Crezul catolic revizuit şi corectat de Martorii lui Iehova

Teme: Apologetică.
Etichete: .
Publicat la 30 decembrie 2013.
Print Friendly

Autor: Sandro Leoni
Traducere: pr. Ioan Marginean-Cocis
Sursa: Zenit, noiembrie 2013

Martorii lui Iehova

Martorii lui Iehova

Deoarece multe persoane sunt convinse că iehovismul nu este atât de periculos pentru credinţa noastră; că – în ciuda părerii contrare a Conferinţei Episcopale Italiene (CEI) şi a tuturor Bisericilor creştine tradiţionale (istorice) – Martorii lui Iehova ar fi în esenţă creştini, din moment ce credinţa lor nu pare atât de diferită de a noastră; vom expune articolele ce alcătuiesc Crezul nostru, confruntându-le cu interpretarea dată de Martorii lui Iehova. Astfel, vom oferi o viziune de ansamblu a ceea ce, în cele din urmă, va apărea ca o demolare generală a fiecărui adevăr de credinţă.

Cred într-unul Dumnezeu

Nu, pentru Martorii lui Iehova cuvântul „DUMNEZEU” are numai o valoare de adjectiv, înseamnă pur şi simplu „puternic”. De aceea, recurgând la literalismul biblic, ei cred că există „mulţi dumnezei şi mulţi domni”. Isus este unul dintre ei, altul ar fi Satana, care nu este numai „prinţ” ci şi „dumnezeu al acestei lumi”; Biblia acordă apoi o astfel de poziţie şi regelui şi poporului! Există însă un singur „Dumnezeu”, cu litera „D” mare rezervată numai pentru El, care se numeşte Iehova. Dacă i ne adresăm în rugăciune folosind numai termenul „Dumnezeu” sau „Doamne”, El nu ascultă rugăciunea, deoarece nu îl recunoaşte pe cel ce se roagă ca membru al „poporului adunat în numele Său”.

Tatăl

Trebuie să facem distincţie. Iehova este Tatăl adoptiv pentru numai 144.001 de „persoane unse” (acest unu ar fi Isus, capul celor 144.000); pentru alţi martori nu este indicată paternitatea actuală, dar este scris că după Armaghedon, Iehova va fi „bunic” şi „protopărinte” al martorilor lui Iehova obişnuiţi, ce sunt numiţi „alte oi”; în timp ce pentru restul omenirii, Iehova va fi – peste puţin timp, dar este un timp ce ţine deja de veacuri – o „persoană viguroasă a războiului” (Biblia iehovistă din 1967) sau, conform celor afirmate mai jos, o „persoană bărbătească de război”, adică un masacrator al întregii omeniri. Rămâne valabil faptul că va recrea „drepţii şi nedrepţii” pentru ca să fie îndoctrinaţi etc.

Atotputernicul

Prin cuvinte, iehovismul exaltă atotputernicia lui Dumnezeu, distingând-o de toţi ceilalţi „dumnezei puternici” prin folosirea majusculei. De exemplu, Armaghedon este „războiul Zilei celei Mari a Dumnezeului Atotputernic”. Însă, din moment ce nu îl consideră nici atotştiutor, nici omniprezent, putem afirma că în realitate este vorba de o atotputernicie limitată şi condiţionată.

Creatorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor

Nici aici discursul nu coincide, deoarece se consideră că Iehova ar fi „creat în mod direct” numai pe Fiul preuman (care va fi apoi Isus din Nazaret, însă în ceruri era arhanghelul Mihail). Mai apoi l-ar fi asociat cu sine conferindu-i puterea de „a crea” „toate [celelalte] lucruri”. Acest pronume adjectival, străin textului originar din Scrisoarea către Coloseni, este introdus în Biblia lor pentru a-l include pe Fiul între categoriile „lucrurilor create”.

Cred într-unul Domn Isus Cristos

Nu, aşa cum s-a spus mai înainte, se crede că împreună cu „mulţi dumnezei” sunt şi „mulţi Domni”. Cu toate acestea, este recunoscută supremaţia domniei lui Cristos, regele celor unşi şi Fiul care deja în „Regatul cerurilor” este preaiubitul lui Iehova pentru ascultarea sa în a fi „mesagerul” Tatălui către ceilalţi îngeri.

Fiul lui Dumnezeu, Unul născut

Nici acest adevăr nu este acceptat. Trebuie să se înţeleagă „unul născut” în sensul expus, ca fiind unica creatură creată direct de Iehova. Faptul de a fi Fiului nu este prin natură, nici prin generare (naştere), ci prin adopţie.

Care din Tatăl s-a născut, mai înainte de toţi vecii

A se înţelege „creat de Iehova” şi nu înainte de… ci după ce trecură multe veacuri în care Iehova era „singur în spaţiul cosmic”.

Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat

Majusculele folosite de noi arată egalitatea naturii între Fiul şi Tatăl. Iehovismul însă poate să accepte aceste paralelisme cu condiţia să se folosească literele mici „l” şi „d”. Apoi, pentru ca să nu se confunde cu alţi „dumnezei”, în Vechiul Testament, în locurile unde se află cuvântul Dumnezeu cu referinţă la El, Biblia iehovistă va adăuga întotdeauna cuvântul „adevărat” între paranteze pătrate, scriind „[adevăratul] Dumnezeu”.

Născut iar nu făcut

Corectaţi: „Creat şi nu născut”, spune martorul. Însă, pentru a sublinia marea diferenţă faţă de credinţa noastră, trebuie să adăugăm că în iehovism nu există ideea exactă de „creaţie” cu sensul de „a face lucrurile din nimic”, dându-le acestora atât existenţa cât şi esenţa. Se spune că pentru a face lumea, Iehova a trebuit să concentreze o mare cantitate de energie…

Cel de o fiinţă cu Tatăl

Desigur, prin termenul „de o fiinţă”, credinţa noastră ne învaţă că există o unică substanţă (natură) dumnezeiască (două infinituri ar fi absurde). În iehovism, însă, prin „natura dumnezeiască” se înţelege numai posesia unui „trup spiritual”, creat de Iehova. Astfel, nu numai Iehova are o „natură dumnezeiască”, ci şi Fiul, Îngerii şi diavolii, până şi persoanele unse primite în „Regatul cerurilor”, unde merg cu un „trup spiritual”, deoarece „carnea şi sângele nu pot moştenii (sic!) împărăţia cerurilor”.

Prin care toate s-au făcut

Această convingere de credinţă vine de la versetul din Coloseni 1,16-17, care urmează imediat după identificarea Fiului ca fiind „născut mai înainte de toate”. Dar, după cum s-a menţionat mai sus, adăugarea subtilă în Biblia iehovistă a adjectivului „alte”, repetat cu insistenţă de cinci ori în versetele 16-20, ne face să credem că Biblia ar spune că înainte de a crea toate „celelalte lucruri” exista deja „un lucru creat”, adică Fiul.

Care, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire

Nu. Să fie clar, lucrarea de răscumpărare-mântuire trece în plan secundar faţă de adevăratul motiv pentru care Fiul s-ar fi „pogorât din cer”. Motivul specific şi fundamental al lucrării Fiului ar fi, în schimb, acela de „a revendica onoarea lui Iehova” cu privire la capacitatea Sa de a-l guverna bine pe om. Capacitatea aceasta a fost pusă la îndoială de către Satana în Grădina Edenului, când i-a ispitit pe „protopărinţi” „să se guverneze singuri”, sau cu ajutorul lui Satana însuşi, excluzându-l pe Dumnezeu şi legea Sa.

O astfel de revendicare ar fi necesitat o „demonstraţie”, pe care Iehova a făcut-o să dureze până în 1914. Aceasta consta în a-i permite omului să se guverneze singur (asistat de Satana). Până la acea vreme, oamenii, de-a lungul secolelor istoriei, ar fi experimentat şi epuizat fără succes „toate posibilităţile de auto-governare”, şi Iehova ar fi lăsat ca Isus (de la Înălţare până la acea dată „şezând pe scaunul picioarelor Sale”) să nu se interfereze cu lucrarea Satanei, care vagabonda liber de pe pământ la cer şi invers. Terminată însă încercarea în 1914, Isus-Mihail a luptat împotriva Satanei & Co., scoţându-l din Regatul cerurilor şi aruncându-l în Tartar, localizat în apropierea pământului (sau chiar pe pământ, cum se mai scrie).

S-a coborât din ceruri şi s-a întrupat de la Spiritul Sfânt

Nici în acest punct nu coincid credinţele noastre. Despre „Spiritul Sfânt”, pentru al cărui nume iehovismul nu foloseşte litere mari, vom vorbi mai jos. Aici este necesară precizarea că Iehovismul este succint: „nici o întrupare!” a Fiului-Logos. Lucrurile s-ar fi petrecut astfel: la un moment dat, în istorie, odată hotărâtă lucrarea de mântuire, cerută de Iehova lui Mihail, acesta „a dispărut din Regatul cerurilor” (nu se explică deloc cum), dar Iehova i-a luat „forţa vitală îngerească”, transformând-o în „forţă vitală omenească” şi l-a „transferat în pântecele unei tinere femei evreice, pe nume Maria”. De notat faptul că în iehovism, „forţa vitală” este impersonală, astfel încât nu există continuitate între persoana arhanghelului Mihail şi omul-Isus istoric. Şi aceasta nici la coborârea din cer, nici la întoarcerea la cer, după cum vom vedea.

Şi din Maria Fecioară şi s-a făcut om

Acest articol al credinţei noastre îşi găseşte corespondenţă în iehovism, dar cu două variaţii: 1) nu este vorba de întruparea Persoanei dumnezeieşti a Fiului, precum s-a spus, ci de o „energie vitală umană” din care a rezultat ca produs „omul Isus Cristos”; 2) Maria a avut după Isus şi alţi „fii şi fiice”, pierzând fecioria perpetuă.

Şi s-a răstignit pentru noi

Da şi nu. Se considera că a fost „răstignit”, de pe vremea când a fost fondat iehovismul (1879) până aproximativ în 1930, deoarece aşa învăţau primii doi preşedinţi, Russell şi Rutherford. La acea vreme, martorii lui Iehova purtau cu mândrie o cruce în interiorul unei coroane, încercuită de lauri. Mai apoi Rutherford, care scrisese înainte: „eu mă mândresc prin crucea lui Cristos”, a schimbat, învăţând că Isus a fost „atârnat de un copac”, deoarece crucea era un simbol păgân ruşinos şi jignitor faţă de Iehova; după o vreme a schimbat iar, înlocuind copacul cu un „stâlp” vertical, de care Isus ar fi fost atârnat numai cu două cuie, unul pentru încheieturile mâinilor suprapuse, celălalt pentru picioare; versiune ce se perpetuează până astăzi.

În zilele lui Ponţiu Pilat

Poate acesta este singura parte din crezul nostru care corespunde exact celei din iehovism.

A pătimit şi s-a îngropat

Da, dar nu a murit în sensul catolic de despărţire a sufletului de trup. Nu. Iehovismul învaţă că Isus a fost anulat în totalitate (aşa cum crede că s-ar întâmpla pentru orice fiinţă umană). Nu a rămas nimic din El, decât „amintirea Lui în mintea lui Iehova”, care, după trei zile evreieşti, s-a folosit de aceasta pentru a reproduce o fiinţă cu un trup spiritual… (cuvântul „înviere” este considerat impropriu). Cât despre trupul istoric al lui Isus, „Omul Cristos Isus este mort, mort pentru totdeauna”, şi trupul Său ori „a fost ascuns pe undeva în amintirea iubirii divine”, sau „s-a dizolvat printre gazele pământului (aşa scria Russell).

Şi a înviat a treia zi după Scripturi

Nu, nu a înviat. Corpul de Guvernare scrie şi martorii lui Iehova repetă acest lucru cu convingere, ci în realitate ei cred că în locul lui Isus din Nazaret glorificat, a fost reprodusă o copie a arhanghelului Mihail, cu un „trup spiritual.” Înlăuntrul său, Iehova ar fi pus amintirile vieţii trecute a acestor două personaje: cele ale lui Mihail pre-uman în cer şi cele ale omului Isus dobândite pe pământ.

S-a înălţat la ceruri

Da, însă nu la un cer supranatural, înţeles de învăţătura catolică drept o condiţie existenţială de natură cu totul diferită de cea a cerului fizic pe care noi îl cunoaştem. S-a înălţat la cerul cosmic, în constelaţiile Pleiadelor, până la steaua Alcyone, unde se află „Împărăţia cerurilor” (Rutherford dixit), sau poate s-a înălţat la „cerul cerurilor”, diferit de al nostru (după cum afirmă astăzi Corpul de Guvernare). Cerul precedent era conceput de-a dreptul în mod fizic pentru că îngerii, care făceau naveta între scaunul lui Iehova şi Brooklyn, ducând porunci şi doctrina la „Canalul” pe care îl folosea Iehova pentru a guverna poporul Său, „trebuiau să fie foarte rapizi”, deoarece între lăcaşul divin şi sediul din Brooklyn… nu exista aer.

Şade de-a dreapta Tatălui

Da, acum şade de-a dreapta lui Iehova – ar spune martorul lui Iehova – şi nu cum credem noi, catolicii, care considerăm că a şezut imediat după Înălţare. El, aşa cum s-a spus mai înainte, a trebuit să rămână „la scaunul picioarelor Sale” în aşteptarea terminării perioadelor de probă a diferitelor guverne, date de Satana. Ceea ce s-ar fi petrecut în 1914. Numai de la acea dată Mihail-Isus stă de-a dreapta puterii lui Iehova, după ce a scos afară din Regatul cerurilor pe Satana, care până în 1914 locuia acolo în mod liber.

Şi iarăşi va să vină, cu mărire

Nu, a venit deja, după 1914. Mai precis în anul 1918, când a coborât pentru a verifica ce se petrecea în interiorul „miresei Sale pământeşti”, Congregaţia iehovistă. Nu a venit de altfel „cu mărire”, ci în chip nevăzut, de aceea nimeni nu şi-a dat seama, în afară de persoanele unse în rolul de conducători, care „aveau ochiul priceperii”. Nu a fost văzut deoarece la Înălţare, îngerul a spus că Isus urma să se întoarcă „în acelaşi fel în care l-aţi văzut înălţându-se la cer”, adică în chip nevăzut. Într-adevăr, Biblia spune că „un nor l-a ascuns vederii lor”.

Să judece viii şi morţii

Este o parte complicată. A venit să judece viii din Congregaţia Sa (şi a făcut-o cu adevărat! Nu întâmplător Rutherford, după moartea lui Russell în 1916, a realizat în 1918 epurarea celor care doreau să rămână fideli doctrinei fundatorului…). Referitor la restul celor vii s-a transmis învăţătura că Isus judeca omenirea ca „oi” şi „capre” în funcţie de acceptarea sau refuzarea mesajului iehovist. Mai apoi, însă, în timpurile recente, s-a spus că Isus va face o astfel de judecată în mileniul de după Armaghedon, şi pentru că este inutil a judeca o persoană rea ca fiind „capră” în timp ce se află în viaţă, din moment ce (auziţi, auziţi!) „moartea dezleagă de orice păcat”.

A cărui împărăţie nu va avea sfârşit

Da. Un alt punct de convergenţă parţială cu credinţa noastră. Împărăţia (regatul) nu va avea sfârşit, dar nu va fi o împărăţie spirituală, simbolică, o metaforă a „fericirii cereşti” care, pentru slujitorii buni şi fideli, este o „intrare în bucuria Stăpânului tău” după cum cred catolicii şi alţii. Martorul lui Iehova crede că va fi o adevărată Împărăţie cu o mulţime de conducători (Isus şi cei 144.000), care din cer vor guverna omenirea, formată în exclusivitate din martorii normali, numiţi „alte oi”, locuind „veşnic pe un pământ paradisiac”.

Cred în Spiritul Sfânt

Nu. Martorul lui Iehova nu crede în „Spiritul Sfânt” al „creştinismului”, care este o Persoană divină. În iehovism, „spiritul sfânt” trebuie scris cu litere mici, pentru că este numai o energie impersonală. Prin urmare, martorul lui Iehova nu „crede în spiritul sfânt”, ci numai în Iehova care transmite doctrina Sa prin „slujitorul credincios şi înţelept” (cei 144.000 rămaşi încă pe pământ), folosindu-l ca un „Canal” prin care să-şi transmită doctrina şi directivele.

Domnul de viaţă făcătorul

Nu „Domn”! „Spiritul sfânt”, întrucât este energie, va fi cel mult slujitorul, instrumentul atotputernic cu care Iehova îşi îndeplineşte orice intenţie. Este adevărat că dă viaţa fizică universului (persoane, animale, plante…), dar nu viaţa spirituală dumnezeiască, prin har, aşa cum spune credinţa catolică, şi nici, într-un viitor, „viaţa veşnică”, adică fericirea cerească. Nu există nici viaţa în har nici fericirea cerească, ce este rezervată persoanelor unse şi constă în participarea la guvernarea de care s-a vorbit deja.

Care de la Tatăl şi de la Fiul purcede

Aici credinţa catolică vorbeşte despre „purcederea trinitară” sau „perihoreza”, care constă în activitatea-modul de a fi al Persoanelor divine care, în unica natură dumnezeiască, le distinge ca fiind originea (Tatăl), născutul (Fiul), de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul (Spiritul Sfânt). În iehovism, „spiritul sfânt”, redus la o formă de energie, devine un simplu mijloc de utilizare care stă atât la dispoziţia Tatălui cât şi a Fiului. Un fel de… instrument multifuncţional în posesia amândurora.

Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit

Înspăimântător! Dacă nici măreţul Fiu-Mihail nu poate fi „adorat”, deoarece adoraţia i se cuvine numai lui Iehova, cum ar putea să fie vreodată adorat „spiritul sfânt”, care nici nu este persoană, fără a cădea în cea mai abjectă idolatrie?

Care a grăit prin prooroci

Corectează. De care Iehova s-a folosit pentru „a dicta” revelaţia Sa proorocilor. Nici concepţia despre „inspiraţia” biblică nu este asemănătoare cu cea pe care o avem noi, catolicii.

Într-Una, Sfântă, Catolică

„Una” da, şi ar fi vorba de Congregaţia lor. „Sfântă” da, dar nu în sensul catolic. Congregaţia iehovistă (sau „soţia” lui Cristos) este sfântă numai pentru că este compusă din 144.000 de persoane alese de Iehova şi „declarate” drepte cu o „nemeritată bunătate”. Ele singure formează „Biserica”, „Familia regală”, „Unşii”, „Sfinţii”, „Clasa lui Ioan şi a lui Ieremia”, „Slujitorul credincios şi înţelept”, „Canalul lui Iehova”… şi aşa mai departe. Ceilalţi martori normali sunt numai de ajutor. Nu întâmplător aceste „alte oi”, destinate să trăiască veşnic pe pământ, au fost descoperite numai în 1935.

Cu privire la dimensiunea „catolică”, adică universală, Biserica-Congregaţie iehovistă va fi astfel numai în mileniul care va urma după Armaghedon. Pe moment trebuie să rămână o „turmă mică”. De fapt, exemplul lui Isus care o compară cu copacul de muştar este greşit: acela, aşa uriaş, reprezintă dezvoltarea „creştinătăţii apostate”.

şi Apostolică Biserică

Vai! Aici crezul iehovist nu poate demonstra legătura Congregaţiei, fără întreruperea continuităţii, cu primul secol al Apostolilor. Când martorii lui Iehova vorbesc despre istoria lor, consideră că ar fi existat în primul secol şi trec apoi imediat la epoca contemporană. Vom vorbi mai detaliat când va fi necesar. Pentru moment, este destul să ştim că în încercarea disperată de a-şi da o continuitate (necesară pentru a demonstra că Congregaţia a dat „hrană spirituală” tuturor generaţiilor), s-au apropiat mai întâi de puţinii eretici răspândiţi de-a lungul veacurilor, recalificându-i ca „slujitori fideli ai lui Dumnezeu”; apoi au admis faptul că „nu deţin un cadru istoric separat” referitor la „modul în care a trăit şi acţionat slujitorul credincios şi înţelept”; în sfârşit, au învăţat că originile lor provin nici mai mult nici mai puţin decât de la Abel, primul „slujitor al lui Dumnezeu”. În cele din urmă această chestiune a dispărut.

Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor

Nu, iehovismul crede în două botezuri, dintre care nici unul nu iartă păcatele. Primul este cel „în apă”, prin scufundare, şi este numai simbolul „dedicării perpetue lui Iehova”. Al doilea este cel „în spirit”, în baza căruia Iehova, folosindu-se de „spiritul Său sfânt”, le spune în privat numai la 144.000 de persoane că au fost adoptate de El ca „fii” şi alese să domnească în Regatul cerurilor cu Cristos. Acestora Iehova nu le şterge-iartă-distruge păcatele, ci le dăruieşte o justificare ce constă într-o simplă „declaraţie de dreptate” exterioară, juridică. Conceptul de renaştere ca fiinţe noi este străin iehovismului (cum este şi în protestantismul istoric, din care derivă, care vorbeşte de „acoperirea” rănilor şi a murdăriei, nu de ştergerea păcatelor).

Aştept învierea morţilor

Martorul fidel, spunând acest lucru, aşteaptă învierea celor care au fost înainte de el. Speră în taină pentru sine să intre în Lumea Nouă a mileniului viitor, trecând nevătămat prin „Războiul Zilei celei Mari a Dumnezeului Atotputernic de la Armaghedon”. În ipoteza că ar ajunge şi el printre morţi înaintea acestui eveniment, speră să fie „înviat de către Iehova pe pământ paradisiac”. O înviere despre care noi, în mod critic, putem afirma că este o creare a unei copii conforme cu originalul, şi de aceea nu este o adevărată înviere, ci o simplă reproducere a unui original complet distrus. Atât reuşeşte să facă Iehova şi nu mai mult, conservând „în memorie” caracteristicile tuturor datelor subiectului.

Şi viaţa veacului ce va să fie

Nici aici nu ne regăsim, deoarece martorul normal nu aşteaptă, ca şi noi, ceva ce „ochiul nu a văzut niciodată şi urechea nu a auzit niciodată”, ci renaşterea exactă, curăţită de orice rău, pe un pământ paradisiac, a ceea ce vede şi simte acum, adică o repetare a vieţii pământeşti. „Veşnică” se spune, dar nici acest lucru nu este adevărat, deoarece Rutherford a scris că într-o astfel de „viaţă veşnică pe pământ”, Iehova va putea oricum să dea pedeapsa cu moartea unor posibili nesupuşi.

Apendice

Desigur, Crezul este rezumativ şi schematic, de aceea trebuie adăugat că demolarea credinţei catolice merge dincolo de articolele sale de credinţă şi prin urmare include de asemenea:

  • negarea tuturor Sfintelor Sacramente;
  • negarea iadului (pentru că cei răi vor fi distruşi) şi a Raiului-cer pentru toţi cei buni;
  • negarea prezenţei reale a lui Isus în Euharistie
  • negarea supravieţuirii omului după moartea trupească (fizică), adică se neagă nemurirea sufletului, ba mai mult, se neagă însăşi existenţa sufletului aşa cum este văzut de noi, catolicii;
  • negarea rolului excepţional al Mariei în Biserică;
  • respingerea preoţiei ierarhice şi a ministerului petrin;
  • negarea sălăşluirii Preasfintei Treimi în omul drept, ca templu al Său;
  • etc.

2 Comments

  1. Crezul acesta, de care pomenesti aici, e scris in Biblie? Crezul, o rugaciune tipar inventata de cine? Credeti in Dumnezeu, nu in religii! Religia in sine este o organizatie de manipulare in masa, cu cati mai multi enoriasi cu atat mai multi bani la buget, buget disponibil pt mafiotii in sutana, costum, etc.

  2. Crezul apostolic arata in ce cred crestinii. A fost definitivat ca si forma, pe baza Traditiei Crestine si pe baza Sfintei Scripturi. Crezul e scris in Biblie, doar ca fiecare afirmatie din Crez se afla separat in diferite locuri din Biblie.
    Iehovistii neaga toate aceste adevaruri de credinta, deci nu au dreptul sa se numeasca crestini.

    @Duban Adrian:
    Oare pe cine slujesti ? Chiar crezi ca Il slujesti pe Dumnezeu, daca nu-i respecti pe cei pe care i-a pus Dumnezeu ca servitori ai Lui ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *