CFE: Isus: să-l lăsăm să intre, să-l lăsăm să ne vorbească

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 20 decembrie 2013.
Partea 16 din 136 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 16
Isus: să-l lăsăm să intre, să-l lăsăm să ne vorbească
Text de bază: Mc 1,21-28

Dragi prieteni,

Isus Cristos

Isus Cristos

Bine v-am găsit reuniţi în jurul acestei mese în această cameră, unde vă regăsiţi pentru a-l face prezent pe Isus. Pe acest Isus vrem să-l simţim din nou viu între noi şi totodată să facem experienţa prezenţei Sale în întâlnirile noastre. Nu avem alt obiectiv decât să retrăim în noi prezenţa Sa, care vorbeşte, prezenţa Sa, a Celui Înviat, care apărea în Cenacol, deşi uşile erau închise, care apărea pe malul lacului, care apărea celor doi discipoli mâhniţi în drum spre Emaus, care apărea femeilor în grădină. E vorba de acelaşi Isus pe care vrem să-l experimentăm. Propuneţi-vă acest ideal înalt şi foarte adevărat al creştinilor: Unde doi sau trei se adună în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. Să nu inventăm un instrument ideal ca şi creştini, să nu ne întâlnim doar pentru a ne ţine companie, aceasta o putem face la coafor, o putem face la supermarket, la rând la poştă sau la vreun alt birou; ci să ne propunem un ideal înalt: a-l face prezent pe Isus în mijlocul nostru. Mai mult, e El cel care vrea să se facă prezent acolo unde noi înfăptuim această unitate de iubire. Pe acest Isus îl contemplăm în diferitele etape ale existenţei Sale pământeşti şi vrem să o facem din nou în această seară.

Titlul pe care m-am gândit să-l dau acestui moment de reflecţie este acesta: ISUS, SĂ-L LĂSĂM SĂ INTRE, SĂ-L LĂSĂM SĂ NE VORBEASCĂ.

Şi ca punct de plecare luăm Evanghelia lui Marcu, cap. 1, vers. 21-28.

21 Au venit la Cafarnaum. Şi îndată, în zi de sâmbătă, a intrat în sinagogă şi a început să-i înveţe. 22 Şi erau uluiţi de învăţătura Lui, pentru că El îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor. 23 În sinagoga lor era un om cu duh necurat care a strigat: 24 „Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. 25 Dar Isus i-a poruncit, spunându-i: „Taci şi ieşi din el!” 26 Iar duhul necurat, scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. 27 Atunci toţi au fost cuprinşi de teamă încât se întrebau între ei: „Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun”. 28Şi îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

Îl observăm pe Isus în această sinagogă în care intră, dar nu e primit, e refuzat cu totul, mai mult, sunt şi din aceia care se opun: e spiritul răului, e posedatul cu duh necurat; intră, dar nu e primit, vorbeşte, dar nu e ascultat. Diavolul ştie cine este. Aţi observat ce spune cel demonizat: „Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu. Mă înfricoşează această expresie, a şti că diavolul cunoaşte cine este Isus. Şi ştie profund, îl cunoaşte în divinitatea Sa, în sfinţenia Sa, în iubirea Sa, dar nu e mântuire pentru el, e doar refuz. Şi există pericolul şi pentru noi uneori ca doar ştiind să credem că suntem mântuiţi, să credem că suntem atinşi de harul lui Isus. E posibil să ştim multe despre Isus, dar să rămânem în rău, e posibil să ştim despre Isus şi să rămânem departe. Pentru a folosi o imagine, e ca şi când am avea o casă la doi paşi de centrala electrică şi nu am avea curent electric, am trăi la lumânare.

Isus există pentru a se face întâlnit. Şi omul acesta sărman, chinuit de diavol şi de rău, a vrut să-l întâlnească, s-a lăsat întâlnit şi a fost eliberat. De ce e nevoie pentru a putea fi găsit de Isus, pentru a stabili cu El o relaţie profundă? E nevoie întâi de toate să fim conştienţi că avem nevoie de El, să fim conştienţi de sărăcia noastră. Isus între noi, în această seară, nu ne ia la rost întrebându-ne: „Tu câte merite ai? Pentru că dacă ai vreun merit poate îţi dau vreun dar. Tu eşti bun, tu n-ai păcătuit niciodată! Tu cum te comporţi?” Chiar şi ultimul venit la o Comunitate Familială, sau chiar ultimul dintre noi care ar fi mai rău decât noi chiar dacă noi nu ştim. Isus nu ne cere garanţii, nu ne cere lista meritelor noastre. Să ne lăsăm atinşi! Isus nu ne cere merite! Voi, înaintea unei persoane, vă întrebaţi: dar tu ce încredere meriţi? Tu meriţi să fii ascultat? Tu mă înşeli sau eşti sincer? Fiecare dintre noi se întreabă dacă celălalt merită stimă, încredere sau poate fi suspectat de alte scopuri. Isus înaintea noastră nu ne cere nici un merit, nici o garanţie, cere doar să fie primit, cere doar să recunoaştem că avem nevoie de El. Să observăm aceste lucruri pe care le spunem de multe ori, dar riscăm să nu le spunem cu inima.

La Sfânta Liturghie repetăm de multe ori: „Doamne, îndură-te de noi„. Să ne gândim la momentul consacrării vinului când se spune: „care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Sau atunci când în Liturghia latină ne este prezentată Sfânta Ostie, Trupul lui Isus pentru Împărtăşanie, toţi împreună spunem: „Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra Ta păcatele lumii. Apoi adăugăm: „Doamne, nu sunt vrednic să intri„. De aici se iveşte adevărul dacă vrem să-l întâlnim pe Isus. Dar eu mă las iertat? Mă las iubit? Recunosc păcatul meu, greşelile mele, limitele mele? Am acea umilinţă încât să recunosc că nu pot pretinde nimic? Am umilinţa celui care nu judecă pe alţii? Şi-atunci aici, Domnul coboară ca un ocean de milostivire, coboară ca gingăşie a lui Dumnezeu, care vine în întâmpinarea defectelor noastre cele mai ascunse. Dumnezeu, care ne redă viaţa, ne recreează, ne mângâie.

Aceasta este adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu: a fi fost atinşi în rănile noastre, în păcatele noastre. A fi fost atinşi acolo unde suntem bolnavi, aceasta înseamnă a fi întâlnit medicul. Dacă nu am fost atinşi acolo unde suntem bolnavi, vizita la medic a fost o vizită de curtoazie. Noi nu vrem ca prezenţa lui Isus şi în această seară în mijlocul nostru să fie o prezenţă de curtoazie. Bună seara, bravo, sunt mulţumit că sunteţi aici! Noi am vrea ca fiecare dintre noi să trăiască experienţa astfel: „Doamne, îţi prezint rana mea, îţi prezint păcatul meu, îţi prezint greşeala mea acolo unde cu greu chiar o recunosc. Atât de des e repetată acea greşeală, îţi prezint greşeala cu care m-am obişnuit, intră Doamne ca medic care vindecă. Nu mai vreau să mă mulţumesc doar să Te cunosc, Doamne, vreau să fac experienţa cu Tine. Nu mai vreau să experimentez că Tu eşti Dumnezeu şi să nu experimentez că Tu, ca Dumnezeu, mă faci fiul Tău, mă iubeşti ca fiu al Tău”. În măsura în care noi intrăm în acest filon de reciprocitate cu Domnul, care ne tratează ca persoane, care ne iubeşte acolo unde suntem mai slabi, în măsura în care noi intrăm în această dimensiune, îl lăsăm să ne vorbească. Astfel, cuvântul Său e un cuvânt ascultat, dorit.

„Spune-mi ce tratament trebuie să fac, spune-mi cum trebuie să mă comport? Tu, care eşti Domnul, vorbeşte-mi! Tu, care posezi secretele vieţii veşnice; Tu, care ştii cum se poate înainta într-o situaţie grea; Tu, care ştii cum să porţi crucea; Tu, care ştii cum este să Te bucuri pe Muntele Tabor, iar la coborâre să simţi în spate pietrele aruncate de oameni! Tu care ştii cum să Te comporţi atât cu multe persoane, cât şi cu puţine. Tu cunoşti secretele viitoare, spune-mi cuvântul Tău, vreau să mă las călăuzit”.

Şi astfel descoperim cum acele persoane care se uitau atente la Isus spun despre Isus că „era unul care învăţa cu autoritate”, unul despre care se putea simţi că avea o autoritate interioară. Tocmai de aceea şi noi vrem să-l lăsăm să ne vorbească. Şi aceste momente ale noastre de ascultare a cuvântului, cu rezonanţa care urmează, vă amintiţi, au un singur scop: A-L LĂSA SĂ NE VORBEASCĂ. Doamne ce vrei să-mi spui? Nu discutaţi asupra cuvântului. Cuvântul are deja o semnificaţie a sa precisă. Nu e vorba de a înţelege şi de a cunoaşte totul despre Biblie, nici totul despre Dumnezeu. Putem cunoaşte totul despre Dumnezeu şi în acelaşi timp să fim departe, să fim în rău şi să rămânem în rău.

Încercaţi să vă spuneţi: Doamne ce vrei să-mi spui mie în această seară? Unde vrei să mă atingi? Spune-mi, Doamne, unde vrei să mă întâlneşti? Vorbeşte-mi, Doamne, eu sunt aici pentru a Te asculta! Şi aici începe legătura de iubire, când se iveşte această reciprocitate. Când începe efectiv o relaţie de iubire? Când cineva se gândeşte că iubeşte o persoană? Când cineva se îndrăgosteşte de cineva, dar se ruşinează să i-o spună, să deschidă gura? Da, în vreun fel îi dă de înţeles, dar nu vorbeşte. Când începe efectiv relaţia de iubire? Când se ajunge la a spune celeilalte persoane: te iubesc! Când se ajunge la a auzi cu propriile urechi: te iubesc, şi aceasta îţi provoacă bucurie. Să încercăm să simţim, să reflectăm. Eu am auzit cuvântul lui Isus care mi-a zis: te iubesc? Am simţit în interiorul meu aceasta, am sesizat de mai multe ori, l-am aflat pe Isus de atâtea ori spunându-mi: te iubesc, îţi sunt aproape, vreau să vin la tine acasă, vreau să stau cu tine, vreau să te îmbrăţişez, am auzit aceasta?

Eu i-am spus lui Isus vreodată: Te iubesc?! Da, Te iubesc, vorbeşte-mi, vreau să-ţi stau alături, vreau să stau cu Tine, vorbeşte-mi încă. Aici începe legătura de iubire, aici începe autoritatea iubirii, aceasta e autoritatea lui Dumnezeu. Nu e autoritate pentru că El e mare, ci pentru că mă iubeşte infinit. Aceasta este şi autoritatea îndrăgostitului, îndrăgostitei. Ce importanţă capătă persoana de care te-ai îndrăgostit când începe să vorbească? Capătă o autoritate infinită, e cea care are cea mai mare putere asupra ta. Dar de ce are cea mai mare putere? Pentru că e tânără ca şi tine? Are mai multă putere pentru că te iubeşte. Aceasta este puterea, autoritatea pe care o are Isus. Dacă descopăr că mă iubeşte, eu descopăr autoritatea cuvântului Său. Şi atunci răspund acestui cuvânt. Isuse, ce vrei să-mi spui? Nu terminaţi nici una dintre aceste întâlniri săptămânale ale Comunităţilor Familiale de Evanghelizare fără a răspunde la acest cuvânt. Isuse, ce vrei să-mi spui în această seară? Apoi e frumos dacă reuşiţi să vă comunicaţi unul altuia o parte din ceea ce simţiţi în interior. Dar lucrul cel mai important e ca fiecare dintre voi să poată spune: l-am lăsat pe Isus să vorbească, Isus mi-a vorbit. Nu tace nici în această seară, nici la această întâlnire. Isus vorbeşte. Eliberează-ţi inima, lasă-l să vorbească. Ce vrea să-ţi spună? Şi îţi va spune un lucru personal, foarte personal.

Atunci şi noi vom simţi, împreună cu cei care erau alături de Isus, un om care vorbeşte cu o învăţătură nouă. Vom descoperi noutatea. Deja atâţia dintre voi aţi experimentat-o, fie la Seminarul de Viaţă Nouă, fie la Seminarul de Vindecare Interioară sau participând la CFE, sau în întâlnirea cu vreun prieten, prietenă. Aţi experimentat frumuseţea, NOUTATEA. Da, acest cuvânt spune totul. Când l-am simţit vorbind astfel pe Isus, când l-am auzit vorbind pe El şi i-am răspuns se dezlănţuie în noi noutatea. Aceasta e noutatea: un Dumnezeu care locuieşte aproape de mine, un Dumnezeu care m-a voit în această lume, un Dumnezeu care mă aşteaptă la sfârşitul vieţii mele.

Şi atunci îţi vine dorinţa de a vesti această noutate. Cuvântul NOUTATE este sinteza Evangheliei, este titlul Evangheliei. Cuvântul Evanghelie tradus în italiană este buona notizia, noutate, o frumoasă noutate, aceasta e Evanghelia. Dar cum poate fi o frumoasă noutate dacă pentru mine nu e nimic nou o viaţă întreagă? Cum poate fi o veste bună dacă nu mi-a atins niciodată inima? Şi Evanghelia nu este o veste bună din când în când, Evanghelia este o veste bună zi de zi şi în această seară.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *