Recuperarea unei culturi autentic catolice

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Arland K. Nichols
Traducere: Mariana Cristina
Sursa: Homiletic & Pastoral Review

Biserica ne aşteaptă

Biserica ne aşteaptă

Stând asemenea artefactelor acoperite de praf dintr-o eră demult trecută, bisericile catolice din Europa văd numai o mică parte dintre catolicii botezaţi într-o duminică obişnuită. Majoritatea catolicilor căsătoriţi din Statele Unite şi Europa folosesc contracepţia; mulţi sprijină redefinirea „politic corectă” a căsătorie şi consideră că avortul este justificat, cel puţin în anumite circumstanţe. Orice sondaj făcut pe catolici dezvăluie că majoritatea nu trăiesc conform credinţei catolice sau pur şi simplu nu o cunosc…

Ignoranţa în credinţă nu a trecut neobservată de Papa Benedict al XVI-lea care, în timpul vizitei în SUA în 2008, a remarcat cu durere că „atât de mulţi botezaţi, în loc să acţioneze ca o plămadă spirituală în lume, sunt înclinaţi să îmbrăţişeze atitudini contrare adevărului Evangheliei”. Sfântul Părinte recunoaşte că trăim şi suntem în mare parte influenţaţi de o epocă seculară. Ultimii Papi, observând creşterea secularizării şi slăbirea credinţei, au reacţionat: Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea a chemat la o „nouă evanghelizare”, o chemare extinsă de Papa Benedict al XVI-lea, care a înfiinţat Consiliul Pontifical pentru Noua Evanghelizare. Pe data de 11 octombrie 2012, Papa Benedict al XVI-lea a deschis Anul Credinţei pentru „a redescoperi drumul credinţei” în mijlocul unei „profunde crize de credinţă care a afectat multe persoane” (Porta fidei, nn. 1 şi 2).

Evanghelizarea inspiră minţile şi inimile

În 1978, primele cuvinte publice rostite de primul Papă slav au fost „Nu vă temeţi” – cuvinte care încă ne amintesc că nu trebuie să ne temem să credem şi să proclamăm Vestea cea Bună. Trebuie să fim oameni dispuşi să îşi dedice viaţa pentru a transforma cultura noastră, de la ceea ce Papa Benedict al XVI-lea a numit „dictatura relativismului” la una care promovează viaţa şi iubirea. Prin acest An al Credinţei, Sfântul Părinte ne aminteşte că „trebuie să ne angajăm în promovarea cu convingere a evanghelizării culturilor, având conştiinţa că însuşi Cristos este adevărul oricărui om şi al întregii istorii umane.” (Sacramentum Caritatis, nr. 78). În mijlocul unei culturi seculare care este tot mai intolerantă şi militantă, nu trebuie să ne fie teamă să credem şi să comunicăm ceea ce credem.

Apostolii au fost trimişi să evanghelizeze, să meargă în lume şi să îl proclame pe Isus Cristos, care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Asemenea celor 12 apostoli şi tuturor ucenicilor de-a lungul timpului, prima misiune a fiecărui creştin şi a fiecărei organizaţii înrădăcinată în credinţă este de a-l duce pe Cristos celorlalţi, şi pe aproapele la El. Anul Credinţei ne aminteşte că trebuie să ne întoarcem la prima noastră misiune – evanghelizarea – să fim purtători ai Veştii cele Bune. Când facem acest lucru, ne amintim că angajamentul de a evangheliza dezvăluie o profundă iubire şi compasiune faţă de fiecare persoană căreia îi propunem adevărul. Papii au subliniat că evanghelizarea este o slujire de caritate oferită celuilalt, de dragul celuilalt, şi este motivată de o iubire înrădăcinată în însuşi Isus Cristos. Nu este aspră ori ipocrită. Nu se impune. Propune adevărul cu mare iubire. Acest lucru este central, căci evanghelizarea presupune împărtăşirea cunoştinţelor şi modelarea inimilor. Evanghelizarea are şanse mai mari de succes atunci când evanghelizatorul este bine primit.

Papa Benedict al XVI-lea le-a amintit recent Episcopilor din SUA că „depozitul de credinţă este o comoară nepreţuită, pe care fiecare generaţie trebuie să o transmită generaţiei următoare, prin câştigarea inimilor pentru Cristos, şi modelarea minţilor în cunoaşterea, înţelegerea şi iubirea Bisericii Sale” (Discurs în faţa Episcopilor din SUA, 7 mai 2012). Noua evanghelizare cere voinţa de a câştiga inimile, de a forma minţile, astfel încât să îi conducem pe oameni spre o relaţie cu Isus Cristos, şi astfel, prin harul Său, să depăşim o cultură seculară a morţii cu o vibrantă cultură a vieţii.

Criza profundă cu care ne confruntăm astăzi şi îndemnul Papei ne aduc în minte cuvintele Sf. Paul din a doua Scrisoare către Timotei: „Vesteşte cuvântul, insistă la timp potrivit şi la timp nepotrivit, convinge, ameninţă, îndeamnă, cu toată răbdarea şi învăţătura. Căci va veni timpul când nu vor mai primi învăţătura sănătoasă, ci, după propriile pofte, se vor înconjura de o mulţime de învăţători care să le delecteze auzul. Îşi vor întoarce auzul de la adevăr ca să se îndrepte spre basme. Tu însă fii măsurat în toate, îndură suferinţele, fă-ţi munca de evanghelist, împlineşte-ţi slujirea” (2Timotei 4,2-5). Aceste cuvinte din Sfânta Scriptură sunt foarte potrivite pentru lumea noastră modernă. Ne amintesc că noua evanghelizare presupune un răspuns vibrant de la credincioşi, fiecare fiind chemat „să îşi facă munca de evanghelist”.

Educaţia şi convertirea permit un răspuns ferm la problemele zilelor noastre

Pentru a fi persoane de credinţă implicate în evanghelizare, trebuie mai întâi să cunoaştem conţinutul credinţei. „Cunoaşterea conţinuturilor de credinţă”, ne spune Papa Benedict al XVI-lea, „este esenţială pentru a da propriul asentiment, adică pentru a adera pe deplin cu inteligenţa şi voinţa la ceea ce este propus de Biserică” (Porta fidei, nr. 10). Trebuie să ne folosim în mod constant de bogăţia de resurse disponibile pentru ca să putem înţelege mai bine elementele cheie ale credinţei, cum ar fi Crezul, liturgia, vieţile sfinţilor şi învăţăturile morale şi sociale ale Bisericii.

Persoana de credinţă va rămâne receptivă şi pregătită să crească în cunoaştere şi înţelegere. Trebuie să îi înveţe pe alţii în primul rând prin modul său de viaţă; şi, în al doilea rând, atrăgând în mod activ familia, prietenii şi străinii. Evanghelizatorul care este docil faţă de adevărul lui Dumnezeu este capabil să îi înveţe pe deplin şi cu fidelitate pe cei care caută să fie instruiţi. Un evanghelizator care proclamă „învăţătura sănătoasă” şi care „îndeamnă, cu toată răbdarea şi învăţătura” va aduce roade bogate pentru societatea noastră. Dacă nu răspundem la această chemare înaltă, nu ne putem aştepta decât la cucerirea Bisericii din întreaga lume de către cultura seculară. Vedem aici, încă o dată, nevoia de laici catolici implicaţi şi bine formaţi, înzestraţi cu un puternic simţ critic vizavi de cultura dominantă, şi cu curajul de a contracara un secularism reductiv care va interzice participarea Bisericii în dezbaterile publice.

Este nevoie de oameni pregătiţi pentru a trata eficient problemele pe care le întâlnim în societate. Cele mai urgente dintre acestea includ redefinirea radicală a căsătoriei, decăderea instituţiei familiei, avortul la cerere, sinuciderea asistată şi eutanasia, ca să nu mai menţionăm încălcarea libertăţii religioase şi răspândita mentalitate contraceptivă. Acestea sunt ceea ce Papa Benedict al XVI-lea a descris ca „semne evidente ale unei prăbuşiri îngrijorătoare a înseşi fundamentelor societăţii”. Nu putem să reacţionăm eficient la acestea fără a avea o educaţie solidă în credinţă. Aceasta poate avea loc acasă, de la amvon, la parohie şi în şcoli. Indiferent de locul de întâlnire, rămâne faptul că provocările cu care ne confruntăm cer o amplă şi sănătoasă instruire în adevărurile de credinţă. Echipaţi cu o solidă educaţie în credinţă şi raţiune, oamenii vor fi gata să se atace în mod critic secularismul reductiv care înăbuşă rapid glasul credincioşilor în problemele sociale şi de morală.

Pe lângă faptul că educaţia şi implicarea în evanghelizare sunt necesare, problemele cu care ne confruntăm astăzi nu pot fi depăşite fără ajutorul celor care se străduiesc cu înflăcărare să devină sfinţi. Mărturia trăită şi convertirea personală sunt elemente esenţiale în acest An al Credinţei, şi de fapt în întreaga viaţă. Capacitatea personală de a iubi, de a spera, şi voinţa de a acţiona în iubire şi speranţă sunt absolut necesare pentru a proclama credinţa prin educaţie şi evanghelizare. În caz contrar, evanghelizatorul este doar un simplu gong. „Lumea astăzi are nevoie în mod deosebit de mărturia credibilă a celor care, luminaţi în minte şi în inimă de Cuvântul Domnului, sunt capabili să deschidă inimile şi minţile multora la dorinţa de Dumnezeu şi de viaţă adevărată, aceea care nu are sfârşit” (Porta fidei, nr. 15). Lumea are nevoie de martori care caută în mod constant convertirea la voinţa lui Dumnezeu. În această privinţă, modele ne sunt Isus şi Maria, care şi-au dat da-ul lor lui Dumnezeu Tatăl. O viaţă solidă de rugăciune, participarea activă la Sacramente şi caritatea către persoanele care au nevoie de iubire sunt caracteristici ale creştinului evanghelizator.

Printr-o viaţă dedicată învăţării, cultului şi slujirii, dăm mărturie despre credinţa noastră într-un mod consistent, care îi aduce întotdeauna slavă lui Dumnezeu. Lumea are mare nevoie de această mărturie. Dacă dorim să salvăm nenăscuţii, să păstrăm inocenţa copiilor noştri şi să protejăm instituţia căsătoriei, atunci trebuie tindem să fim desăvârşiţi, aşa cum Tatăl nostru ceresc este desăvârşit. Reînnoirea credinţei şi astfel a lumii poate fi „obţinută prin mărturia oferită de viaţa celor care cred: cu însăşi existenţa lor în lume, creştinii sunt chemaţi într-adevăr să facă să strălucească acel cuvânt al adevărului pe care Domnul Isus ni l-a lăsat” (Porta fidei, nr. 6). Prima sarcină a creştinului evanghelizator trebuie să fie aprofundarea relaţiei proprii cu Dumnezeu, pentru a răspunde la îndemnurile interioare, căutând mereu sfinţenia şi convertirea personală. Trebuie să ne micşorăm pentru ca El să crească. Numai atunci vom fi faruri strălucitoare de credinţă.

Convocarea acestui An al Credinţei de către Papa Benedict al XVI-lea serveşte atât ca un semnal de trezire cât şi ca o ocazie pentru toţi catolicii. Acest an poate însemna o ocazie de a ne reangaja într-o evanghelizare puternică, ce formează cu rigurozitate intelectul printr-o învăţare atractivă şi eficientă; un angajament ferm la viaţa sacramentală; un angajament personal pentru a duce o viaţă de virtute; o dedicare fidelă la o viaţă de rugăciune. Anul Credinţei este o chemare a catolicilor spre a oferi o curajoasă mărturie publică despre demnitatea fiecărei fiinţe umane, mărturie coerentă în spiritul noii evanghelizări, şi un angajament înflăcărat faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Ne aminteşte că credinţa noastră catolică trebuie să fie centrul fiecărui aspect din vieţile noastre. Când evanghelizatorul îl iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu şi dă mărturie despre credinţa sa printr-o convertire constantă, poate fi deschisă poarta credinţei pentru fraţii noştri care au fost profund influenţaţi de lumea noastră secularizată. Atunci vom putea cultiva o mentalitate şi o cultură cu adevărat catolică.

Posted in Biserică, Spiritualitate.

One Comment

  1. Cine suntem noi sa spunem ca altcineva iubeste mai mult sau mai putin pe Dumnezeu. Se mai ajunge la inima omului se mai incearca acest lucru, se mai vrea acest lucru? Fireste altii sunt de vina pentru tot, altii, straini, pagani sau rau voitori. Si nu vedem ca Adevarul este langa noi, in noi, in ceilalti. A binecuvanta este o arma care alunga raul si a dori binele, a fi in bine este un motiv de iubire. Asta e noua evanghelizare. Asa cred eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *