CFE: A se forma ca şi cupluri responsabile

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 2 noiembrie 2013.
Partea 7 din 131 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 7
A se forma ca şi cupluri responsabile
Text de bază: Mc 3,13-15;6,7

Dragi prieteni,

Este nevoie de cupluri responsabile

Este nevoie de cupluri responsabile

Iată, încă odată, ne oprim pentru a asculta Cuvântul, nu ca pe un eveniment programat, ci ca pe o cerinţă a inimii. În momentul precedent am căutat să-l lăudăm pe Domnul, să-i mulţumim, am împărtăşit şi ne-am spus unii altora cum ne-a fost Isus aproape, alături, ce-a făcut El pentru noi în această săptămână, noi înşine ne-am comunicat ce-am făcut noi pentru Isus. Dar cred că este o cerinţă a inimii a asculta ce ne spune în această seară, este Cuvântul său, cuvânt pe care am dori să ni-l însuşim.

Şi în această seară, aşadar, pornim având în faţă un scop general al Comunităţii Familiale, dar în acelaşi timp, şi mai ales, Cuvântul lui Dumnezeu. Scopul pe care-l aprofundăm în această seară este:

A FORMA NOILE COMUNITĂŢI, NOILE CUPLURI RESPONSABILE

La prima vedere, ar putea părea că a forma cuplurile responsabile ar fi o cedare, pentru a stabili o regulă de măsură mai mult organizatorică a CFE, în vederea dezvoltării lor, multiplicării lor, aproape un fapt străin de Cuvântul lui Isus, de ceea ce Isus vrea să ne spună. În schimb însă plecăm tocmai de la Cuvântul lui Isus. Este El cel care vrea să ne vorbească şi din cuvântul Său luăm şi aceste scopuri, finalităţi pe care ni le propunem.

Să ascultăm ce ne vorbeşte în Evanghelia lui Marcu 3,13-15;6,7.

13 Apoi s-a urcat pe munte şi i-a chemat pe cei pe care i-a voit El, iar ei au venit la El. 14 A constituit doisprezece, pe care i-a numit şi apostoli, ca să fie cu El, să-i trimită să predice 15 şi să aibă puterea să alunge diavolii.
7 I-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate.

De ce acest cuvânt? Ce ne spune nouă acest cuvânt al lui Isus? Întâi de toate, prin aceste cuvinte foarte simple, Isus ne comunică scopul faptului de a fi aici, în comunitate, chiar şi în această seară, nu doar pentru data viitoare sau pentru ultima dată în care v-aţi întâlnit. Care este scopul comunităţilor familiale? „Ca să fie cu El”! Este acelaşi lucru care s-a întâmplat cu cei 12 apostoli, a fi cu El, a se bucura de prezenţa Lui. Provocarea pe care ne-o propunem de fiecare dată când începem, când facem o întâlnire în comunitatea familială, provocarea este „a se bucura de prezenţa lui Isus”, „a fi cu Isus”, a sta în prezenţa Lui, a simţi că El vorbeşte inimii prin cânt, laudă, prin mărturia reciprocă, ecoul avut asupra cuvântului, invocarea asupra fraţilor. Prin aceste diferite modalităţi de a fi împreună ce trebuie să respirăm? A FI CU EL. Să fim atenţi, pentru că în ziua în care am sta doar noi între noi, am pierde scopul principal, chiar scopul unic al CFE: A REDESCOPERI PREZENŢA DOMNULUI ISUS.

Parohia noastră are nevoie să redescopere că Isus este prezent. Pe preot l-aţi avut întotdeauna între voi, ştiţi cine este; biserici, icoane şi diverse lucruri le-aţi avut mereu între voi. Noi trebuie să descoperim FORŢA VIE a prezenţei lui Isus. „Pentru a fi cu El”, acesta este sensul faptului de a ne regăsi împreună, precum apostolii: „i-a chemat pentru a fi cu El”. Încercaţi să vă spuneţi unii altora: m-a chemat aici în această seară pentru a fi cu El! Desigur prin prezenţa fraţilor, având siguranţa promisiunii că „unde doi sau trei se adună în numele Meu acolo sunt prezent şi Eu”. Eu am fost chemat aici în această seară şi am venit pentru a fi cu El, pentru a experimenta prezenţa lui Isus.

Să urmărim şi a doua parte a Cuvântului lui Isus. „Ca să fie cu El” am spus, şi ca „să-i trimită să predice”, să-i trimită să evanghelizeze, „şi să aibă puterea să alunge diavolii”. Să o spunem cu o expresie mai simplă, pentru că nu este vorba de a face exorcisme; pentru a-i elibera de rău, pentru a elibera persoanele de a sta rău, pentru a face pe cineva să stea mai bine. A-i ajuta şi pe alţii să-L întâlnească pe Isus, pentru ca să le fie mai bine. Acesta este celălalt scop fundamental al CFE. A-i întâlni pe ceilalţi, a evangheliza, a-L aduce pe Isus altora pentru ca acestora să le fie mai bine. Nu puteţi păstra doar pentru voi frumuseţea credinţei. Mie mi-e bine şi gata, ceilalţi să se aranjeze cum vor. „Au fost trimişi pentru a alunga diavolii” înseamnă „au fost trimişi în mijlocul celorlalţi pentru a-i ajuta să stea mai bine în prezenţa lui Isus”, pentru ca întâlnindu-l pe Isus să le fie mai bine. Aşadar scopul este a evangheliza.

Atunci, să formulăm mai întâi aceste scopuri fundamentale: „ca să fie cu El” şi „să-i trimită să predice”, să-i trimită să alunge diavolii. Cum se poate realiza aceasta? Cum se poate comunitatea multiplica? Cum poate aceasta să crească? În măsura în care şi alte persoane merg, în măsura în care cineva pleacă din această comunitate, care se poate numi „comunitatea mamă”, pleacă şi formează o nouă comunitate familială. O comunitate familială care nu se multiplică, înseamnă că în interiorul ei are greutăţi în avea entuziasmul. Înseamnă că membrii săi se mulţumesc doar ei să mănânce. Pentru că nu este posibil ca niciunul dintre voi să nu întâlnească alte persoane care să aibă nevoie de Isus, de a fi atinse de Isus. Desigur că aceasta nu se întâmplă de pe o zi pe alta, de la o săptămână la alta şi uneori nici de la un an la altul, dar în interiorul comunităţii trebuie să fie pasiune, pasiune pentru a merge, pentru a ajuta pe alţii să le fie mai bine, pentru a-i vedea pe cei care au nevoie de Isus, pentru a-şi da seama unde este pustiu, unde este suferinţă. Nu se poate să treacă pe lângă mine o persoană în suferinţă fără ca eu să-mi dau seama: iată, acestuia, dacă l-ar întâlni pe Isus, i-ar fi mai bine.

Comunitatea este făcută pentru a se multiplica, iar comunitatea multiplicându-se are nevoie de cineva care să o îndrume, este necesar ca din aceste comunităţi familiale care sunteţi voi să apară alte cupluri responsabile, capabile să facă din propriile case o familie. Înţelegeţi, deci, că este vorba de „a deveni”; nu este doar o chestiune organizatorică, a ieşi afară noi cupluri responsabile, ci mai ales a ajuta cuplurile prezente să devină ele însele sămânţa Bisericii, pentru a putea deschide propria casă şi a-i ajuta pe ceilalţi singuri, divorţaţi, separaţi, tineri, bătrâni. A deschide casa pentru a face biserică, pentru a construi, pentru a da posibilitatea de a gusta frumuseţea întâlnirii cu Domnul. Şi eu, ca şi cuplu, vreau să am mândria de a-mi deschide casa şi a o transforma într-un loc în care poate fi întâlnit Domnul. Aceasta este provocarea. Aici nu avem nevoie să ne organizăm, ci avem nevoie ca toate cuplurile să aibă capacitatea să-şi deschidă propria casă şi să o facă să devină casă în care se poate experimenta întâlnirea cu Isus. Voi sunteţi mândri când pregătiţi un fel sau altul de mâncare, sau când casa voastră poate expune lucrurile cele mai frumoase în servirea mesei, sau când reuşiţi să faceţi prăjituri extraordinare, sau când reuşiţi să aveţi oaspeţi deosebiţi. Dar încercaţi să aveţi mândria să spuneţi: în casa mea, la masa mea, se poate experimenta Isus, cât iubeşte Isus; pentru că am deschis casa mea, alţii vin, alţii primesc şi ne multiplicăm şi creştem şi este posibil să avem „copii”, „nepoţi” şi „strănepoţi”.

Aşa trebuie să fie comunitatea familială, şi este în măsura în care persoanele care sunt în ea au în ele entuziasm pentru credinţă. Nu avem nevoie de tablouri ilustrative ale credinţei. Avem nevoie de persoane vii care merg şi vestesc. Astfel, în măsura în care comunitatea familială creşte, cuplurile care o compun devin capabile de a produce alte imagini ale lui Dumnezeu. Desigur şi cei singuri sunt chemaţi să se zbată şi să meargă, dar facem referire la cupluri întrucât „cuplu” înseamnă Sacramentul Căsătoriei, înseamnă prezenţa lui Isus garantată, care se poate concretiza şi poate să devină sămânţă a Bisericii, cum spune rugăciunea pe care preotul o recită pentru noii soţi în momentul epiclezei, adică al invocării Spiritului Sfânt: „ca aceştia să dea tuturor o bună mărturie despre Cristos”. Acesta este darul fecundităţii voastre. Aş vrea să privesc în ochi cuplurile prezente; nu ştiu dacă aveţi copii sau nu, câţi aveţi, dar pentru simplul fapt că sunteţi cuplu participaţi la acea poruncă scrisă în Geneză „creşteţi şi vă înmulţiţi”, care înseamnă „creşteţi şi produceţi alte chipuri şi asemănări, produceţi, faceţi alţi bărbaţi şi femei după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Numai în acest mod veţi deveni mari, nu de o valoare productivă, nu de fertilitate, nu faţă de un anumit număr de copii, ci de o fecunditate care se poate lăuda de a fi făcut să crească alte persoane după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Ca şi în familia naturală unde există dorinţa ca fiii să crească, să se căsătorească şi să întemeieze o altă familie, la fel o dorinţă a întregii voastre comunităţi, a tuturor comunităţilor voastre, a tuturor membrilor trebuie să fie de a face alte comunităţi familiale, de a fi comunitatea familială „mamă” care generează alte comunităţi familiale. Să înţelegeţi că nu o facem doar de dragul de a creşte pentru a ne organiza, ci o facem pentru ca Isus să intre în case, să intre în inimi.

Şi aici, dragii mei, atât cuplul responsabil, cât şi toţi ceilalţi membri ai comunităţii familiale trebuie să învăţaţi să visaţi, să visaţi o Biserică ce creşte, nu o Biserică ce-şi adună numărul rănilor pe care le poartă pe trup, nu o Biserică ce adună doar numărul copiilor care nu mai vin la Liturghie, ci una capabilă să iubească, capabilă să privească împrejur, să deschidă alte case care să devină comunităţi familiale. Tocmai pentru că aceste CFE, sunt – atenţie la acest lucru – sunt NOILE CATACOMBE – unde creştinii reuşesc să-l întâlnească pe Dumnezeu, unde se află Dumnezeu, Domnul Isus, care afară este dat uitării. Vedeţi că a-l uita pe Dumnezeu este mai grav decât a-l persecuta. Pentru că a-l persecuta înseamnă a recunoaşte că face ceva, a recunoaşte că există. Astăzi Biserica nu mai este persecutată, e uitată. Isus din Nazaret nu mai este persecutat în creştini, e dat uitării, luat în derâdere. S-a ajuns la a se recunoaşte că nu face nimic, că este un Cristos ridicol.

Vă daţi seama că ne aflăm în condiţii mai rele decât era creştinismul de la începuturi, din timpul romanilor? Creştinii erau persecutaţi atunci pentru că produceau, pentru că se înmulţeau, pentru că Domnul făcea miracole, pentru că erau lucruri nemaiauzite, pentru că erau un singur trup, pentru că erau o forţă, pentru că au reuşit abolirea sclaviei. Astăzi creştinismul nu face nimic, deci creştinismul nu este persecutat, dar este din punct de vedere cultural ridiculizat, dat uitării, marginalizat, stricat, privatizat, sunt treburile tale, ale casei tale, fă-o pe ascuns. Creştinii sunt primii care riscă să faciliteze această cale a uitării, acest bulevard lung al uitării prezenţei lui Isus, uitare care ne conduce sigur la cimitirul creştinilor, deoarece creştinii nu mai ştiu să facă să strălucească această prezenţă a lui Isus capabilă a alunga diavolii, de a face să le fie mai bine oamenilor.

Iată de ce comunităţile familiale sunt locul în care se descoperă realitatea că Dumnezeu este viu, că Isus atinge inimile, că Isus uneşte, că Isus vă adună împreună, vă ajută să deveniţi prieteni; dacă acest creştinism, dacă în această seară, aici, Isus nu vă uneşte, înseamnă că o face mai cu folos televiziunea, că reuşeşte mai mult să facă unitate o partidă de fotbal, toţi împreună pentru a viziona o partidă face mai multă unitate decât Isus. Iată de ce trebuie să regăsim, să gustăm, să ne bucurăm de prezenţa lui Isus pentru „a fi cu El” şi pentru „a-i trimite să predice”.

Aşa să se întâmple tocmai în această seară, în această experienţă. Acum, în ecoul cuvântului care urmează, verificaţi dacă într-adevăr Isus vă spune ceva. Vedeţi dacă nu vă spune: „ridică-te şi umblă”, dar nu pentru că eşti paralizat, ridică-te şi umblă pentru că de atâta timp nu rosteşti numele Meu înaintea altora, ridică-te şi umblă pentru că de atâta timp nu arăţi mândria de a mă fi întâlnit. Da, Eu Domnul tău! Spune că eşti mândru că m-ai întâlnit, fă să-ţi vibreze inima! Încearcă să exprimi ce ţi-am spus în această seară, ce a provocat în tine această chemare.

Şi-atunci, „Da!”, comunităţile noastre vor deveni foc arzător, atunci vom înţelege de ce Isus a spus: „Foc am venit să aduc pe pământ şi ce aş putea dori decât ca acest foc să se aprindă, să ardă”. Aşa să fie pentru noi toţi!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *