Bergoglio către cateheţi

Teme: Cateheză, Spiritualitate.
Etichete: , .
Publicat la 24 aprilie 2013.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Cardinalul Jorge Mario Bergoglio
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: Catholic World Report, 21 martie 2013

Cardinalul Bergoglio

Cardinalul Bergoglio

[Notă: La 21 august 2012, în sărbătoarea Sf. Papă Pius al X-lea, Cardinalul Jorge Mario Bergoglio – acum Papa Francisc – a publicat următoarea scrisoare adresată cateheţilor din Arhidieceza sa de Buenos Aires.]

„În zilele acelea, Maria a pornit şi s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta” (Luca 1,39)

Dragi cateheţi,

A devenit de acum de mai mulţi ani un obicei să vă trimit o scrisoare în jurul sărbătorii Sfântului Pius al X-lea. Pe această cale, doresc să vă felicit cu ocazia acestei zile şi să vă mulţumesc pentru munca voastră tăcută şi fidelă din fiecare săptămână, pentru abilitatea voastră de a fi buni samariteni care oferă ospitalitate din credinţă, pentru că sunteţi chipuri familiare şi inimi dragi care transformă, într-un anume fel, anonimatul marelui oraş.

În acest an, ziua cateheţilor ne găseşte în faţa unui eveniment plin de har, pe care începem deja să îl trăim. Peste două luni va începe Anul Credinţei, pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a declarat „pentru a pune în lumină cu tot mai mare claritate bucuria şi entuziasmul reînnoit al întâlnirii cu Cristos” (Scrisoarea Apostolică Porta Fidei, nr. 2). Va fi cu siguranţă un an jubiliar – de unde şi invitaţia pe care ne-o face Papa de a intra prin „Poarta Credinţei”. Intrarea prin această poartă înseamnă o călătorie care durează întreaga viaţă, dar în acest timp de har suntem cu toţii chemaţi să o reînnoim. De aceea, vă îndemn din adâncul inimii, ca păstor şi frate al vostru, să vă străduiţi în acest an să trăiţi timpul prezent cu puterea transformatoare a acestui eveniment.

Cu toţii ne amintim invitaţia repetată de atât de multe ori de Fericitul Ioan Paul al II-lea: „Deschideţi porţile lui Cristos!” Dumnezeu ne îndeamnă încă o dată: Deschideţi porţile Domnului – porţile inimilor, porţile minţilor, porţile catehezei, ale comunităţilor noastre… toate porţile credinţei. În această deschidere a porţii credinţei este vorba întotdeauna de un Da liber şi personal: un Da care este răspunsul adresat lui Dumnezeu care ia iniţiativa şi-l atrage pe om aproape de El, astfel încât să poată începe un dialog cu el, în care sunt întotdeauna prezente deopotrivă darul şi misterul. Un Da pe care Maica Fecioară a fost în stare să îl ofere la împlinirea timpului, în acel umil sat numit Nazaret, astfel încât, prin intermediul ei, prin alianţa cea nouă şi definitivă, să poată începe ceea ce Dumnezeu a pregătit, pentru întreaga omenire, în Isus.

Întotdeauna este bine să ne întoarcem privirea către Preasfânta Fecioară. Aceste lucru este cu atât mai mult valabil pentru cei cărora li s-a încredinţat, într-o formă sau alta, sarcina de a îndruma viaţa mai multor fraţi, astfel încât, uniţi, să fie în stare să răspundă Da invitaţiei la a crede. Cateheza ar putea fi însă compromisă grav dacă experienţa noastră de credinţă ne-ar lăsa limitaţi şi ancoraţi în lumea familiară nouă sau în structurile şi spaţiile pe care ni le-am creat de-a lungul anilor. A crede în Domnul înseamnă întotdeauna a intra din nou prin poarta credinţei care ne face să ieşim, să pornim la drum, să părăsim zona noastră de confort… Nu trebuie să uităm că prima iniţiere creştină care a avut loc în timp şi în istorie a culminat cu misiunea… adică a luat caracteristicile unei vizite. Sfântul evanghelist Luca o spune foarte clar: „Maria a pornit şi s-a dus în grabă… plină de Duhul Sfânt”.

Experienţa credinţei ne situează în experienţa spiritului, marcată de capacitatea de a porni la drum… Nimic nu se opune mai mult Spiritului decât a sta pe loc şi a se închide în sine. Când nu trecem prin poarta credinţei, poarta se închide, Biserica se închide în sine însăşi, inima rămâne în urmă şi frica şi duhul rău „amărăsc” Vestea cea Bună. Când Crisma credinţei se usucă şi râncezeşte, credinţa celui care evanghelizează nu mai este molipsitoare ci îşi pierde mireasma, devenind adesea motiv de scandal şi înstrăinare pentru mulţi. Cel care crede primeşte acea fericire care străbate întreaga Evanghelie şi răsună în istorie de pe buzele Elisabetei: „Fericită eşti tu, care ai crezut”, şi apoi din nou vestită lui Toma de însuşi Isus: „Fericiţi sunt cei care nu au văzut şi au crezut!”

Este bine să înţelegem astăzi, mai mult decât oricând, că actul de credinţă trebuie să permită bucuriei credinţei să strălucească. La fel ca în cursul fericitei întâlniri dintre Maria şi Elisabeta, catehetul trebuie să îşi impregneze întreaga sa persoană şi slujire cu bucuria credinţei. Permiteţi-mi să vă împărtăşesc câteva idei pe care noi, Episcopii din Argentina, le-am scris cu câteva luni în urmă, într-un document în care am schiţat câteva linii directoare comune pentru pastoraţie pe o perioadă de trei ani (2012-2015): „Bucuria este poarta pentru proclamarea Veştii celei Bune, şi este de asemenea consecinţa unei vieţi trăite în credinţă. Este expresia care deschide calea pentru a primi iubirea lui Dumnezeu, care este Tatăl tuturor. Ne amintim astfel că la Buna Vestire adusă de înger Fecioarei Maria, înainte de a-i spune acesteia ce urmează să i se întâmple, el o invită să se umple de bucurie. Acesta este şi mesajul lui Isus, când invită oamenii la încredere şi la a se întâlni cu Dumnezeu Tatăl: bucuraţi-vă. Această bucurie creştină este un dar de la Dumnezeu care izvorăşte natural din întâlnirea personală cu Isus cel Înviat şi din credinţa în El”.

Prin urmare, vă îndemn cu bucurie, împreună cu Apostolul Paul: „Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul…” Fie ca întreaga cateheză pe care voi o realizaţi cu atâta iubire să fie impregnată de această bucurie, rodul apropierii de Domnul Înviat („Discipolii s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul” – Ioan 20,20), ceea ce va permite şi altora să vă descopere bunătatea şi disponibilitatea de a răspunde la chemarea Domnului… Şi niciodată să nu permiteţi duhului rău să distrugă lucrarea la care aţi fost chemaţi. Duhul rău are manifestări foarte concrete, care sunt uşor de descoperit: mânia, răutatea, intoleranţa, dispreţul, negativitatea, rutina, nemulţumirea, bârfa…

Vizita Fecioarei Maria ne învaţă o atitudine diferită, pe care trebuie să o imităm, să ne-o însuşim: apropierea. Ea literalmente se grăbeşte să plece, ca şi cum ar dori să scurteze distanţele. Nu rămâne numai cu vestea că verişoara ei, Elisabeta, este însărcinată, ci merge mai departe. Este în stare să asculte cu inima şi să fie mişcată de acest mister al vieţii. Apropierea Mariei de verişoara ei implică a părăsi zona sa de confort şi a nu rămâne centrată pe sine: dimpotrivă. Acel Da din Nazaret, aşa cum se întâmplă întotdeauna în credinţă, s-a transformat într-un Da care determină acţiunea… Şi ea, cea care prin lucrarea Duhului Sfânt a devenit Mama Fiului, fiind îndemnată de acelaşi Duh Sfânt, s-a transformat în slujitoarea tuturor din iubire pentru Fiul ei. O credinţă care se revarsă în iubire, în stare să îşi asume sarcina de a întrupa pedagogia Domnului, care face din apropiere identitatea sa, numele său, misiunea sa: „şi îi vei pune numele Emanuel”.

„Dumnezeul lui Isus s-a revelat ca Dumnezeul care este aproape de om şi îi este prieten. Stilul lui Isus se distinge printr-o cordială bună vecinătate. Noi, creştinii, învăţăm acest stil din întâlnirea personală cu Isus Cristos cel viu, întâlnire care trebuie să îl caracterizeze încontinuu pe orice discipol misionar. Întrucât din această întâlnire se revarsă bucuria, discipolul caută să se apropie de toţi pentru a împărtăşi cu ei propria bucurie. Misiunea înseamnă relaţie şi ca atare se desfăşoară prin apropiere, prin crearea unor legături personale care se menţin de-a lungul timpului. Un prieten al lui Isus se face aproapele tuturor, merge în întâmpinarea lor, creând relaţii interpersonale care mişcă, trezesc şi aprind interesul pentru adevăr. Din prietenia cu Isus Cristos izvorăşte un nou mod de relaţionare cu cel de lângă noi, pe care îl vedem întotdeauna ca pe un frate” (Conferinţa Episcopală din Argentina, Ghid Pastoral pentru 2012-2015).

O apropiere care, sunt sigur, este prezentă de multe ori în cursul întâlnirilor voastre catehetice cu diferite grupe de vârstă, pe care le îndrumaţi pe măsură ce înaintează în credinţă – copii, tineri, adulţi. Totuşi, putem fi încă afectaţi de un profesionalism distant, de un efort greşit de a ne prezenta drept „cunoscători experţi”, de plictiseală şi oboseală, care ne scad apărarea şi ne împietresc inima… Să ne reamintim frumosul pasaj din prima Scrisoare a Sf. Apostol Paul către Tesaloniceni: „Ne-am făcut blânzi faţă de voi, ca o doică ce are grijă de copii. Atât de ataşaţi eram de voi, încât eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci şi sufletele noastre, pentru că ne deveniserăţi dragi” (1Tesaloniceni 2,7-8).

Mai mult, însă, vă cer să nu vă limitaţi câmpul evanghelizării la aceia care urmează să fie catehizaţi. Aveţi privilegiul de a răspândi bucuria şi frumuseţea credinţei în familiile lor. Fie ca ele să devină ecoul slujirii voastre pastorale catehetice în Biserica din Buenos Aires, care doreşte să trăiască în stare misionară. Priviţi încă o dată şi de o mie de ori la Fecioara Maria. Fie ca ea să mijlocească la Fiul ei astfel încât El să vă inspire atitudinea şi cuvintele adecvate, care să vă permită să faceţi din cateheză o Veste Bună pentru fiecare, având întotdeauna în minte faptul că „Biserica nu creşte prin prozelitism, ci prin atracţie”.

Fiţi conştienţi de dificultăţi. Ne aflăm într-un moment de răscruce al istoriei, inclusiv al istoriei patriei noastre. Recentul Congres Naţional al Cateheţilor, care a avut loc la Morón, a subliniat în mod realist dificultăţile în transmiterea credinţei, apărute în aceste vremuri supuse atât de multor schimbări culturale. De multe ori poate că oboseala vă învinge, nesiguranţa vă tulbură şi chiar vă poate face să credeţi că credinţa nu mai poate fi prezentată astăzi, şi că ar trebui să vă mulţumiţi doar să transmiteţi nişte valori…

Tocmai de aceea, Papa Benedict al XVI-lea ne invită să trecem împreună prin poarta credinţei. Să ne reînnoim credinţa şi să urmăm în credinţă Biserica, făcând ceea ce ne arată ea că trebuie făcut în mijlocul luminilor şi al umbrelor. Aceasta este o îndatorire care nu îşi are originea în vreo strategie de conservare, ci îşi trage seva din porunca Domnului, care ne dă identitate, importanţă şi semnificaţie. Misiunea izvorăşte din certitudinea credinţei. Din acea certitudine pe care, sub forma kerygmei, Biserica a transmis-o omenirii de-a lungul a două mii de ani. Acea siguranţă a credinţei care coexistă cu miile de întrebări ale oricărui pelerin. O siguranţă a credinţei care nu este ideologie, moralism exagerat, certitudine existenţială… ci întâlnirea vie şi de neînlocuit cu o persoană, cu un eveniment, cu prezenţa vie a lui Isus din Nazaret. Vă îndemn aşadar: trăiţi-vă slujirea cu pasiune, cu entuziasm.

Cuvântul ‘entuziasm’ îşi are rădăcina în limba greacă: ‘en-theos’, care înseamnă ‘ceea ce poartă un zeu înăuntru’. Aceasta înseamnă că atunci când ne lăsăm conduşi de entuziasm, intră în noi inspiraţia divină care se foloseşte de persoana noastră ca să se manifeste. Entuziasmul este experienţa lui ‘Dumnezeu activ în mine’, astfel încât sunt îndrumat de puterea şi înţelepciunea Sa. Aceasta implică de asemenea înălţarea minţii către ceva care inspiră interes, bucurie şi admiraţie, provocată de o puternică motivaţie interioară. Totul se exprimă prin pasiune, fervoare, cutezanţă şi hotărâre, şi se opune descurajării, dezinteresului, apatiei, indiferenţei şi dezamăgirii. ‘Dumnezeu activ în mine’ este darul pe care Isus ni l-a oferit de Rusalii, Sfântul Duh: ‘Eu trimit asupra voastră pe acela pe care Tatăl l-a promis, însă voi rămâneţi în cetate până când veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus’ (Luca 24,49). În felul acesta s-a împlinit ceea ce fusese vestit de profeţi: ‘Vă voi da o inimă nouă şi un spirit nou voi pune în voi; şi voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne. Şi voi pune duhul meu în voi’ (Ezechiel 36,26-27)” (Conferinţa Episcopală din Argentina, Ghid Pastoral pentru 2012-2015).

Ştim că entuziasmul, fervoarea la care Domnul ne cheamă, nu poate fi rezultatul voinţei noastre sau al unei simple schimbări de mentalitate. Este un har… o reînnoire interioară, o transformare profundă care se bazează pe o Prezenţă, care ne va chema într-o zi să o urmăm şi care astăzi, încă o dată, devine pentru noi calea pentru a transforma frica în ardoare, tristeţea în bucurie, închiderea în noi înşine în noi vizite…

Mulţumindu-vă din toată inima pentru tot ceea ce faceţi în calitate de cateheţi, pentru timpul şi dăruirea voastră, îl rog pe Domnul să vă dăruiască o minte deschisă, astfel încât să puteţi crea mereu dialoguri şi întâlniri între aceia pe care Dumnezeu vi-i încredinţează, şi o inimă plină de credinţă, astfel încât să îl urmaţi, strigând că El trăieşte şi ne iubeşte aşa cum nimeni altcineva nu o face. Am o pictură a Fecioarei Maria Ajutorul Creştinilor care spune: „Tu, care ai crezut, ajută-mă!” Fie ca ea să ne ajute să îl urmăm pe Domnul, fiind credincioşi chemării Lui…

Să nu încetaţi să vă rugaţi pentru mine ca să pot fi un bun catehet. Să vă binecuvânteze Isus, iar Preasfânta Fecioară să vă aibă în paza ei!

Cu iubire,
Cardinal Jorge Mario Bergoglio SJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *