Cardinalul Bergoglio: Aveţi grijă de viaţă!

Teme: Bioetică.
Etichete: .
Publicat la 24 mai 2013.
Print Friendly

Autor: Cardinalul Jorge Mario Bergoglio
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: LifeSiteNews.com, 15 martie 2013

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio

În ultimele două numere am încercat să vă oferim câteva dintre textele Cardinalului şi Arhiepiscopului de Buenos Aires, Jorge Mario Bergoglio, devenit în luna februarie Papa Francisc. Acum vă propunem predica pe care a ţinut-o la 31 august 2005, la Sfânta Liturghie din sărbătoarea Protectorului mamelor gravide, Sf. Raymond Nonnatus.

Când îl auzim pe Isus spunând: „Uite, vă trimit pe voi, vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor”, s-ar putea să ne punem întrebarea: „Doamne, cred că glumeşti… sau chiar nu ai găsit alt loc mai bun unde să ne trimiţi?” Fiindcă ceea ce spune Isus ne cam dă fiori: „dacă veţi proclama mesajul Meu, vă vor persecuta, vă vor calomnia, vă vor întinde capcane, vă vor duce la judecată şi vă vor ucide. Dar voi trebuie să mergeţi mai departe. Din acest motiv”, spune Isus, „aveţi grijă şi fiţi ascuţiţi la minte, fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, unind în voi acestea două”.

Creştinul nu îşi poate permite luxul de a fi idiot, e clar. Nu ne permitem nici luxul să fim proşti, fiindcă avem de răspândit un mesaj foarte frumos despre viaţă şi nu ni se dă voie să fim proşti. Iată de ce Isus spune: „Fiţi ascuţiţi la minte, fiţi atenţi”. În ce constă „ascuţimea minţii” pentru un creştin? În a şti să faci discernământul între lupi şi oi. Şi când, în timp ce tu celebrezi viaţa, un lup se travesteşte în oaie, trebuie să ştii cum să îl simţi. „Uite, ai blană de oaie, dar miroşi a lup”. Şi această împuternicire pe care ne-o dă Isus este foarte importantă. Fiindcă este pentru ceva foarte mare. Isus ne spune ceva care ne atrage atenţia, atunci când cineva îl întreabă: „Bine, spune-mi de ce ai venit Tu în lume?” „Uite, am venit să aduc viaţă şi pentru ca această viaţă să fie din belşug – şi vă trimit pentru ca voi să sporiţi viaţa şi în felul acesta să fie viaţă din belşug.”

Isus nu a venit să aducă moartea, ci eventual moartea urii, moartea războaielor, moartea calomniei – care înseamnă a ucide cu limba. Isus nu a venit să aducă moartea, moartea pe care El a suferit-o ca să apere viaţa. Isus a venit să aducă viaţă şi încă viaţă din belşug, şi având grijă de această viaţă ne trimite pe noi în lume şi ne spune: „Să aveţi grijă de ea!” Fiindcă există oameni care nu răspândesc Vestea cea Bună, ci cultura morţii. Adică îi interesează viaţa numai în măsura în care este utilă, atât timp cât poate fi cumva folositoare iar daca nu, nu îi interesează. Şi peste tot în lume au plantat această buruiană a culturii morţii.

Am citit cu ceva timp în urmă o carte în care am găsit o frază cutremurătoare: „În lumea de astăzi, lucrul cel mai ieftin este viaţa, viaţa costă cel mai puţin” – adică viaţa este lucrul cel mai dispreţuit, cel mai nefolositor. Acest bătrân, această bătrâna nu mai sunt de folos; să îi îndepărtăm, să îi aruncăm într-un azil aşa cum atârnăm în cuier paltonul pe timpul verii, cu trei pastile de naftalină în buzunar şi să îi lăsăm „atârnaţi” acolo, în azil, fiindcă sunt disponibili, sunt nefolositori, nu mai avem nevoie de ei.

Acest copil care este pe cale să vină pe lume e o problemă pentru familie. „O, nu, de ce aceasta? Nu ştiu cum s-a întâmplat. Să îl aruncăm şi să îl trimitem înapoi expeditorului.” Iată ce fel de predică ne ţine cultura morţii. Copilul pe care îl am deja acasă… ei bine, nu am timp să mă ocup de educaţia lui. Lasă să crească aşa, ca o buruiană pe câmp, iar celălalt copil, care nu are nimic de mâncare şi nici măcar nişte papuci mici cu care să meargă la şcoală – mă rog, îmi pare rău, dar nu eu sunt mântuitorul lumii. Iată ce fel de predică ne ţine cultura morţii. Ea nu e interesată de viaţă. Dar ce o interesează atunci? Egoismul. Interesul de a supravieţui, nu de a da viaţă, de a avea grijă de viaţă, de a oferi viaţa.

Astăzi, în acest Sanctuar dedicat vieţii, de ziua sfântului patron al vieţii, Isus ne spune din nou: „Aveţi grijă! Am venit să aduc viaţa şi viaţă să fie din belşug, dar aveţi grijă de ea! Veţi fi înconjuraţi de lupi; veţi fi cei care apăraţi viaţa, cărora vă pasă de viaţă.” Aveţi grijă de viaţă! Ce frumos să vezi – şi eu cunosc aşa ceva – că o bunică, un bunic care poate nu mai pot vorbi, sunt paralizaţi, primesc vizita nepotului sau fiului, care le strânge mâna şi le spune în tăcere cât de mult îi iubeşte, nimic mai mult. Aceasta înseamnă să ai grijă de viaţă. Atunci când vezi oameni care au grijă ca acest copil să poată merge la şcoală iar celuilalt să nu îi lipsească mâncarea – iată, aceasta înseamnă a avea grijă de viaţă.

Deschideţi-vă inima vieţii! Pentru că egoismul morţii, cultura egoistă a morţii este ca o buruiană pe câmp, iar această buruiană, această buruiană neagră, această cucută creşte, invadează şi ucide copacii, ucide fructele, ucide florile, ucide viaţa. Buruieni! Amintiţi-vă că, la un moment dat, Isus a vorbit despre ele. El a spus: când sămânţa care este viaţă cade în mijlocul buruienilor, spinii o sufocă: spinii egoismului, patimilor, spinii acumulării pentru sine. Viaţa înseamnă întotdeauna să dai, să te dai pe tine însuţi şi este costisitor să ai grijă de viaţă. Oh, şi cât de costisitor este! Te costă lacrimile toate.

Cât de frumos este să ai grijă de viaţă, să permiţi vieţii să crească, să dai viaţa aşa ca Isus şi să o dai din belşug, să nu dai voie să se piardă nici măcar unul dintre cei mai mici. Iată ce anume cerea Isus de la Tatăl: ca nici unul dintre cei pe care Tatăl i i-a dat să nu se piardă, ca toată viaţa pe care Tatăl i-a dat-o ca să îi poarte de grijă, să fie îngrijită, să nu se piardă. Şi noi trebuie să avem grijă de viaţă, fiindcă El are grijă de viaţa noastră chiar din sânul mamei. De fapt, chiar aceasta avem ca moto pentru anul în curs: „Din sânul mamei Tu ne-ai purtat de grijă”. El are grijă de noi şi ne învaţă şi pe noi acelaşi lucru.

Nouă, celor din societatea modernă, de fapt nu ne pasă de viaţă. Pentru că este o normă etică să ai grijă de viaţă, avem grijă de viaţă şi atât. Isus ne învaţă însă altceva: să avem grijă de viaţă fiindcă viaţa este chipul Domnului, care este viaţa absolută. Noi nu putem proclama altceva decât viaţa, de la începutul ei până la sfârşitul ei natural. Toţi şi fiecare dintre noi trebuie să ne îngrijim de viaţă, să o păstrăm cu duioşie, cu afecţiune şi căldură.

Dar drumul acesta e plin de lupi şi poate din cauza aceasta ne vor târî la judecată, poate că din acest motiv, pentru că avem grijă de viaţă, s-ar putea să ne ucidă. Ar trebui să ne gândim la martirii creştini. I-au ucis fiindcă predicau Evanghelia vieţii, acea Evanghelie pe care Isus ne-a adus-o. Isus ne dă tărie. Mergeţi înainte! Nu fiţi nechibzuiţi, amintiţi-vă, un creştin nu îşi poate permite luxul să fie prost, nu îşi poate oferi luxul să fie idiot. El trebuie să fie ascuţit la minte şi să aibă grijă să fie mereu aşa.

Când vorbim de cultura vieţii, la care suntem chemaţi, nu putem să nu fim trişti, fiindcă ni s-a sădit în inimă, chiar din copilărie, cultura morţii. Egoismul ni s-a sădit în inimă, cu acel: „Ei bine, şi ce îmi pasă mie ce li se întâmplă altora? Cine sunt eu să am grija altora?” Vă amintiţi cine este cel care a făcut prima dată această afirmaţie? Cain: sunt eu cel care trebuie să îi port de grijă fratelui meu? O afirmaţie criminală, o frază a morţii – şi este ruşinos că încă din copilărie oamenii cresc gândind astfel, că această gândire egoistă le este indusă, că oamenii sunt educaţi în acest sens. Spunem: eu, al meu, cu mine, pentru mine, totul pentru persoana mea, nimic pentru alţii… fiindcă a dărui viaţa înseamnă a-ţi deschide inima şi a îngriji viaţă înseamnă a te consuma cu afecţiune şi căldură pentru ceilalţi, adică să îţi pese cu toată inima de ceilalţi.

Astăzi îi vom binecuvânta pe mesagerii vieţii. Sunt cei care vor merge din casă în casă purtând icoana Sfântului Raymond Nonnatus. Ei merg în casele oamenilor şi de fiecare dată când intră cu icoana într-o casă, nu o fac ca noi să spunem: „Oh, ce frumos! Vreau să o am şi eu!”, ci pentru a ne aminti că fiecare dintre noi trebuie să lupte pentru viaţă, să aibă grijă de viaţă, că nu trebuie să existe nici măcar un singur copil care să nu aibă dreptul să fie născut, nici măcar un singur copil care să nu aibă dreptul să fie hrănit şi nici un copil care să nu aibă dreptul de a merge la şcoală.

Ştiţi câţi copii muncesc la reciclarea cartoanelor? Îi văd în centru în Buenos Aires. Nu merg la şcoală. Sunt exploataţi de propriii lor părinţi. Şi cine îi face pe părinţi să îşi exploateze copiii? Cultura morţii. Nu ar trebui să existe nici un copil care să nu crească şi care să nu îşi trăiască adolescenţa cu inima deschisă spre viaţă. Nu ar trebui să existe nici un adult căruia să nu îi pese de ce anume duc alţii lipsă, de ce anume au nevoie ceilalţi pentru viaţă, care să nu se asigure că nici un bătrân nu este „pus la naftalină”, aruncat undeva, singur şi părăsit.

A avea grijă de viaţă de la început până la sfârşitul ei natural. Ce lucru simplu, ce frumos lucru! Părinte, oare de aceasta sunt atât de mulţi lupi care vor să ne mănânce? Pe cine a ucis Isus? Pe nimeni. El a făcut numai bine. Şi cum a sfârşit? Dacă mergem pe calea vieţii ni se pot întâmpla lucruri urâte, dar nu contează. Merită osteneala. El este cel care ne-a deschis calea. Să mergem deci înainte. Să nu ne pierdem curajul. Să avem grijă de viaţă. Merită osteneala! Aşa să fie! Amin.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *