CFE: A da şi a primi

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 31 octombrie 2013.
Partea 6 din 139 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 6
A da şi a primi
Text de bază: Lc 6,36-38

Dragi prieteni,

Daţi şi vi se va da

Daţi şi vi se va da

Bine v-am regăsit în jurul acestui cuvânt, nu neapărat al meu ci Cuvântul Domnului, care şi în această seară se răsfrânge asupra noastră. Să ştim să îl remarcăm; nu este unul dintre multele cuvinte pe care le-am ascultat astăzi, din acelea pe care ni le-am spus noi, nu este parte din conversaţiile pe care le poate face oricine, inclusiv preotul, ci este Cuvântul Domnului. Şi cuvântul preotului eventual este explicaţia Cuvântului lui Dumnezeu; este deci o confruntare cu un cuvânt special, un cuvânt mai special decât acela al medicului care pune diagnosticul vieţii mele, al bolii mele, pentru sănătatea mea ori pentru creşterea mea. Este cuvântul cel mai important existent în viaţa mea; şi vrem să ne plecăm în faţa acestui cuvânt. Să ne despuiem inima noastră, mintea noastră de orgoliu şi să spunem: este Cuvântul, este Cuvântul care vine de sus, este Cuvântul capabil să intre in inimile noastre.

Îl luăm din Evanghelia Sfântului Luca 6,36-38:

36 Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv. 37 Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; 38 daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va turna în poală, căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă.

Din acest cuvânt putem lua însuşi titlul pentru reflecţia din această seară: A DA ŞI A PRIMI.

Voi ştiţi că în aceste reflecţii ne-am propus să aprofundăm diferitele scopuri, motivele, obiectivele care ne conduc la a trăi în Comunitatea Familială de Evanghelizare. Altfel spus, a trăi în comunitatea familială de evanghelizare prin aceste etape de rugăciune, dar şi cu implicarea în decursul săptămânii. Ce scopuri urmăresc? Am făcut o listă a diferitelor scopuri: a redescoperi şi a trăi în prezenţa lui Isus, a creşte în iubirea reciprocă, a-l împărtăşi pe Isus altora, a se simţi parte dintr-un trup, titlul ultimei cateheze pe care am făcut-o. În această seară vorbim despre „a da şi a primi”. A da şi a primi ce anume? A da şi a primi iubire, a da şi a primi ajutor reciproc, vom vedea reflectând împreună.

Să ne oprim însă un moment asupra acestui cuvânt: a da şi a primi, daţi şi vi se va da; mai mult, dacă voi daţi, vi se va vărsa înlăuntrul vostru o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf. Aceasta vrea să spună că dacă voi dăruiţi, golul care se creează va fi umplut până sus, deoarece cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura. Am putea spune ca acele vase goale care erau la Cana, golite de vin, acele vase vor fi reumplute cu vin nou. La fel şi noi: golindu-ne, dăruind, vom fi reumpluţi. Cum funcţionează acest sistem? Ce şmecherie este la mijloc? Este simplul fapt că noi trăind această dimensiune a vieţii spirituale, a vieţii creştine cu Isus prezent în mijlocul nostru, suntem călăuziţi progresiv să trăim asemenea Lui. Aceasta este şmecheria. Nu este doar un „ceva” organizatoric faptul că suntem în comunitate, împreună în această seară; nu se întâmplă doar că fiecare aduce partea sa, ca şi când s-ar face un picnic împreună: unul aduce primul fel de mâncare, altul aduce al doilea, altul aduce băuturile, nu este aşa! Ci atunci când suntem uniţi în Numele Său, Isus încălzeşte inimile înlăuntrul nostru, iar în măsura în care ne lăsăm încălziţi, devenim capabili să dăruim, şi dăruind devenim capabili să primim. Adică spaţiul pentru a dărui este de fapt spaţiu pentru a primi; posibilitatea de a primi este înfăptuită de golul dăruirii. Dacă eu dăruiesc, atunci primesc. Şi nu este doar un joc de cuvinte.

Revenind la Isus prezent în mijlocul nostru, El este cel care ne include în jocul vieţii pe care o trăieşte în Preasfânta Treime. Am putea spune chiar că jocul Preasfintei Treimi constă în a da şi a primi. Priviţi la Isus. Isus este în întregime orientat spre Tatăl, face totul pentru Tatăl, nu vede pe altul decât pe Tatăl. Şi aceasta se vede din afară, că este cu totul umplut de iubire pentru El, de prezenţa Tatălui. „Totul primesc de la Tatăl, lucrurile pe care le văd la Tatăl Meu le fac şi Eu”; Fiul care se simte total unit cu Tatăl; mai mult, de-a dreptul ne propune nouă să fim una între noi aşa cum este El una cu Tatăl. Acesta este jocul Preasfintei Treimi: Fiul este totul pentru Tatăl, Tatăl este totul pentru Fiul şi ceea ce se întâmplă între Ei este o iubire extraordinară, care este Spiritul Sfânt. De aceea, în măsura în care dăruiesc, primesc; mai mult, am putea spune, în măsura în care dăruiesc, devin eu însumi, prin acest gest de „a primi”.

Soţul care se dăruieşte soţiei, care se dăruieşte cu totul, devine el însuşi, primeşte, devine capabil să primească de la soţie; dar soţul care este închis faţă de soţia sa, cum va putea să îşi dea seama de duioşia soţiei sale? Soţia care este închisă faţă de soţul său, cum va putea să perceapă ceea ce soţul său face pentru ea? Un fiu închis faţă de iubirea părinţilor, cum îşi va da seama de iubirea acestora, un fiu care nu iubeşte, care nu dă nimic părinţilor, cum îşi va putea da seama de ceea ce primeşte? Va crede că totul i se cuvine; în măsura în care se dăruieşte, se creează spaţiul pentru a primi. A da este capacitatea de a primi; daţi şi vi se va da.

Ce înseamnă aceasta pentru noi care trăim în Comunitatea Familială de Evanghelizare: observaţi diferitele etape: începem cu rugăciunea de laudă; cu celebrarea laudei şi mulţumirii Domnului, începem cu a-l lăuda, a-l binecuvânta. În măsura în care dau, scot din mine, îmi exprim capacitatea cea mai simplă de a lăuda: te laud Doamne pentru că trăiesc! În măsura în care aduc laudă lui Dumnezeu, mă deschid în faţa Domnului. În măsura în care mă exprim, devin ca un burete care absoarbe. Deja în rugăciunea de laudă, inima mea se lărgeşte şi devine capabilă să primească ceea ce îmi dă prezenţa Domnului în comunitate. Cine nu deschide poarta, nu poate permite nimănui să intre. Cine nu se deschide laudei, nu permite să intre Cuvântul Domnului, prezenţa Sa.

Apoi este comunicarea credinţei: ce a făcut Isus pentru mine, ce am făcut eu pentru Isus; şi aici este important „a da”. În măsura în care eu dau o cât de mică mărturie, chiar dacă este făcută cu simplitate, fără exagerări, în măsura în care dau mărturia mea de credinţă – adică despre cum am trăit iubirea mea faţă de Isus, ce a făcut El pentru mine, ce am făcut eu pentru El – devin capabil să gust darul altora, să gust din mica experienţă a oricăruia dintre cei prezenţi. În acest „a da”, devin capabil să primesc.

Când se face rezonanţa Cuvântului: ce mi-a spus Isus mie, mi-a spus mie personal, nu trebuie să povestesc alte lucruri. Când relatez ceea ce Isus mi-a spus mie, devin capabil să descopăr, să înţeleg ceva deosebit. Vezi ce a spus Isus acelei sau acestei persoane?! Şi aşa suntem introduşi în jocul lui „a da şi a primi”. Totul devine normal şi voi veţi ieşi din comunitatea familială îmbogăţiţi: cine v-a îmbogăţit? Domnul! Am împrumutat jocul Preasfintei Treimi, acela de „a da şi de a primi”. Cine, din contră, se situează mai presus, cine se crede atât de bun încât să-i înveţe pe ceilalţi care nu ştiu nimic, acesta sfârşeşte prin a nu primi nimic. De ce? Dacă el se crede mai bun, oricine ar vorbi în comunitate pentru a relata mărturia sa, rămâne mic, pentru că nu mai are nimic de spus, de adăugat celui bun. Sau cine îi judecă pe alţii, deoarece îi priveşte pe alţii din comunitate cu o anumită privire, ori are o oarecare tentativă de judecată, în acele momente este deja plin de sine însuşi. Este aşa de bun, că îi poate judeca pe alţii. Este sătul, aşadar acel sărac, ultimul, vameşul care comunică experienţa sa, îi va da puţin acestuia; din contră, cel umilit în interiorul lui va zări frumuseţea lui Dumnezeu care însoţeşte până şi ultima oiţă, pe ultimul sosit. Câtă tristeţe când noi ne credem creştini atât de buni încât nu mai vedem duioşia lui Dumnezeu faţă de oiţa pierdută, rănită, care este departe, care nu mai vine în Biserică. Suntem atât de grozavi, atât de sătui de bunătatea noastră, că nu mai reuşim să vedem micii paşi ascunşi pe care Dumnezeu îi face pentru a mai atrage încă atenţia oiţelor Sale.

În acelaşi fel, prin modul nostru de a dărui suntem atât de frapanţi, de bombastici, atât de plini, încât ajungem să ne situăm deasupra, mai mult, să-l facem pe celălalt să se simtă mai jos, tu eşti ultimul sosit: vezi cât sunt eu de grozav?! Spunem aceste lucruri, să înţelegeţi bine, pentru că sunt în joc chestiuni atât de importante. În joc nu este cartea propriei persoane, în joc este, şi în această seară, în mijlocul nostru, prezenţa lui Isus care este capabil să atingă inima tuturor acelora care sunt în această cameră. Şi atunci fiecare dintre noi este responsabil ca Isus să se facă prezent, ca Isus să vorbească. Iată, aşadar, toţi suntem pătrunşi de acest „a da şi a primi”, bine ştiind că în măsura în care dăm vom fi capabili să primim, în măsura în care pierdem totul, ne golim, suntem săraci de sine, vom fi capabili să apreciem orice dar care vine de la ceilalţi. Şi atunci acest „a da şi a primi” exercitat în comunitate, cu umilinţă, cu simplitate, devine dăruirea şi primirea fiecăruia dintre noi în familia sa.

În comunităţile noastre familiale sunt soţi, dar sunt şi persoane singure, sunt căsătoriţi, dar şi familii din care vine doar el sau doar ea pentru că sunt divorţaţi, sunt şi persoane singure, necăsătorite. Fiecare dintre noi suntem chemaţi la fel de mult să dăruim şi să primim, să dăruim şi să primim. Cine dă numai şi face pe învăţătorul, nu intră în felul de a fi al Preasfintei Treimi, ori cine ştie doar să primească, este ca un burete care absoarbe, ascultă, dar pentru că nu dă niciodată, nu intră în jocul Preasfintei Treimi.

Este necesar ca întotdeauna să ştim să dăruim şi să primim. În acest fel „a da şi a primi” exercitat în comunitatea familială poate fi transferat, intensificat, prilej de care să ne bucurăm în viaţa familială: a învăţa să dai şi să primeşti, a învăţa să dai din experienţa ta de viaţă, de lucru. Să învăţăm a da, dar şi a cere, a primi: tu ce poţi să-mi dai? Tu ce îmi spui? Ştii că ai atâtea lucruri frumoase şi tu? Ştii că eşti o persoană foarte preţioasă? Este nevoie de capacitatea de a provoca dăruirea altora dacă noi suntem cu adevărat buni în a primi. Deci a da şi a primi în ambientul nostru de viaţă, a da şi a primi în parohie, a da şi a primi va implica fiecare persoană în jocul Preasfintei Treimi. Aceasta este partida de câştigat.

Ca unul care a început să joace cărţi, dacă nu foloseşte toate cărţile, nu va termina niciodată jocul, şi aşa cum cineva într-un joc anume caută să nu piardă puncte, aşa şi noi, nu trebuie să pierdem niciodată pe nimeni. Gândiţi-vă că aveţi un puzzle de realizat, dar unele bucăţi nu vreţi să le puneţi înăuntru, nu le puneţi înăuntru; sau unul care vrea să facă un castel cu piesele componente şi unele bucăţi, pentru că nu-i plac, nu le pune înăuntru, construcţia ar fi incompletă. Tot aşa şi Domnul ne-a pus atâtea persoane lângă noi; încercaţi să faceţi lista tuturor persoanelor pe care le întâlniţi în timpul săptămânii; gândiţi-vă că toate acele persoane sunt un puzzle al lui Dumnezeu pentru noi, pentru voi. Dumnezeu prin fiecare persoană vrea să spună fiecăruia dintre noi un cuvânt, un cuvânt secret pentru viaţa proprie. Acest cuvânt poate veni de la oricare din persoanele care compun această comunitate. Dacă spun: această persoană sau acea persoană pe care o întâlnesc în parohie nu îmi foloseşte, înseamnă că eu nu reuşesc să interpretez cuvântul pe care Dumnezeu vrea să mi-l spună. Domnul vrea să îmi dăruiască, dar eu nu ştiu să primesc; eu nu sunt golit de mine, judec, marginalizez. Şi atunci, acel dar particular pe care Domnul vrea să mi-l facă cu acea prezenţă, eu nu mai sunt în condiţia de a-l primi. Domnul vrea să îmi spună diferite cuvinte în viaţa mea, şi aceste diferite cuvinte sunt compuse din toate persoanele pe care le întâlnesc în viaţa mea.

Încercaţi să faceţi lista persoanelor pe care le cunoaşteţi în ambientul vostru de viaţă şi în dreptul fiecărei persoane spuneţi: ce îmi dă această persoană? Ce mă face să înţeleg? Ce îmi dă? Ce vrea să îmi spună Domnul prin intermediul acestei persoane? Domnul nu pune niciodată aproape de noi o persoană care nu are o anumită semnificaţie pentru noi. Chiar şi persoana care ne ofensează, chiar şi persoana care ne marginalizează. Ce semnificaţie are? Ce vrei să îmi spui? Şi eu devin capabil să primesc orice persoană. În jocul acesta de a da şi a primi, devin capabil să primesc pe orice persoană şi devin capabil să dau fiecărei persoane. Se întâmplă pentru noi toţi pentru ca să intrăm în acest joc divin, extraordinar şi pe care îl putem deja trăi aici, în această seară!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *