CFE: A se simţi parte dintr-un trup

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 28 octombrie 2013.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 5
A se simţi parte dintr-un trup
Text de bază: 1Cor 12,12-27

Dragi prieteni,

Parte a unui Trup mistic

Parte a unui Trup mistic

Bine v-am regăsit în jurul acestei mese, în această încăpere, pentru a experimenta prezenţa Domnului. Dorim să-l lăsăm pe El să ne vorbească. Nu vă opriţi la cuvintele mele, m-aţi sărăci pe mine, preoţia pe care o exprim, dar, mai ales, vom nega prezenţa cea mai importantă, pe cea a Domnului. Eu nu fac decât să fiu portavoce. Aşadar, atenţia i se cuvine Lui. El este cel care vrea să ne însoţească în această minunată experienţă în a înfăptui Biserica, pentru că aceasta este substanţa Comunităţilor Familiale – a construi Biserica. El este cel care realizează Biserica, El este cel care ne însoţeşte, ne ajută la zidirea Bisericii, în preajma Sa.

Astfel, în această reflexie, ne propunem ca şi titlu: A SE SIMŢI PARTE DINTR-UN TRUP.
Vă amintiţi că în ultimele cateheze ne-am oprit asupra diverselor scopuri ale CFE.
În prima cateheză – a redescoperi şi a trăi prezenţa Domnului;
În a doua – a creşte în iubirea reciprocă;
A treia – a-l împărtăşi pe Isus celorlalţi;
Al patrulea scop îl numim astfel: A SE SIMŢI PARTE DINTR-UN TRUP.

Şi pentru a deveni una cu Cuvântul pe care Domnul ni-l dăruieşte, să ascultăm ce scrie Sf. Pavel în prima Scrisoare către Corinteni, cap. 12, vers. 12-27.

12 Aşa cum trupul este unul şi are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. 13 Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Spirit spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Spirit. 14 Trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. 15 Dacă piciorul ar spune: „Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup” oare pentru aceasta nu este din trup? 16 Şi dacă urechea ar spune: „Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup”, oare pentru aceasta nu este din trup? 17 Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? 18 Acum însă Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare dintre ele, aşa cum a voit. 19 Deci, dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? 20 Însă acum, deşi sunt multe mădulare, există un singur trup. 21 (Ochiul nu poate să spună mâinii: „Nu am nevoie de tine” şi nici capul [nu poate să spună] picioarelor: „Nu am nevoie de voi”. 22 Ba, cu mult mai mult, mădularele trupului, care par mai slabe, sunt mai necesare 23 şi cele pe care le considerăm că ar fi mai puţin demne pentru trup le îmbrăcăm cu mai multă cinste şi cele ale noastre de care ne ruşinăm sunt tratate cu mai multă cuviinţă; 24 în timp ce cele cuviincioase ale noastre nu au nevoie. Dar Dumnezeu a alcătuit astfel trupul încât dă cinste mai mare celor care duc lipsă de ea, 25 ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească la fel unele de altele. 26 Dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el, iar dacă este cinstit un mădular, toate se bucură cu el. 27 Voi sunteţi trupul lui Cristos şi mădulare fiecare în parte.)

Aveţi în mâini tot textul pe care mai apoi îl veţi putea aprofunda şi personal.

„A se simţi parte dintr-un trup.” Suntem într-o comunitate familială pentru că există o legătură, o relaţie. Noi toţi, voi toţi care sunteţi adunaţi în această cameră, sunteţi aici în această comunitate, pentru că a fost o persoană de legătură, cineva care v-a invitat, cineva care, dorindu-vă binele, ştiindu-vă în căutare, cunoscându-vă dorinţele, v-a chemat să faceţi parte din această comunitate. Observaţi deja că această compoziţie este rodul unei legături. Dar, am putea spune încă mai mult, fiecare dintre noi, în propria sa familie de origine ori în familia sa actuală, a experimentat ce înseamnă a fi un singur trup – soţ, soţie, părinţi, fii. Să ne reamintim cum era când eram copii, cum ne simţeam un singur trup cu tatăl, cu mama noastră ori cu un frate, cu vreo soră, cu mătuşa, cu bunica. Sau să ne gândim la actuala familie, acolo unde se trăieşte ceea ce înseamnă a fi un singur trup.

Am experimentat ce înseamnă această unitate profundă, am experimentat ce înseamnă o îmbrăţişare. Aşadar, în Comunitatea Familială vrem să experimentăm familia care se lărgeşte, o familie care se măreşte, vrem să experimentăm nu doar apartenenţa la a fi un singur trup cu soţul ori soţia, părinţii, fiii ori rudele, ci să experimentăm familia puţin mai mare, apartenenţa la un trup puţin mai mare. Observaţi trecerea, dar observaţi şi legătura de la familia mea de apartenenţă. Mă gândesc la cuplurile responsabile ale CFE, din familia mea, bărbat – femeie, construim o altă familie mai mare. Dar am putea să ne întrebăm: înspre ce? Înspre o comunitate – Biserică, ce trăieşte într-un teritoriu.

Nu este o comunitate familială destinată să trăiască în propriul ambient, în propria casă, cu propriile relaţii, ci este chemată să trăiască ca o familie şi mai mare, ca o comunitate-Biserică, o Biserică-comunitate, o parohie-familie, care trăieşte într-un teritoriu. Dar şi aici am putea spune: facem comunitate-familie, parohie-familie într-un teritoriu, şi înspre mai ce? Înspre o familie şi mai mare, înspre familia Preasfintei Treimi. Observaţi trecerea, familia mea de origine ori de apartenenţă – comunitatea familială – înspre familia-comunitatea parohială, înspre familia trinitară. Dar cum este posibil aceasta? ÎN ISUS. A se simţi parte din trupul care este Isus. Aceasta este unitatea posibilă. „Unde sunt Eu, acolo va fi şi servitorul Meu. Tată, ca unde sunt Eu, să fie şi ei”.

A fost experienţa pe care au făcut-o la început apostolii, vă amintiţi, este scris în Faptele Apostolilor: erau o singură inimă şi un singur suflet, o unică realitate. Aşadar, are loc o trecere progresivă de la familia mea la comunitatea familială, înspre familia parohială, pentru a fi unde? ÎN PREASFÂNTA TREIME. Acela este punctul de sosire! Eu nu mă pot opri în niciuna din acestea! Risc să mă micşorez, să nu fiu copac ce creşte, să rămân veşnic mic. Trebuie să am în vedere această creştere.

Dar cum este posibil un lucru atât de mare? Care este fundamentul pentru a face un singur trup în familia mea de origine şi în cea actuală, un singur trup în comunitatea familială, un singur trup în parohie, a fi gata să fim una cu Isus în Preasfânta Treime? Cine poate înfăptui aceasta? O ştim, este Isus. Un singur Botez, un singur spirit, spune lectura pe care tocmai am ascultat-o. Suntem chemaţi să devenim un singur trup şi un singur spirit într-un singur suflu.

Dragi prieteni, SPIRITUL SFÂNT este cel care face posibil să fim un singur trup. Noi am putea fi unul lângă altul precum nişte păstăi de fasole într-o conservă, într-un vas. Dar ce anume ne face să devenim un trup inseparabil? Doar Spiritul. Ce anume face din atâtea fiinţe vii un corp inseparabil, o frumuseţe? Ce anume dă aspectul unei comunităţi familiale? Ce anume dă aspectul unei comunităţi parohiale? Este Spiritul Sfânt. Trebuie să-l invocăm pe acest Spirit Sfânt, singurul capabil să facă să crească această comunitate.

Nimeni dintre voi, cei adunaţi aici, să nu creadă că această comunitate este frumoasă, bună pentru că eu sunt bun, frumos, mă rog bine, dau mărturie. Toţi suntem foarte importanţi, mai mult, toţi suntem indispensabili. Dar cine creează unitatea? Care este lipiciul? Care este acea legătură vie care ne face să ne simţim vii, ne face să surâdem întâlnindu-ne? Cine face să ne bucurăm de prezenţa celuilalt până la punctul de a ne face să suferim dacă lipseşte unul sau altul? Este Spiritul Sfânt care ne face una în Isus. Observaţi familia Preasfintei Treimi, din înălţime are aceste reflexe diferite în Biserică, în Biserica mare, Biserica universală, în biserica parohială, în biserica comunitate familială, în familie. Iar din familie înspre Preasfânta Treime este Spiritul Sfânt, protagonistul unic care face să fim una.

Nouă ne revine aşadar misiunea de a lucra pentru a ne simţi parte dintr-un trup. Acesta este obiectivul important. Nu pentru a ne simţi apropiaţi, ci pentru a fi unul pentru celălalt. Vom aprofunda apoi în următoarea cateheză ce înseamnă a se simţi unul pentru celălalt, a fi în interiorul lui a da şi a primi.

Acum să mai aprofundăm puţin acest aspect, a se simţi UNA, a avea conştiinţa de a fi un TRUP. Astfel, când persoana de lângă mine se simte rău, când are o durere persoana care a împărtăşit experienţa sa, devin părtaş şi eu la acea suferinţă, mă doare şi pe mine. Se bucură persoana care mi-a spus ce a făcut Isus în viaţa sa, mă bucur şi eu pentru acea persoană care l-a descoperit pe Isus şi trăieşte cu Isus. Ascult ce a spus Isus în ecoul celuilalt şi mă bucur şi eu pentru că indirect îl simt şi eu. Cu cât iubesc mai mult tot trupul, pe fiecare în parte, cu atât mai mult anticipez Paradisul trecând de purificarea din purgator. Cu cât cineva iubeşte o persoană în plus, cu atât este mai aproape de Dumnezeu. Cu cât cineva iubeşte o persoană în plus, cu atât se află mai sus în veşnicie. Din aceasta cunoaştem dacă am trecut de la moarte la viaţă, dacă-i iubim pe fraţi. Cine iubeşte, spune Sf. Ioan, rămâne în veci.

Aşadar, noi ar trebui să sărim în sus ca şi copiii mici de grădiniţă care vor să treacă de la grupa mică la cea mare, apoi să fie în clasa întâi, la gimnaziu şi apoi la liceu. De ce? Pentru că vrem să creştem în comunitate. Înţelegeţi că nu puteţi dori să rămâneţi în această comunitate toată viaţa, pentru că simţiţi nevoia să deveniţi mai mari, comunitate care se lărgeşte, comunitate care creşte, comunitate care caută, comunitate care întâlneşte, fiecare dintre voi întâlneşte. Iată aşadar ceva mai mult decât iubirea reciprocă. Vă amintiţi cel de-al doilea scop al comunităţilor familiale, în care am vorbit despre „a creşte în iubirea reciprocă”. Această cateheză vrea să ne ducă mult mai departe, nu priveşte doar iubirea reciprocă, ci conştiinţa de a fi un trup. Dacă îl doare pe fratele tău este ca şi cum te-ar fi durut pe tine, când el plânge este ca şi când tu ai plânge, aceasta înseamnă a avea conştiinţa de a fi un trup.

Vedeţi, aşadar, dragi fraţi şi surori căsătoriţi, prin căsătorie deveniţi capabili de a face o mică biserică, deveniţi parte a unui trup, experimentaţi ce înseamnă a fi un singur trup, sunteţi sacramentul acestei iubiri care devine trup. Care este iubirea cea mai mare care devine trup? ESTE ISUS ÎN EUHARISTIE. Voi, soţii, sunteţi sacramentul iubirii care devine trup. Aşadar, aveţi motoscuterul de deplasare pentru ca fiecare comunitate familială să devină o iubire care devine trup, iubire care creează o strânsă legătură.

Astfel, cu fiii învăţaţi să iubiţi a deveni un trup, să vă lărgiţi. Totul se concretizează apoi în câţiva paşi. Pasul de a-l simţi pe celălalt, pasul de a fi conştient că îmi aparţine. Încercaţi să spuneţi: „eu nu pot fără nici unul dintre cei din comunitatea familială”, privindu-i în ochi, chiar şi pe cel mai puţin simpatic, chiar şi pe cel pe care îl ascult dar nu întru totul. Încercaţi să spuneţi: „eu am nevoie de toţi membrii acestei parohii, pentru că dacă eu îi iubesc pe toţi, devin mare, devin capabil să-l iubesc pe Dumnezeu, să experimentez Paradisul cu toţi oamenii”. Ştiţi ce greu va fi în veşnicie când în această viaţă am exclus atâtea persoane din viaţa proprie? Pentru că a experimenta Paradisul înseamnă a fi capabili a-i iubi pe toţi.

Aşadar, pentru a face acest exerciţiu şi a se simţi un trup ce putem face? Să ne rugăm pentru alţii, să ne rugăm pentru toţi membrii comunităţii familiale, nu doar în momentul întâlnirii, ci şi în afară: mergând să fac ora de adoraţie, iau cu mine lista cu cei pentru care trebuie să mă rog şi îi am în vedere pe toţi prietenii membrilor comunităţii familiale, mă deschid spre colegii de muncă, vecinii casei, prietenii, prietenii copiilor mei; a se ruga pentru alţii, a se ruga pentru prietenii membrilor comunităţii familiale, iată ce înseamnă a se simţi un trup cu întreaga comunitate.

Ca exerciţiu în comunitate pentru a-l simţi pe fiecare parte din mine, mă pregătesc pentru multiplicare, mă pregătesc iubind comunitatea cea mare. În măsura în care iubesc comunitatea familială cu iubire adevărată, îmi dau seama că iubesc şi celelalte comunităţi familiale, că iubesc şi comunitatea parohială care este familia cea mare. Cel care nu simte dorinţa de a creşte în comunitate privind şi spre alte comunităţi, spre comunitatea mare, spre cel care nu crede, care nu este practicant, înseamnă că nu a înţeles îmbrăţişarea lui Dumnezeu care este universală, care este mare şi este oferită tuturor persoanelor care trăiesc în acest teritoriu.

Dragi prieteni, când eraţi logodnici, v-aţi mulţumit doar cu prima îmbrăţişare cu logodnicul, logodnica voastră? V-a fost suficient atât? Sau aţi repetat-o apoi de mii de ori în viaţă? O astfel de îmbrăţişare ne cere Dumnezeu, îmbrăţişare pe care ne-o oferă şi în această seară. Du această îmbrăţişare tuturor, mergi, mergi, fă-mă cunoscut, arată-mă ca iubire celorlalţi, îmbrăţişează pe toţi creştinii care trăiesc în această zonă, chiar şi pe necreştini, pe cei care nu aparţin de noi. Această lărgire a inimii ne-o cere Domnul. De aceea, să dorim să participăm la comunitatea mai mare care este viaţa parohială. Este necesar să avem în interiorul nostru acest impuls al inimii. Astfel îşi va găsi semnificaţia acel gest pe care îl faceţi de fiecare dată în comunitatea familială când, întorcându-vă cu spatele, orientaţi spre exterior, ţinându-vă de mână, recitaţi „Tatăl nostru”… Este ca şi când am spune: „vrem să mergem să devenim un trup”, „să devenim Biserică”, „să mergem să spunem că iubim această comunitate parohială a noastră „. Vrem să mergem către toţi şi să le spunem că Dumnezeu este iubire, să le spunem că Dumnezeu ne-a adus mântuirea. Aceasta înseamnă a se simţi parte dintr-un trup, nu dintr-un trup mic, ci dintr-un trup mare, trupul lui Isus care conţine în sine prezenţa fiecărui bărbat şi a fiecărei femei.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *