CFE: A-l împărtăşi altora pe Isus

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 26 octombrie 2013.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 4
A-l împărtăşi altora pe Isus
Text de bază: In 1,35-51

Dragi prieteni,

Filip şi Natanael

Filip şi Natanael

Continuăm drumul nostru înspre a ne apropia tot mai mult de Domnul. El, care este Noutatea absolută, despre care nu am putea niciodată avea pretenţia că am înţeles-o în totalitate, că am şti totul şi mai ales că am fi experimentat întru totul acea iubire extraordinară pe care Isus o are pentru noi, pentru întreaga comunitate. Câteodată se întâmplă ca un soţ ori o soţie să aibă pretenţia de a şti cât este iubit de ea, cât este iubit de el, şi astfel se ajunge la a ţine evidenţa, la a se aştepta la un lucru ori altul de la celălalt. Nu facem loc atunci decât iluziilor ori deziluziilor. Nu la fel se întâmplă cu Isus. Nu cred că cineva dintre noi ar putea spune în această seară: eu ştiu cât mă iubeşte Isus; pot şti însă cât este Isus dispus să-mi ofere, să-mi fie alături, să împărtăşească din viaţa mea. Nici cea mai sclipitoare imaginaţie a noastră nu ar fi suficientă pentru a reuşi să înţelegem ce vrea Isus să dăruiască fiecăruia dintre noi. Nimeni nu poate intui cât de mult îl iubeşte pe fiecare dintre noi Isus. Dimpotrivă, suntem de-a dreptul aproape analfabeţi în a interpreta semnele prin care El ne arată iubirea Sa.

Prin urmare, să vedem cel de-al treilea scop al Comunităţilor Familiale de Evanghelizare pe care ne-am propus să-l aprofundăm. Vă amintiţi de primul scop, în care am aprofundat ce înseamnă A TRĂI ÎN PREZENŢA DOMNULUI, a conştientiza că există, a descoperi această prezenţă şi a trăi în prezenţa Sa. Într-un al doilea moment am văzut cum în interiorul CFE se CREŞTE ÎN IUBIREA RECIPROCĂ, conştienţi de faptul că a trăi în iubirea reciprocă este drumul spre cunoaşterea lui Dumnezeu, este drumul care face astfel încât relaţiile dintre noi să fie cât mai asemănătoare posibil cu relaţiile care se trăiesc în Dumnezeu, „iubiţi-vă unii pe alţii, aşa cum Eu v-am iubit pe voi”.

Acest al treilea scop general al CFE este acela de A-L ÎMPĂRTĂŞI PE ISUS ALTORA. Şi cu această ocazie doresc să plec de la un fragment evanghelic pe care îl luăm din Evanghelistul Ioan, cap. 1, vers. 35-51. Îl vom medita, dar vă invit să-l reluaţi, să-l gustaţi, Domnul vi-l poate explica mult mai bine decât o fac eu, Domnul poate explica acest cuvânt fiecăruia dintre voi.

Din Evanghelia după Ioan

35 În ziua următoare, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. 36 Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!” 37 Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus. 38 Isus s-a întors şi, văzându-i că îl urmează, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei i-au spus: „Rabbi – ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule» – unde locuieşti?” 39 El le-a zis: „Veniţi şi vedeţi”. Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la El în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea.
40 Unul dintre cei doi care îl auziseră pe Ioan şi-l urmaseră [pe Isus], era Andrei, fratele lui Simon Petru. 41 Acesta l-a întâlnit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a spus: „L-am găsit pe Mesia!” – care, tradus, înseamnă „Cristos” – 42 şi l-a adus la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa»” – care înseamnă «Petru»”.
43 A doua zi, voia să plece în Galileea şi l-a întâlnit pe Filip. Isus i-a zis: „Urmează-mă!” 44 Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
45 Filip l-a întâlnit pe Natanael şi i-a zis: „L-am găsit pe cel despre care au scris Moise, în Lege, şi profeţii, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret”. 46 Dar Natanael i-a zis: „Poate fi ceva bun din Nazaret?” Filip i-a zis: „Vino şi vezi!” 47 Isus l-a văzut pe Natanael venind la El şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie”. 48 Natanael i-a zis: „De unde mă cunoşti?” Isus i-a răspuns şi i-a zis: „Înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin”.
49 Natanael i-a răspuns: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel”. 50 Isus a răspuns şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea”. 51 Şi i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului”.

Mă gândesc deja că doar ascultând această evanghelie, vă ajută să înţelegeţi frumuseţea temei pe care vrem să o aprofundăm. Ne găsim în faţa unui caz concret cu doi oameni, normali, care muncesc, care-şi trăiesc viaţa, dar îl întâlnesc pe Isus. Şi rămân atât de fascinaţi, atât de profund mişcaţi, de implicaţi, atât de pătrunşi, încât simt necesitatea de a o spune, de a povesti, de a se implica la rândul lor. Să-l vedem pe Andrei, acesta de-abia că l-a întâlnit pe Isus a şi rămas cu El toată ziua. Şi l-a invitat împreună cu Ioan, să stea cu El. „Veniţi şi vedeţi! Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la El în ziua aceea”. Andrei l-a întâlnit pe Isus şi cum l-a întâlnit s-a dus îndată la fratele său, Simon, şi i-a spus: „L-am găsit!” L-am găsit pe Mesia, l-am găsit pe Cristos! A simţit nevoia să comunice lucrul cel mai important care i s-a întâmplat, evenimentul care i-a marcat profund existenţa.

În acelaşi fragment al evangheliei, imediat după aceea citim un lucru asemănător. Şi Filip îl întâlneşte pe Isus şi aude şi el spunându-i-se: „Urmează-mă!” Şi imediat după întâlnirea cu Isus, Filip îl întâlneşte pe Natanael. Şi ascultaţi ce-i spune acestuia: „L-am găsit pe cel despre care a scris Moise, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret”. Atât Andrei cât şi Filip folosesc aceste cuvinte foarte simple: am găsit, l-am întâlnit pe Isus. E o întâlnire specială aceasta de care au avut parte. Nu merg să povestească că au văzut o persoană ori alta, într-o atare împrejurare ori alta. Simt nevoia să spună: am întâlnit acea persoană specială! Desigur, pentru ei, acea persoană specială era aşteptată, prevestită de profeţi, Mesia! Dar ei simt nevoia să o spună. Am găsit! Sculptaţi-vă în inimă acest cuvânt pronunţat de aceşti doi apostoli Andrei şi Filip. AM GĂSIT!

Să continuăm să mai aprofundăm puţin acest text, pentru că ne oferă condiţiile prielnice pentru a vedea ce se întâmplă după ce l-am întâlnit pe Isus. Care sunt rezultatele speciale care au loc în persoana care îl întâlneşte pe Isus. Aţi auzit, Andrei îl întâlneşte pe Simon şi îi spune bucuros: l-am întâlnit pe Cristos, şi îl conduce la Isus. Isus, continuă evanghelia, privindu-l – pentru că se stabileşte o legătură particulară cu Domnul – îi spune: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa»” – tu vei fi «Petru».

Să mergem şi să vedem persoana căreia Filip i l-a prezentat pe Isus, şi anume pe Natanael. Filip îl conduce pe Natanael la Isus şi Isus îi spune: Te cunosc. „Înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin”. Voi ştiţi că această expresie din text are menirea de a descrie persoana în căutare, persoana care în inima sa caută ceva şi este dornică să găsească răspuns. Isus îi spune lui Natanel: Eu ştiu că tu eşti în căutare, ştiu că eşti în căutarea a ceva în viaţă. Şi continuă Isus: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea”.

Să observăm ce urmează: atât lui Petru cât şi lui Natanel, Isus le oferă cunoaşterea propriei persoane. Isus îi ajută să intre în sine, să se cunoască cu adevărat. Acesta este rezultatul special al întâlnirii cu Isus. Ajută persoana să se înţeleagă, să afle cine este, să ştie ce face, să ştie de ce există. Ajută persoana oferindu-i o perspectivă luminoasă. Tu vei fi Petru, tu vei fi Chefa, în ceea ce te priveşte se va întâmpla ceva important, vei fi piatră de temelie. Iar lui Natanel îi spune: tu vei vedea, drumul tău va fi însemnat; „vei vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului”, vei avea viziuni. Isus ajută la descoperirea propriei persoane. Ajută persoana să-şi înţeleagă propria individualitate, propriul viitor, propria istorie.

Vă daţi seama că dacă întâlnirea cu Isus produce astfel de rezultate speciale, produce această mişcare în persoană, dacă întâlnirea cu Isus duce până la acest mod de implicare, ce cheamă, ajută persoana să înţeleagă cine este, ajută persoana să privească la viitorul ei, atunci darul cel mai mare pe care ni-l putem oferi unii altora, dragi prieteni, este A-L ÎMPĂRTĂŞI PE ISUS! Cum ar fi dacă pe cineva care ar veni în vizită în propria voastră casă l-aţi invita la masă dar fără să puneţi nimic pe ea? Desigur, este frumos să stăm împreună în jurul mesei, dar este mult mai mult dacă împărţim hrana împreună. Putem oferi un salut, dar se poate oferi şi ceva din ce este al nostru. Care ar fi însă cea mai înaltă împărtăşire posibilă? A-l împărtăşi pe Isus. A împărtăşi ceea ce Isus a făcut pentru noi! Voi, soţii, puteţi să vă dăruiţi reciproc propriul trup, dar dăruirea cea mai înaltă va avea loc atunci când veţi reuşi să vă spuneţi unii altora ce a făcut Isus pentru voi, pentru că acela este darul cel mai preţios!

Voi, chiar în această seară, în jurul unei mese, aţi putea împărtăşi orice lucru: cine eşti tu ori el, cunoaştere reciprocă, aţi putea împărtăşi chestiuni legate de servici, necazuri, lucrurile frumoase, puteţi împărtăşi numerele de la loterie, aţi putea vorbi despre orice. Dar care rămâne împărtăşirea cea mai înaltă, cea mai profundă, cea mai semnificativă, cea mai frumoasă, cea care este de durată? A reuşi să împărtăşiţi propria credinţă, ceea ce a făcut Isus pentru voi.

Înţelegeţi, astfel, că momentul împărtăşirii lui Isus celorlalţi nu este momentul în care dăm frâu liber sentimentelor, pentru că riscăm ca în loc de a împărţi cu ceilalţi o prăjitură, ceva dulce, să împărţim doar amărăciuni. Să împărtăşim însă ce a făcut Isus cu mine, cu acea cruce. Desigur, împărtăşesc crucea, dar vreau să împărtăşesc şi de ce am parte de acea cruce, cum de mi-a dat Domnul acea cruce, ce semnificaţie dă Isus crucii pe care o duc? Aşadar, împărtăşim nu doar ceea ce se întâmplă pozitiv ori negativ, ci ceea ce Isus vrea să ne spună prin acele lucruri care ni se întâmplă. Legat de momentul împărtăşirii credinţei, aveţi prezente cele două titluri, ce a făcut Isus pentru mine şi ce am făcut eu pentru Isus? Este momentul în care noi efectiv trebuie să căutăm să-l comunicăm pe Isus.

Atenţie deci, să nu ne comunicăm pe noi înşine, pentru că aceasta poate spulbera înţelegerea. Desigur, dacă cineva îmi relatează doar o anumită suferinţă, îmi spulberă posibilitatea de înţelegere. Dar dacă cineva, dincolo de nenorocire, îmi spune: ştii, împreună cu Isus reuşesc să port această cruce, atunci acea persoană mi-a dăruit din străfundul sufletului, mi-a împărtăşit nu doar suferinţa, ci şi speranţele. Să nu împărtăşim doar faptele, ci şi ceea ce face Isus prin aceste fapte cu mine. Şi evident, celălalt aspect, ce-am făcut eu pentru Isus? Atenţie aşadar ce vă comunicaţi. Împărtăşiţi-vă nu doar lucrurile frumoase, ci mai ales străduiţi-vă să spuneţi ce a făcut Isus pentru voi. Acesta este apogeul comunicării. Dacă nu facem aceasta, comunicăm mai degrabă sărăcia decât propria bogăţie.

Urmează apoi un alt moment de împărtăşire, atunci când se ascultă Cuvântul. Este Cuvântul prin care eu mă străduiesc să vă explic, nu cuvântul meu, ci Cuvântul lui Isus. Şi în acest moment trebuie să-l aprofundăm şi să-l împărtăşim altora pe Isus. De ce? Pentru că acest cuvânt este al lui Isus. Glasul preotului explică eventual ceva, dar este Isus cel care ne vorbeşte. În cele 20 de minute în care are loc Ecoul, nu trebuie să fie o împărtăşire în care să vorbim de toate, ci o împărtăşire în care eu reuşesc să spun ce mi-a spus Isus prin acest cuvânt. Pentru că important este să-l scoatem pe El în evidenţă. Ce mi-a spus Isus cu acest cuvânt care a fost proclamat? Dacă noi nu ajungem aici, înseamnă că nu l-am lăsat pe Isus să vorbească, l-am lăsat să vorbească pe preot ori evenimentele secundare.

Este important, aşadar, de fiecare dată când ascultăm Cuvântul, să-l lăsăm pe Isus să vorbească, ce mi-a spus Isus ascultând acest cuvânt? Desigur, pot povesti situaţia mea, istoria vieţii mele, tot ce mi se întâmplă, dar ce vrea Isus să-mi spună, prin cuvântul Său, în această seară? Eu am trăit peste zi sau peste săptămână aceste evenimente, ascult acest Cuvânt, ce-mi spune Isus în această situaţie în care mă aflu? Pentru că Isus ne răspunde mereu pe măsură. Suntem noi cei care nu reuşim să înţelegem bine cuvintele Sale. Dar Isus vine de fiecare dată să-mi ofere Cuvântul Său mie. Aceasta este împărtăşirea credinţei.

Să cerem Spiritului Sfânt să ne ajute să aprofundăm bine acest aspect al împărtăşirii lui Isus cu ceilalţi, pentru că dacă nu ne perfecţionăm, în loc să ne dăruim lucrurile cele mai frumoase şi mai preţioase, prin împărtăşirea suferinţelor ori a bucuriilor, riscăm să ne dăruim lucrurile cele mai mici, în loc să ne oferim hrana cea mai de calitate, riscăm să împărtăşim între noi lucruri de valoare minoră.

Domnul să ne ajute să-l întâlnim şi în această seară în această comunitate!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *