A creşte în vârstă şi har

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 1 ianuarie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Ed Broom
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: CatholicExchange, 1 ianuarie 2014

În ajutorul bătrânilor

În ajutorul bătrânilor

Ceasul ticăie mereu, dar merge numai într-o singură direcţie. Aşa că fiecare suntem mai bătrâni cu un an şi cu o zi mai în vârstă decât ieri. Fiecare secunda care trece ne apropie de moarte, ca şi de Ziua Judecăţii. Nu poate nimeni să scape! Un sondaj de opinie Gallup relevă un lucru universal valabil: oricine dintre cei care trăiesc astăzi, nu vor mai fi în viaţă cândva, într-o zi, la un moment dat. Celebrul scriitor american, Ernest Hemmingway, spunea răspicat: „Nu întreba pentru cine bat clopotele; clopotele bat pentru tine.”

Ne vom referi în acest scurt eseu la problema bătrânilor, cei care au atins anii de aur ai existenţei lor terestre. Mesajul nostru este foarte simplu şi se referă la felul în care îi putem ajuta pe cei care înaintează în vârstă, pentru ca să înainteze în acelaşi timp în har, înţelepciune şi sfinţenie.

Cultura morţii şi Evanghelia Vieţii. Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, în enciclica sa, „Evanghelia Vieţii” (Evangelium Vitae), împarte lumea în două categorii: cei care susţin şi promovează viaţa, „Evanghelia Vieţii”, şi cei care susţin şi promovează răul şi moartea, „Cultura morţii”. Am putea spune mult mai simplu: Cristos în opoziţie cu Satana. Forţele care se opun cu îndârjire vieţii îşi folosesc energia şi îşi aruncă năvoadele în lung şi în lat. Avortul a fost instituţionalizat (în SUA) începând cu Roe vs. Wade, 22 ianuarie 1973, legalizându-se astfel uciderea pruncilor nevinovaţi. La celălalt capăt al spectrului se află mişcarea care încearcă să îi elimine pe cei bătrâni şi infirmi.

Utilitarismul. Aceasta reprezintă o ideologie socio-economică şi filosofică prin care se afirmă că viaţa omului are valoare numai în măsura în care se demonstrează a fi productivă sub aspect economic şi prosperă. Cu alte cuvinte, cu cât mai mulţi bani faci şi acumulezi mai mult, cu atât mai mare valoare ai! Din nefericire, acest fals sistem de valori a pătruns şi a contaminat minţile multora, minţile prea multora din ţara noastră! Prin urmare, bătrânii şi infirmii aflaţi într-o societate care adoptă această filosofie ar trebui îndepărtaţi şi îngropaţi, fiindcă sunt o povară pentru societate. Frumuseţea, muşchii, creierul şi mai ales, un ocean de dolari, iată dominantele culturii!

Isus a trăit, a învăţat şi a predicat o filosofie complet opusă utilitarismului. Născut în sărăcie, din părinţi săraci, lucrând El însuşi ca tâmplar mai mulţi ani, trăind fără o locuinţă stabilă – „Vulpile au vizuini şi păsările cuiburi, dar Fiul omului nu are unde să îşi plece capul” – Isus spune: „Fericiţi cei săraci în duh, fiindcă ei vor moşteni pământul”. Aceasta fiind cea mai nobilă concepţie despre lume, să vedem cum putem traduce în viaţă Evanghelia Vieţii, în special când ne referim la bătrâni şi la infirmi. Iată câteva sugestii. Vi le oferim şi haideţi să încercăm să le şi punem în practică!

1. Vizitaţi-i pe cei bătrâni! Rugaţi-vă chiar acum Sfântului Duh şi cereţi-i să vă lumineze, îndreptându-vă spre cei din jur, care s-ar putea bucura de vizita Dvs! Aceasta este provocarea! Vedeţi dacă sunteţi în stare să vizitaţi un bătrân sau un bolnav cu Alzheimer în fază avansată sau cu Parkinson (sau cu ambele boli). Persoana aceasta s-ar putea nici măcar să nu vă recunoască. În plus, s-ar putea să repete aceeaşi povestire de zece ori în câteva minute. Provocarea constă în a surâde, a fi amabil, a asculta cu atenţie, compasiune şi iubire! Cea mai eficientă modalitate în care puteţi face rodnică această provocare este să aveţi un punct de vedere supranatural. Dacă vreţi, citiţi şi meditaţi Mt 25,31-46 – indicaţiile date pentru milostivirea trupească: „Am fost înfometat, însetat, gol, bolnav…” şi tu ai făcut pentru mine… Cu alte cuvinte, această persoană bătrână şi infirmă nu este anonimă, nu este un nimeni fără chip! Nu! Persoana aceasta e însuşi Isus Cristos întrupat! Aşa cum amintea lumii mereu şi mereu Maica Tereza de Calcutta: „Trebuie să vedem faţa lui Isus sub chipul jalnic al celor săraci”.

2. Rugaţi-vă pentru şi împreună cu cei bătrâni! E uşor să cazi în capcană, gândindu-te că toţi bătrânii sunt obişnuiţi să se roage, că se roagă frecvent şi că pur şi simplu sunt deosebit de iscusiţi când este vorba de rugăciuni! Adeseori lucrurile stau exact invers. În societatea noastră păgână, materialistă şi seculară, sunt mulţi care nu au învăţat nici măcar rugăciunile de bază. Ce uriaş act de caritate facem, dacă îi învăţăm pe cei bătrâni arta de a se ruga şi pur şi simplu ne rugăm cu ei! Daţi-i unui bătrân – gratis – un Rozariu şi îndrumările necesare şi arătaţi-i cum să se roage Rozariul Divinei Milostiviri. Apoi arătaţi-i cum să se roage şi să mediteze. Aceste gesturi simple pot fi punctul de răscruce, ducând la mântuirea sufletului lui nemuritor. Sf. Alfons Maria Liguori sublinia importanţa capitală a rugăciunii, prin aceste cuvinte din Catehismul Bisericii Catolice: „Cel care se roagă bine, va fi mântuit; cel care nu se roagă, va fi damnat”. Sunt cuvinte profunde, ale unei înţelepciuni nemuritoare.

3. Nu deplângeţi suferinţa, ci oferiţi-o! Cele două trăsături caracteristice ale bătrânului sunt boala şi singurătatea. Ambele situaţii, boala şi singurătatea, implică suferinţa, o suferinţă reală, de lungă durată şi intensă! Suferinţa te poate face mai bun sau mai rău. Totul depinde de atitudinea în faţa suferinţei! A se văita, a blestema şi a protesta în legătură cu suferinţa, poate uşor transforma persoana vârstnică într-un monstru amărât, arţăgos şi plin de venin! Cu toţii am întâlnit astfel de persoane şi putem chiar noi să devenim una dintre ele într-un viitor apropiat! Aceştia sunt cei care nu înţeleg suferinţa şi sunt lipsiţi de perspectiva supranaturală a valorii pe care o are suferinţa. Altfel spus, ei consideră suferinţa un blestem! La polul opus se afla vârstnicul care a învăţat la şcoala Sfântului Duh să recunoască faptul că suferinţa poate să fie rodnică. Dacă suferinţa este privită în lumina Patimilor Domnului şi Mântuitorului nostru, Isus Cristos, dacă suferinţa poate fi unită cu suferinţele lui Isus, dacă suferinţa poate fi pusă pe altarul Sfintei Jertfe a Liturghiei şi acceptată cu toată inima, atunci şi numai atunci suferinţa va avea valoare pozitivă şi mântuitoare. Aceasta înseamnă că suferinţa ne va face mai buni şi nu mai răi!

În concluzie, Evanghelia Vieţii cuprinde totul, de la copilul nenăscut din sânul mamei, până la bătrânul de peste 95 ani cu Alzheimer sau cu Parkinson (sau, poate, cu ambele boli). Noi suntem într-adevăr cei care putem face diferenţa în viaţa acestor persoane! Noi suntem cei care le putem dărui şi insufla în ultimii lor ani, luni, zile, ore de viaţă, marea demnitate de a fi oameni; îi putem prezenta înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune. În fine, îi putem învăţa valoarea salvifică a suferinţei, îi putem ajuta să îşi unească propria cruce cu crucea lui Isus. Altfel spus, îi putem ajuta să îşi sfârşească viaţa crescând în ani, dar în acelaşi timp în înţelepciune, har şi sfinţenie în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *