CFE: Iertarea: a iubi dincolo de merit

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 15 decembrie 2013.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 15
Iertarea: a iubi dincolo de merit
Text de bază: Mt 5,38-48

Dragi prieteni,

Avem model de iertare

Avem model de iertare

După ce am înălţat rugăciunile noastre de laudă şi de mulţumire Domnului, după ce ne-am simţit uniţi cu El pentru că recunoaştem prezenţa Sa în noi, în mijlocul nostru, în fraţi şi în surori, iată-ne aici ascultând Cuvântul Său, un cuvânt cu totul diferit de cele pe care le auzim de obicei. Un cuvânt care corespunde noutăţii vieţii care a intrat în lume prin întruparea Sa, iar începând din acel moment în istoria omenirii a pătruns un nou suflu de viaţă. S-a revărsat peste noi izvor de apă vie, focul iubirii, şi astfel, pornind de la el, putem construi o viaţă nouă în noi împreună cu ceilalţi. Şi e cred ceea ce am putea aprofunda în această seară printr-un cuvânt care imediat trezeşte în noi bucurie, dar şi preocupare: IERTAREA. Iertare pe care o cunoaştem încă de mici, deoarece ne doream să fim iertaţi atunci când, simţind distanţa care s-ar fi putut crea faţă de tata sau faţă de mama, doream să fim îmbrăţişaţi din nou, reprimiţi iarăşi în acea mare iubire pe care doar un tată şi o mamă o pot comunica unui copil. E vorba şi de iertarea dorită ca adulţi în anumite circumstanţe, precum cea dintre un îndrăgostit şi o îndrăgostită, dintre un soţ şi o soţie, dar şi de acea iertare pe care putem sau trebuie să o dăm aşa cum ne învaţă Isus.

Iertarea este un cuvânt mare, la fel de mare ca Dumnezeu. Am putea intitula astfel reflecţia din această seară: IERTAREA: A IUBI DINCOLO DE MERIT. Cred că un singur cuvânt ar putea să ne descrie conţinutul iubirii care duce la iertare: Isus. Pentru că nu doar ne-a spus, ci ne-a şi arătat prin viaţa Sa, atunci când, ajungând pe Calvar şi fiind răstignit înaintea duşmanilor Săi, a spus: „Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac!

Luăm cuvântul Său din Evanghelia după Matei, cap. 5, vers. 38-48. Să-l citim împreună:

38 Aţi auzit că s-a spus: Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. 39 Eu însă vă spun: să nu vă împotriviţi celui rău; ba mai mult, dacă cineva te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt. 40 Celui care vrea să te judece şi să-ţi ia tunica, lasă-i şi mantaua, 41 iar dacă cineva te-ar constrânge să faci o mie de paşi, mergi cu el două. 42 Celui care îţi cere, dă-i, şi nu întoarce spatele celui care vrea să ia de la tine cu împrumut.
43 Aţi auzit că s-a spus: Să-l iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe duşmanul tău. 44 Eu însă vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută, 45 ca să fiţi fiii Tatălui vostru cel din ceruri, care face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. 46 Căci dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Oare nu fac acelaşi lucru şi vameşii? 47 Şi dacă îi salutaţi numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare nu fac acelaşi lucru şi păgânii? 48 Aşadar, fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit.

Acesta e Cuvântul Domnului şi vă mărturisesc că nu mi-e simplu să vi-l explic, nu neapărat cu cuvintele, dar mai ales cu viaţa, când încercăm să o trăim în acele aspecte în care acest cuvânt devine cu adevărat izvor de viaţă. Deoarece cuvântul care ne este dat nu e pentru a opri războaiele, pentru a împăca oamenii, ci acest cuvânt care ne este dat, ne este lăsat pentru a ne face să creştem ca persoane individuale în identitatea noastră.

Să îl privim mai în profunzime. Perspectiva care se deschide aici e una singură. Suntem invitaţi să iubim la fel cum iubeşte Dumnezeu: fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit. Fiţi desăvârşiţi; nu e un discurs în vederea unei perfecţionări minuţioase, pentru a corespunde unor proiecte; desăvârşit, aici, înseamnă a se simţi împlinit. Fiţi desăvârşiţi, adică ajungeţi la acea maturitate pentru care Dumnezeu v-a creat. Noi ştim că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. E desăvârşit dacă ajunge să trăiască așa ca şi El, cu El. Şi cum trăieşte Dumnezeu, cum iubeşte Dumnezeu? Este descris în acelaşi fragment evanghelic: iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută, ca să fiţi fiii Tatălui vostru cel din ceruri, care face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Adică un Tată care îşi iubeşte toţi copiii Săi în profunzime, fără nici o excepţie. Iubeşte pentru că e Tată, nu iubeşte pentru că merităm iubirea Sa. Iată perspectiva: iubeşte pentru că e Tată, iubeşte pentru iubirea Sa infinită, nu pentru că vreunul dintre noi e mai bun şi merită, prin urmare, ca asupra lui să plouă, asupra lui să răsară soarele, iar asupra celor răi să nu se întâmple aceasta.

Pentru a ajunge însă la această dimensiune a iubirii, trebuie să observăm conținutul de fond al acestei pagini evanghelice, care este Isus pe cruce. Isus pe cruce, care iubeşte până la punctul de a se încărca cu răul, cu păcatul, Isus care răspunde oferind binele celui care face răul: Astăzi vei fi cu Mine în Paradis, a spus Isus pe cruce tâlharului căit. Înţelegem astfel aceste expresii ale lui Isus care, pentru modul nostru de a trăi, ni s-ar putea părea absurde, în schimb devin coerente în virtutea faptului de a fi aşa cum doreşte Dumnezeu de la noi.

Să încercăm să înţelegem acele expresii pe care le-am citit la început. „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Eu însă vă spun: să nu vă împotriviţi celui rău.” Să nu vă împotriviţi celui rău. Pentru a învinge răul e necesar a te împotrivi răului, nu celui care se comportă rău, care e victima răului. Adică a face deosebire între păcat şi păcătos, cum se obişnuia să se spună în trecut. Trebuie să ne opunem răului, nu celui rău care este victima răului. Răul provoacă rău întâi de toate celui care îl face şi nu ar trebui să fie înapoiat. Când o persoană îmi face rău, e deja rău pentru acea persoană. Acea persoană se află mai rău decât mine, care primesc acel rău, pentru că acel rău îl răneşte întâi de toate pe cel care-l înfăptuieşte. În momentul în care eu nu iert, înseamnă că întorc acel rău. Cel rău care mi-a greşit e un frate de-al meu care a fost lovit de rău. Cine se comportă rău cu mine este un frate de-al meu care se comportă rău cu mine, este un frate de-al meu care greşeşte. Dacă eu răspund răului, fac jocul răului, mă alătur răului care se află în el, multiplic răul, devin părtaş la răul în care este implicat fratele meu. Fratele meu îmi face rău, deci se află în rău. Dacă eu îi răspund cu răul, mă asociez răului care se află în el şi, cum să spun, răul care l-a contaminat pe el – să presupunem că m-a jignit – mă implică la acelaşi nivel dacă eu îl urăsc, dacă eu nu-l iert, intru în circuitul său răutăcios.

Există o singură modalitate de a opri răul: doar cu binele ne împotrivim răului, de aceea a continua să nu iertăm, să urâm, ne face părtaşi ai aceluiaşi rău al fratelui pe care nu-l iert şi-l urăsc. În timp ce a ierta înseamnă a mă elibera pe mine de rău, a refuza să fiu implicat în jocul pervers al răului, care prin răul fratelui vrea să mă implice şi pe mine într-un lanţ fără sfârşit. Cunoaştem cât de lung şi larg este acest lanţ al urii care cere ură, al războiului care cere război, al insultei care cere insultă. Iată de ce Isus spune să nu ne opunem celui rău, adică să ne opunem răului, dar nu celui care îl face. Şi există un singur mod de a ne opune răului: a-l opri, pentru ca de la aproapele meu să nu năvălească şi asupra mea. Când aproapele meu m-a jignit iar eu îl urăsc, sunt invadat de răul cu care a fost deja înlănțuit fratele meu, până la punctul de a-mi provoca rău mie însumi. Pentru că ştim cât de mult rău face ura persoanelor.

Isus iubeşte păcătoşii tocmai pentru că cunoaşte răul, respinge răul, recunoaşte răul prezent în aproapele meu şi astfel face referinţă la iertare tocmai pentru a întrerupe acest lanţ al răului. Noi riscăm să urâm păcătoşii şi riscăm să trăim în acelaşi păcat de a nu ierta, căzând în acelaşi păcat al celui care ne-a jignit; mă disociez de cel care face răul, de cel care m-a ofensat, dar sunt părtaş la acelaşi rău. Acesta ar putea fi foarte bine comentariul la acea expresie puternică a lui Isus din Evanghelie: De ce vrei să scoţi paiul din ochiul fratelui tău, scoate mai curând bârna din ochiul tău.

Să dăm un exemplu: Urăsc o persoană pentru că m-a jignit profund şi continui astfel să justific răul răspunzând persoanei cu rău; e legitim, spun, a face răul tocmai pentru a răspunde cu aceeaşi monedă. Aşa cum el mi-a făcut răul, e legitim, consider drept să răspund cu răul. Trageţi concluzia: înseamnă că sunt de partea răului. Observaţi că aici nu vorbim de cine are dreptate sau nu, noi căutăm miezul problemei care este răul şi binele. Iată de ce „întoarce şi celălalt obraz„, cum ni se aminteşte în Evanghelie. „Întoarce şi celălalt obraz” ce înseamnă? A iubi până la punctul de a fi dispuşi să suportăm de două ori mai degrabă decât a multiplica răul. Când eu răspund cu aceeaşi monedă, răul se multiplică. „Întoarce şi celălalt obraz”; dacă eu nu-l întorc, dacă eu reacţionez, nu mai este o singură persoană care se poartă rău pentru că îmi dă o palmă, ci mai este o a doua persoană care se comportă rău, dă o palmă celuilalt frate. Repet, nu ne referim la cine are dreptate ori la cine greşeşte! Port în interiorul meu logica divină a iubirii faţă de fiecare frate.

Iată la ce ajungem dacă iubim duşmanul aşa cum ne învaţă Evanghelia; înseamnă a ne pune de partea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu are doar copii, nu are duşmani. Şi aici înţelegeţi cât de actuale sunt aceste cuvinte. Spuneţi-mi dacă în părinţii jigniţi de copii nu continuă iubirea, în ciuda rănilor provocate în interior; acel fiu nu devine duşman, rămâne fiu. Un fiu care m-a jignit, un fiu care m-a trădat, un fiu care nu a înţeles iubirea mea rămâne fiu. Spuneţi-o voi, părinţii, dacă copiii voştri devin duşmani sau continuă să rămână fii?! Dimpotrivă, îi simţiţi mai aproape ca şi copii, când vedeţi unde au ajuns, până la a-şi jigni propriii părinţi. Îi aveţi şi mai la inimă, sunteţi şi mai îngrijoraţi pentru acei copii, dar rămân fii; un fiu nu devine niciodată duşman, întrebaţi-vă între voi, împărtăşiţi între voi. Am vrea ca Dumnezeu Tatăl să ne înveţe să ne urâm duşmanii?

Iată, doar punându-ne contra răului vom reuşi într-adevăr să schimbăm lumea, și nu fiind împotriva celui care este părtaş răului. Vedeţi că a ierta are un perimetru, un spectru foarte larg de evanghelizare, extraordinar, pentru că iertarea în mod inevitabil face să apară surprize. Deoarece iertarea nu este în logica umană. Dacă am recăzut în optica logicii: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, suntem în Vechiul Testament, suntem înainte de venirea lui Isus, iar a se opune răului şi nu celui care greşeşte este într-adevăr indiciul libertăţii.

De aceea, am putea concluziona astfel: a ierta înseamnă a iubi dincolo de orice merit, sau pentru a spune şi mai bine: a iubi cu puterea lui Dumnezeu, a iubi în Dumnezeu, a iubi cu iubirea Sa, mai precis încă, a iubi în puterea Spiritului. Da, trebuie să recunoaştem, nu vom reuşi să iubim astfel fără Spiritul Sfânt; dimpotrivă, dacă credeţi că energia iubirii iertătoare ar trece doar prin capacitatea voastră psihologică, umană, nu veţi reuşi; trece doar prin puterea Spiritului Sfânt. E vorba de a începe să-ţi pleci genunchii, pentru a fi capabil de a oferi iertarea.

A ierta înseamnă gratuitate absolută, înseamnă că de cealaltă parte nu este nimic care să merite, nu este nici un duşman care să merite iertarea. A ierta înseamnă a avea conştiinţa că iubirea primită de la Tatăl este foarte mare; a trăi în iubirea Sa de Tată e atât de frumos, mă simt atât de liber a trăi Evanghelia, a iubi o veste atât de mare. Am inima atât de plină de ceea ce am primit, încât mi se pare logic să dăruiesc iubire, să ofer iertare. E ca şi când am da firimiturile care cad de la masa bogatului, e un surplus, pentru că dacă inima mea este atât de plină, paharul meu este atât de plin de apă încât dacă din acest pahar se revarsă apă şi pentru alţii sunt fericit, pentru că din paharul meu nu lipseşte nimic, dimpotrivă, se revarsă din abundenţa iubirii pe care o port înăuntru.

Să ajung să ofer iertare. Dincolo de cuvintele mele, lăsaţi-l pe Spiritul Sfânt să vă vorbească şi El va reuşi să atingă acea coardă sensibilă din voi şi vă va face capabili de această super-capacitate umană, rodul Spiritului Sfânt, care este iertarea.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *