5 lucruri pe care parohiile le fac greşit legat de noua evanghelizare

Teme: Analize, Biserică, Cateheză.
Etichete: , .
Publicat la 17 ianuarie 2014.
Print Friendly

Autor: Peter Andrastek
Traducere: Radu Capan
Sursa: TheCatholic.WordPress.com

Şedinţe?

Şedinţe?

1. Petrec multe luni concepând o nouă viziune privind misiunea

Parohia voastră doreşte să fie deci mai unită, unită de un ideal. Echipa de consilieri vede o comunitate împrăştiată, dezorganizată. Majoritatea celor care vin la Liturghie nu se implică altfel în viaţa parohiei. Poate că este cazul să se formuleze o nouă viziune, un nou „crez” parohial, pe care să construim mai apoi. Problema este că, după luni de concepere şi apoi de promovare, orele de muncă nu au fost consumate cu rod. Este o pierdere de vreme. Există deja o misiune formulată pentru parohie. Se găseşte la Matei 28,19: „Mergeţi, faceţi discipoli din toate naţiunile”. Gata. Aţi terminat. Orice timp investit pentru a concepe o misiune a parohiei este timp pierdut în care nu aţi făcut discipoli. Aliniaţi-vă parohia la această misiune prin evanghelizare.

2. Au de oferit minunate materiale de la edituri catolice

Preoţii şi consilierii se străduiesc constant să caute resurse care să ajute apoi la a produce mai mulţi discipoli dedicaţi în parohie. Problema este că o serie de DVD-uri, de catehisme sau de cărţi de apologetică nu vor face discipoli. Discipolii fac discipoli. Sfinţii fac sfinţi. Resursele găsite poate că au un conţinut extraordinar, dar un DVD nu te va întreba despre viaţa ta de rugăciune. O carte nu se va ruga pentru tine. Un CD nu va răspunde la telefonul tău atunci când treci printr-o criză. Parohiile noastre nu vor da sfinţi până nu vor înceta să caute programe şi resurse care să facă munca în locul nostru.

3. Au mereu să îţi dea ceva de făcut

Ah, implicarea… Bine aţi venit în parohia noastră! Cum vă putem ajuta? Aveţi o voce frumoasă: aţi putea citi lecturile! Vorbiţi minunat: aţi dori să fiţi catehet? Ideea din spatele acestei gândiri este cam aceasta: dacă reuşim să îi implicăm, atunci vor simţi că fac parte dintr-o familie. În plus, trebuie să acoperim sectoarele! Dacă inviţi pe cineva la cină pentru prima oară, şi cum intră pe uşă îi ceri să meargă să spele nişte haine, ca să se simtă parte a familiei, atunci lucrurile devin ciudate rapid. Dar este tocmai metodologia atâtor parohii. În curând, apartenenţa la o parohie pare ca apartenenţa la un club cu ore de voluntariat. „Deci ai primit însărcinarea aceasta, acesta este modul tău de a participa şi te poţi considera catolic activ.”

Aceasta este „erezia implicării”. Gândirea tipică spune că dacă avem suficient de mulţi oameni implicaţi atunci avem o parohie minunată. Această „erezie” susţine că faci discipoli implicându-i pe oameni în diversele sectoare. Implicarea creează o faţadă de viaţă vie a parohiei. „Uite cât de vie este parohia noastră! Avem ceva în program în fiecare seară!” Dar implicarea nu duce la a forma discipoli. Convertirea interioară face discipoli. Dacă implicarea nu vine dintr-o relaţie personală cu Isus, persoanele implicate îşi vor pierde treptat elanul. Trebuie să existe o viaţă spirituală interioară care să susţină activitatea. Dar de unde, dacă nimeni nu le-a explicat cum să aibă o relaţie profundă cu Isus Cristos, o relaţie care să dea împlinire? Conform statisticilor, mulţi dintre ei vor pleca.

4. Au un comitet pentru evanghelizare

În cel mai bun caz, comitetul este compus din oameni care gândesc la fel, adesea nu foarte bine formaţi sau cu o viziune clară privind misiunea Bisericii, care se strâng pentru a desena diagrame organizatorice, pentru a face planuri pe puncte şi analize ale situaţiei de fapt. În cel mai rău caz, se plâng despre cât de puţin se implică oamenii în activităţile parohiei, îşi verifică agendele şi stabilesc o nouă întâlnire, simţindu-şi productivitatea după numărul de procese verbale şi de planuri concepute.

Evanghelizarea nu poate fi gândită după modelul afacerilor. Atribuirea de sarcini nu duce la rodnicie. Apostolatul profund aduce rodnicie. Nu poţi birocratiza evanghelizarea. Misiunea nu poate fi delegată unui comitet sau unui segment din viaţa parohiei. Misiunea este identitatea esenţială a Bisericii. Toate activităţile Bisericii îşi găsesc scopul în misiunea evanghelizării.

5. Fără complicaţii

Punctele de la 1 la 4 au în comun un lucru: ordinea, curăţenia. Sunt moduri în care se gândesc, se visează, se elaborează planuri strategice, dar fără ca cineva să îşi suflece mânecile, eventual chiar să îşi murdărească mâinile, fără să intre în contact cu cei îndepărtaţi, cu cei pierduţi, cu cei derutaţi, cu cei vai de ei. Aşa nu trebuie să ne temem de discuţii ciudate sau de provocări, nu? Tot ce trebuie să facem este să lăsăm resursele, planurile, structurile să meargă înainte. Dacă ceva nu funcţionează, nu este problema noastră. La urma urmelor, nu putem forţa pe nimeni să creadă sau să îşi schimbe viaţa.

Papa Francisc ne spune însă: „Vreau gălăgie… Vreau să văd o Biserică apropiată de oameni. Doresc să scăpăm de clericalism, de lumesc, de închiderea în noi înşine, în parohii, şcoli sau structuri… Nu putem să stăm închişi în parohii, în comunităţile noastre, când atâţia oameni aşteaptă Evanghelia… Nu ajunge doar să deschidem uşile pentru a-i primi, ci trebuie să ieşim afară, să îi căutăm, să îi întâlnim pe oameni! Să privim cu curaj nevoile pastorale, începând de la periferie, începând de la cei aflaţi cel mai departe… Mergeţi şi căutaţi-i pe la colţurile străzilor” (în discursurile de la ZMT 2013). Este îndemnul direct care vine de la Vicarul lui Cristos.

Evanghelizarea este, să spunem aşa, un sport de contact. Ne vom lovi, ne vom răni. Dar de asemenea îi vom ajuta pe mulţi să se vindece şi ne vom vindeca pe noi. Vom avea conversaţii ciudate şi nopţi nedormite. Dar vor fi şi conversaţii mai profunde şi mai incitante şi vom putea să mergem mai des în pat cu pace în suflet. S-ar putea să fim treziţi noaptea de telefoane de la soţii înşelate sau de taţi care şi-au pierdut locul de muncă şi sunt în lacrimi; dar va fi acolo şi harul, căci „unde doi sau trei sunt strânşi în numele Meu sunt prezent şi Eu”.

Ce trebuie să facă o parohie? „Nu este vorba de a inventa un ‘nou program’. Programul există deja: este planul descris în Evanghelie.” (Novo millennio ineunte, nr. 29). Începeţi cu paşi mici, asemenea lui Isus. Formaţi şi pregătiţi temeinic pentru apostolat un grup de credincioşi. Apoi pregătiţi-i să pregătească la rândul lor pe alţii, în grupuri mici, tot pentru apostolat. Primii creştini nu au avut comitete, nici planuri strategice, nici programe de formare pe DVD. Erau îndrăzneţi. Nu se temeau să facă zgomot. Isus îi conducea. El i-a format ca discipoli gata să formeze alţi discipoli. Au suferit, au sângerat, au iubit şi au schimbat lumea. Şi noi trebuie să facem aşa. Şi parohiile noastre.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *