Arta de a trăi: Când etica nu are nici o destinaţie

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 24 ianuarie 2013.
Partea 18 din 22 din seria Arta de a trăi.
Print Friendly

Autor: Edward P. Sri
Traducere: Adela Porumbel
Sursa: Lay Witness Magazine, ian/feb 2012

Se poate fără direcţie?

Se poate fără direcţie?

Nu îmi plăcea nou meu partener de călătorie cu maşina. „După 300 de iarzi, faceţi dreapta,” spuse o voce caldă de robot. „La capătul străzii, faceţi stânga… Staţi pe banda dreaptă… Întoarceţi când este posibil… Întoarceţi când este posibil.” De ce eram atât de deranjat de GPS-ul primit cadou de Crăciun? Soţia mea era bucuroasă de un ajutor în plus în aflarea direcţiilor, dar eu mă simţeam enervat de comenzile lui constante. De câte ori conduceam, îi spuneam soţiei să închidă „aparatul acela”.

La început, am crezut că îmi displăcea GPS-ul pentru că preferam să mă uit pe o hartă şi să învăţ drumurile singur. Nu vroiam să fiu complet dependent de un calculator în cazul în care ceva mergea prost. Dar în final, am realizat că exista o cauză mai profundă pentru iritarea mea. Am admis pe jumătate glumind către soţie: „Cred că pur şi simplu nu îmi place să îmi spună alţi oameni ce să fac!”

Telos-ul în etică

Celor mai mulţi dintre noi nu ne place să ni se comande, dar ne displace şi mai mult când nu vedem scopul comenzilor cuiva. În mod similar, când moralitatea este văzută asemenea unor direcţii ce ne conduc la o destinaţie fericită, ea este binevenită precum un ghid preţios în viaţă. Dar când etica nu este văzută în relaţie cu împlinirea omenească, ea pare să fie doar o grămadă de reguli – comenzi arbitrare stabilite de vreo Biserică, grup sau religie care încearcă să spună altor oameni ce să facă. Biserica pare să fie asemenea vocii intruzive a GPS-ului, dându-ne ordine morale care nu au niciun sens pentru cei mai mulţi oameni. „Fii răbdător… întotdeauna spune adevărul… nu folosi contracepţia… nu face sex în afara căsătoriei… întoarce atunci când este posibil.”

Filosoful american Alasdair MacIntyre observă că analiza etică ce nu ia în considerare telos-ul omului (în greacă τέλος înseamnă scop, ţel, punct final) duce la acest tip de percepţie negativă a moralităţii. În cartea sa „După virtute”, MacIntyre indentifică trei elemente ale tradiţiei aristoteliene a eticii care adesea nu mai sunt considerate împreună astăzi:

1. Omul aşa cum este: Acesta se referă la starea prezentă a omului, contrabalansată de firea umană neinstruită, cu diferitele ei dorinţe, emoţii, slăbiciuni şi vicii.

2. Omul aşa cum ar putea fi dacă şi-ar împlini telos-ul: Acesta ia în considerare scopul vieţii umane – ce fel de persoană voi deveni? Telos-ul omului este o „viaţă bună”, în decursul căreia omul îşi atinge potenţialul prin trăirea vieţii în excelenţă.

3. Etica: Ia în considerare trecerea de la primul la al doilea punct de mai sus. Ea examinează cum emoţiile şi dorinţele dezordonate, date de firea omenească, pot fi educate astfel încât cineva să poată face tranziţia de la starea prezentă, omul aşa cum este, la telos-ul lui.

În cadrul acestui tipar, etica nu se concentrează pe legi, ci pe trecerea de la condiţia curentă a omului la înflorirea sa – ori, cum am spune noi, catolicii, trecerea de la starea căzută a omului la starea sa de perfecţiune.

Pentru că aşa a spus Dumnezeu

O îndepărtare majoră de la această structură în trei straturi a apărut pe la 1300, când William Ockham (filosof scolastic, catolic la origini, călugăr franciscan mai apoi, considerat „primul protestant” prin evoluţia sa ulterioară) a făcut din legea lui Dumnezeu, centrul moralităţii. Tradiţia catolică înţelesese legea ca parte a unui cadru mai larg – corespunzând modului în care Dumnezeu ne-a făcut şi reprezentând calea pentru fericirea umană. Dumnezeu a dat legea morală spre binele nostru. Pentru Ockham, totuşi, legea este expresia arbitrară a voinţei şi puterii lui Dumnezeu. Trebuie să ne supunem legii divine nu pentru că legea este spre bine nostru, ci pur şi simplu pentru că aşa ne-a spus Dumnezeu să facem. În viziunea lui Ockham, Dumnezeu este liber să facă orice doreşte. El ne-a spus: „Să nu ucizi… să nu comiţi adulter.” Dar dacă Dumnezeu vroia, ne-ar fi putut spune şi: „Fură” sau „Înjură”. Dumnezeu poate să dea orice lege vrea el. Nu trebuie să fie spre binele nostru.

Învăţăturile lui Ockham şi-au păstrat influenţa mult timp după moartea sa. În special, Ockham a separat legea lui Dumnezeu de firea umană şi astfel de binele nostru propriu. De asemenea, el a făcut din lege centrul moral al vieţii, în loc să vadă legea ca parte a unei viziuni mai mari despre fericirea şi înflorirea omului.

Iluminism?

O altă transformare majoră a apărut în secolele XVII şi XVIII, în perioada cunoscută ca „Iluminism”. Proiectul iluminist în ce priveşte etica nu şi-a propus să schimbe înţelegerea tradiţională a legilor morale. De fapt, mulţi filosofi iluminişti au păstrat majoritatea concluziilor morale pe care creştinii le aveau de secole – nu comite adulter, nu fura, nu minţi etc. Iluminismul, totuşi, a căutat moduri noi de a justifica aceste concluzii morale. Aceste abordări noi intenţionau să dea o însemnătate raţională legii morale, fără a se concentra pe cum erau legate acele legi de fericirea oamenilor. Din nou etica era scoasă din context, şi anume cum poate fi direcţionată natura umană spre împlinirea telos-ului ei.

O figură cheie a acestei perioade a fost filosoful german Immanuel Kant, în secolul optsprezece. Kant a provocat oamenii să pună la îndoială tradiţiile pe care le-au primit. Creştinismul nu mai era văzut ca o ucenicie preţioasă unde poate fi învăţată arta vieţii. Pentru Kant, oamenii trebuie să arunce „jugul” tradiţiei si să devină „gânditori liberi”, ce descoperă pentru ei înşişi legea morală. Kant credea că orice individ poate să îşi folosească independent raţiunea pentru a ajunge la concluziile morale aplicabile tuturor. Oameni de diferite religii şi fundamente etice se pot pune de acord asupra aceloraşi principii morale dacă lasă deoparte tradiţiile despre etică şi îşi folosesc doar raţiunea. Dacă regulile moralităţii sunt raţionale, atunci acestea ar trebui să fie aceleaşi pentru toate fiinţele umane, aşa cum regulile matematice sunt raţionale şi aceleaşi pentru toţi.

Un test raţional

Kant a conceput un test raţional, pe care credea că îl pot folosi toţi oamenii pentru a ajunge la aceste legi morale universale. El a învăţat că un principiu moral ar putea fi justificat raţional dacă o persoană ar putea dori în mod consecvent ca toţi oamenii să trăiască conform acelui principiu. „Acţionează numai conform acelei maxime prin care poţi şi în acelaşi timp vrei să devină o lege universală.” Maxime morale precum „Să nu furi,” „Să nu ucizi,” şi „Să nu minţi” ar avea o justificare raţională, după Kant, deoarece eu pot vrea în mod consecvent ca toată lumea să acţioneze în acest fel.

Există câteva probleme în această abordare. Mai întâi, testul lui Kant nu garantează că toţi vor ajunge la aceleaşi legi morale. Diferiţi oameni ar putea urma abordarea lui Kant şi în acelaşi timp apăra precepte morale diferite, dar care trec testul său de raţionalitate etică. De exemplu, cineva care promovează cumpătarea („Nu te îmbăta niciodată”) şi cineva căruia îi place să fie ameţit („Este bine să te îmbeţi câteodată”) ar putea fiecare să concluzioneze că propria maximă este o lege morală bună, deoarece fiecare ar putea vrea ca preceptul moral propriu să fie aplicat tuturor. În cadrul schemei lui Kant, oricare dintre aceste poziţii poate rămâne complet raţională şi consecventă chiar dacă se află în opoziţie una cu alta.

În al doilea rând, şi mai în miezul chestiunii, conform abordării lui Kant analiza etică devine mai mult un exerciţiu abstract despre ce reguli ar trebui să fie urmate. Iar acest exerciţiu este transmis fără o concepţie bine gândită despre telos-ului omului – ce anume este o viaţă bună. Problema crucială „Ce fel de persoană voi deveni?” nu este urmărită adecvat. Astfel, cel de-al treilea element al structurii etice aristoteliene este lăsat în afara ecuaţiei. După cum explică MacIntyre, omul aşa cum este (natura umană neinstruită, cu dorinţele şi emoţiile ei dezordonate; primul punct) nu se află iniţial în armonie cu preceptele eticii (al doilea punct) şi trebuie ghidată de acele precepte pentru a putea înflori şi ajunge la telos-ul omului (al treilea punct). Dar fără o concepţie clară asupra telos-ului, scopul legii morale şi conexiunea ei cu omul aşa cum este nu mai sunt clare.

„De vreme ce întregul scop al eticii […] este să dea posibilitatea omului să treacă de la starea sa prezentă la adevărata sa finalitate, eliminarea oricărei noţiuni a esenţei naturii umane alături de abandonarea oricărei noţiuni de telos, lasă în urmă o schemă morală formată din două elemente ale căror relaţii devin destul de neclare” (MacIntyre, „După Virtute”).

Drept urmare regulile au devenit centrul moralităţii în perioada Iluminismului. Şi acele reguli par să se afle în opoziţie cu dorinţele şi emoţiile naturii umane căzute, care caută propria plăcere, propriul confort şi câştig. De ce ar fi cineva cinstit, cast, credincios şi generos? De ce ar face sacrificii pentru alţii, de ce ar îndura suferinţa, ar nega propria plăcere şi ar practica auto-controlul? Dacă este de la sine înţeles că omul este făcut pentru prietenia cu Dumnezeu şi semenii, că va găsi fericirea numai în împlinirea acelor relaţii fundamentale şi că are nevoie de virtuţi pentru a putea trăi în excelenţă acele relaţii, atunci preceptele morale au sens precum un ghid pe calea spre înflorirea omului.

Renunţând la o concepţie clară despre telos-ul omului – adică exact ce lipseşte lumii moderne – chemarea la virtute şi la urmarea legilor morale ale lui Dumnezeu pare o poruncă arbitrară, aflată în calea dorinţelor omului de plăcere şi câştig. Fără o convingere că omul aşa cum este are o destinaţie clar definită, spre care încearcă să ajungă (un telos), legea morală sună precum instrucţiunile date unor oameni care nu vor să ajungă nicăieri, sau precum un GPS nedorit care ne spune arbitrar şi fără niciun scop ce să facem. „Fii cast… fii credincios… nu face avorturi… nu permite căsătoria între homosexuali… întoarce când este posibil.”



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *