Cinci elemente cheie pentru a-l înţelege pe Papa Francisc

Teme: Personalităţi.
Etichete: .
Publicat la 7 ianuarie 2014.
Print Friendly

Autor: Jesus Colina
Traducere: Radu Capan
Sursa: Aleteia.org, 3 ianuarie 2014

Despre

Despre „efectul Francisc”

La început de 2013, nimeni nu îşi imagina că în respectivul an Papa Benedict al XVI-lea îşi va anunţa retragerea şi va fi succedat de un Papă din Americi, care va fi ales Persoana Anului de publicaţia Time şi va fi cel mai popular subiect pe Facebook. În doar nouă luni, Cardinalul Jorge Bergoglio – care la cei 76 de ani se gândea la retragere (a zburat la Roma pentru Conclav cu un bilet dus-întors de la Buenos Aires) – a devenit cea mai influentă persoană de pe planetă. Un sondaj realizat în engleză şi în spaniolă în Statele Unite ale Americii, publicat pe 11 decembrie de Washington Post şi ABC News, arată că publicul american are acum o viziune pozitivă asupra Bisericii Catolice, la o cotă premieră în istorie: 62% dintre americani îl privesc favorabil pe Papa. Ce a făcut acest Papă să câştige inimile atâtor milioane de oameni? Să vedem câteva dintre cele mai semnificative momente din 2013 care să ne ajute să răspundem acestei întrebări.

1. Alegerea

În seara zilei de 13 martie, alegerea Papei Francisc a devenit unul dintre elementele cheie la nivel global pentru 2013, aşa după cum arată Twitter-ul: anunţul alegerii a generat 130.000 de tweet-uri pe minut. Acest Papă neaşteptat a câştigat inimile multor catolici şi ne-catolici în câteva secunde: cu numele ales (Francisc, de la „sărăcuţul” din Assisi), cu simplitatea cuvintelor sale (a început spunând „bună seara” – un salut neobişnuit pentru un Papă) şi cu umilinţa sa (înainte să dea binecuvântarea sa mulţimilor, a cerut oamenilor să se roage pentru el).

2. Stilul

Papa a câştigat inimile nu atât prin ceea ce a făcut sau spus, ci mai degrabă prin modul în care a acţionat. Stilul său face diferenţa. Este un stil încărcat cu gesturi pe care nu le-ai aştepta de la Episcopul Romei, dar care sunt strâns legate de esenţa slujirii sale. În ziua de după alegere, a mers personal să încheie socotelile cu locul de cazare unde a stat în zilele precedente Conclavului. Decizia sa de a rămâne mai apoi în Casa Santa Marta îi permite să menţină zilnic contactul cu păstorii şi credincioşii din toată lumea. Telefoanele date persoanelor care i-au scris cerându-i ajutorul au creat o relaţie reală între Episcopul Romei şi turma sa.

Când în Joia Mare a spălat picioarele unei tinere musulmane dintr-un centru corecţional, a arătat mai bine decât o putea face cineva într-o mie de cuvinte semnificaţia dialogului interreligios. Abilitatea sa de a intra într-o relaţie intensă în doar câteva secunde cu bolnavii, cu tinerii, cu săracii, cu cei nevoiaşi şi cu alţii care participă la audienţele generale de miercuri a produs tuturor surprindere. Oamenii sunt impresionaţi deoarece nu văd un spectacol în aceste gesturi ci un om care trăieşte ce spune şi care spune ceea ce trăieşte.

3. Un om al lui Dumnezeu

Tocmai prin astfel de gesturi, publicul – şi în special credincioşii – descoperă adevăratul secret al Papei Francisc: este un om al lui Dumnezeu. Un om al lui Dumnezeu nu este cineva care este departe de lume sau care o respinge; în schimb este cineva care trăieşte în mijlocul fraţilor săi şi devine căldura lui Dumnezeu pentru ei. Această dimensiune a Papei Francisc se naşte din viaţa sa de rugăciune. Spiritul său mistic a fost reflectat elocvent în Vinerea Mare, când s-a prosternat complet pentru a se închina Crucii lui Cristos.

Cei care participă la Liturghiile matinale celebrate în reşedinţa Santa Mara îl văd ca „om al lui Dumnezeu”. Predicile sale, pe care le ţine fără să se folosească de notiţe, au devenit o sursă de meditaţie zilnică pentru milioane de persoane care le citesc online. Astfel, neintenţional, Papa Francisc a devenit un mistic al secolului XXI prin intermediul reţelelor sociale şi al imaginilor plastice, pe care, ca un bun argentinian, le foloseşte pentru a explica adevărurile profunde ale credinţei şi ale vieţii.

4. Agenda

Agenda pastorală a Papei este una fondată pe aceste gesturi şi evenimente. A fost deja sintetizată prin numele luat ca Pontif. Cardinalul brazilian Claudio Hummes era alături de el în timpul alegerilor din Capela Sixtină. „Nu uita de săraci”, i-a spus el. Numele „Francisc” i-a venit spontan în minte Cardinalului Bergoglio ca fiind cel mai bun mod de a duce acest mesaj al sărăciei evanghelice. Umilinţa l-a condus la o decizie neobişnuită: prima sa enciclică nu a fost scrisă de el însuşi. În schimb s-a bazat pe enciclica pornită de Papa Benedict şi rămasă nepublicată – aşa a apărut „Lumen Fidei”. Şi a surprins din nou lumea expunându-şi în detalii punctele cheie ale programului pastoral viitor al pontificatului său în exortaţia apostolică „Evangelii Gaudium”. Acest document deschide pentru Biserică „o nouă etapă a evanghelizării, marcată de bucurie”.

5. Călătoriile sale

În fine, nu s-ar putea explica „efectul Francisc” fără a menţiona călătoriile sale. El călătoreşte mai puţin decât Papa Benedict al XVI-lea şi decât Papa Ioan Paul al II-lea, făcând până acum trei călătorii în Italia şi una peste graniţă, dar impactul a fost foarte puternic. Prima sa călătorie, din 8 iulie, a fost la Lampedusa, o insulă de pe coasta siciliană care an de an strânge trupurile a sute de persoane ce încearcă să ajungă în Europa din Africa, pentru a scăpa de violenţe sau pur şi simplu pentru un viitor mai bun. Dar stilul său pastoral a fost marcat în principal de vizita din Brazilia, dintre 22 şi 29 iulie 2013. Conform serviciului Twitter, Ziua Mondială a Tineretului a fost unul dintre cele mai urmărite evenimente ale acelei luni. Trei milioane de tineri s-au strâns pe Copacabana pentru a înţelege că nu există o echipă mai bună pe care să o formeze împreună decât atunci când se unesc pentru Dumnezeu.

Luna de miere a Pontifului cu presa pare a fi durat, ca de obicei, o sută de zile. Conferinţa de presă de la întoarcerea din Brazilia a părut o ocazie de a-l prinde cu garda jos, dar răspunsurile Pontifului au fost un fluviu de adevăruri izvorâte din inimă. Declaraţia sa despre homosexuali a devenit una dintre cele mai citate fraze din istoria internetului: „Dacă o persoană este homosexuală şi îl caută pe Domnul şi are bună voinţă, cine sunt eu să judec?” Reporterii au rămas consternaţi. Bergoglio a depăşit capcanele lor. Îşi încheia declaraţiile punând întrebările pe care reporterii nu aveau curaj să le pună. Stilul său a făcut ca Parlamentul European să îl declare „Comunicatorul Anului” – un paradox într-un fel, dacă ne gândim că în timpul zborului despre Brazilia, Papa a explicat că în mod normal nu acordă interviuri: „Eu nu dau interviuri, dar aceasta pentru că nu ştiu cum să fac; nu pot. Nu este un lucru uşor pentru mine.”

Acestea sunt cinci aspecte cheie care, din punctul meu de vedere, explică „efectul Francisc”. Sigur, am scăpat elemente majore. Las cititorilor să spună ce am ratat sau ce gândesc ei despre Papa Francisc.

4 Comments

  1. Buna dimineata!

    Foarte interesant articolul, l-am savurat deplin, ca orice alt articol despre bunul nostru Papa. Nu am comentarii, poate doar o mica sugestie: cred ca ziua tineretului a fost in iulie, si nu in iunie. E o mica greseala de tipar, mai mult ca sigur. Va rog, daca se poate, sa corectati.

    Dumnezeu sa va binecuvanteze,
    Ana-Maria Socaciu

  2. Excelent articol! Am observat de mai multe ori ca Papa dezarmeaza pe reporterii rau intentionati, in acelasi mod in care o facea Isus. In vremea lui Isus problemele „fierbinti”, „controversate” erau situatia „colaborationistilor” (vamesi etc.), legitimitatea autoritatii romane, situatia femeilor adultere, divortul… A fost o vreme cand citeam si eu Evangheliile pt. prima oara si cand citeam intrebarea referitoare la femeia adultera sau cea referitoare la tribut, eram cu sufletul la gura: cum „se va descurca” Isus? Si raspunsurile erau atat de dezarmante si atat de noi (toate scolile rabinice, timp de secole, nu izbutisera sa le gaseasca… astazi problemele sunt oarecum de alta natura: homosexualitatea, rolul femeilor in Biserica, scandalurile implicand clerici…) dar chiar atat de diferite nu sunt. Si Papa dezarmeaza, cu zambetul lui timid, care aminteste de Ioan Paul I, dar si cu noutatea substantei raspunsului. Personal, imi lipseste multilingvismul cu care ne-au obisnuit Pontifii precedenti… uneori as vrea sa intru in televizor si sa il ajut sa vorbeasca in altceva decat italiana :) dar poate si aceasta este in planul lui Dumnezeu… ne arata ca un Papa nu trebuie sa fie „perfect”, ci doar sa reprezinte, pt. timpul sau, pe Isus, cel bland si smerit cu inima, modul (persoana) in care Mantuitorul isi implineste promisiunea:”Iata, eu sunt cu voi, in toate zilele, pana la sfarsitul lumii” (Mt.28,20).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *