CFE: De la lista inimii la rugăciune

Teme: Spiritualitate.
Etichete: .
Publicat la 20 noiembrie 2013.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 11
De la lista inimii la rugăciune
Text de bază: Mt 8,5-13

Dragi prieteni,

Centurionul mijloceşte, se roagă

Centurionul mijloceşte, se roagă

Suntem din nou împreună pentru a asculta Cuvântul Domnului şi am dori ca pentru fiecare dintre noi experienţa pe care o trăim şi în această întâlnire să fie una şi aceeaşi, să fie experienţa întâlnirii cu Domnul. El este cel pe care vrem să-L scoatem în evidenţă, Cuvântul Său, iubirea Sa, El şi capacitatea Sa de a intra în inimile noastre. Nimeni dintre noi nu se poate întoarce acasă doar cu sine, doar cu ceea ce are, ar fi o întâlnire falimentară. Fiecare dintre noi trebuie să se întoarcă acasă după ce l-a întâlnit pe Domnul, după ce l-a întâlnit în iubirea reciprocă mai mult decât în cuvintele pe care ni le-am adresat, în rugăciunea împărtăşită mai mult decât în schimbul reciproc de păreri, scoţând în evidenţă ceea ce a făcut Isus, nu ceea ce am făcut noi, noi cei ce ne credem buni. Şi aceasta ne va permite să ne întoarcem acasă însoţiţi de El, să ne întoarcem şi să ne construim propria locuinţă împreună cu El şi astfel vom gusta încă şi mai mult ce înseamnă să formăm Comunităţi Familiale de Evanghelizare.

Mai mult, în această seară, am vrea să aprofundăm încă un alt aspect al comunităţilor. Vă amintiţi că ultima dată am vorbit despre lista inimii. Acum am vrea să facem trecerea de la lista inimii la rugăciune. Pentru ce? Pentru evanghelizare. Acesta este scopul comunităţilor familiale, a evangheliza. Dacă facem o listă a inimii este pentru că vrem să-l ducem celorlalţi pe Isus. Dar pentru a-l comunica pe Isus e nevoie de rugăciune. Aşadar, ca să recapitulăm, scopul comunităţilor familiale este de a evangheliza, a-l duce celorlalţi pe Isus, a fi firul conductor al lui Isus, Isus îndrumător. A fi capabili de a-i contamina pe ceilalţi de Isus. Comunităţile noastre familiale nu sunt comunităţi doar de rugăciune sau doar pentru rugăciune, nu sunt comunităţi doar pentru a ne împărtăşi reciproc credinţa, nu sunt comunităţi doar pentru a asculta Cuvântul lui Isus, a citi Evanghelia, ci toate acestea. A se ruga împreună, a comunica credinţa, a asculta cuvântul, a trăi fraternitatea între noi, dar totul într-atât de intens, să fim atât de încărcaţi sufleteşte, să trăim atât de intens, să devenim dacă vreţi ca o centrală electrică până la punctul în care, oricine dintre noi, plecând de la această întâlnire, să poate duce lumina şi glasul dulce, gingăşia lui Isus tuturor celorlalţi.

Nu pentru a ne încălzi de dragul căldurii, nu pentru a ne bucura de dragul bucuriei, nu pentru a sta cu Isus de dragul de a sta cu El, ci a sta cu Isus pentru a împărtăşi cu Isus afecţiune faţă de toţi. Pentru voi şi pentru toţi, vă amintiţi de Euharistie, pentru a merge spre cel ce nu crede, spre cel ce nu practică, spre cel ce nu mai are entuziasmul credinţei; ceea ce am putea traduce prin aceste cuvinte: spre cel ce nu mai are bucuria de a iubi. Pentru că în spatele faptului de a nu crede este faptul de a nu mai avea bucuria de a iubi. Sunt persoane care se târăsc parcă prin această lume, asemenea unor melci, în căutarea unei găuri în care să se ascundă şi să poată sta liniştiţi.

Comunitatea există pentru a evangheliza, pentru a vindeca sufletele persoanelor care aparţin ambientului nostru de viaţă, pentru a vindeca sufletele celor apropiaţi nouă, pentru a-i face şi pe aceştia să simtă că Isus e Eliberatorul, că Isus e Mântuitorul. Dar pentru a face aceasta, să luăm în mână un fragment evanghelic ca de obicei, şi să-l privim cu intensitate pentru a vedea ce spune Isus fiecăruia dintre noi. Vă amintiţi că după ascultarea cuvântului, care are loc acum, momentul care urmează nu este un schimb de opinii. Mi se pare că Evanghelia ar spune… mi se pare că Isus ar spune… NU. După ascultarea cuvântului să arătăm fiecare: „Ce mi-a spus Isus mie?” Vă rog, nu treceţi de la o chestiune la alta, nu faceţi zig-zag, în sfârşit, nu faceţi slalom cu Isus. După acest moment, ceea ce urmează este: „Ce mi-a spus Isus mie?

Să vedem acest fragment evanghelic: Vindecarea servitorului centurionului. Este din Evanghelia după Matei, cap. 8, vers. 5-13, unde citim aşa:

5 Intrând în Cafarnaum, a venit la El un centurion rugându-l: 6 „Doamne, servitorul meu zace în casă, paralizat, suferind groaznic”. 7 El i-a spus: „Voi veni Eu însumi şi-l voi vindeca”. 8 Dar centurionul i-a răspuns: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi servitorul meu va fi vindecat. 9 Căci şi eu sunt un om supus autorităţii; având soldaţi în subordine, spun unuia: «Du-te!», iar el se duce, şi altuia: «Vino!», iar el vine, şi servitorului meu: «Fă aceasta!», iar el face”. 10 Auzind, Isus a rămas uimit şi a spus celor care îl urmau: „Adevăr vă spun că nu am găsit la nimeni în Israel o astfel de credinţă. 11 De aceea vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă în împărăţia cerurilor împreună cu Abraham, Isaac şi Iacob, 12 iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul din afară. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor”.
13 Apoi Isus i-a spus centurionului: „Mergi, să ţi se facă după cum ai crezut!” Şi în ceasul acela servitorul lui a fost vindecat.

Aţi remarcat pentru cine se roagă centurionul, pentru servitorul său. E un prieten, e cineva care nu se simte bine, nu e o personalitate, nu e unul care iese în evidenţă, e o persoană din ambientul său de viaţă, am spune noi, e slujitorul său. A realizat că acest slujitor e bolnav şi el se pune pe treabă, se pune în mişcare. Spune Evanghelia: „a venit la El un centurion rugându-l„. Rugăciunea de cerere: Doamne, doresc, Doamne, eu ştiu că Tu poţi porunci, Doamne, eu ştiu că Tu poţi înfăptui vindecarea şi aceasta va avea loc. Rugăciunea de cerere e indispensabilă pentru a obţine vindecarea.

Noi ştim că pentru cei apropiaţi nouă, pentru cei din lista inimii, pentru prietenii pe care i-am individualizat, cerem o vindecare mai profundă, vindecarea sufletului, cerem ca să-l regăsească pe Isus ca şi Mântuitor, cerem să respire iubirea şi pacea, cerem să se întoarcă să iubească, să zâmbească. Vrem vindecarea sufletului. Şi astfel înţelegeţi că aici există un singur medic la care să mergem şi acestuia îi cerem. Aşadar e indispensabil a porni de la rugăciune, a cere. Noi nu suntem aici pentru doar pentru a ne reuni, pentru a lărgi grupul Comunităţilor Familiale, noi suntem aici pentru a cere vindecarea persoanelor, vindecarea interioară, pacea inimii, iar aceasta ne-o poate da doar Isus. E aşadar o iluzie să credem că cineva se va converti venind la comunitate fără ca eu să mă fi rugat pentru el. Trebuie să fie cineva care să îi spună Domnului: Doamne, slujitorul tău, acea persoană e bolnavă. Doamne, te rog, te implor, acea persoană e bolnavă, ai uitat-o Doamne, e bolnavă! Pentru câţi aţi procedat astfel? Pentru câţi procedaţi astfel? Doamne, e bolnav! Pentru câţi repetaţi aceasta zilnic, chiar de mai multe ori în fiecare zi? Doamne vindecă-l! Centurionul îl implora. Nu vezi că suferă?

Iată, însuşi centurionul mijloceşte, se roagă. Înaintea lui Isus e conştient că nu are merite. Ştie că nu-l va vindeca pentru că el e bun, că el e centurionul respectat de toţi, pentru că e cel care-şi îndeplineşte îndatoririle, nu pentru aceasta îl va asculta, o ştie. Ştie că nu poate conta pe meritele sale. Aţi auzit ce spune în Evanghelie: „Doamne nu sunt vrednic, nici măcar să intri în casa mea, dar spune numai un cuvânt şi slujitorul meu se va vindeca”. Se încredinţează cu totul lui Isus. Are încredere în El.

Şi este adevărat că până şi Isus rămâne uimit de această abandonare. E uimit şi-i spune: Mergi, am înţeles! Aceasta trebuie să se întâmple şi cu noi. A evangheliza înseamnă a vindeca sufletele persoanelor, a vindeca inimile, a le reda vederea pentru a reuşi din nou să-l vadă pe Isus. Dar pentru a evangheliza e nevoie să ne rugăm. A evangheliza fără rugăciune înseamnă a forţa lucrurile, e ca şi dorinţa de a fi actorul principal.

Fiţi atenţi că atunci când invitaţi pe cineva la comunitatea familială, mai întâi de toate trebuie voi înşivă să vă convertiţi, să vă schimbaţi inima, să înţelegeţi că doar Isus mântuieşte, doar Isus converteşte, doar El face totul. Doamne, eu nu sunt vrednic, nu am merite! Când voi veţi începe să gânguriţi ceva cuiva despre credinţă, despre Isus, trebuie să vă amintiţi că doar El mântuieşte, doar El salvează. Şi atunci veţi înţelege că nici unul dintre voi – priviţi-vă în faţă fiecare -, nimeni dintre voi nu va mai putea să spună: eu nu ştiu să evanghelizez, pentru că toţi ştiţi să vă rugaţi. Pe cât e de adevărat că ştiţi să mâncaţi, pe atât e de adevărat că ştiţi să vă rugaţi. Tatăl nostru, vie împărăţia Ta; Tatăl nostru, ca împărăţia Ta să vină în acea persoană sau în cealaltă, Tată, te rog, trimite Spiritul Tău. Isuse, care ai mers în căutarea oiţei pierdute, priveşte-l pe acel frate, pe acea soră.

La fel şi voi, cu ochii voştri plini de iubire, ştiţi să vedeţi unde se află un slujitor care suferă, o persoană care e bolnavă, cineva care e în căutare. Şi cunoaşteţi lista inimii, puneţi acele persoane despre care ştiţi că, dacă îl întâlnesc pe Isus, se vor simţi mai bine! Dar mai întâi trebuie să ne înclinăm noi capul, să spunem noi: Isuse, fără Tine nu pot face nimic! Noi vom vedea comunităţile noastre familiale crescând pe măsură ce va creşte numărul persoanelor care se roagă, care stau în adoraţie.

Termometrul pentru a vedea dezvoltarea comunităţilor noastre este prezenţa noastră în biserică la rugăciune şi adoraţie, la Liturghie, este locul retras al caselor voastre unde vă rugaţi, îl lăudaţi pe Domnul, îl invocaţi pe Spiritul Sfânt. Îl adorăm pentru a-l recunoaşte pe El, gloria Sa minunată, pentru a ne încredinţa Lui, pentru a-i încredinţa Lui slujitorul care e bolnav. Dar dacă voi, fiecare dintre voi, nu vă încredeţi în Domnul, cum îi puteţi încredinţa pe cineva care este bolnav? Voi aţi trimite pe cineva la un medic în care voi înşivă nu aveţi încredere? Uite, mergi la acela, cu siguranţă te va vindeca, dar voi ştiţi că nu e adevărat, şi nici măcar voi nu aveţi încredere, nici măcar voi nu aţi merge vreodată la acel medic, nici măcar voi nu vă daţi pe mâinile acelui medic!

Cum, tu nu te abandonezi în mâinile lui Isus, dar îi propui altuia să se abandoneze în mâinile Lui? Înţelegeţi de ce rugăciunea e indispensabilă! Pentru a promova evanghelizarea e nevoie a ne încredinţa Lui pentru a-i putea încredinţa la rândul nostru pe cineva. Reţineţi bine aceste două expresii: a ne încredinţa noi mai întâi Lui, pentru a-i putea încredinţa la rândul nostru pe alţii, pe ceilalţi. Astfel evanghelizarea devine calea noastră spre sfinţenie. Domnul nu are nevoie de experţi! Nu are nevoie de persoane care înaintea altora să pară bune, să iasă în evidenţă: dar eu fac, dar eu spun, dar eu mă implic. Nu! Domnul are nevoie de credincioşi, nu de practicanţi! Domnul are nevoie de persoane care ştiu să iubească, nu de persoane pregătite, experte!

Şi astfel, dacă am şti să trăim această rugăciune de laudă, de adoraţie către Domnul, atunci acea listă a inimii va deveni preţioasă! Când ochii voştri, aflaţi în rugăciune, vor fi terminat să citească lista inimii, atunci vă veţi da seama că acei fraţi sau alţi fraţi vor veni.

Vă voi aminti într-o altă reflecţie că Domnul ascultă întotdeauna rugăciunea noastră! Şi când nu vindecă acea persoană pentru care tu te-ai rugat, e pentru că Domnul vindecă o altă persoană pe care ţi-o va pune alături, şi-ţi va face cunoscut acest lucru, şi îţi vei da seama că rugăciunea ta nu a fost în zadar. Un lucru e sigur: convertirea la Domnul trebuie cerută, pentru că inima trebuie pregătită pentru a fi capabilă să-l primească pe Domnul.

Fie ca întâlnirea din această seară să ne ajute să înţelegem că Domnul vrea să ne umple de daruri, dar vrea şi ca noi să deschidem uşa. Domnul vrea să ne acopere cu prezenţa Sa, cu iubirea Sa, dar vrea ca noi să-i deschidem. Domnul nu ne vrea parte din organizaţie, nu ne vrea membri ai comunităţilor familiale, ne vrea preaiubiţii Săi, ne vrea capabili să observăm frumuseţea chipului Său, a cuvântului Său. Aceasta vrea Domnul de la noi. Observaţi în aceste cuvinte, încă odată, că dorinţa Sa, dorinţa Domnului e aceea de a ne iubi, de a ne lua de mână, de a ne conduce la casa Tatălui, pentru ca „Unde sunt Eu acolo să fiţi şi voi”!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *