Moise, profetul Domnului

Teme: Personalităţi.
Etichete: .
Publicat la 9 noiembrie 2013.
Partea 1 din 9 din seria Oameni ai credinţei.
Print Friendly

Autor: Mons. Vladimir Petercă
Sursa: Actualitatea creştină, noiembrie 2004

„Când a crescut mai mare, Moise, datorită credinţei
a refuzat să fie chemat fiul fiicei Faraonului,
preferând să sufere laolaltă cu poporul lui Dumnezeu,
decât să tragă un folos trecător din păcat!”
(Evr 11,24-25).

profetul Moise

profetul Moise

Moise a fost unul din personajele cele mai îndrăgite ale istoriei Vechiului Testament. Născut din prigoană şi sortit morţii, el este salvat din întâmplare de fiica Faraonului din apele Nilului, căci părinţii lui au refuzat să-l omoare, cum prevedea porunca Faraonului. Poporul evreu întreg avea multe de îndurat, „căci între timp s-a ridicat un nou rege care nu ştia nimic de Iosif!” (Ex 1,8). Cu ajutorul lui Moise, Dumnezeu a avut lucruri mari de dus la îndeplinire. De aceea El l-a ales, l-a protejat şi i-a condus paşii pe cele mai neaşteptate căi ale vieţii. Moise trebuia să fie înainte de toate fondatorul poporului evreu la muntele Sinai, când Dumnezeu însuşi avea să încheie un legământ cu întreg poporul ales de El, „ca să fie o împărăţie aleasă şi un neam sfânt!” (Ex 19,6). Moise trebuia de acum încolo să se prezinte şi să vorbească înaintea propriului popor oprimat de către egiptenii cei nedrepţi, şi-n acelaşi timp, să-l elibereze şi să-l conducă spre Pământul Făgăduinţei. Dumnezeu îl învredniceşte cu două minuni, la care Moise este martor în prima persoană. Este vorba despre minunea rugului arzând fără ca el sa se consume (Ex 3,1-12), precum şi revelarea numelui divin (Ex 3,13-15). Cu ajutorul acestor două minuni, Moise avea să-şi justifice în faţa poporului atât misiunea şi autoritatea sa viitoare ca eliberator al poporului din robia Egiptului, cât şi revelarea numelui divin, moment de crucială importanţă în istoria religioasă.

Dumnezeu însuşi îi va spune cu acest prilej: „Iată, Eu voi fi cu tine, iar semnul că eu te-am trimis: după ce vei scoate pe poporul meu din Egipt, vă veţi închina lui Dumnezeu pe muntele acesta!” (Ex 3,12). Moise se afla la socrul său Jethro, preotul din Madian, unde păzea turma sa, când, dintr-o dată, „Îngerul Domnului i-a apărut în flacăra de foc din mijlocul unui desiş de mărăcini. Moise a privit şi iată mărăcinii ardeau cu flacără fără să se mistuie!” Atunci Moise a dat să treacă şi să se apropie de locul cu minunea. Dintr-o dată, Moise aude un glas puternic care îi spune: „Nu te apropia! Descalţă-te de sandalele tale, fiindcă locul pe care stai, este un loc sfânt!” În felul acesta, Moise este martorul unei minuni extraordinare prin care el primeşte misiunea din partea lui Dumnezeu să preia conducerea poporului său, să-l scoată din Egipt şi să-l conducă până în Ţara Sfântă. Cu alte cuvinte, Moise ia pe umerii săi întreaga responsabilitate. El va conduce poporul lui Israel şi-l va sluji în drumul său spre libertate. Dar înainte Moise, profetul Domnului de aceasta, Moise, împreună cu fratele său Aaron, săvârşeşte un grup de zece semne sau plăgi, cum sunt ele cunoscute în cartea Exodului. Acestea au fost următoarele: – apa schimbată în sânge; – broaştele; – ţânţarii; – muştele otrăvitoare; – ciuma animalelor; – oameni şi animale plini de bube; – grindina şi focul; – lăcustele şi întunericul abătut asupra Egiptului. Ultima şi cea mai importantă plagă a fost cea de a zecea: moartea primilor născuţi. În cele din urmă, Faraonul a trebuit să-şi plece fruntea, să-i lase liberi pe evrei să plece spre Pământul Făgăduinţei. Cu acest prilej a fost instituită cea mai mare şi cea mai sfântă dintre toate sărbătorile iudaice: Paştele. Dar despre această sărbătoare şi despre restul vieţii lui Moise, vă voi vorbi data viitoare.

Al doilea moment important în istoria deosebit de tumultoasă a lui Moise îl constituie descoperirea numelui divin. Este un moment de mare încărcătură teologică, în care Dumnezeu însuşi se descoperă lui Moise, întărindu-i prin aceasta autoritatea, dar şi misiunea pe care o avea de îndeplinit în faţa poporului său: „Iată, Eu te trimit la Faraon pentru a-l elibera pe poporul meu, pe fiii lui Israel, din Egipt!” (Ex 3,10). Moise se afla singur faţă-n faţă cu Dumnezeul Părinţilor săi, Abraham, Isaac şi Iacob, când dintr-o dată auzi cuvintele pline de taină: „«Eu sunt cel ce sunt!» Să spui fiilor lui Israel: «Cel ce este m-a trimis la voi!»” (Ex 3,14). Moise, împreună cu fratele său Aaron, precum le poruncise Domnul, se prezentară în faţa lui Faraon, căruia îi cer să lase liber pe poporul lui Israel să plece în deşert, pentru că acolo voiau să aducă jertfe Domnului Dumnezeu. Faraonul nu este de acord ca evreii să plece, pentru că îi era teamă că-i va pierde. Dumnezeu, în schimb, îl asigură pe Moise spunându-i: „Eu voi întinde mâna mea şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni pe care le voi face în mijlocul lor şi numai după aceea vă vor lăsa să plecaţi!” (Ex 3,20).

Când Dumnezeu alege pe cineva, îi încredinţează o misiune specială şi orice s-ar întâmpla şi oricât s-ar opune oamenii, duce la bun sfârşit planurile sale mântuitoare. Într-adevăr, „dacă Dumnezeu este cu noi, cine va fi împotriva noastră?”, avea să exclame Apostolul Paul mai târziu. Ceea ce a lucrat Moise, a lucrat numai pentru Dumnezeu şi pentru poporul său. De aceea, nu contează forţa armelor sau numărul soldaţilor buni de luptă, în faţa lui Dumnezeu contează harul şi alegerea sa. Dumnezeu, cu multă dragoste, conduce destinele omului prin istorie. Iată, aceasta este marea lecţie, care se desprinde din viaţa lui Moise. De fapt, Moise şi viaţa sa sunt o dovadă a istoriei şi o mare lecţie pentru noi, cei de astăzi.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *