Cu jucăriile… nu e de joacă!

Teme: Familie.
Etichete: .
Publicat la 2 decembrie 2013.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Oana şi Radu Capan
Sursa: Familia creştină, 7/2004

Ce fel de jucării?

Ce fel de jucării?

Toţi copiii au într-un an aceleaşi câteva zile favorite: ziua lor de naştere şi zilele când primesc cadouri de Paşti, de Moş Nicolae, de Crăciun, şi de Ziua Copilului. Iar dintre aceste zile, două cel puţin sunt chiar în această lună, în 6 şi în 25 decembrie, fapt ce face din ultima lună a anului una foarte dragă copiilor (şi nu numai lor, să fim cinstiţi). Şi pentru că în această lună, deşi rece din punct de vedere meteorologic, subiectul cadourilor pentru copii este foarte fierbinte, ne-am gândit să punem în scris câteva gânduri despre serioasa problemă a darurilor pe care le facem celor mici, de Crăciun, dar şi oricând altcândva în an.

Darurile: mită sau semne ale iubirii?

Între a da şi a dărui există o diferenţă evidentă. A dărui ceva unei persoane exprimă iubirea, respectul şi/sau aprecierea pentru acea persoană, fiind un gest făcut de bună voie. Şi totuşi, acest gest nu de puţine ori suferă răstălmăciri. Cel mai adesea aceasta se întâmplă când părinţii dau daruri copiilor lor ca recompensă pentru ceva (şi-au făcut lecţia, au fost cuminţi, ascultători). În astfel de cazuri, darurile devin mită, şi de fapt părinţii îşi manipulează copiii, sau îi duc cu zăhărelul, conform unei expresii cunoscute. Copiii simt aceasta, şi, mai devreme sau mai târziu, vor respinge darurile, sau le vor lua ca atare: valoare sufletească – zero.

Mai există însă o greşeală frecventă, pe care o practică de regulă părinţii care au un program încărcat de lucru, sau care, din diferite motive, nu pot sta suficient timp lângă copiii lor. Ei apelează atunci la jucării, adesea în număr mare, şi/sau foarte scumpe, dintr-un sentiment de vină faţă de copii: speră ca aceste cadouri să compenseze absenţa lor, ca şi cum ar putea fi nişteînlocuitori pentru ei. Copiii, în acest caz, în loc să înveţe lecţia iubirii din cadouri, învaţă de mici lecţia materialismului – că un bun material este mai important decât implicarea personală – ceea ce pentru viitorul caracterului lor se poate lăsa cu urmări grave. Ca în cazul de mai sus, copiii vor sfârşi prin a se simţi manipulaţi, ori prin a crede că a manipula prin „atenţii” pe cineva este ceva normal, şi aşa se vor comporta drept urmare.

Darurile nu pot fi date nici ca recompensă, nici ca înlocuitori. Când primeşte jucăria, copilul trebuie să simtă că gestul vine dintr-o iubire curată, caldă, dezinteresată, care îi caută binele. Dacă va simţi aceasta, indiferent de valoarea materială a cadoului, copilul va primi un mesaj corect despre ce înseamnă a dărui, un mesaj care îi va fi de folos apoi pentru toată viaţa.

Câte şi ce jucării?

Fie că aveţi unul sau mai mulţi copii mici, aproape sigur că aveţi un dulap sau câteva rafturi dedicate jucăriilor. Ei bine, unii pediatri creştini afirmă că un copil nu are nevoie de mai mult de cinci jucării: de restul puteţi să scăpaţi (de exemplu la un orfelinat). Multe din jucării prezintă interes câteva ore sau câteva zile după cumpărare; multe stau neatinse cu lunile; creează probleme de spaţiu, de curăţenie, dar una este mai gravă decât toate: omoară imaginaţia copilului.

Mamele şi bunicile noastre se jucau pe vremuri folosind batistele sau şervetele de pânză de la bucătărie fie pentru a face „sărmăluţe”, fie pentru a îmbrăca păpuşi. Taţii şi bunicii noştri îşi construiau din orice cutie de carton, cu două creioane, elastice şi ceva nasturi, maşinuţe cu care participau la curse pasionante. Un simplu băţ putea deveni, în funcţie de cel care îl utiliza, cal, sabie, baghetă magică, rachetă… Jucăriile de astăzi, cu gradul lor ridicat de perfecţiune, nu prea mai lasă loc imaginaţiei. Ce efort de imaginaţie îţi mai trebuie să îţi închipui că ai un robot din filmele sf… când chiar ai un robot, poate unul foarte scump, la care beculeţele se aprind pe carcasă, îţi vorbeşte metalizat, se mişcă automat…?

Copiii noştri au un joc favorit, cu care se joacă de multe luni, şi tot cu plăcere. De fapt ar fi două: unul cu piese ca de lego, altul cu roto-discuri. Cu ambele, prin îmbinarea pieselor, ei pot să realizeze tot felul de forme. Ne bucurăm să îi vedem cum lucrează de zor cu ele: fetiţei noastre îi place să facă în special flori, mese, scaune, ceşti de ceai, iar băieţelului să facă avioane, motorete, maşini, case – şi chiar ne uimesc adesea cu inventivitatea lor. Astfel de jucării, pe lângă că nu sunt foarte scumpe, sunt un exemplu de ajutor pentru stimularea creativităţii copiilor.

Pentru mulţi părinţi, alegerea jucăriilor este dictată de dorinţele născute în copii de reclamele de la televizor sau de publicaţiile specifice vârstei lor. Dar după cum o ştim, nu tot ce este ambalat sau prezentat frumos este neapărat şi bun pentru copii. Să nu uităm că în primii ani de viaţă, copiii învaţă jucându-se. Alegerea jucăriilor trebuie să aibă cât mai mult în vedere aspectul educaţional al acestora. Şi pentru a da din nou un exemplu: recent copiii noştri au primit de la bunica lor un glob pământesc. Evident că adesea îl scot din suport şi se joacă cu globul ca şi cu o minge… dar cel mai mult le place să-l învârtă rapid în jurul axei, şi apoi să pună degetul la întâmplare pe el, oprindu-l din mişcare. Apoi ne arată locul de pe glob pe care s-au oprit, spunându-ne: „Aici vreau eu să călătoresc!” Ne întreabă ce ţară este, şi iată de aici ocazia de a povesti despre acele locuri: ce culoare au oamenii care locuiesc acolo, dacă şi la ei este iarnă ori întuneric acum, ce animale trăiesc acolo…

Dar de la copii

Aveţi mai mulţi copii? Atunci cunoaşteţi clasicele tensiuni ce apar atunci când, din mulţimea de jucării, doi dintre copii vor una şi aceeaşi jucărie. Astfel de probleme sunt inerente, mai ales la vârste fragede, cei mici având nevoie de timp şi răbdare pentru a înţelege ce înseamnă a avea propria jucărie, că a da o jucărie unui prieten de joacă nu înseamnă că nu mai e a lor, sau că există şi alte jucării, care nu sunt ale lor. Şi în această problemă, cheia este iubirea: iubirea care să dea părinţilor răbdare – multă! -, dar şi iubirea pe care copilul trebuie să înveţe să o pună în gestul de a da altuia o jucărie, fie pentru puţin timp, fie pentru totdeauna. Ne amintim şi acum de o vizită la nişte prieteni: fetiţa noastră s-a jucat cu fetiţa prietenilor, care la plecare i-a făcut cadou o frumoasă jucărie de-a ei. A doua oară când s-au întâlnit, fetiţa noastră a plecat de acasă cu cea mai frumoasă şi dragă păpuşă a ei, pentru a o oferi prietenei sale. Nu ne venea să credem: renunţa de bună voie la ceva drag! Apoi am înţeles: între ea şi fetiţa prietenilor se legase rapid o relaţie apropiată, iar ea îşi dădea jucăria pentru a răspunde iubirii pe care o simţise concret cu câteva zile înainte.

Perioada Crăciunului este un timp minunat pentru a întări legătura între cadouri şi iubire. A-i ameninţa pe cei mici că dacă nu au fost cuminţi peste an, nu vor primi cadouri de Crăciun, înseamnă, am văzut deja, a condiţiona cadourile, a lega gestul nu de iubire, ci de binomul pedeapsă/recompensă. Există în schimb un obicei foarte frumos legat de seara de Crăciun: după ce copilul deschide toate cadourile, este lăsat să aleagă unul dintre cele mai frumoase, pe care să îl dăruiască lui Isus, în mod concret unui copil sărac. Astfel de gesturi minunate sunt posibile atunci când copiii, dar şi noi, părinţii, am înţeles că Crăciunul este ziua de naştere a Pruncului Isus, este aniversarea zilei în care Dumnezeu a făcut un dar uriaş omenirii, pe Fiul Său născut între oameni, un gest minunat pe care dorim şi noi să îl repetăm, să ne apropiem de valoarea lui, nu prin preţul cadourilor pe care le facem, ci prin iubirea pe care o punem în ele.

Încheiem aici aceste rânduri despre cadouri, dorindu-vă ca în luna decembrie să fiţi Dvs înşivă cadouri pentru ceilalţi, şi să fiţi copleşiţi de darurile de la Dumnezeu. Iar dacă sunteţi părinţi sau bunici, vă dorim să găsiţi între cadourile de Crăciun desene, figurine realizate din plastilină, felicitări făcute manual, sau alte „opere” realizate de mânuţele copiilor sau nepoţilor Dvs. Vor fi un semn în plus că sunteţi iubiţi şi că i-aţi învăţat pe cei mici să pună în cadouri şi o bucăţică din sufletul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *