catolică despre unitate şi misiune, a prezentat un proiect pentru a lansa un site web pe care să se publice material de arhivă al ARCIC. Prin acest sit, IARCCUM vrea să furnizeze un ulterior instrument pentru promovarea celor mai bune practici de colaborare ecumenică şi pentru promovarea receptării muncii dialogului internaţional.

În afară de asta, în 2013, cucernicul David Richardson a ieşit la pensie, terminând, după cinci ani, funcţia sa de director al Centrului anglican şi de reprezentant al arhiepiscopului de Canterbury la Sfântul Scaun. Richardson a fost un amic şi un colaborator valoros pentru Consiliul Pontifical cu care a menţinut un contact constant, contribuind la planificarea de evenimente, participând la schimbul de informaţii, furnizând o actualizare utilă cu privire la dezvoltările din cadrul Comuniunii anglicane. În momentul plecării sale, au fost celebrate în onoarea sa, la Oratoriul „Sfântul Francisc Xaveriu” din Roma, vesperele prezidate de cardinalul Walter Kasper, preşedinte emerit al Consiliului Pontifical. Predica a fost ţinută de chiar de cucernicul Richardson şi Monseniorul Mark Langham a exprimat cuvinte de apreciere pentru slujirea sa.

Succesorul cucernicului Richardson, atât ca director al Centrului anglican din Roma cât şi ca reprezentant oficial al arhiepiscopului de Canterbury la Sfântul Scaun, este arhiepiscopul David Moxon, din Noua Zeelandă. Moxon este şi copreşedintele anglican al ARCIC, asumând această funcţie în a treia fază a conversaţiilor. Pentru arhiepiscopul Moxon au fost celebrate vesperele la 23 mai 2013, tot la Oratoriul „Sfântul Francisc Xaveriu”, la care au participat episcopul Farrell şi Monseniorul Langham.

Pe la sfârşitul anului 2013 au apărut două probleme de importanţă considerabilă pentru relaţiile noastre ecumenice. În luna noiembrie, sinodul general al Church of England a cerut Camerei episcopilor să pregătească drumul pentru un vot cu privire la hirotonirea episcopală a femeilor în iulie 2014. În aceeaşi lună noiembrie, arhiepiscopul de Canterbury şi arhiepiscopul de York au publica „Raportul grupului de lucru al Camerei episcopilor cu privire la sexualitatea umană”, cunoscut cu numele de Pilling Report. A fost subliniat că raportul nu este o nouă poziţie a lui Church of England. Oricum textul prezintă optsprezece recomandări, între care una dintre principalele este o propunere pentru „conversaţii facilitate” pentru o perioadă de doi ani, aşa încât, cum afirmă comunicatul oficial de presă, „creştinii care sunt în profund dezacord cu privire la semnificaţia Scripturii despre probleme referitoare la sexualitate şi la chemarea de a trăi în sfinţenie pentru persoane homosexuale ar trebui să înţeleagă mai clar respectivele preocupări şi ar trebui să încerce să se perceapă unii pe alţii ca autentici discipoli creştini”.

În pofida dificultăţilor comportate de aceste probleme, anul s-a încheiat cu două importante semne de înţelegere şi de colaborare, ambele transmise de arhiepiscopul de Canterbury. În predica sa de Crăciun, arhiepiscopul a afirmat: „Chiar şi într-o economie care îşi revine, creştinii, slujitori ai unui Mântuitor sărac şi vulnerabil, trebuie să acţioneze pentru a-i sluji şi a-i iubi pe săraci, aşa cum ne-a amintit în anul trecut papa Francisc”. Şi, într-un interviu acordat în ajunul anului nou, arhiepiscopul de Canterbury l-a descris pe papa Francisc ca un „om extraordinar”, adăugând: „Papa a fost excepţional de eficace. L-aş alege cu siguranţă ca personalitatea anului”.

Cât priveşte relaţiile dintre Consiliul Metodist Mondial şi Biserica Catolică, ele rămân puternice. Consiliul Pontifical a putut să se folosească de preţioasa asistenţă a slujitorului metodist din Roma, cucernicul Kenneth Howcroft, cu care au avut loc obişnuite consultări şi schimburi de informaţii. În luna iulie, el a fost totuşi ales preşedinte al Conferinţei Metodiste şi va trebui să părăsească funcţia sa la Roma. Îi va urma cucernicul Timothy Macquibban, actualmente ministru principal al Cambridge Methodist Circuit şi copreşedinte al Oxford Institute for Methodist Theological Studies. Cu ocazia alegerii papei Francisc, episcopul Paulo de Tarso Oliveira Lockmann şi episcopul Ivan Abrahams, preşedinte respectiv secretar general al Consiliului Metodist Mondial, au adresat Sfântului Părinte o scrisoare de felicitări, asigurându-l pe noul papă de rugăciunile lor: „Graţie dialogului nostru teologic în decurs de circa patruzeci şi cinci de ani, am descoperit cât de mult împărtăşim «un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu Tată al tuturor» (Ef 4,5). Suntem bucuroşi de numele pe care l-aţi ales, pentru că toţi creştinii cinstesc numele lui Francisc, un sfânt pe care îl avem în comun înainte de diviziunile din Biserica occidentală. Amintind acest apostol al săracilor, ne aflăm în compania lui John Wesley, fondatorul nostru, cu pasiunea sa pentru sfinţenia inimii şi a vieţii şi pentru sfinţenia socială, care merge în întâmpinarea celor nevoiaşi”.

De la 12 la 18 octombrie 2013, s-a reunit Dialogul Internaţional Metodist-Catolic la Simpsonwood Conference Center la Norcross, în Georgia, în Statele Unite, pentru a treia întâlnire a celei de-a zecea faze a sa, sub copreşedinţia cucernicului David Chapman, din partea metodistă şi, din partea catolică, a episcopului de Saskatoon, Donald Joseph Bolen, care l-a înlocuit pe Michael Ernest Putney, episcop de Townsville, care a trebuit să se retragă din funcţia sa din motive de sănătate. Tema fazei actuale este „Chemarea universală la sfinţenie”. Diferitele contribuţii au examinat punctul de vedere catolic şi metodist despre antropologie, despre har, despre escatologie şi despre sfinţi.

Ca mărturie a apropierii cordiale şi prieteneşti care caracterizează aceste întâlniri, Comisia de Dialog l-a primit din nou pe Geoffrey Wianwright, fost copreşedinte metodist, şi s-a folosit de experienţa sa în timpul diferitelor sesiuni. În pofida condiţiilor sale de sănătate, fost copreşedinte catolic, Monseniorul Putney, a putu să se adreseze din Australia membrilor comisiei printr-o videoconferinţă. El a vorbit în ton personal despre modul său de a înfrunta boala şi a asigurat rugăciunile sale pentru rezultatul bun al dialogului. Episcopul Putney este la rândul său prezent în intenţiile membrilor comisiei. Emoţionantă a fost scrisoarea adresată de el preoţilor din dieceza sa, care se încheie cu cuvintele: „Ca întotdeauna, sunt fericit să încredinţez viaţa mea în întregime în mâinile lui Dumnezeu, care descopăr că mă iubeşte pe mine şi pe toţi în fiecare zi mai mult şi mai mult decât mi-aş fi putut imagina”.

Notă: Anthony Currer este membru al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

Traducere apărută iniţial pe Ercis.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *