Cât de otrăvitoare este contracepţia?

Teme: Bioetică, Interviu.
.
Publicat la 2 ianuarie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Antonio Gaspari
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Zenit, 30 şi 31 decembrie 2013

Otrăvurile contracepţiei

Otrăvurile contracepţiei

A greşit Biserica refuzând folosirea pilulelor contraceptive? Erau justificate criticile Conferinţelor Episcopale aduse enciclicei Humanae vitae a Papei Paul al VI-lea? Ce s-a întâmplat cu adevărat la Conciliul Vatican II? Este adevărat că o minoritate mai fidelă faţă de Magisteriu a înfrânt o majoritate care ceda în a face să se accepte pilula contraceptivă? Şi pilula contraceptivă este cu adevărat un progres sau otrăveşte trupul şi inima celor care o folosesc? La aceste întrebări şi la alte sute a încercat să răspundă dr. Enzo Puccetti cu cartea: I veleni della contraccezione (Otrăvurile contracepţiei), publicată de ESD (Edizioni Studio Domenicano).

Pe ultima copertă scrie: „Pilula contraceptivă a revoluţionat societatea, a tulburat echilibrele demografice, a stricat unitatea învăţăturii creştine şi a sfâşiat Biserica Catolică într-o confruntare fără excluderea de lovituri”. Cartea lui Puccetti relatează despre descoperirea pilulei, despre dezvoltarea şi răspândirea ei, despre interesele lobby-urilor pentru controlul demografic, despre răspunsul metodelor naturale, despre bătălia dintre Episcopi, teologi, medici, asociaţii de laici, despre rolul Papei Paul al VI-lea, despre ciocnirea cu privire la contracepţie în anii care au precedat şi au urmat după Conciliul Vatican II, despre redactarea lui Humanae vitae, despre fidelitatea şi răzvrătirea faţă de Papa. În carte autorul analizează învăţătura Părinţilor Bisericii, ruptura anglicanilor, Magisteriul pontifilor, învăţăturile Papei Ioan Paul al II-lea şi ale Papei Benedict al XVI-lea, explicând care au fost consecinţele răspândirii mentalităţii contraceptive asupra familiei şi asupra societăţii.

Renzo Puccetti este medic, specialist în medicină internă, profesor de bioetică la Ateneul Pontifical „Regina Apostolorum” şi la masterul în bioetică de la Institutul Pontifical „Ioan Paul al II-lea”. Membru fondator al Societăţii Medico-Ştiinţifice Promed Galileo, este membru al Diviziei de Cercetare a Asociaţiei Medicale Europene. Este autor de cărţi şi de numeroase articole ştiinţifice de bioetică publicate în reviste naţionale şi internaţionale. Pentru aceste teme colaborează cu numeroase reviste şi conduce o transmisiune radiofonică foarte urmărită. Agenţia Zenit l-a intervievat.

– Pentru ce acest titlu: „Contracepţia otrăveşte”?

– Titlul face pereche cu imaginea de pe copertă: un măr roşu, copt, are aerul de a fi suculent, este incitant. În iconografia relatării păcatului strămoşesc mărul este folosit pentru a indica fructul oprit. Termenul latin malum are semnificaţia de măr şi de rău; când Adam mănâncă mărul oferit lui de Eva convinsă de şarpe, răul intră în lume şi cu el moartea. Cu contracepţia şi cu pilula în mod deosebit a părut multora că se puteau rezolva multe probleme, demografice, sociale, conjugale, familiale, teologice. Am încercat să relatez toate bunele motive aparente care au fost prezentate, efortul teribil al celor care în faţa mareei de argumente în favoarea contracepţiei au rezistat, având încredere în raţiune, dar şi mai mult agăţându-se de credinţa Bisericii care încă de la începuturi a învăţat că este un rău contracepţia. Timpul, de cumsecade cum este, a demonstrat apoi cât de rău întemeiate erau motivele în sprijinul pilulei, efectele dezastruoase ale folosirii sale şi deşertul la care avea să se ajungă.

– Timp de decenii, contracepţia a fost prezentată ca un panaceu, un progres, simbol al emancipării şi al libertăţii pentru femei. Era imposibil să i se opună fără a fi insultat. Puteţi să ne explicaţi care sunt locurile de sănătate personală, sociale, culturale şi religioase unde a ajuns otrava pilulei?

– Pot doar să amintesc aici faptul că în faza de experimentare şi în primii ani de comercializare a pilulei, sute de femei au murit datorită efectelor tromboembolice. Deşi pilulele care sunt astăzi în comerţ au dozaje estrogene mult mai scăzute, aceste complicaţii rămân şi sunt foarte cunoscute de medici. S-a gândit să se rezolve problema bombei demografice, aşa cum se spunea atunci, şi făcându-le pe femei să înghită miliarde de pilule ne aflăm cu un Occident în iarnă demografică, leagăne goale, piramidă răsturnată între tineri şi bătrâni cu criza economică cea mai gravă şi durabilă din 1929. S-a crezut că pilula va favoriza o unire mai strânsă a soţilor şi un contrast la avorturi, dar după punerea în comerţ a pilulelor divorţurile s-au înmulţit şi cu ele şi naşterile în afara căsătoriei şi apoi avorturile, milioane şi milioane.

– La Conciliul Vatican II a fost o mare dezbatere despre această temă. Dvs aţi reconstruit în detaliu argumentele, poziţiile, contrastele şi discuţia intensă. Ce aţi descoperit?

– Nu cred că este vorba despre o descoperire, istoricii Conciliului cunosc aceste aspecte foarte bine, dar probabil că lipsea o contribuţie care să dea caracter unitar la mulţimea de fragmente. Papa Paul al VI-lea a scos controlul naşterilor din discuţia conciliară, cu toate că reflecţia şi confruntarea părinţilor conciliari despre căsătorie care se va concretiza apoi în constituţia Gaudium et spes a fost pe larg condusă ţinând cont mult de implicaţiile pe care le are admisibilitatea sau inadmisibilitatea contracepţiei. A fost o adevărată bătălie teologică în care apărarea învăţăturii a fost încredinţată de Providenţă câtorva teologi şi părinţi conciliari foarte curajoşi. Permiteţi-mi să amintesc una mai puţin cunoscută de care am fost fascinat, teologul iezuit John Cuthbert Ford, un om care s-a bătut cu toate forţele şi a fost foarte important în susţinerea Papei.

– Publicarea enciclicei Humanae vitae, pentru unii a fost providenţială, pentru alţii a fost o dramă. Papa Paul al VI-lea a arătat curaj şi clarviziune, dar a fost criticat aspru. Unele Conferinţe Episcopale s-au opus până acolo încât au ameninţat cu schisma. Dumneavoastră povestiţi despre asta în carte, în sinteză…

– Da, dacă sunt diferite vocile care au relatat ceea ce a fost numit puţin ipocrit disensiunea faţă de Magisteriu din partea laicilor, preoţilor şi teologilor, nu sunt mulţi cei care au admis infidelitatea pronunţărilor multor Conferinţe Episcopale în spatele unei învelitori mieroase. Pentru aceasta am crezut că este important a reda cuvintele foarte critice despre documentul pastoral al Conferinţei Episcopale Austriece, rostite de primatul de Austria, Cardinalul Schönborn, în martie 2008, la Ierusalim.

De asemenea, am considerat util a readuce în atenţie pasajele importante din principalele documente, din care se poate avea percepţia clară a modului în care unele directive pastorale furnizau instrucţiuni în contrast cu conţinutul enciclicei, producând rezultatul suprareal că una şi aceeaşi acţiune era considerată într-o anumită naţiune de aşa natură încât nu permite primirea Împărtăşaniei, contrar cu ceea ce se întâmpla în naţiunea vecină. Ori, cu toată deschiderea faţă de instanţele corecte de inculturare, nu mi se pare că aceasta poate să fie enumerată printre cele mai bune dovezi de catolicitate, adică de universalitate; de fapt, nu cred că atunci când voi fi judecat, naţionalitatea din paşaport va avea mare relevanţă. Mi se pare că aceasta este o idee care nu trebuie neglijată pentru reflecţia asupra spaţiului doctrinal care trebuie rezervat Conferinţelor Episcopale.

– Care au fost încercările pe care Papa Paul al VI-lea a trebuit să le depăşească pentru a ajunge la publicarea enciclicei atât de contestate?

– Au existat presiuni care au venit din afara Bisericii, din lumea mijloacelor de comunicare, care cu abilitatea obişnuită au deschis un foc încrucişat asupra învăţăturii catolice: se scria că era impracticabilă, era ineficace continenţa periodică, faptul că soţii o abandonau în masă pentru a trece la pilulă. Numai dezbaterea învăţăturii Bisericii despre contracepţie constituia un formidabil argument împotriva învăţăturii însăşi; de fapt, dacă se discută despre ea, atunci înseamnă că nu este nereformabilă, dacă nu este nereformabilă, înseamnă că nu este sigură şi dacă nu este sigură, nu obligă. Nu mai puţin chinuitoare pentru Papa a fost presiunea exercitată de reprezentanţi ecleziali de prim rang între care se evidenţiază Cardinalul belgian Leo Suenens, care a mobilizat o vastă echipă de teologi de la Universitatea din Louvain, a făcut parapet cu media, fără să deteste sprijinul din partea organizaţiei americane Planned Parenthood şi încercând până la capăt să îl convingă pe Papa să schimbe învăţătura.

– Ce s-ar fi întâmplat dacă în Conciliul Vatican II s-ar fi aprobat folosirea pilulei contraceptive?

– Istoria nu se face cu „dacă”, dar întrebarea Dvs are marele merit de a ne constrânge să reflectăm. Cred că un drum bun pentru a răspunde este să observăm ceea ce s-a întâmplat acolo unde instanţa religioasă a luat o altă cale, rupând şi în această privinţă unitatea învăţăturii. Mi se pare că prin coborârea exigenţelor morale bisericile nu s-au umplut deloc, observ că autoritatea în formarea conştiinţelor a fost minată în manieră irecuperabilă şi că la sfârşit autoritatea religioasă a continuat într-o cădere tot mai în jos de-a lungul unui plan înclinat în tentativa destul de patetică de a urmări şi a imita modernitatea. În afară de aceasta, mulţi dintre cei care astăzi sunt preoţi, călugări, surori, voluntari în Biserică, nu s-ar fi născut niciodată.

Observ toate acestea şi nu pot să nu percep tot contrastul cu exemplul care ne este dat de Isus de a nu îneca adevărul, El care în faţa retragerii auditoriului şi în faţa descumpănirii apostolilor, nu ezită să îi pună în faţa alegerii întrebându-i: „Vreţi să plecaţi şi voi?” Iată, ochiul credinţei şi cel al raţiunii îmi arată că dacă Biserica ar fi cedat cu privire la o învăţătură neîntreruptă de cel puţin 18 secole în absenţa niciunui fapt nou ştiinţific vorbind care să justifice schimbarea, atunci nu aş fi ştiut să explic cum un Dumnezeu care este acelaşi ieri, astăzi şi întotdeauna, putea prin intermediul Bisericii Sale să considere astăzi un bine ceea ce de la începuturi a spus că este un rău. Pentru că Dumnezeu nu se poate contrazice nu ar fi rămas altă explicaţie logică decât a considera non-Biserică acea Biserică. Dar, aşa cum ştim, lucrurile nu au fost aşa şi nu puteau să fie aşa, dacă avem credinţă în promisiunea lui Cristos făcută lui Petru.

– Care au fost binefacerile enciclicei Humanae vitae?

– Cred că prima binefacere a fost aceea mai degrabă de a rezista în fidelitatea faţă de Cristos decât de a ceda în faţa linguşirilor lumii. Apoi, enciclica mi se pare un mare îndemn adresat bărbaţilor şi femeilor pentru ca să nu îşi piardă încrederea în măreţia lor de creaturi voite de Dumnezeu, iubite de Dumnezeu, răscumpărate de păcat prin jertfa crucii, făcute fiice prin intermediul Botezului. Este o invitaţie adresată preoţilor să folosească milostivirea adevărului şi a iertării divine, este o invitaţie adresată soţilor să continue în efortul vocaţiei lor la sfinţenie în căsătorie, este o invitaţie adresată guvernanţilor să nu urmeze scurtăturile tragice în rezolvarea problemelor şi este o invitaţie adresată nouă medicilor de a menţine unite competenţa ştiinţifică şi conştiinţa dreaptă în acţiunea noastră.

– Într-un capitol din cartea Dvs explicaţi efectele mentalităţii contraceptive. Ni le puteţi ilustra?

– Disocierea semnificaţiilor unitivă şi procreativă ale actului conjugal comportă un efect bine înţeles de persoane complet străine de credinţa catolică aşa cum ar fi intelectualul marxist Max Horkheimer, premiatul Nobel pentru economie George Akerlof sau chiar directoarea unui lanţ de clinici pentru avorturi, Ann Furedi. Contracepţia promite să se facă din activitatea sexuală un joc, o simplă plăcere, dar făcând astfel se banalizează activitatea sexuală şi nu tindem să înfruntăm cu angajare şi responsabilitate ceea ce este banal. Însă contracepţia nu poate menţine promisiunea pentru că sexul nu tolerează să fie banalizat, nu este făcut pentru a fi banal, mai devreme sau mai târziu se răzvrăteşte şi arată în schimb cât este de serios pentru un bărbat şi o femeie care delegând tehnicii nu au muşchii pentru a-i suporta greutatea.

– Cum se poate depăşi cultura şi mentalitatea contraceptivă?

– Cred că avem două căi şi trebuie să le parcurgem pe amândouă; cea supranaturală a credinţei, a Sacramentelor, a rugăciunii şi cea pământească a investirii în oameni şi în mijloace pentru formarea fără temeri, fără complexe, cu profesionalitate şi resurse adecvate provocării. Aşadar, cred că trebuie pur şi simplu să urmăm sugestia Sfântului Ignaţiu de Loyola: „Acţionează ca şi cum totul ar depinde de tine, ştiind după aceea că în realitate totul depinde de Dumnezeu”.

traducere apărută iniţial pe Ercis.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *