Bergoglio despre viaţă, familie, evanghelizare…

Teme: Familie, Morală, Social.
Etichete: .
Publicat la 24 aprilie 2013.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Cardinalul Jorge Mario Bergoglio
Traducere: Manuela Oltean
Sursa: Familiam.org

Cardinalul Bergoglio

Cardinalul Bergoglio

Papa Francisc a vorbit în repetate rânduri despre familie, despre problemele şi resursele ei, în lumina Evangheliei. Vă oferim o selecţie de fragmente din predici ţinute de el pe când era Arhiepiscop de Buenos Aires, pe teme specifice privind apărarea vieţii, de la naştere la moarte, căsătoria, educaţia, pacea şi armonia în familie. Aceste subiecte sunt în mod inevitabil întreţesute cu subiecte sociale, deoarece familia este celula de bază a societăţii, resursa şi graniţa acesteia.

Avortul

Avortul nu este niciodată o soluţie. Trebuie să ascultăm, să înţelegem şi să însoţim, pentru a salva ambele vieţi: trebuie să respectăm cea mai mică şi mai lipsită de apărare fiinţă umană, luând poziţie pentru a sprijini protejarea vieţii, a permite naşterea ei şi apoi a fi creativi pentru a o conduce spre deplina ei împlinire. (16 septembrie 2012)

Apărarea vieţii şi a demnităţii

Celor ce s-au simţit ofensaţi atunci când Isus a stat la masă cu păcătoşii şi vameşii, El le-a spus: „Vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu”. Aceasta era cel mai rău lucru în acea vreme. Isus nu îi putea suferi pe făţarnici. Ei sunt cei care s-au clericalizat, pentru a folosi unui concept uşor de înţeles în Biserica Domnului. Ei o umplu de percepte – şi spun aceasta cu durere, iar dacă pare a fi o plângere sau o ofensă, îmi cer iertare, dar în zona noastră eclesiastică există preoţi care refuză să boteze copiii mamelor singure, deoarece nu au fost concepuţi în sfinţenia căsătoriei. Aceştia sunt făţarnicii de astăzi, cei care au clericalizat Biserica, cei care îndepărtează oamenii de mântuirea care vine de la Dumnezeu. Acea sărmană fată, care ar fi putut trimite copilul înapoi de unde l-a primit, a avut curajul de a-l aduce pe lume, iar acum trebuie să meargă din parohie în parohie pentru ca el să fie botezat. (2 septembrie 2012)

În apărarea căsătoriei

Identitatea şi supravieţuirea familiei compuse din tată, mamă şi copii este pusă în pericol. Viaţa multor copii, care sunt discriminaţi din start, fiind lipsiţi de maturitatea umană pe care Dumnezeu a dorit ca un tată şi o mamă să le-o dea, este pusă în pericol. Este în joc o refuzare directă a legii lui Dumnezeu scrise în inimile noastre. Nu trebuie să fim naivi: aceasta nu este o bătălie politică; este dorinţa de a distruge planul lui Dumnezeu. Nu este un simplu proiect legislativ (care este doar instrumentul), ci o „mişcare” a tatălui minciunii, care doreşte să tulbure şi să îi înşele pe copiii lui Dumnezeu. (8 iulie 2010)

Educaţie

Când am văzut textul înainte de Liturghie, m-am gândit la modul de viaţă al primelor comunităţi creştine şi la Liturghia de astăzi, şi m-am întrebat dacă munca noastră educaţională nu ar trebui să urmeze aceeaşi cale pentru a ajunge la armonie: armonia tuturor băieţilor şi fetelor ce ne-au fost încredinţaţi, armonia interioară, aceea a personalităţilor lor. Lucrând ca artizani, imitându-l pe Dumnezeu, „modelând” vieţile acestor tineri, putem să obţinem armonie şi să diminuăm disonanţele, care sunt întotdeauna întunecate. Armonia, dimpotrivă, este luminoasă, curată, clară. Trebuie să căutăm armonia unei inimi care creşte, şi aceasta trebuie însoţită prin acest drum al educaţiei. (18 aprilie 2012)

Traficul de persoane umane

Astăzi, în acest oraş, dorim să răsune din nou întrebarea lui Dumnezeu: „Unde este fratele tău?” Această întrebare adresată de Dumnezeu fiecărui om trece prin fiecare cartier al oraşului, prin inimile noastre, şi foarte important, şi prin inimile multor Caini moderni. Unii ar putea întreba: „Care frate?” Fratele tău care este sclav, unde este? Cel ucis în fiecare zi în laboratoare clandestine, cel din reţelele de prostituţie, copiii exploataţi şi folosiţi – trimişi la cerşit, puşi să ducă droguri, să fure sau să se prostitueze. Unde este fratele tău? Cel care trebuie să lucreze la negru, colectând cartoane, pentru că munca lui nu este legalizată? Unde este fratele tău? În faţa acestei întrebări, nu putem să ne prefacem că nu am observat, aşa cum a făcut preotul care a trecut pe lângă cel rănit, sau să întoarcem capul asemenea levitului, pentru că această întrebare nu ne-ar privi pe noi, ci pe altcineva. Dumnezeu adresează această întrebare tuturor, fiecăruia dintre noi! (25 septembrie 2012)

Situaţia socială

Încetul cu încetul, ne-am obişnuit să auzim şi să vedem, prin intermediul mass-media, ştiri despre crime şi violenţe în societatea noastră contemporană, şi de asemenea ne-am obişnuit să le considerăm ca făcând parte firească din viaţa noastră. Drama se produce pe străzile noastre, în cartierele noastre, în casele noastre şi, de ce nu, în inimile noastre. Trăim cu violenţa care ucide, distruge familii, reaprinde războaie şi conflicte în multe ţări ale lumii. Trăim cu invidia, ura, calomnia şi cu deşertăciunea lumească în inimile noastre. Suferinţele celor nevinovaţi, ale oamenilor paşnici nu contenesc să ne izbească. Dispreţul faţă de drepturile persoanelor şi popoarelor celor mai vulnerabile nu este departe de noi, iar tirania banilor, cu efectele ei demonice ca de exemplu drogurile, corupţia, traficul de persoane şi chiar de copii, împreună cu sărăcia morală şi materială, sunt la ordinea zilei. Această simfonie a distrugerii muncii decente este însoţită de migrări dureroase şi de lipsa unui viitor. Greşelile şi păcatele noastre personale, ca Biserică, nu sunt excluse din această panoramă. Egoismul şi lipsa valorilor morale într-o societate care creează metastaze în familii, comunităţi, sate şi oraşe, ne vorbesc despre limitările noastre, despre slăbiciunile noastre şi despre incapacitatea noastră de a transforma această listă interminabilă de realităţi distructive.

Evanghelizarea

Nu este de ajuns pentru adevărul nostru să fie corect iar acţiunile noastre pastorale să fie eficiente. Fără bucuria frumuseţii, adevărul devine rece şi chiar crud şi orgolios, aşa cum vedem în discursurile multor fundamentalişti duri. Ei par a mesteca cenuşă în loc să savureze dulceaţa Adevărului glorios al lui Cristos, care luminează cu o lumină blândă întreaga realitate, în fiecare zi. Fără bucuria frumuseţii, facerea de bine devine o eficienţă sumbră, aşa cum vedem în acţiunile multor activişti care au depăşit limitele. Ei par a jeli în faţa realităţii statistice, în loc să reaprindă candela bucuriei interioare care transformă inimile, una câte una, din interior. (22 aprilie 2011)

Noua evanghelizare

Dumnezeu trăieşte în oraş, şi la fel şi Biserica. Misiunea nu se opune datoriei de a învăţa de la oraş despre cultura şi schimbările ei, atunci când mergem pe străzi propovăduind Evanghelia. Acestea sunt roadele Evangheliei însăşi, care rodeşte în interacţiune cu solul în care cade sămânţa. Nu doar oraşele moderne sunt o provocare pentru creştini, ci şi fiecare localitate, fiecare cultură, fiecare minte şi fiecare inimă umană, din toate timpurile, sunt şi vor fi provocări. Contemplarea Întrupării, pe care o prezintă Sf. Ignaţiu în Exerciţiile Spirituale, este un bun exemplu al privirii omului credincios oferită de Evanghelii. O privire care nu se împotmoleşte în dualism, constant în mişcare şi căutând calea de trecere de la diagnoză la planificare, ci mai degrabă o privire implicată şi împletită dramatic cu realitatea oraşului şi angajată în acţiunile sale. Evanghelia este o vestire acceptată şi motivează transmiterea. (25 august 2011)

Simplitatea inimii

Înţelepciunea miilor de femei şi bărbaţi care stau la rând pentru a călători şi a munci onest, pentru a pune pâine pe masă în fiecare zi, pentru a economisi bani şi încetul cu încetul să cumpere cărămizi pentru consolidarea casei. Mii şi mii de copii în uniforme păşind pe coridoare şi pe străzi de acasă la şcoală şi de la şcoală acasă. În acelaşi timp, bunicii, care adună înţelepciunea populară, să întâlnesc pentru a povesti tot felul de întâmplări. Trecând prin crize şi manipulări, dispreţul celor puternici îi lasă în sărăcie, le oferă suicidul drogurilor, insecuritate şi violenţă, şi îi ispiteşte cu ură şi răzbunare. Dar aceşti oameni smeriţi, indiferent unde sunt şi care este statutul lor, vor face apel la înţelepciunea celor care ştiu că Fiul lui Dumnezeu nu este departe de noi, ci cu Crucea ne însoţeşte şi cu Învierea ne încurajează să credem în miracolele şi succesele zilnice, să ne bucurăm în a împărtăşi şi a celebra. (25 mai 2011)

Maternitatea Mariei

Pentru ca Dumnezeu să intre în istoria noastră într-un mod uman, a avut nevoie de o Mamă. El i-a cerut aceasta. Ea este Mama la care privim noi toţi, fiica poporului nostru, Fecioară, Preacurată, singura care aparţine total lui Dumnezeu, cea discretă, care face loc pentru că Fiul să împlinească semnul, cea care în fiecare moment ne oferă o realitate care ne reînvigorează, nu ca o stăpână sau ca o eroină, ci ca o slujitoare; steaua care ştie cum să apună pentru ca să strălucească Soarele. Aceasta este mijlocirea Mariei. Este mijlocirea femeii care nu refuză maternitatea, ci şi-o asumă de la început. O maternitate a unei naşteri duble: mai întâi în Betleem şi apoi pe Calvar. Este o maternitate care îi îmbrăţişează şi îi însoţeşte pe prietenii Fiului, care este singurul punct de referinţă până la sfârşitul timpurilor. Maria, ca Mamă, continuă să fie cu noi, ajutându-ne cu iubire, „aflându-se în mijlocul vrăjmăşiei, al luptei care însoţeşte istoria omenirii pe pământ şi istoria mântuirii” (Redemptoris Mater, 11). Mama care face loc pentru ca mila, harul care revoluţionează şi transformă vieţile şi identităţile noastre, să poată ajunge la noi: Duhul Sfânt care ne face fii adoptivi, ne eliberează din sclavie şi, în mod real şi mistic, ne dă darul libertăţii şi scoate din inimile noastre invocarea unei noi relaţii: Tată. (7 noiembrie 2011)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *