CFE: Cum se desfăşoară o întâlnire comunitară

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 2 decembrie 2013.
Partea 12 din 133 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 12
Cum se desfăşoară o întâlnire comunitară
şi care este fundamentul acesteia

Dragi prieteni,

Ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu

Ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu

Ne regăsim şi în această seară, să ne bucurăm împreună de acest moment al comunităţii familiale. Vrem în această seară să aprofundăm şi mai mult ce înseamnă întâlnirea unei comunităţi familiale, cum se desfăşoară, care este fundamentul, esenţa comunităţii familiale. Ne întrebăm toate acestea, pentru că ar putea să-i vină vreunuia ideea că ar putea fi o altă modalitate de organizare, că poate peste vreo trei ani nu ar mai putea funcţiona aşa, că vom urma poate un drum frumos, semnificativ, dar nu ştim care este viitorul, evoluţia acesteia. Am putea apoi să credem că totul depinde de implicarea mai multă sau mai puţină a cuplului responsabil; nu, nu e nimic din toate acestea.

Comunitatea familială are o identitate a sa bine conturată. În toate punctele sale se sprijină pe baze solide, are ca fundament Cuvântul lui Dumnezeu, deci nu e o intuiţie organizatorică. Dar să vedem ce înseamnă comunitate familială? E o pregustare a Bisericii. Ce înseamnă aceasta? A participa la comunitatea familială reprezintă a gusta ce înseamnă a fi cu Isus. Timp de o oră şi jumătate pe săptămână vă permiteţi să staţi cu Isus. Aceasta este deosebirea, aceasta înseamnă a fi Biserică, a sta cu Isus, a deveni un singur trup între noi, a deveni trupul lui Isus. Aşadar e un lucru foarte important, şi voi aţi experimentat deja că e un lucru măreţ, pentru că trezeşte în voi emoţie, preocupare. De mai multe ori v-aţi întors acasă după întâlnirea în comunitatea familială cu o pace interioară, cu bucurie, cu o speranţă în plus, cu un orizont mai deschis, sau cu un impuls să iertaţi. Aţi trăit aceste lucruri şi aceasta înseamnă că Domnul Isus e cel care acţionează în comunitatea familială. Iată de ce trebuie să privim comunitatea familială cu atenţie mare, cu mare preţuire. Nu o putem manipula, nu o putem denatura, are valoare cât tezaurul cel mai preţios, care nu este altul decât a face această experienţă cu Isus. Trebuie deci să păstrăm în existenţa comunităţii familiale toate ingredientele, mai târziu voi reveni asupra acestui aspect, toate ingredientele, pentru că doar astfel nu va fi denaturată, desfigurată.

Aşadar, să căutăm să analizăm toate ingredientele diferite ce o conţin, care au toate fundament biblic.

Primul ingredient al comunităţii familiale este A TRĂI ÎN SPIRIT FAMILIAL.

Ascultaţi ce spunea cartea Faptele Apostolilor, la cap. 4. „Mulţimea celor care au primit credinţa, erau o singură inimă şi un singur suflet„. Acesta este primul cuvânt de ordine, cuvântul lui Dumnezeu. În comunitatea familială aceasta înseamnă ospitalitate, atitudine pozitivă, NICIODATĂ SĂ NU JUDECĂM, cel ce judecă se autoexclude din comunitate, chiar dacă se află aşezat în jurul mesei; cel ce-şi judecă fratele stă înafara comunităţii. Să avem aşadar mereu acea atitudine de primire ospitalieră, să nu judecăm niciodată, confidenţialitate faţă de lucrurile care se spun în interiorul comunităţii familiale, pentru că este un moment de o profundă intimitate. Care dintre voi mergeţi să povestiţi altora lucrurile pe care vi le spuneţi în dormitor? La fel, nu trebuie povestite afară lucrurile pe care le auziţi în comunitatea familială. Se comunică consecinţele, da, pe acestea spuneţi-le. În comunităţile familiale mă simt bine, vino şi tu, Domnul îmi vorbeşte, aceasta o puteţi spune, dar niciodată lucrurile legate de viaţa intimă a persoanelor.

Al doilea moment al comunităţii familiale este RUGĂCIUNEA DE LAUDĂ.

Nici aceasta nu e o invenţie. Ascultaţi cum se exprimă Sf. Pavel, atunci când se adresează efesenilor în legătură cu reuniunile lor: „Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări spirituale, cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Cristos. Înţelegeţi cum rugăciunea de laudă are acest fundament. Aşa făceau primele comunităţi creştine şi la fel vrem să facem şi noi. Să-l lăudăm, să-i mulţumim Domnului prezent chiar pentru noi şi numai pentru o anumită parte a zilei, chiar şi atunci când avem săptămâni triste, negre; este acel spaţiu unde a pătruns lumina Domnului, mi se pare că în acel moment, în acea clipă, în acel cuvânt, acea intuiţie, acel telefon, acolo Domnul mi-a vorbit, mi-a spus. A-l redescoperi pe Domnul prezent peste săptămână pentru a-l lăuda. A-l lăuda pe Domnul pentru faptul de a fi cu ceilalţi fraţi, a-l lăuda pentru lucrurile pe care le face, a-i binecuvânta numele, a-i mulţumi, a-l preamări. Umpluţi de har pentru a-l lăuda, pentru a-i aduce mulţumire continuă.

Al treilea moment al comunităţii familiale este acela al ÎMPĂRTĂŞIRII CREDINŢEI.

Ascultaţi ce spune Sf. Ioan în prima sa scrisoare: „Ceea ce am văzut şi am auzit aceea vă vestim şi vouă, pentru ca să fiţi şi voi în împărtăşire cu noi„. Şi apoi Sf. Marcu, cu acel cuvânt al lui Isus, spus demonizatului vindecat: „Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le ce ţi-a făcut ţie Domnul„. Iată ce este împărtăşirea credinţei: vesteşte-le lor ceea ce ţi-a făcut Domnul. Vrea să spună că în loc să împărţiţi aici între voi o prăjitură, să împărţiţi altceva – ştiţi că am spus de mai multe ori nu prăjiturilor, nu diverselor lucruri de împărţit la sfârşitul întâlnirii. De ce? Pentru a da importanţă absolută împărţirii platoului cel mai frumos, a împărţi prăjitura cea mai frumoasă, prăjitura şi platoul cel mai gustos, a împărtăşi ceea ce Domnul a făcut cu mine în timpul acestei săptămâni. Iată de ce e importantă împărtăşirea credinţei. Deci nu sunt alte comunicări, nu sunt călătoriile voastre, intuiţiile voastre! Nu! Ci Isus! Isus pe primul loc! Ce-a făcut Isus cu mine! Atenţie! Nu vă împărtăşiţi fragmente, scenarii, trebuie să spuneţi ce-a făcut Isus, pentru că întâlnirea noastră vrea să ni-l dea să-l gustăm pe Isus. Şi dacă este Isus, nu pot oferi prăjituri cu miere chiar dacă sunt extraordinar de bune. Ce-a făcut Isus cu mine în această săptămână!

Urmează apoi momentul ASCULTĂRII CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU.

Ascultaţi ce spune tot cartea Faptele Apostolilor despre creştini în legătură cu primele lor întâlniri. „Erau neobosiţi în asculta învăţătura apostolilor şi în ascultarea Cuvântului„. Şi aici nu contează pr. Renzo, ci contează acel Cuvânt pe care îl punem în centru. De aceea eu caut acum toate acele cuvinte care sunt baza comunităţilor noastre familiale. A asculta Cuvântul pentru a-i permite lui Isus să vorbească. Ce îmi spune Isus! Atenţie! Ascultarea Cuvântului înseamnă a-l asculta pe Isus! Aşadar, timpul de după lăsat pentru ecoul Cuvântului e pentru a spune: ce mi-a spus Isus, ce vrea Isus să-mi spună mie! Nu daţi alte răspunsuri! Nu e un moment pentru a sta jos şi a dezbate. Nu se discută probleme când venim în comunitate. Nu sunt între voi maeştri, deputaţi, să răspundă problemelor. Obiectivul comunităţilor familiale este a-l lăsa pe Isus să vorbească, iar „Isus în mijlocul lor continua să înveţe„.

Dacă e nevoie deci de un examen de conştiinţă al întregii comunităţi familiale, spuneţi, în seara aceasta, da, trebuie să spunem mai mult ceea ce face Isus cu mine, ceea ce-mi spune Isus mie. Pentru că aceasta va apăra identitatea profundă a comunităţilor familiale. Aşadar nu discuţiilor, nu confruntării ideilor, nici o replică de la unul la altul. Ce mi-a spus Isus mie!

Vine apoi celălalt pas, A NE RUGA PENTRU TOŢI, A NE RUGA PENTRU CEI PREZENŢI.

Şi acest lucru e important şi indispensabil. Ascultaţi ce spune scrisoarea Sf. Iacob la cap. 5: „Rugaţi-vă unii pentru alţii, pentru a vă vindeca„. E ceea ce trebuie să facem şi o şi faceţi în comunitatea familială. Această rugăciune mai întâi deschisă pentru toţi fraţii, dar apoi o rugăciune specială asupra fraţilor prezenţi, după cum v-am explicat. Şi mai mult de atât, a trăi Cuvântul lui Dumnezeu. Înţelegeţi deci că nu facem parte dintr-o organizaţie oarecare punând împreună toate aceste citate; ci punem împreună ceea ce făceau primele comunităţi creştine. Exact cum Spiritul Sfânt a călăuzit întâlnirile în primele comunităţi creştine.

Ultimul aspect al comunităţii familiale, care le cuprinde pe toate, dă sens şi spune scopul comunităţilor familiale, îl citim în cartea Faptele Apostolilor, cap. 2: „Între timp, Domnul în fiecare zi adăuga comunităţii pe cei care erau mântuiţi„. Aşadar, dacă trăim intens în comunitatea familială, apare NECESITATEA DE A MERGE, DE A SPUNE, DE A VESTI: AM TRĂIT EXPERIENŢA LUI ISUS. Când vă vine să spuneţi alte lucruri legate de comunităţile familiale, nu acelea sunt cele mai importante. Nu spuneţi: „am făcut o reuniune frumoasă, rugăciuni frumoase”, ci „l-am văzut pe Isus, l-am simţit pe Isus, Domnul ne-a vorbit”. Nouă nu ne este ruşine să vorbim despre Isus, pentru că am făcut o experienţă cu el şi îi invităm şi pe ceilalţi să facă aceeaşi experienţă. Iată cum comunităţile familiale se lărgesc. Comunitatea familială nu este locul odihnei spirituale, locul unde mă găsesc bine, este locul în care experimentez implicarea în viaţa Bisericii. Experimentez într-o manieră atât de puternică pe Isus încât vreau să-i invit şi pe alţii să facă experienţa lui Isus.

Dragi prieteni, caracteristica comunităţii familiale comportă faptul de „a merge”. Dacă nu simţiţi necesitatea de a vesti nimănui nimic, înseamnă că voi, personal, nu reuşiţi să faceţi experienţa lui Isus. Înseamnă că inima voastră nu e liberă întru totul, şi atunci cereţi rugăciunea de vindecare interioară. Pentru că dacă nu simţiţi necesitatea de a spune cuiva că în această săptămână l-aţi întâlnit pe Isus, ci aveţi mai degrabă disponibilitatea de a spune: „Ai citit în ziar? Ai văzut la televizor? Ai auzit ce-a spus prietenul meu, prietena mea? Ai auzit ce-a zis la coafor?”, dacă simţiţi necesitatea de a vorbi mai mult despre acestea decât a spune „l-am întâlnit pe Isus”, aceasta înseamnă că Isus nu v-a atins inimile. Prin urmare, lăsaţi-vă inimile pătrunse, cereţi invocarea Spiritului Sfânt asupra voastră, pentru că dacă l-aţi întâlnit pe Isus cu adevărat simţiţi şi necesitatea de a o spune, de a-l vesti.

Toate acestea sunt ingredientele, pe care cuplul vostru responsabil le subliniază la momentul stabilit, toate acestea sunt ingredientele comunităţii familiale. Dacă nu sunt prezenţi toţi, comunitatea familială se deformează. Eu nu mai ştiu cum să v-o spun, din toată inima vă spun, nu puteţi denatura comunitatea. Cine nu simte nevoia să participe la comunitatea familială, să facă altceva, există alte grupuri, grupuri de rugăciune, grupuri de meditare a Cuvântului, dar comunitatea familială vrea să actualizeze aceste pagini din Faptele Apostolilor, vrea să actualizeze primele comunităţi creştine în jurul prezenţei lui Isus, fixă, puternică, decisă.

Trebuie gustate toate ingredientele, pentru că dacă nu trăiţi toate momentele, pentru cel care vine prima dată în mijlocul vostru riscaţi să-i oferiţi un prânz incomplet, omului care soseşte riscaţi să-i oferiţi o comunitate care face discuţii interesante, sau doar o comunitate care aduce laudă lui Dumnezeu şi-atât. Este riscul de a oferi doar rugăciunea, dar comunitatea familială nu e un grup de rugăciune. Există riscul de a dărui doar cuvinte, dar comunitatea familială nu e un grup de discuţii, se riscă să se dea doar mărturii: „eu am făcut, eu am făcut, eu am făcut”, dar comunitatea familială nu e un grup de împărtăşire a propriei vieţi.

Iată de ce trebuie să respectăm timpii, conţinutul comunităţilor familiale. Dacă are loc rugăciunea de laudă, e rugăciune de laudă pentru ceea ce Isus a făcut, se împărtăşeşte ceea ce Isus a făcut în viaţa mea. În centrul comunităţilor familiale e Domnul Isus prin puterea Spiritului Sfânt, nu-l trădaţi prin produse falsificate, cu surogate. Sigur că e frumos să te rogi de unul singur, sigur că e frumos să faci atâtea alte lucruri, noi nu vrem să judecăm nici o altă realitate. Aceasta e o realitate care are o identitate a sa, clară, precisă. Vrea să ofere celui care intră experienţa faptului de a sta cu Isus. Isus care-l laudă pe Tatăl. Te preamăresc Tată, pentru Tine Tată, mărire Ţie Tată, la fel cum a făcut Isus.

A trăi comunitatea în acest fel, cu aceste ingrediente, este însăşi o Biserică în miniatură, care trebuie să aibă pavimentul, trebuie să aibă acoperişul, trebuie să aibă zidurile. E ceva original, pe care nu l-am inventat noi. Aţi auzit frazele pe care le-am citat, este ceea ce făceau primele comunităţi creştine în propriile case, noi vrem să repetăm tocmai aceasta, nici o altă formulă.

Aşadar, nu e vorba doar de a te exprima, ci şi de a determina pe altul să vorbească. Când îmi vine rândul să comunic experienţa mea cu Isus, o fac atât de lung că nici un altul nu mai apucă să vorbească; atunci eu nu l-am pus în centru pe Isus, ci pe mine însumi. E vorba a comunica şi a determina şi pe altul să vorbească, de a cânta şi de a determina şi pe altul să cânte, de a lăuda şi de a determina şi pe altul să laude. Poate că pot eu să fac, desigur, 1,2,3,5 rugăciuni de laudă, dar atenţie, şi alţii trebuie să aibă ocazia să se exprime. Iată motivul pentru care comunităţile familiale nu vor trebui să fie niciodată prea numeroase, pentru ca fiecare să se simtă foarte important, indispensabil comunităţii familiale.

De aceea lipsesc de la comunitate doar când efectiv nu pot nicicum să particip, pentru că se întâmplă ceva foarte urgent. Să simt acel îndemn interior de a merge pentru că prezenţa mea e foarte importantă, pentru a face Biserica, pentru că dacă eu nu merg, fraţii mei nu mai gustă Biserica. Absenţa mea înseamnă a-l priva pe celălalt de ceva. Dar când sunt mulţi – spunem noi – cu unul mai mult sau mai puţin nu se simte, oricum e acela care face aceasta şi aceasta, mereu el, totul. Nu, nu e vorba doar de a aduce laudă, ci şi de a determina pe altul să laude, nu e vorba doar de a da mărturie, ci şi de a determina pe celălalt să dea mărturie, nu e vorba de a-l vedea doar voi pe Isus, ci şi de a-i permite celuilalt să-l vadă pe Isus.

Aşadar, asumaţi-vă cu toţii angajamentul de a ţine neschimbător profilul, aspectul comunităţii familiale, care nu e invenţia nimănui, e doar invenţia Spiritului Sfânt, e MARCA SPIRITULUI SFÂNT, aşa cum acelaşi Spirit le-a actualizat în primii ani, imediat după moartea şi învierea lui Isus. Aceasta vrem să refacem.

Prin urmare nu faceţi din cuplurile voastre responsabile gardieni indispensabili, care trebuie mereu să spună gata, opreşte-te, ci trebuie să fiţi toţi responsabili, chiar dacă cuplului responsabil îi revine această îndatorire. Toţi sunteţi invitaţi să fiţi atenţi, tocmai pentru ca să nu fie denaturată comunitatea familială. Înţelegeţi, deci, că structura comunităţii e una precisă, fixă şi nu poate ieşi din această schemă, din aceste linii. De ce? Pentru că e o întâlnire săptămânală şi prin urmare, nu vă puteţi spune totul ori de câte ori vă întâlniţi, nu, urmează una şi săptămâna viitoare. Iată de ce e important a potrivi bine timpul, etapele, dar mai presus de orice, păstraţi ceea ce este inima comunităţii familiale adică, A FACE EXPERIENŢA LUI ISUS ÎN MIJLOCUL VOSTRU, acesta îi este caracterul specific, aceasta să cerem de la Spiritul Sfânt pentru toate comunităţile familiale.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *