Cum luptăm cu dezolarea spirituală cu ajutorul sfinţilor

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 24 noiembrie 2012.
Print Friendly

Autor: Kevin Bezner
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: Lay Witness Magazine, apr/mai 2012

Sf. Ignaţiu de Loyola

Sf. Ignaţiu de Loyola

Dacă m-aţi fi întrebat acum câţiva ani despre „dezolarea spirituală”, nu aş fi avut prea multe de spus. Cu toţii avem de purtat bătălii în viaţă şi am avut şi eu parte de ele, prin diferite dificultăţi profesionale şi personale, dar am intrat cu adevărat într-o perioadă de dezolare spirituală atunci când banca la care lucram a dat faliment, în urmă cu câţiva ani. Numai rugăciunile, Liturghia, îndrumarea spirituala, consilierea şi o serie de lecturi spirituale mi-au conferit stabilitatea în decursul celor mai instabile perioade din viaţa mea şi m-au ferit de la a mă rătăci pe cale. La acea vreme, nu puteam să recunosc şi nici să interpretez mişcările interioare ale sufletului meu. Am căzut pradă ispitei şi am luat o serie de decizii eronate ale căror consecinţe încă le mai suport şi astăzi. Acum, deşi mai trec uneori prin perioade de dezolare, sunt mai apt să le depăşesc, datorită experienţei acumulate. Ştiu acum că fiecare dintre noi, cu ajutorul Domnului şi îndrumarea şi înţelepciunea sfinţilor, poate să treacă prin pericolele cu care se confruntă sufletul în dezolare.

În Exerciţiile Spirituale, Sf. Ignaţiu de Loyola ne spune că dezolarea este un timp de întuneric, dezorientare şi nelinişte. În astfel de perioade avem tendinţa să fim leneşi în rugăciune, trişti şi în general separaţi de Dumnezeu. Este starea opusă consolării, când suntem plini de iubire faţă de Dumnezeu şi simţim bucurie şi pace tocmai fiindcă suntem aproape de Dumnezeu. Sf. Ignaţiu explică faptul că spiritul bun aduce consolare, în timp ce dezolarea este adusă de spiritul rău. Primul sfat pe care îl oferă Sf. Ignaţiu referitor la dezolare este să evităm orice fel de schimbare, întrucât spiritul rău ne copleşeşte cu tot felul de gânduri privind schimbarea situaţiei în care ne aflăm. Dacă alunecăm în confuzia creată de spiritul rău, nu vom lua hotărâri bune. Chiar dacă trecusem prin Exerciţiile Spirituale şi făcusem reculegerile ignaţiene, nu am urmat sfatul Sf. Ignaţiu tocmai când aş fi avut mai multă nevoie de el. Am fost tentat şi am căzut în ispită.

Odată ce banca a dat faliment, fiecare dintre cei pe care îi cunoşteam a fost copleşit de nelinişte, la fel ca şi mine. Nu îmi pierdusem serviciul şi nici nu erau semne că s-ar putea întâmpla aceasta. Totuşi, eram într-o stare de agitaţie interioară. M-am rugat, am mers mai des la Sfânta Liturghie, am vorbit cu îndrumătorul meu spiritual şi am fost la consiliere, dar nu puteam totuşi să scap de spaima că voi fi unul dintre aceia care îşi vor pierde slujba. Am trăit în instabilitate şi cu salarii mici o mare parte din viaţă. În anii în care am lucrat la bancă, am avut şi stabilitate şi un venit bun. Pentru prima dată în viaţă aveam economii. De aceea credeam că, pierzându-mi slujba, voi pierde totul.

Chiar şi când m-am întors la Sf. Ignaţiu şi am continuat să îmi repet mie însumi de importanţa la a nu face nici o schimbare în privinţa serviciului, am pierdut prea mult timp ascultând cuvintele spiritului rău care îmi spunea că trebuie să mă protejez şi să caut de lucru în altă parte. Mi-am promis că voi accepta un serviciu nou numai dacă va fi mai bun decât acela pe care îl aveam atunci. Am crezut că autocontrolul mă va împiedica să iau decizii greşite. Dar nu a fost aşa. Şi iată că a apărut ceea ce credeam eu că este o slujbă perfectă. Am trecut de interviu, dar am simţit semnale de avertizare. M-am rugat şi i-am cerut lui Dumnezeu să mă călăuzească. În adâncul inimii ştiam că trebuia să las să treacă această ocazie. Totuşi, frica şi dorinţa au fost mai puternice. Am acceptat serviciul, dar după două luni mi-am dat seama că făcusem o greşeală cumplită. Nu urmasem sfatul Sf. Ignaţiu că în perioada de dezolare trebuie să stai pe loc. Greşeala pe care o făcusem m-a cufundat şi mai adânc în dezolare.

Blocat într-un serviciu care nu avea nimic în comun cu descrierea pe care o primisem, înconjurat de oameni care erau nemulţumiţi că fusese adus cineva din afară, am făcut tot posibilul să rezist. Doream să îndur şi să rezist. Mă gândeam că sufăr pentru Cristos. De data aceasta l-am ascultat pe Sf. Ignaţiu şi am insistat în rugăciune şi meditaţie. Mă rugam în fiecare zi Liturgia Orelor. De asemenea, făceam zilnic Rozariul. Mergeam la Sfânta Liturghie cât de des puteam. Meditam zilnic din Sfânta Scriptură. Am rezistat tulburărilor din viaţa mea, spunându-mi că trebuie să am răbdare. În cele din urmă, prin rugăciune am găsit răspunsul, unul la care nu m-aş fi aşteptat deloc.

De ce dezolarea?

Sf. Ignaţiu spune că sunt trei motive pentru care Dumnezeu permite dezolarea: fiindcă am fost neglijenţi în rugăciune, fiindcă doreşte să ne încerce sau fiindcă doreşte să ajungem înţelegem cu adevărat cine suntem şi cât de mult depindem de El, de milostivirea şi harul Său. Prin rugăciune, am ajuns să iau decizia că trebuie să urmez sfatul din continuare al Sf. Ignaţiu: că odată ce am părăsit calea, trebuie să ne întoarcem înapoi de unde am plecat, pentru a merge pe calea corectă. În cele din urmă am înţeles că stabilitatea în viaţa mea provenea mai mult de la comunitatea de credincioşi care mă înconjura, decât de la serviciul pe care îl avusesem. Într-adevăr, aveam nevoie de sprijinul lor.

Odată ce am luat hotărârea să renunţ la noua mea slujbă şi să mă întorc acasă, chiar dacă aceasta însemna să mă întorc fără o slujbă nouă, am simţit cum mi s-a luat o mare greutate de pe suflet. În acea clipă am simţit consolarea, care mi-a permis să ştiu că luasem hotărârea corectă, şi în următoarele săptămâni am trăit multe momente de consolare. Totuşi, eram în continuare atacat de spiritul rău. Deosebirea era că, de data aceasta, eram mult mai pregătit să fac faţă asalturilor lui. Devenisem o persoana mult mai echilibrată.

În cea de a doua săptămână a Exerciţiilor Spirituale, Sf. Ignaţiu recomandă o meditaţie asupra celor trei clase de oameni. Persoana aflată în prima clasă doreşte să scape de ataşamente, dar moare înainte de a reuşi; persoana din a doua clasă doreşte să scape de ataşamente, dar conform propriilor sale reguli, nu ale lui Dumnezeu; a treia clasă de persoane doreşte să scape de ataşamente din iubire pentru Dumnezeu. Sf. Ignaţiu doreşte ca noi să imităm acest al treilea tip de persoană. Aceasta ia toate deciziile din viaţa sa pornind de la faptul dacă acestea îi permit sau nu să îl slujească mai bine pe Dumnezeu.

Să te împotriveşti ispitelor, să suporţi încercările

Un avertisment important pe care îl dă pr. Mitch Pacwa în cartea sa How to Listen When God is Speaking (Cum să asculţi când Dumnezeu îţi vorbeşte) este acela că viaţa spirituală nu ţine de a-ţi face viaţa mai bună. Toate deciziile, chiar şi acelea care se referă la carieră, trebuie să reflecte numai preocuparea de a-l sluji mai bine pe Dumnezeu. Când am pus totul cap la cap, am înţeles că de fapt îmi pusesem singur piedici mari în cale atunci când îmi alesesem o slujbă nouă. Inima îmi spusese, ce e drept, că Dumnezeu dorea să rămân acolo unde eram, să lucrez pentru mântuirea mea exact în locul în care mă aflam atunci. În schimb, eu alesesem să plec. Renunţasem la stabilitatea de care mă bucuram în viaţa spirituală lucrând într-o comunitate de credinţă, parohia mea, numai din cauza fricii de a nu-mi pierde stabilitatea financiară pe care o aveam. Prin decizia aceasta, aparţineam celei de-a doua clase de persoane.

Pr. Mitch Pacwa ne reaminteşte de asemenea că fiecare trecem prin perioade de dezolare spirituală. El menţionează că însuşi Isus a trăit experienţa dezolării şi a fost încercat la sfârşitul celor patruzeci de zile de post în deşert. Şi fiindcă fiecare trecem prin astfel de perioade de dezolare, trebuie să fim pregătiţi. Aşa cum se antrenează atleţii, tot la fel trebuie sa ne antrenăm şi noi ca să putem auzi glasul lui Dumnezeu în timpurile de dezolare. Rugăciunea regulată trebuie să ocupe un loc central în antrenamentul nostru.

Cu cele Zece Porunci, cu Tatăl Nostru şi cu Fericirile, Isus ne-a oferit o „foaie de parcurs” clară pentru drumul nostru. Suntem de asemenea binecuvântaţi cu Sfinţii şi Doctorii Bisericii, care ne îndrumă prin vieţile şi cuvintele lor cu privire la numeroasele obstacole pe care le vom întâlni pe cale, inclusiv dezolarea. În cartea sa The Fulfillment of All Desire: A Guidebook for the Journey to God Based on the Wisdom of the Saints (Împlinirea tuturor dorinţelor: ghid de călătorie către Dumnezeu pe baza învăţăturii Sfinţilor), Ralph Martin, pornind de la scrierile diferiţilor doctori ai Bisericii, oferă un sfat excelent privind felul în care trebuie abordate dificultăţile. Toţi aceşti sfinţi ne învaţă că creşterea spirituală este rezultatul „împotrivirii faţă de ispite şi suportării încercărilor”. De asemenea, toţi ne învaţă că rugăciunea este esenţială. Acelaşi sfat îl oferă Sf. Ignaţiu ca să ne ajute să înţelegem şi să lucrăm în perioadele de dezolare. Ralph Martin aminteşte că Sf. Tereza, de exemplu, a învăţat să fie răbdătoare şi să renunţe la sine ca să îşi conformeze propria voinţă la voinţa lui Dumnezeu. Ea dobândise această înţelepciune prin rugăciuni. Aşa cum ne arată aceşti mari sfinţi, putem dobândi „o anumită pace şi stabilitate în vieţile noastre”, dar aceasta numai atunci când „cooperăm cu harul divin şi facem eforturi să ne centrăm viaţa în Dumnezeu – rugându-ne, împotrivindu-ne ispitelor, făcând apel la înţelepciune în toate deciziile noastre”.

Când m-am întors la casa pe care o părăsisem, starea de agitaţie nu a încetat imediat. Aveam economii suficiente doar pentru câteva luni, dar am găsit de lucru printr-un vechi prieten. După un an însă, am fost concediat. Am petrecut două luni fără serviciu, înainte de a accepta o slujbă part-time pentru încă un an şi jumătate. Am avut de luptat, dar în acelaşi timp am crescut spiritual. Am luat în seamă sfatul Sf. Ignaţiu şi m-am întors chiar să meditez la exerciţiile sale spirituale. Am continuat să lucrez la a-mi dezvolta viaţa de rugăciune. Necazurile vieţii nu mă mai tulbură aşa cum se întâmpla în trecut, datorită rugăciunii. Îndrumat de sfinţii şi doctorii Bisericii, lucrez în continuare la a coopera cu harul divin. Sunt departe de sfinţenie, dar merg în direcţia corectă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *