CFE: Isus te caută

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 7 decembrie 2013.
Partea 14 din 139 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 14
Isus te caută
Text de bază: Mt 18,12-14

Dragi prieteni,

Isus caută oaia pierdută

Isus caută oaia pierdută

Şi în această întâlnire, după ce l-am lăudat şi i-am mulţumit Domnului pentru ceea ce El înfăptuieşte în fiecare dintre noi şi între noi, după ce am comunicat reciproc ceea ce Dumnezeu duce la îndeplinire, ceea ce Isus a făcut pentru noi, pentru mine în această săptămână, ce-am făcut eu pentru El în această săptămână – punându-l în centru deci pe Isus – şi după ce l-am pus în centru în această primă parte a întâlnirii noastre – în centru pentru că l-am lăudat, în puterea Spiritului l-am recunoscut, l-am auzit şi văzut în viaţa noastră de zi cu zi – după toate acestea, vrem să-l lăsăm să ne vorbească în mod explicit pe acest Isus, ce vrea să ne spună în această seară?

Mi s-a părut semnificativ să dau un titlu modului de a vorbi, de a conversa al lui Isus cu fiecare dintre noi, şi acest titlu ar putea fi acesta: ISUS TE CAUTĂ, Isus mă caută.

V-aţi dat seama de dinamismul CFE, câte schimbări sunt. Comunitatea s-a format, dar nu e stabilă şi închisă, e mereu deschisă să primească o persoană nouă sau un cuplu. Aşadar vrem să salutăm şi să primim cu toată inima pe acei prieteni care în ultimele săptămâni sau chiar la această întâlnire s-au adăugat familiei noastre. E o comunitate care, deşi este stabilă, este mereu deschisă, disponibilă. E o comunitate care are o cale bine definită şi asupra acestui lucru am reflectat de multe ori. Dar chiar dacă are un drum bine definit, fiecare dintre voi poartă cu sine în fiecare întâlnire propria sa noutate. Pentru aceea fiecare întâlnire, cu cât este mai schematizată şi precisă în desfăşurarea sa, cu atât mai mult preia fiecare noutate care izvorăşte din fiecare dintre voi.

Gândiţi-vă la rugăciunea de laudă, la împărtăşirea credinţei, gândiţi-vă la ecoul Cuvântului lui Isus pe care l-am ascultat, şi-aşa mai departe, până la rugăciunea asupra unui frate sau a unei surori prezente. Cu cât întâlnirea este mai bine structurată, cu atât drumul parcurs cu fiecare întâlnire se încarcă de noutate. În comunitatea familială ne bucurăm de familiaritatea pe care Domnul Isus o înfăptuieşte între noi, până la punctul de a ne bucura că stăm împreună şi voi toţi sunteţi martori. Atâţia dintre voi revin bucuroşi pentru a se regăsi o dată pe săptămână, pentru a-i întâlni pe aceşti prieteni cu care s-a împărtăşit ceva profund, s-a împărtăşit starea sufletească, deci mult mai mult ca la a sta împreună la o pizza. Această împărtăşire, această rugăciune împreună, stabileşte o comuniune puternică, frumoasă, însă, chiar dacă ne bucurăm de această familiaritate, când creşte, ca şi într-o familie, trebuie să se construiască alte camere, fiii mai mari pleacă de acasă pentru a-şi întemeia propria familie; e ceea ce se întâmplă, oricât de stabilă ar fi o comunitate, când vine timpul multiplicării, al maturizării unui cuplu care iese din casă pentru a întemeia o altă familie, pentru a continua să primească pe alţii şi astfel se merge înainte.

În comunitatea familială trebuie să existe implicarea tuturor pentru a construi comunitatea în toate aspectele sale. Toţi, hotărâţi să facă astfel încât comunitatea familială să fie locul unde îl ascultăm pe Isus. Dar atenţie, ar putea părea că această comunitate familială e toată îndreptată să privească spre interior; în realitate, toţi membrii comunităţii familiale sunt chemaţi să privească în afară. Dacă e adevărat că e numită CFE, e deci chemată să privească afară. Semnul cel mai frumos al acestui fapt îl puteţi găsi în modalitatea de a recita Tatăl nostru, toţi ţinându-vă de mână îndreptaţi spre exterior, nu pentru a vă întoarce spatele unul altuia, ci pentru a spune: „să facem toţi un singur trup atât de unit încât să reuşim a arăta chipul nostru celorlalţi, vrem să fim braţe care primesc, vrem să fim glasul care vesteşte Evanghelia”.

În toată această dinamică, însă, putem să ne întrebăm cine este cel care pune totul în mişcare? Şi spre ce? Cine pune totul în mişcare? Ne poate oferi un răspuns acelaşi Domn Isus printr-o parabolă pe care ne-a relatat-o şi pe care o găsim în Evanghelia lui Matei, cap. 18, vers. 12-14.

12 Ce părere aveţi? Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una dintre ele, oare nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă pe munte şi se duce să o caute pe cea rătăcită? 13 Şi dacă ajunge să o găsească, adevăr vă spun că se bucură pentru ea mai mult decât pentru cele nouăzeci şi nouă care nu se rătăciseră. 14 Tot aşa Tatăl vostru care este în ceruri nu vrea să se piardă pe nici unul dintre aceştia mai mici.

Scoatem imediat în relief nucleul important al acestei parabole. Păstorul merge în căutare. Păstorul merge în căutarea celui pierdut. Din păcate, prin discursul celor 99 de oiţe şi a celei singure pierdute, cu discursul prin care Isus merge în căutare, prin discursul bucuriei din paradis pentru cel care se converteşte, ajungem să aplicăm această parabolă a lui Isus, care merge în căutarea celui pierdut, doar celui mai mare păcătos care trebuie să se întoarcă în staul, şi rămânem fixaţi doar asupra acestei idei. Parabola oiţei pierdute se aplică doar marelui păcătos care se converteşte şi care în sfârşit se reîntoarce în staul.

Nu e însă deloc aşa. Ne este adresată tuturor, fiecăruia dintre noi, nouă tuturor, pentru că există o parte din noi care se rătăceşte în fiecare zi. Încercaţi să reflectaţi dacă în anumite zile, 80-90% dintre noi nu ne pierdem. Încercaţi să meditaţi dacă înaintea acţiunii Spiritului Sfânt cam 80-90% suntem pierduţi, nu ţinem cont de El. Isus nu vine în întâmpinarea rătăcirii istorice; cândva eram păcătos, acum m-am convertit. Vine în căutarea rătăcirii mele de ieri. Oare săptămâna trecută cât de mult am rătăcit? Adică nu eram în turmă, nu eram acolo lângă păstor. El mă cunoaşte, iar eu îl cunosc. Isus vine în căutarea rătăcirii mele, a pierzării mele, a distragerii mele, a îndepărtării mele de casă.

Gândiţi-vă la un cuplu de soţi în care el sau ea uită să se mai întoarcă acasă, în care el sau ea stă afară toată ziua, dar nu pentru că are de lucru, stă pur şi simplu afară! Noi cât de mult stăm în afara Preasfintei Treimi, cât de mult stăm departe de Domnul, de câte ori Domnul, care este unicul nostru Mire, ne vede rar acasă, simte foarte rar că vorbim cu El? Dincolo de cât şi cum, adevărul cel mai frumos este că ISUS TE CAUTĂ, ISUS MĂ CAUTĂ! Şi atunci înţelegem faţeta acestei căutări în rătăcire. Isus nu mă caută doar pentru a mă duce la loc ferit în staul. Credeţi că persoanele care vin la biserică sunt deja mântuite? Credeţi că dacă unul nu face păcate de moarte e chiar mântuit, e în regulă? Isus nu mă caută doar pentru a mă duce în loc sigur. Care dintre voi îşi ţine fiul mereu închis în casă sau nu-i dă nici măcar de mâncare? Isus mă caută pentru a mă hrăni, pentru a-mi vorbi, pentru a mă ajuta să cresc. Isus mă caută pentru a-mi dărui plinătatea vieţii, Isus mă caută pentru a-mi oferi bucuria deplină, Isus nu vrea ca eu doar să supravieţuiesc, ci vrea să-mi ofere plinătatea vieţii. În acest sens să ne simţim deci căutaţi întreaga zi. Isus mă caută pentru a-mi vorbi, pentru a mă ajuta să cresc, pentru că astăzi vrea să mă hrănească şi mai mult prin cuvântul Său, pentru că a cumpărat astăzi fructe foarte bune şi vrea să-mi dea să le mănânc azi; a luat carne foarte bună şi vrea ca la prânz azi să o mănânc, are cuvinte extraordinare şi mă întreabă: vrei să le asculţi? Ţi le ofer. Isus mă caută pentru a mă hrăni, pentru a mă ajuta să cresc.

Observaţi cum se comportă Isus cu anumite persoane, cu Zaheu. Acesta era un evreu bun în felul său. „Zaheu, coboară! Vreau să vin să iau masa la tine acasă!” Şi v-amintiţi până unde merge, încât restituie de patru ori mai mult celui de la care a furat şi jumătate din averea sa o dă săracilor. „Zaheu, vin să mănânc la tine acasă!” Isus ne spune şi nouă în această seară: „vreau să vin în casa ta, dar să vin de tot. Nu vreau să fiu doar un oaspete pentru a servi câte o cafea pe zi, nu vreau să stau cu tine doar o oră şi jumătate pe săptămână, eu vreau să fiu cu tine”.

Gândiţi-vă la Isus cu tâlharul care se simţea părăsit, rătăcit pe cale, pierdut: „Astăzi vei fi cu Mine în paradis!” Vedeţi cum Isus mă caută. Sau Isus cu tânărul bogat; Isus a întâlnit privirea acelui tânăr şi şi-a dat seama că era o privire tristă, şi-a dat seama că era în căutarea a ceva mai mult, şi nu era doar faptul că era convins de respectarea poruncilor. Dincolo de faptul că era convins că totul era în regulă, simţea că persistă o teamă. „Mergi, vino şi urmează-mă.” Voia să-l ia cu El pentru a rămâne totdeauna cu El. Şi continuă Evanghelia, „dar el plecă foarte trist pentru că avea multe bogăţii”. A preferat să rămână cu lucrurile sale, în loc să stea cu Domnul, să rămână cu preocupările sale, decât să stea cu Domnul. Gândiţi-vă numai de câte ori petrecem ore întregi rămânând în propriile preocupări. Dacă am pune acolo o pagină evanghelică; Isus ne cere: „Vino, urmează-mă, rămâi cu Mine!”

Isus mă caută! Întipăriţi-vă în inimă acest adevăr, Isus mă caută, mă caută toată ziua. De multe ori tind să cred că eu sunt cel care caut, eu îmi fac de lucru, eu iau iniţiativa, eu încerc să-l urmez, eu mă mişc, eu mă agit, eu îmi dau întâlniri. Dar în schimb El este cel care mă caută mai întâi, întotdeauna El este cel care mă caută. Adesea se poartă precum mama cu copilul său când se joacă „de-a v-aţi ascunselea”. De ce se ascunde mama? Mama se ascunde pentru a-i da copilului bucuria de a-o găsi. Isus se ascunde în spatele atâtor lucruri pentru a ne da bucuria de a-l găsi, de a-l redescoperi. Eşti Tu Doamne, eşti Tu! Isus mă caută întreaga zi.

Să vedem o clipă cum acţionează pentru a ne căuta toată ziua? Mă caută cu dorinţele, anumite dorinţe pe care le am, de entuziasm, de creştere, de bunătate. Isus mă caută prin cuvintele pe care le aud: am avut ocazia să ascult, să interacţionez cu cineva, am auzit la radio, am citit ceva. Isus mă caută prin toate aceste lucruri strategice care se petrec în timpul zilei; Isus mă caută într-o întâlnire.

Gândiţi-vă cât de mult mă caută Isus la întâlnirea unei CFE, în timp ce cred că sunt eu cel care îl laud, că fac de toate, în realitate este EL, aici, cel care aşteaptă să fie găsit, să fie iubit, să fie sărutat, să fie întâlnit. Isus mă caută prin gândurile mele, Isus mă caută prin rugăciunea de laudă, Isus mă caută prin împărtăşirea fraţilor mei din comunitate. Uitaţi-vă de câte ori Isus a vorbit prin experienţa pe care aţi împărtăşit-o reciproc; sau de câte ori Domnul v-a vorbit chiar prin rugăciunea de laudă. Auzind rugăciunea de laudă a unuia sau a altuia, chiar dacă a fost scurtă sau simplă, imediat parcă se aprindea o lumină, ceva vă făcea parcă pielea de găină, vă copleşea, simţeaţi acel cuvânt ca pentru voi. Era de fapt El care vroia să ajungă la inimă. Mă caută printr-un telefon, mă caută printr-o întâlnire, mă caută prin acel gol interior pe care îl simt. Golul interior pe care-l simt e de fapt dorul celui iubit. Mă caută în ecoul pe care îl provoacă în mine tot ce este negativ în lume. Văd atâtea lucruri care merg rău, presimt atâtea lucruri care merg rău la mine, în ceilalţi, în jurul meu, în lume. E ca şi cum ar spune: „Dar tu ştii ce pot să fac Eu?” Dar tu, cui te adresezi în aceste împrejurări? Mă caută, El mă caută pentru a-mi oferi totul. E mai mult decât un tată sau o mamă care vrea să dea totul propriilor fii, mai mult decât un tată ori o mamă care, în apropierea morţii, în testament, vor şi-atunci să arate tot ceea ce doresc să ofere. Isus e aici, astăzi, căutând să-mi ofere totul, să-mi dea totul pentru a deveni trupul Său, pentru a deveni un trup cu El.

Ca ultimă consecinţă, însă, este clar că Isus mă caută pentru că vrea ca eu să mă unesc cu El în căutarea altor fraţi. Are o atât de puternică pasiune de a căuta, încât mă implică şi pe mine în această căutare şi, am spune noi, ne face pe fiecare dintre noi să devenim taţi şi mame. Taţi şi mame capabili a da naştere altor familii, altor comunităţi familiale, altor persoane care să fie parte din familia care face simţită iubirea Tatălui prin iubirea mea de tată, de mamă, de soţ, de soţie, de persoană singură, face simţită altora această iubire. Isus mă caută pentru ca eu să pot fi prelungirea braţelor Sale, a glasului Său, a tăcerii Sale, a gingăşiei Sale. Isus mă caută pentru că vrea ca împreună cu mine să-i caute pe ceilalţi.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *